Nu știu de ce cred că acei bătrâni s-au prezentat și în fața lui Dumnezeu tot ținându-se de mână, ca niște copii ai Celui de Sus, care au trăit să depună mărturie că dragostea e un dar, valabil nu doar la 16-18 ani, pentru că dragostea, cea menită să ne facă viața frumoasă, se află în noi, și nu în afara noastră. Cum spusese si fericitul Augustin: "Cât de târziu am început a te iubi, frumusețe veche și atât de nouă! Cât de târziu am început a te iubi! Tu erai înăuntrul meu, dar, vai, eu însumi eram în afara mea. Te căutam afară. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu tine. Aceste frumuseți, care n-ar fi nimic dacă n-ar fi în tine, mă depărtau de tine. Tu ai fulgerat, ai luminat, ai înlăturat orbirea mea. Te-am gustat. Mi-e foame, mi-e sete de tine".
Nicolae Dabija în Nu vă îndrăgostiți primăvara!
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziaristica este o profesie frumoasă, dar din păcate nu se bucură de respect. Am fost în America, iar ziariști am întâlnit peste tot, colegi ziariști în politică fiind foarte mulți. Acolo ziariștii sunt a treia profesie plătită bine după juriști și medici. În Moldova, ziariștii mor de foame.
Nicolae Dabija în ziarul Everyday Journalism, interviu (17 decembrie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mulți ziariști tineri mă întreabă deseori: "Merită să faci ziaristică?" Eu le răspund: "Merită!" În măsura în care ceilalți oameni trec prin viață și nu lasă nicio urmă, ca peștele care trece prin apă și nu lasă nicio urmă, ziaristul este cel care lasă câte o urmă prin zilele trăite, prin intermediul articolelor pe care le scrie, prin intermediul unei imagini, prin intermediul unei atitudini. De aceea, ziaristica este poate una din cele mai frumoase meserii...
Nicolae Dabija în ziarul Everyday Journalism, interviu (17 decembrie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și cărțile totuși...
Toate se trec sub bolți și pe lume:
stea ce se naște și codru bătrân,
oștire, și tron, și slavă, și nume....
Și totuși cărțile... Ele rămân.
Lângă casa mea pășteau niște miele,
cu behăit angelic, nedefinit...
Pe câteva le-am pus în poemele mele...
Numai cele de acolo nu au murit.
Ninsorile care cădeau pe colnic,
însoțite de-al iernii fagot,
mă rugau să le-așez într-un vers cât de mic,
ca să nu se topească de tot...
Pe o femeie iubită-n junețele mele,
după ani o revăd, ea-mi râde crispată,
frumusețea i-a rămas toată-n poemele mele
acolo ea nu va-îmbătrâni niciodată.
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Dabija din revista Flacăra lui Adrian Păunescu (17-23 iulie 2020) (19 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la frumusețe, dar cu o relevanță mică.
Poezie cu înger
Poezia lui Claudiu Dumitrache are înger.
Ea are cursivitate, e firească, parcă s-ar alcătui singură.
Sau ca și cum s-ar scrie pe dinăuntru.
De partea cealaltă, nevăzută de la cititor.
Ca să poată comunica cu eventualul ei lector precum cu reflecția lui, de pe idei, metafore, cuvinte.
Monologul devine astfel un dialog, cu lumea, cu semenii, cu sine.
Claudiu Dumitrache e un fidel slujitor al lui Apollo, zeul luminii, profeției și muzicii, care ținea într-o mână lira, iar în cealaltă arcul.
Tânărul poet, atunci când se întreabă:
Cât vom mai putea, sărmani, să-i cităm pe tirani
Să păstrăm din melodie, dragoste și poezie?,
sugerează că poezia e chemată să schimbe lumea, misiunea ei fiind să facă omul mai bun, mai sensibil la dragoste și frumos, ajutându-l să nu i se "lase seara în suflet".
El depoetizează, scriind o poezie originală, izvorâtă din bucuria de a cânta, de a crea, de a fi.
Ritmurile lumii în care trăiește coincid cu bătăile inimii sale. Dragostea cu care se apropie de cuvânt, îl însuflețește pe acesta și-l singularizează.
Acestea sunt câteva dintre semnele harului.
Claudiu Dumitrache e un poet cu viitor.
poezie clasică de Nicolae Dabija din revista Poduri de Dor (12 februarie 2021)
Adăugat de Diana Ciugureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sclava
Când i-am strivit, pe cu tot cu tron,
pe regii-zei din Babilon -
toți s-au întors cu-averi, cu slavă,
eu n-am venit decât cu-o sclavă.
Era frumoasă când zâmbea
pomii-nfloreau dupa perdea
și iedere urcau pe ziduri-
privirea ei îmi lăsa riduri.
Eu îi eram stăpân și domn:
mă mângâia tăcut, prin somn,
din vis, când îi ceream hangerul-
cu pleata-i și ștergea mânerul...
Îi sărutam glezna cerească.
și-i porunceam să mă iubească
mai mult decât pe Dumnezeu,
căci " Eu ÎȚI SUNT STĂPÂNUL TĂU"
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Dabija din Cercul lăuntric (15 iulie 1998)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Nicolae Dabija despre frumusețe, adresa este: