Brevi finietur
S-a deschis sicriul toamnei
Și cu aripi largi de vultur
Au pornit în plâns și geamăt
Aspre, furioase vânturi.
Țăndări de cristal se-avântă
Pe-o aripă nevăzută...
Săgetând prin goale spații,
Tina-n clocot o frământă.
...........................
Ca un gând trecu un fulger,
Scăpărând spre asfințit;
Ca o viață omenească
Se pierdu în infinit.
Și privind prin geam în noapte,
Îmi trecu un gând în fugă:
,, Pentru ce în fulgerarea-i
Viața-mi pare-atât de lungă?''...
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la plâns, dar cu o relevanță mică.
Când toate pier
motto:,, Nu spera și nu ai teamă''
m. Eminescu
Precum presară iarna fulgi de-argint
Pe adormitul, obosit ogor,
Așa s-or cerne-a timpului uitări
Peste necazurile care azi ne dor.
Și-un soare pal cu fața somnoroasă
Se va ivi pe cerul înnorat;
Anemice săruturi trimițându-ți,
Îți va-ngropa prin timpuri ce-ai uitat.
De ce să plângi când te-a lovit urgia,
Când totu-i dat să suferi liniștit?
De ce suspini? Căci lacrima ni-i dată
Doar pentru râs, ci nu pentru scâncit?
Când totu-i fum, când totu-i o poveste,
De ce să sorbi doar cupa cu amar?
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșitul bardului
O, lăsați să-mi plâng amarul
Cu care-negrita soartă
Mi-a umplut din plin paharul!
Mă lăsați cu viața-mi moartă!
Mi-ar fi de folos vreodată
Mângâieri prietenoase,
Când un vis e viața toată
Cu fantasme sperioase?
Voi legați sunteți de dânsa,
Eu demult m-am dezlegat,
Viața aripile strâns-a,
Iar de mine a uitat...
Amintiri căzute-n zgura
Nopții veșnic neguroasă,
În abis întind custura,
Haina vieții s-o descoasă.
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1929)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
La icoană (jertfă de mamă pentru copilul bolnav)
Se stinge-n glastră floarea ofilită,
Ușor și-apleacă frunzele-a lor frunte;
Lovește-n geamuri ploaia rătăcită
Și se zdrobește-n fărâmiți mărunte,
Se pierde foșnet surd în bezna deasă...
Un ram uscat privește prin fereastră
Și ce-a văzut? O candelă tânjește...
Ce galbenă-i mușcata cea din glastră!
Ce liniște-n odaie stăpânește!
Ca-ntr-un cavou închis, pe veci uitat...
Și Maica Preacurată blând veghează...
Pe cine, oare-n liniștea de gheață?
O mamă lângă pat îngenunchează
Și lacrimi se preling pe supta-i față.
Ea plânge, plânge-ntruna și se roagă...
Se-nchină-ncet, se roagă; iar se-nchină
Și nu poți ști de-i trează, de durere.
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1929)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Joc autumnal
Litieră-și făcu toamna din frunzișul ruginit
Și din crengile uscate două osii și-a cioplit;
Patru nuci îmbătrânite, costelive, făcu roți
Și-a strigat în crâng și codru ca să vină cucii toți.
Dar grăbiți cum sunt din fire, când îi chemi ca să lucreze
Dânșii n-au voit pe umeri hamurile vechi s-așeze;
Ci-ncepură-a face mofturi, că se vor mânji pe pene,
Hamurile-s șubrezite... Dar ce-i drept, le era lene...
Și porniră-atunci să sufle vânturile nevăzute
Focuri ce-au pălit a ierbii plete. Mute
Au rămas și crânguri și câmpii pustii și ape,
Îngroziți fugiră cerbii ce veneau să se adape.
Iar căruțul roșu-galben, vuind, începu să fugă.
Speriați au fugit cucii. Și sucit ca o zvârlugă,
Vântul fură din grădină ultima crăiță vie
Și fugi cu dânsa-n brațe, simbol dragostei să-i fie.
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu zis-ai (Iisus la Pilat la judecată)
Sălbatică gloată cu freamăt se-abate
Pășind spre înaltul Pretoriu.
Cu ochii aprinși și cu fețe crispate
Mulțimea urmează pe-un Rege legat.
El merge cu capul în jos și se-ntreabă:
,, De ce oare-n lanțuri de fier m-au băgat?
De ce mâna-mi slabă cătușe-adunat-a
Când ea nicio muscă vreodat n-a strivit?''
S-aud șoapte-n urmă. Cum freamătă gloata!...
El merge împins de o ură păgână
Din partea acelor ce mult i-a iubit...
O lacrimă caldă îi pică pe mână
Și alta-i urmează:,, O, suflete oarbe!
Cu glod stropiți cerul...
Cedeți că cu mâini înnegrite și slabe
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1926)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Nicolae Martinescu despre plâns, adresa este: