Rondelul florii de salcâm
Parfumul florii de salcâm
Purtat de vântul dimineții,
Trimis pe-al raiului tărâm
Se-nvăluie în mreaja vieții.
Mâhnirea n-o mai simt nicicum,
Mi-a alungat urma tristeții
Parfumul florii de salcâm
Purtat de vântul dimineții.
Dulcea mireasmă-a frumuseții
Se-mprăștie pe-ntregul drum,
În spini se pun speranțe-acum,
Se pierde-n marginea uliții
Parfumul florii de salcâm.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimpuri
-Nu te întrista, pădure!
Toamna rău a vrut să-ți facă,
Veșmintele îți dezbracă,
Frunzele vrea să le fure.
-Nu te-ngrijora, pădure,
Iarna-i cruntă, tristă, rece,
Viscol, geruri vin, vor trece
Peste ramurile sure.
-Zâmbește din plin, pădure,
Primăvara bate-n geamuri,
Mugurii plesnesc pe ramuri,
Se duc vremurile dure.
-Să râzi veselă, pădure,
Vara trilul îl asculți,
Vin copii voioși, desculți,
Să culeagă fragi și mure.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorință de iarnă
Mă-ntreabă iarna de ce-s trist,
De ce mă pierd în rele gânduri,
Să fiu mai vesel, optimist,
Îmi cere-n repetate rânduri.
Tristețea rece o să-mi treacă,
Ar vrea să mă înveselească,
Să-i spun ce trebuie să facă
Dorința să-mi îndeplinească:
-Să-mi fie stinsă supărarea,
Să-mi fie inima-mpăcată
Aș vrea să mai revăd ninsoarea
Zăpezilor de altădată.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Floare de salcâm
Parfumul florii de salcâm
Purtat de vântul dimineții,
Trimis pe-al raiului tărâm
Se-nvăluie în mreaja vieții.
Mâhnirea n-o mai simt nicicum,
Mi-a alungat umbra tristeții
Parfumul florii de salcâm
Purtat de vântul dimineții.
Dulcea mireasmă-a frumuseții
Se-mprăștie pe-ntregul drum,
În spini se pun speranțe-acum,
Se pierde-n marginea uliții
Parfumul florii de salcâm.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prevenție
Nu stăm unul lângă altul,
Întristați și speriați
Evităm acum contactul:
Oare-am fost apropiați?
epigramă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua Pământului
De-i lung pământul sau de-i lat
Cum zice-o poezie-n vers,
Se vaită-ntr-una că-i frustrat
Și-i cel mai trist din Univers.
epigramă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Foșnetul toamnei
Foșnește toamna din marama-i zdrențuită,
Franjuri jerpeliți, rupți de vânt încep să piară,
Pădurea tristă în alămuri e coclită,
Sfrijite frunze își dau duhul... Grea povară...
Foșnește toamna în clinchete de tinichea,
La geamul meu o vrăbiuță-ar vrea să-mi spună
Să-mi fie milă, s-o ocrotesc dac-aș putea
Să trecem peste iarna rece împreună.
Foșnește toamna și frunzele la ușă-mi bat,
În odăița mea tristețile pogoară,
Mi-a mai rămas arama, argintu-i terminat,
Strivită-n talpă e iubirea de-astă vară.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu n-ai să știi
Tu n-ai să știi cât suferă pădurea,
Cât freamătă plecându-și triste ramuri
Când norii negri adunați de-aiurea
Mi-aduce ploaia mohorâtă-n geamuri.
Tu n-ai să știi cât suferă izvorul
Când cu mâhnire susură-n cascadă,
Îndurerat la vale-mi curge dorul,
Nerăbdător alături să te vadă.
Tu n-ai să știi că-n suferință-i lanul,
Că macul ofilt i-a stins iubirea,
E abătut în zbor și ciocârlanul
Ce-și tulbură spre înălțimi privirea.
Tu n-ai să știi vreodată tot ce simt
Atunci când mă privesc în ochii tăi,
Un licăr se aprinde și presimt
Că ard în ale dragostei văpăi.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunicule, să nu plângi!
Au venit ca să-și revadă
În concediu, astă vară,
Copilul rămas în grijă
La bunicul de la țară.
Bătrânul s-a-îmbolnăvit,
Respiră din greu, strănută,
S-a forțat când a tușit
Și s-a murdărit de spută.
Părinții nu s-au grăbit,
Parc-au amuțit în glas,
S-au sucit, s-au învârtit,
Au strâmbat ușor din nas.
Copilul sări îndată
Cu privirea blândă, tristă,
Îi mângâie fruntea toată
Și îl șterge c-o batistă:
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Matei din Linișor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
M-am împăcat cu gândul
M-aș face-un râu și cursul lin mi l-aș întoarce
Să clipocesc pe urme vechi înspre izvoare,
Stânca s-o simt aproape când lacrimă își stoarce,
Nu vreau să mă prăvăl și să mă pierd în mare.
M-aș face-un pom întors la seva de-începuturi
Să uit de toamna ce ramuri verzi mi-a văduvit,
De iarna ce-mi întinde recile-așternuturi,
Să fiu în primăvară când ramul mi-e-nflorit.
Visez frumos, mă întristez că nu se poate
Să mă-ntorc la vremuri de-nceput oricât aș vrea,
Se-nvârte roata timpului stăpână-n toate,
M-am împăcat cu gândul... Trăiesc în toamna mea.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la tristețe, dar cu o relevanță mică.
Iarna a uitat să ningă
Supărate anotimpuri pe la noi nu vor să treacă,
Răzvrătite vin în grabă, stau puțin și apoi pleacă.
Vremea-n treacăt ne tot minte, nu e cea din calendare,
Suferă pământu-n tihnă, hainele îi sunt murdare.
Iarna a uitat să ningă, ziua zace-n întuneric,
Ne-au amenințat nori negri, au trecut, și-au dat în petic,
Prin ninsorile răzlețe ne-au trimis câteva semne,
Neaua nu vrea să se-arate, n-are cine s-o îndemne.
Domolit fâlfâie vântul din aripi înțepenite,
Zboară ciorile-n izbeliști peste câmpuri zgribulite,
Întristată e pădurea legănându-și goale ramuri,
Stau copiii supărați așteptând iarna la geamuri.
poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crizantema
Nu se vaită, nu se teme de a toamnei grea povară,
Nu a vrut să dea sărutul brumei reci, necruțătoare,
Surâde, învinge frigul înfruntând vremea de-afară,
Soarele-i trimite-o rază blândă și ocrotitoare.
Între flori biruitoare, ploaia, vântul n-o doboară,
Izbândește-a ei iubire, luptă fără încetare,
Nu se vaită, nu se teme de a toamnei grea povară,
Nu a vrut să dea sărutul brumei reci, necruțătoare.
Dinspre deal vine tristețea împroșcând a ei vâltoare,
Curg petale, albe lacrimi, într-o plângere amară,
Suferă și nu renunță, e o bravă luptătoare,
Sfârșește ca o martiră printre flori nemuritoare,
Nu se vaită, nu se teme de a toamnei grea povară.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Casa părintească
Primul meu rai s-a prefăcut în scrum,
Nu pot uita căsuța mea cea dragă,
Spre locul casei, gol, privesc din drum:
-Cât mi-aș dori s-o mai revăd întreagă!
Mama demult la ceruri e plecată,
N-a fost de față să mai vadă focul,
Ne-a părăsit cu inima-mpăcată:
Casa-și păstrează-n liniștea ei locul.
Tata-împietrit de jale și durere
Neputincios privea cum arde totul,
Cu brațele spre cer, fără putere,
Ruga pe Dumnezeu să stingă focul.
S-au mistuit în flăcări lucruri sfinte:
Pozele-n ramă, neșterse amintiri,
Icoana casei o revăd ca mai-nainte,
Mă-nchin în gând la ea, în rătăciri.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul copacului prăbușit
Secerat cade copacul,
Zace în noroiul moale,
Jertfă a căzut pe placul
Unei mâne criminale.
S-a dezlănțuit atacul,
Drujba a ieșit în cale,
Secerat cade copacul,
Zace în noroiul moale.
Plâng pădurile în jale,
Criminali-își umplu sacul,
Seamănă moarte-n ocoale,
Curge trist izvoru-n vale,
Secerat cade copacul.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul uliței asfaltate
Ulița mea-i asfaltată,
E-o frumusețe de șosea
Dar e tristă, supărată,
Azi prea puțini calcă pe ea.
Rareori se mai arată
Câte-un bătrân pe-o canapea,
Ulița mea-i asfaltată,
E-o frumusețe de șosea.
Ceva să spună parc-ar vrea:
Nu mai e ce-a fost odată
Când plină de copii gemea,
În urmă praf se ridica...
Ulița mea-i asfaltată.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilărie
Departe-mi ești copilărie!
Mereu aproape te-am dorit,
Mi-ai fost un cuib de bucurie,
Fără să vreau te-am părăsit.
Când vremea-i tristă și târzie
În neguri gândul mi-e-nvelit,
Departe-mi ești copilărie,
Mereu aproape te-am dorit.
Poeme fără de sfârșit
De doruri și de pribegie
Le-am mângâiat pe o hârtie,
Tu nu ești încă de găsit,
Departe-mi ești copilărie!
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimp înstrăinat
Mă simt de primăvară-nstrăinat
Și sufăr că n-am voie s-o iubesc,
Sunt liber dar mă simt întemnițat
Când ochi de monștri sadici ne privesc.
Ce trist a mai trecut un anotimp...
Doar ție, Doamne, mila o cerșim,
Să nu dispară din al vieții timp
O primăvar-așa cum ne-o dorim.
În vara senină ce-o să vină,
De temnițe, de boli să n-auzim,
Gândul bun să iasă la lumină,
În pace și iubire să trăim.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Septembrie
Zvon pornește dinspre crânguri
Înspre zarea cea senină,
Picură ușor în gânduri
O tristețe dulce, lină.
Raze-n alinări de îngeri
Vin din lacrima albastră,
În suavele lui curgeri
Timpu-îmi cântă la fereastră.
Săruturi de-adio, dulci,
Își pun florile-n petale,
Plesnesc cojile de nuci,
Mere roșii curg în poale.
Vântu-împrăștiind prin vie
Iz de sidefie coarnă
Mi-a stârnit melancolie
Și emoție de toamnă.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întâia ninsoare
Ești întâia mea ninsoare
Ce mă ninge în tăcere,
Nu e viscol, vifor mare,
E-alinare, mângâiere.
Neaua ce-o așterni în cale
De tristeți m-a-ndepărtat,
În zăpada fină, moale,
Crește liniștea în strat.
Lin se-așază peste creștet
Fulgii calzi, plini de speranță
Și-mi aduc în dulce umblet
Tihnă, pace, siguranță.
Geruri, viscole-n vâltoare
Vor veni în iarna grea,
Cu ninsori blânde, ușoare,
Tu, să ningi, iubita mea!
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plopul de la malul gârlei
M-am depărtat de casa părintească,
De satul drag cu iarbă albăstrie,
În șușote vrea plopul să foșnească
Tristețea mamei ce-o păstrează vie.
Luna pornește cu pasul ei mărunt,
Alunecă sclipind pe luciul apei,
A nins cu floare de cais, părul cărunt
S-a revărsat încet în barba tatei.
Voi, cei de-acasă, strângeți plopu-n brațe
Și sărutați-i frunza ce-o să cadă,
N-am să revin că timpu-o să mă-nhațe,
Mă duce-n iarna plină de zăpadă.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Nicolae Matei despre tristețe, adresa este: