Octavian Cocoş despre mândrie

Speranţă

Măi, române, frate dragă,
Ce se întâmplă nu e bine
Trădători de neam şi ţară
Azi au pus şaua pe tine.

Ţi-au băgat zăbala-n gură,
Şi din armăsar ce-ai fost
Ce muşcai din toţi duşmanii
Ai ajuns un biet cal prost.

Şi te plimbă de căpăstru
Unde vor, că eşti molâu
Nu mai ştii ce-i demnitatea
Ai respect doar pentru frâu.

Nu mai zburzi ca altădată
Eşti de nerecunoscut
Priponit stai pe moşie,
Libertatea ţi-ai pierdut.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (16 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nor călător

Nor călător
Alb şi pufos
Uită-te în jos
Ştii că mi-e dor
De mândra mea
Să o privesc,
Să îi vorbesc...
Du-mă la ea
Iute în zbor
Şi de n-o vrea
Să fie a mea
Mai bine mor.

poezie de Octavian Cocoş (5 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-aprinde o stea

Ai apărut aşa, de nicăieri,
Ca o frumoasă zână din poveşti,
Ca un zefir al unei primăveri,
Ca un gând bun din sferele cereşti.

Te-ai strecurat în suflet cu avânt
Stârnind fiorul unei mari iubiri,
Cum n-a mai fost nicicând pe-acest pământ,
Cu a ta vrajă blândă din priviri.

Pare un vis sublim, seducător,
Dar totul e aievea, negreşit,
Mă simt precum o pasăre în zbor
Mă-nalţ, plutesc, sunt mândru, fericit.

Şi când pe-aici pe jos, din când în când,
Se naşte o iubire ca a mea
Se duce vestea, iute ca un gând,
Şi-acolo sus, în cer, se-aprinde o stea.

poezie de Octavian Cocoş (19 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrarea României

Vă plângeţi că e rău, că-i sărăcie,
Că sunteţi robi aici la voi în ţară
În ochi aveţi doar ură şi mânie
Pe umeri vă apăsă o povară.

Şi mă vorbiţi de rău, mă învinuiţi,
Vreţi să plecaţi în alte ţări străine
Sperând că poate-o să vă îmbogăţiţi
Şi astfel o s-o duceţi mult mai bine.

Dar eu v-am dat câmpii cu solul bun,
Să le araţi şi să le cultivaţi,
Însă voi staţi cu mâinile în sân
Şi spuneţi că n-aveţi ce să mâncaţi.

V-am dat şi aur, şi argint, şi fier,
Sare, cărbuni şi ape minerale,
Dar voi priviţi pasiv cum toate pier
Şi de-aia buzunarele sunt goale.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (16 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul

Râu mic, ce curgi vijelios
Şi munţii îi străbaţi,
Tăind de zor, sârguincios,
O vale în Carpaţi!
Eşti mândru şi cutezător
Şi nu te temi deloc,
Căci apa ta răzbate-uşor,
Nimic n-o ţine-n loc.

Apoi la dealuri te repezi,
Dar forţa ţi-a slăbit,
Însă cu firea nu te pierzi
Şi valea ţi-ai lărgit.
Curgi mai domol, arunci priviri,
Cu ochi iscoditori
Şi peisajul îl admiri
Uimit adeseori.

Iar când începi să oboseşti
Te odihneşti la şes

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (6 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, brad frumos...

O, brad frumos, împodobit de sărbătoare
Cu globuri mari şi cu steluţe lucitoare,
Cu ţurţuri mândri de argint şi cu beteală
Şi cu bomboane învelite-n poleială.

Te-nalţi cu vârful tău semeţ şi-atingi tavanul,
Pe Moş Crăciun l-ai aşteptat şi tu tot anul,
Că ştii că-ţi pune la picioare daruri multe
Să dai la toţi aceia care vin să cânte.

Căci este seara de Crăciun şi se colindă
Lumina-n suflete din nou o să se aprindă
Şi ochii noştri vor luci ca nişte salbe
Când vom cânta lui Moş Crăciun cu plete dalbe.

O, brad frumos, împodobit de sărbătoare
Şi totuşi mă gândesc, cuprins de înfiorare,
Că locul tău e în pădurile umbroase,
Dar te jertfeşti mereu şi vii la noi în case.

poezie de Octavian Cocoş (22 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aş fi Moş Nicolae

Dac-aş fi Moş Nicolae
Aş veni la tine-n prag;
Furişându-mă în odaie
Ţi-aş lăsa daruri cu drag.

Cizmuliţele lucioase
Ţi le-aş umple cu poveşti
Despre zânele frumoase,
Despre cât de mândră eşti.

Ţi-aş mai pune sănătate
Şi iubire, şi noroc,
Zile multe, îmbelşugate,
Să fii fericită foc.

Şi pe urmă, la plecare,
Aş veni tiptil-tiptil
Să aşez o sărutare
Pe-a ta frunte de copil.

poezie de Octavian Cocoş (25 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacul vulturilor

Între crestele alpine
Unde vulturi mândri zboară,
E un lac cu unda clară
Şi sclipiri diamantine.

Niciun drum, nicio cărare
Nu străbate printre ţancuri
Şi el stă aşa de veacuri
Neştiut de lumea mare.

Iarba verde, ca o haină
Malurile-i înveleşte,
Iar legenda povesteşte
Că ascunde-o sfântă taină.

Cel ce bea din apa-i vie
Şi se roagă cu credinţă,
Izbăvit de suferinţă,
Va trăi în veşnicie.

poezie de Octavian Cocoş (10 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 12

Nisipul curge molcom în clepsidră
Nu face zgomot, însă Timpul zboară
Şi încet-încet înghite ca o Hidră
Şi om, şi gâză, şi copac, şi fiară,
Şi ape, şi păduri, şi mari imperii,
Şi întinsele ogoare cultivate,
Şi frumuseţea vie a primăverii,
Şi celelalte anotimpuri toate,
Şi stele lucitoare, şi planete,
Şi supernove mândre şi încinse
Şi găuri negre, sateliţi, comete,
Şi universuri vechi şi necuprinse...

Timpul distruge tot ce întâlneşte,
Însă apoi tot el reînnoieşte.

poezie de Octavian Cocoş (9 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 10

Pumnalul vorbei aspre-n piept pătrunde
Loveşte crunt cu lama-i ticăloasă
Inima doare, rănile-s profunde
Şi doar nefericire-n urmă lasă.
Moartea nu vine să îşi ia obolul,
Căci seva vieţii încă e fierbinte
Şi cel rănit îşi joacă astfel rolul
Părând a fi la fel ca înainte.
Trupul e teafăr, braţul e puternic
Chipul e mândru, zâmbetul nu piere,
Însă pumnalul a lovit netrebnic
Şi sub glazură este numai fiere.

Rana trupească vrea tămăduire
Cea sufletească cere doar iubire.

poezie de Octavian Cocoş (7 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 5

Eu sunt Adam, tu Eva cea frumoasă
Eşti jumătatea mea, cum ştii prea bine
Ai trupul zvelt, purtarea ţi-e aleasă,
Iar inima îţi bate-n piept la mine.
Chiar dacă-n jurul nostru milioane
De oameni pe planetă-şi trăiesc traiul
Noi suntem două mândre etaloane,
Fiindcă iubirea noastră ne-a fost Raiul.
Dar într-o zi, un şarpe, ca vicleanul,
Te-a amăgit cu vorba lui aleasă
Şi neştiind să-ţi temperez elanul
Am pierdut Raiul, scumpa noastră casă.

Şi-acum, trăim cu suflete mâhnite
Ca două jumătăţi neîntregite.

poezie de Octavian Cocoş (2 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simbioză

Trec mereu pe lângă voi
Simt cum inima-mi tresaltă
Dacă-i soare, dacă-s ploi...
Chiparoşii mei de baltă!

Primăvara înverziţi
Şi-îmbrăcaţi mândru veşmânt,
Sunteţi foarte fericiţi,
Plini de sevă şi avânt.

Vara vă priviţi în lacul
Unde apa e albastră,
Liniştiţi vă faceţi veacul
Şi-mi daţi din puterea voastră.

Toamna frunzele pălesc
Devin galbene, arămii
În curând se prăvălesc
Şi rămâneţi goi, pustii.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (17 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Tremură frunza de frică
Şi e galbenă la faţă
Fiindcă dis-de-dimineaţă
De pe ram simte că pică.

Toată vara, ca o doamnă,
A fost mândră şi îngâmfată
Nici nu s-a gândit vreodată
Că se va usca la toamnă.

Dar răcoarea o cuprinde
De la vârf până la bază,
Timpu-încet o devorează,
Şi-umbra morţii se întinde.

Alte frunze ofilite,
Care stau pe jos grămadă,
O privesc cum stă să cadă
Oarecum neliniştite.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (3 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zi de sărbătoare

Dacă eşti bărbat şi-ai sânge
Care clocoteşte-n vine,
Tu nu vezi că ţara plânge
Cu sughiţuri şi suspine?

Când urgia ne loveşte
Dinăuntru, din afară,
Nu simţi braţul cum zvâcneşte
Pentru glie, pentru ţară?

Şi-au dat viaţa înaintaşii
Pentru-aceste locuri sfinte
Tu de ce să stai ca laşii,
Ei să plângă în morminte?

Hai, ridică-te odată,
Chiar în zi de sărbătoare,
Ca să vadă lumea toată
Că virtutea ta e mare!

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (23 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă de vultur

Un vultur mândru se rotea în cer
Şi spre Pământ privea cu detaşare
Avea pene maro, un cioc de fier
Şi la picioare ascuţite gheare.

Zbura tăcut, acolo în înalt
Departe de ororile de jos
Şi foarte rar făcea câte-un salt
Spre-acest tărâm mizer şi întunecos.

O cioară neagră croncănea pe cracă
Privind în iarbă cu ochi mici şi goi
Şi aştepta ca oamenii să treacă
Să poată lua o pâine din noroi.

Un om care mergea spre miazăzi
A zis şi el o vorbă, aşa, într-o doară:
- Mai bine să fii vultur doar o zi,
Decât o viaţă-ntreagă să fii cioară.

poezie de Octavian Cocoş (15 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telegondola

Îţi fuge gândul undeva departe
Spre-acel loc magic din această lume
Cu ale lui canale întortocheate,
Veneţia, oraşul cu renume.

Acolo sunt gondole minunate,
Cu forme zvelte, bine definite,
Care din zori de zi şi până-n noapte
Plutesc uşor pe ape liniştite.

Dar tu te deplasezi numai prin aer
Şi bucuria ta e foarte mare
Că nici turistul nu mai este fraier
Să urce sus pe munte pe cărare.

Totuşi, eşti mândră că nu ai nevoie
Nici de prăjini de împins, nici de proptele,
Căci ai ales cândva de bunăvoie
Să fii şi tu gondolă, însă..."tele".

poezie de Octavian Cocoş (12 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua mea

Pe firmament sunt mii şi mii de stele,
Ce strălucesc din noapte până-n zori,
Dar tu eşti mult mai mândră decât ele
Că îmi aprinzi iubiri şi-mi dai fiori.

Şi te privesc cu-atâta încântare,
Cum pâlpâi şi luceşti pe cerul meu
M-atingi cu raza ta seducătoare,
Aş vrea acolo să rămâi mereu.

Dar când se-arată norii de furtună,
Te-acoperă de tot, ca o perdea,
Şi-n minte gânduri negre se adună,
Că nu te mai zăresc deasupra mea.

Însă tu stai acolo temerară
Până când norii iar se risipesc
Şi mă veghezi precum Steaua Polară
Ca-n dragoste să nu mă rătăcesc.

poezie de Octavian Cocoş (9 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul fermecat

Un cerb frumos, cu coarne minunate
Păşea semeţ prin codrul de aramă
Cu ochii vii, cu nările umflate,
Căci nu avea în suflet nicio teamă.
Şi pe cărare a văzut o fată
Cu părul lung şi faţa zâmbitoare,
Ea l-a chemat, uşor emoţionată,
L-a luat de gât, i-a dat o sărutare.
Iar el atunci s-a înfiorat pe dată
Şi-au murmurat copacii de uimire,
Că-n loc de cerb un mândru prinţ se-arată
Şi s-au îndrăgostit dintr-o privire.

Poate mai sunt şi azi fete modeste
Ce-aşteaptă cerbul lor să se ivească,
Dar căutându-şi prinţul din poveste,
Pe omul bun să nu-l dispreţuiască.

poezie de Octavian Cocoş (26 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

A rămas o bătrânică,
Necăjită, fără carte,
În sătucul de pe coastă,
Căci copiii sunt departe.

Au ajuns oameni de vază,
La oraş trăiesc regeşte,
Biata mamă este mândră,
Zi de zi îi pomeneşte.

Şi se roagă pentru dânşii
La biserica din vale,
Domnul să îi lumineze,
Să îi ţină drepţi pe cale.

Dar n-au mai venit pe-acasă,
Cam de multişor, bag seama
Şi plâng ochii ei întruna
Şi ce singură e mama!

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (15 iunie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avionul

Ai aripi de vultur şi-ţi place să zbori
Că-i vară sau iarnă te plimbi printre nori
Aproape ţi-e cerul albastru de sus
Iubeşti răsăritul, eşti trist la apus.

Eşti iute ca vântul cel veşnic grăbit
Sclipeşti ca un fulger din neguri ieşit
Şi ca o săgeată în aer te-nfigi
Alergi ca la curse când vrei să câştigi.

Ţi-e mare curajul să zbori în văzduh
Priveşti omenirea de parcă eşti duh
Şi munţii semeţi te salută voios,
Iar marea înspumată te-admiră de jos.

Dar oricât de mândru şi liber te crezi
Mai vine şi vremea să aterizezi,
Căci chiar dacă-n aer eşti plin de avânt
Când n-ai combustibil revii pe Pământ.

poezie de Octavian Cocoş (25 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!