Lumina e rugăciunea care leagă pe om de bolți.
Nicolae Dabija în Te blestem sa te indragostesti de mine (20 iulie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă devreme
Lumina zilei către apus
ca o frunză tremură-n vânt.
Am prea multe de spus
și nici un cuvânt.
poezie clasică de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Icoană
N-am să uit, pe-un șes podit cu pai,
câte zile-or fi să-mi mai rămână:
o căruță trasă de doi cai
și în ea - o femeie bătrână.
Carul scârțâia din osii, sfânt,
și-nlemnii, văzând, lângă-o răscruce.
că bătrâna duce - sau aduce?
o căruță plină de pământ.
Ea stătea deasupra, -ngenuncheată,
parcă se ruga, cu ochii duși;
prinse-atunci, blând, lanul să se zbată
și lumina prinsă în țăruși.
Ea stătea ca-n strană, cuvioasă
și privea tot timpul înainte:
poate-și aducea strămoșii-acasă,
poate-și avea carul cu morminte?
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la lumină, dar cu o relevanță mică.
Nu știu de ce cred că acei bătrâni s-au prezentat și în fața lui Dumnezeu tot ținându-se de mână, ca niște copii ai Celui de Sus, care au trăit să depună mărturie că dragostea e un dar, valabil nu doar la 16-18 ani, pentru că dragostea, cea menită să ne facă viața frumoasă, se află în noi, și nu în afara noastră. Cum spusese si fericitul Augustin: "Cât de târziu am început a te iubi, frumusețe veche și atât de nouă! Cât de târziu am început a te iubi! Tu erai înăuntrul meu, dar, vai, eu însumi eram în afara mea. Te căutam afară. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu tine. Aceste frumuseți, care n-ar fi nimic dacă n-ar fi în tine, mă depărtau de tine. Tu ai fulgerat, ai luminat, ai înlăturat orbirea mea. Te-am gustat. Mi-e foame, mi-e sete de tine".
Nicolae Dabija în Nu vă îndrăgostiți primăvara!
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezie cu înger
Poezia lui Claudiu Dumitrache are înger.
Ea are cursivitate, e firească, parcă s-ar alcătui singură.
Sau ca și cum s-ar scrie pe dinăuntru.
De partea cealaltă, nevăzută de la cititor.
Ca să poată comunica cu eventualul ei lector precum cu reflecția lui, de pe idei, metafore, cuvinte.
Monologul devine astfel un dialog, cu lumea, cu semenii, cu sine.
Claudiu Dumitrache e un fidel slujitor al lui Apollo, zeul luminii, profeției și muzicii, care ținea într-o mână lira, iar în cealaltă arcul.
Tânărul poet, atunci când se întreabă:
Cât vom mai putea, sărmani, să-i cităm pe tirani
Să păstrăm din melodie, dragoste și poezie?,
sugerează că poezia e chemată să schimbe lumea, misiunea ei fiind să facă omul mai bun, mai sensibil la dragoste și frumos, ajutându-l să nu i se "lase seara în suflet".
El depoetizează, scriind o poezie originală, izvorâtă din bucuria de a cânta, de a crea, de a fi.
Ritmurile lumii în care trăiește coincid cu bătăile inimii sale. Dragostea cu care se apropie de cuvânt, îl însuflețește pe acesta și-l singularizează.
Acestea sunt câteva dintre semnele harului.
Claudiu Dumitrache e un poet cu viitor.
poezie clasică de Nicolae Dabija din revista Poduri de Dor (12 februarie 2021)
Adăugat de Diana Ciugureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Nicolae Dabija despre lumină, adresa este: