Nicolae Vălăreanu Sârbu despre oraş

Pe străzile oraşului mut

trec pe străzile oraşului mut
seara şi-a pus amprentele-n vitrine
sunt luminoase şi pline de fast
dar orăşenii le ignoră grăbiţi

mă desprind întărâtat de urme
cu ochii la fiinţe nevăzute
mâinile prind între degete culori
aruncate plutind în oglinzi de apă

în umbra cosmicei porţi de argint
îmi simt ridicarea telurică a paşilor
de trupu-mi vibrează-n asfinţit
la marele tău sărut din cumpăna gurii

şi niciun fior ce trece ptrin mine
tainic plâns nu mai are
se scurge prin ţeava unui crin
îmbătat de parfumul nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc pe o scenă ipotetică

Mă presupun pe toate scenele
un actor răzvrătit
ce nu-şi înţelege rolul
şi-l joacă cum vrea.

Cuvintele şi le aşază-n palme
şi face din ele copii,
nume care se nasc mai târziu
cu trupul pe soclurile oraşului.

Am gândit în scoica lumii
fereastra dinspre răsăritul din ape
şi încă mai aştept la ţărm
căderea cerului peste oraşul de aur.

Nu năzuiesc la mai mult decât pot
şi nici nu mă întreba cât
într-o limbă neştiută de alţii
cu consoanele strident legate.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirosul sălbatic

Oraşu-i nebun cu toate bisericile-n derivă,
pieţele-s pline de statui negre,
oameni bolnavi prin lipsă de muncă,
nebună eşti şi tu, plimbându-te pe străzi,
te pipăie cu privirea cerşetorii,
siliconată de frig.

Mirosul sălbatic
şi cârciumile
din care se varsă valuri de fum...
Anomalie e şi distracţia de noapte
cu trupuri şerpuitoare.

Am vrut să ştiu
de ce nu se întâmplă nimic
în oraşul ăsta prins bine în...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (23 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solitudine

lumina mă împinge pe scară
din întuneric
gata să aţipeasc
merg cu dimineaţa-n spinare

soarele dă semne de bucurie
pe drumul cu sângele-n mişcare
spre oraşul făgăduit
de ploi
numai ţie

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solitudine

lumina mă împinge pe scară
din întuneric
gata să aţipeasc
merg cu dimineaţa-n spinare

soarele dă semne de bucurie
pe drumul cu sângele-n mişcare
spre oraşul făgăduit
de ploi
numai ţie

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ipostază oarecare

Era un cântec de călătorie
auzit pe drumuri în mijloacele de trasport,
era o nepăsare mută, firească
pe care-mi sprijineam crezul.

Erau ochii privind undeva departe
ca printr-un orizont inexistent,
în staţie poliţaiul cu baston
veghea coborârea şi urcarea
timpului pe treptele devenirii
oamenilor cu ei înşişi.

Zilele şi nopţile erau pline,
indiferenţa era la ea acasă.
Prin oraş se plimbă
una după alt cete de colindători
răzvrătidu-mi auzul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi sângele apă nu se face

Tu ai rămas nehotărâtă
în oraşul trecut peste mări,
să cauţi alt orizont
printre străinii mult prea străini.

Eu călătoresc spre casa din ţara de suflet
cu inima pe un munte de sănătate
unde locurile mă cunosc
şi sângele apă nu se face.

Te aştept adăugând câte o zi de tristeţe
până la punctul terminus,
înlăuntrul tău descurajat de himere
sângerează rănită dragostea
şi se preface-n strânsoare.

Lumile noastre nu simt diferenţa,
ea naşte singurătate şi orgoliu
ce într-o zi se pierde definitiv
şi zorii ei îmi bat la geam.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (22 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori seara

Privesc monumente ruinate şi blocuri moderne,
faţa în lucru a unei epoci..
Drumuri măcinate de glodul nepăsării,
dorinţe ştirbite de puterea bolnavă.
Păpuşi de porţelan cumpărate de la anticari
îmbrânceau trecutul pe scări,
în amintirea lor
pe podul de deasupra trecutului
se ştie tot ce fumegă oraşul
înainte să se aprindă.

Uneori seara
cerul alunecă pe umerii goi,
speranţele se-nchid în cuvinte,
unul de la altul
nervii iau foc,
mintea se descreţeşte.

Oamenii încep să înveţe,
se prind

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coasa luminii

Mă caut în colţul din dreapta al zilei
unde amiaza e mai dulce ca fructul
şi nicio umbră nu-i mai răcoroasă
decât adierile vântului de nord.

Oraşul acesta e străin de duşmani,
locuiesc în el ca-n grădinile raiului
unde nu-i nicio bătaie de cap
mai mare decât atingerile iernii.

Coasa luminii ameninţă,
să taie capul ierburilor perene,
apoi pleacă-n adâncul pădurii
unde mistreţi cu colţi de stele căzătoare
scormone pământul durerii
şi adună zâmbete de flori.

Tu îţi arăţi nevinovată surâsul
la răsăritul soarelui în cultura de in
şi împingi noaptea pe topogan

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de rând

Şi-a uitat năravul acasă, dar nu s-a întors din drum,
a sosit în oraşul despre care îi povestiseră părinţii
că odată ajuns acolo rămâi
şi a rămas,
oamenii par acum altfel, nişte însinguraţi în mulţime
puşi să repete acelaşi lucru zilnic
ca nişte marionete ale altora.

A suferit pentru neputinţa de a înţelege la timp
mersul fără oprire printre obstacole
şi s-a trezit prins în chingile vieţii.

Nu ştiu dacă a mai scăpat vreodată,
dar a stat mereu la rând când avea dor de ceva,
s-a ales cu o bătrâneţe de toată râvna
pe care o duce-n spinare ca pe un cal mort,
mărşăluieşte încovoiat spre apus
cu gândul departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (11 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul

de când privesc apusul
soarele a scâpătat pe jumătate-n mare
un vapor care treptat se scufundă
tu îmi arăţi cerul franjurat de lumină
ca o moarte aşteptându-şi ceasul

pe umerii valurilor
umbre cu dinţi alungiţi
deasupra zborul alb al pescăruşilor

pe faleză noi şi briza înteţită
plini de întrebările toamnei
care se apropie dinspre munţi

noaptea cade pe scări
o pasăre cu aripile smolite
oraşul cu geamurile-n lumină
simte zgomotul de pe străzi
ca o durere prin oase
se aşează cu capul pe ţărm

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (9 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu mă laşi din strânsoare

De la o întâmplare, la zeci, sute
timpul trece şi se cuibăreşte în ele sănătos ori bolnav,
poţi locui în el ca într-un oraş în care-ţi scrii biografia
căutând cu tine-mpreună să depăşim cuvintele,
să pătrundem unde se zideşte-n dragoste poezia
şi unde starea imaginară îmbracă forme de hârtie
în care poţi râde ori plânge cu lacrimi
după pofta inimii.

Lumea-i decojită şi străină de fiecare om,
o matcă în care curge lovindu-se de pietrele sorţii
cu tot ce înseamnă vama lăsată prin ani,
limba are toate mesajele de rugă
puse pentru înţelegerea vieţii şi înălţarea în har.

Tu nu mă laşi din strânsoare,
să mă privesc în vrajba oglinzii
nici să am clipele dezlipite de gânduri
în care se contopesc pe neobservate.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru fragil

Forfotă pe străzi
de parcă noaptea nu mai începe,
o muză machiavelică
mă absoarbe din oraşul bolnav
şi-n ochii tăi înoată
căluţii mării somnoroşi.

Mă reîntregesc din bucăţi
gol pe dinăuntru,
cu mâinile conturând aripi,
urmărind norii
cum trec peste orizont
cu fulgere.

Gurile noaste se usucă,
nopţile devin buimace,
îşi varsă întunericul
în pământul
înţelenit.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru fragil

Forfotă pe străzi
de parcă noaptea nu mai începe,
o muză machiavelică
mă absoarbe din oraşul bolnav
şi-n ochii tăi inoată
căluţi somnoroşi.

Mă re-ntregesc din bucăţi
gol pe dinăuntru,
cu mâinile conturând aripi,
urmărind norii,
cum trec peste orizont,
cu fulgere.

Gurile noaste se usucă,
nopţile devin buimace,
îşi varsă intunericul
în pământul
înţelenit.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (2 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoare peste amintiri

Am dat foc la cuvinte şi lumina lor mângâie noaptea,
mă strecor pe cărări uitate de stele,
până la tine mai este un veac de orgolii
pe care le înving pe rând.

Degeaba înfrigurată te frămânţi,
norii apăsători împart straturi de ceaţă.
O să te chem acolo dincolo de umbre
şi ne vom întâlni pe o faleză de mare
cu inimile rănite de o cruda înfometare
de aerul tras în piept pe nerăsuflate
ca după O fugă prin colbul câmpiei
unde ne-am însămânţat dragostea.

Orice privire mi se pare uitucă
şi încearcă acum să te cuprindă goală
în casa nunţii tale de taină.
Mă întreb care-i preţul cel pot oferi
pentru o iubire fără contur
din care plouă cu îngeri de hârtie

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există bancă de vise

lumea este egală numai cu sine
o poţi deosebi după perioade istorice
în rest se rupe în continente

lumina cade pe ochi
în oraşe se torc întâmplări stranii
care nu încap în forme regulate

gândurile bat la uşile de metal
nu există bancă de vise
mă trezesc golurile din memorie
şi sufăr de incertitudine
ca un cal
după o cursă necâştigată

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu altceva

lumea este egală numai cu sine
o poţi deosebi după perioade istorice
în rest se rupe în continente

lumina cade pe ochi
în oraşe se torc întâmplări ciudate
care nu încap în forme regulate

gândurile bat la uşile închise
nu există o bancă de vise
mă trezesc golurile din memorie
şi sufăr de incertitudine
ca un cal
după o cursă necâştigată

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâne doar zborul

Noaptea-şi omoară întunericul
cu o lamă de cuţit,
pieptul pământului absoarbe
rădăcini din anotimpuri.

Inima închide nesomnul ceasului
în aşternuturile pieptului.
Călare pe caii vântului de nord
Ochii mei se sting de aşteptare
să-şi sape lumina prin minereu.

Pietrele statui gânditoare
deschid drumul eternităţii,
lăcrimează în clipele de răgaz
în piaţetele oraşelor
durerea trecătorilor.

Se deschide cerul
sub aripile păsărilor,
ne mai rămâne doar zborul

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ziua se urcă la cer

Ea scrie cu sufletul pe faţa gândului,
inima-i tresaltă de bucurie lăuntrică,
se-nfăşoară cu trupul în dorinţe
şi nu se lasă cucerită de iluzii.

Când ziua se urcă la cer,
noaptea coboară-n pământ,
şi vine să se roage.

Dimineaţa o găseşte la fântână
cu cofa plină,
satul ei nu ştie nimic,
dar aşteaptă cu sete
amiaza să-i vindece dragostea
înainte de plecarea la oraş.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuprinde-mă în braţe

alunec pe pietrele iadului în ape străine
ajută-mă să urc malul înalt
pentru că în apropiere este oraşul
în care catedralele îmi zâmbesc

tăcerile s-au ţesut în aşteptări
inima se joacă dimineaţa cu lumina
numai gândurile rămân pradă zborului
nu le opreşte nimeni
nu poate

cuprinde-mă în braţe
şi nu mă lăsa să cad de pe acoperişuri
veacul acesta are ţiglele ude
şi pământul denivelat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!