Dacă nu știi să recunoști iarba după verde și apa după sete, atunci nu-i va fi nimănui dor de tine.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de alina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineață marină
O dungă roșie-n zări se iscase
și plopii, trezindu-se brusc, dinadins
cu umbrele lor melodioase
umerii încă dormind, mi i-au atins.
Mă ridicam din somn ca din mare,
scuturîndu-mi șuvițele căzute pe frunte, visele,
sprîncenele cristalizate de sare,
abisele.
Va fi o dimineață neobișnuit de lungă,
urcînd un soare neobișnuit.
Adînc, lumina-n ape o să-mpungă:
din ochii noștri se va-ntoarce înmiit!
Mă ridicam, scuturîndu-mi lin undele.
Apele se retrăgeau tăcute, geloase.
Plopii mi-atingeau umerii, tîmplele
cu umbrele lor melodioase.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
- a avea un ideal
- A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă. Într-un ideal te speli ca într-o apă curată. Într-o oglindă îți speli chipul obosit, potrivindu-ți-l până când te accepți să fii.
definiție celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semn 12
Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet în vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea în lăuntrul genunchiului meu,
cer în lăuntrul umărului meu,
eu în lăuntrul eului meu.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri și semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apa vorbirii
Câteodată însuși cuvântul se împietrește
în timp ce timpul împietrește.
Câteodată ți se face dor
de visul cu stele al altcuiva.
Când un adolescent sărută o adolescentă
scuipă-ți ochii cu care-i vezi
și răsare-ți inima
și umple-ți-o cu viața altora
cum soarele umple întunericul
cu lumină.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ecou
Apa care este moale
dacă curge tot timpul este trainică.
Să ne facem case
numai pe ceea ce se repede.
Ecoul este trăinicia noastră.
Dacă luăm aerul și-l facem
să fie numai și numai și numai respirare
ah, păsările ne-ar cădea în brațe
și nu numai din lipsă de aer
ci și din îmbrățișare.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Galben copil,oprit in poza
Galben copil, oprit în poză și-nrămat
fără suflare și dormind,
ți-aș spune-un basm adevărat
călare pe un cal murind.
Cine a tras în calul meu?
Cu ce săgeată, cu ce floare?
Beau apă azi din curcubeu,
el singur nu mă mai doare.
Căutați-mă pe sub potcoava lui,
săpați întruna și adânc
poate-o s-ajungeți voi întâi
dincolo de pământ.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Evocare
Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.
Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă și plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospețe de barbari.
Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
De stirpea cuvintelor
Strămoașa noastră, marea,
apa, strămoașa noastră,
ea din care am ieșit
ea de care ne este sete
e tot la fel de mult predestinată uscării
cum suntem noi predestinați cuvântului
sub flacăra aceasta
predestinată să se ardă pe sine.
Lacrima care-mi curge pe obraz
dac-aș fi plâns-o tot timpul
aș fi putut să disprețuiesc cuvântul
ca pe ceva cu mult mai etern.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai văzut vreodată...
Ai văzut vreodată vreo pasăre
s-o usture aerul pe care-l zboară?
Crezi tu, iubito, că peștele
se zgârie de apa lui sărată?
Putem noi doi să credem oare
mirosului că nu se simte bine în nări?
Poți tu, obositor să crezi că fără mine
ai naște un răsărit de stea?
Haide, ne face pe piele bășici
behăitul caprelor pe care le mulgem.
Vrei tu să rămânem flămânzi?
Spune da, și rămânem.
poezie clasică de Nichita Stănescu din volumul: Măreția frigului (1972)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zile și morți
Te miri unde se află ochiul,
noi suntem lacrimile lui
risipă de sare,
risipă de apă.
de fier e risipă în cuie.
Vom spânzura de vederea noastră
stele gemânde,
nodul gordian nu-l vom tăia
ca și cum Alexandru Macedon, încă viu
ar fi în fața falangei!
Vom trozni între unghii, pietrele,
ca pe niște păduchi ai munților,
clipind, face-vom ca întunericul
să se zdrobească de atâta vedere!
poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Iarna de la sfârșitul lumii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numărătoarea
Numărătoarea începe cu doi.
Unul nu este numărabil.
Plouă doamne și transformă în noroi
sufletul meu de câmp arabil.
Numărătoarea începe cu doi.
Unul nu este și nici nu există.
Pământ amestecat cu apă, noroi
se numește cu vorba cea tristă,
Numărătoarea începe cu doi,
dar, și sfârșitul...
Plouă peste infinit. Murdar de noroi
sau, născător de noroi e infinitul.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de dor
Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo și sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile și apele care ți-au cutreierat
nopțile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmele în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
și tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar așa, de tristețea amurgurilor.
Ori poate de drag
și de blândețe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Această poezie a fost selectată Poezia zilei pe 15 august 2019.
Leoaică tânără, iubirea
Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în față.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colții albi mi i-a înfipt în față,
m-a mușcat, leoaica, azi, de față.
Și deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Și privirea-n sus țâșni,
curcubeu tăiat în două,
și auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.
Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă și la bărbie,
dar mâna nu le mai știe.
Și alunecă-n neștire
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Această poezie a fost selectată Poezia zilei pe 16 august 2019.
Cântec de dor
Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo și sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile și apele care ți-au cutreierat
nopțile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
și tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar așa, de tristețea amurgurilor.
Ori poate de drag
și de blândețe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Această poezie a fost selectată Poezia zilei pe 19 aprilie 2017.
Leoaică tânără, iubirea
Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în față.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colții albi mi i-a înfipt în față,
m-a mușcat, leoaica, azi, de față.
Și deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Și privirea-n sus țâșni,
curcubeu tăiat în două,
și auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.
Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă și la bărbie,
dar mâna nu le mai știe.
Și alunecă-n neștire
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
A treia elegie
Contemplare, criză de timp și iar contemplare
I.
Contemplare
Dacă te trezești,
iată până unde se poate ajunge:
Deodată ochiul devine gol pe dinlăuntru
ca un tunel, privirea
se face una cu tine.
Iată până unde poate ajunge
privirea, dacă se trezește:
Deodată devine goală, aidoma
unei țevi de plumb prin care
numai albastrul călătorește.
Iată până unde poate ajunge
albastrul treaz:
Deodată devine gol pe dinlăuntru
ca o arteră fără sânge
prin care peisajele curgătoare ale somnului
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Această poezie a fost selectată Poezia zilei pe 5 aprilie 2018.
Cântec fără răspuns
De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăcești ca un fum, ca o viță-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi uibind, femeie gingașă
ca firul de irabă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărțită de ea însăși
ca doi îndrăgostiți după îmbrățișare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subțiri, fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
gonește-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec fără răspuns
De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăcești ca un fum, ca o viță-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingașă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărțită de ea însăși
ca doi îndrăgostiți după îmbrățișare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subțiri fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
gonește-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la apă, dar cu o relevanță mică.
56 de ani
56 de ani voi trai, asemenea Colosului din Rhodos!
Imi vor inconjura un deget cu bratele, mirandu-se, se vor
speria de arama mea rasturnata, dar mai degraba am sa
te pierd, adolescenta, fruct trecator al toamnei, la un ospat
Si o liniste ca dupa plans ma-mbie cu coarnele, ori ma
linge, batand din talangi, o masca de sare punandu-mi pe
fata, un scut de namol prinzandu-mi de brat
Parca as fi fost strigat pe nume de cineva
la coborarea serii in ape
Numai surasul tau ma mai incape
si eu voi pleca
Barcile le-am uns cu catran, asteptand sa-mi rasara
stelele, una cate una, din frunte
Si n-am izbutit sa implant
nici o lopata deasupra acestei movile
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie despre Nichita Stănescu@apă? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!
Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre apă, adresa este:
