Pandora şi foc

Atunci, acolo

Sărac de speranţe când trec
uimit prin lumea cu feţe uimite,
când fruntea grea o aplec
peste pădurile desfrunzite,

când, în flăcări, danţând mă-nconjor
suferinţele ca de torţe o horă,
atunci îmi aduce un dor
aminte de tine, Pandoră.

E un frig tropical în amurg,
mă strânge, în cercu-i polar, aurora...
Un semn! Şi te voi ajunge în ceruri,
Primăvară, Pandora.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aripi de vis

Izvorâtă din adâncuri
abisale
pânza nopţii-ncet de lasă
în încăperea sufletului,
căutând întunericul
ascuns
în beciul amintirilor;
în liniştea mângâietoare
ascultă fermecată
glasul timpului;
se uită-n Cutia Pandorei
deschisă
şi-acoperă flacăra speranţei
stinsă;
închide dulapul gândurilor,
păşind sfioasă pe aleea
uitării;
se aşează la masa
tăcerii,
alături de sufletul obosit

[...] Citeşte tot

poezie de Tatian Miuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima speranţă

Foc, teroare, suferinţă... parcă-am fi într-un război...
Măşti, hoţie, conspiraţii... Curge lacrima sub gene,
Plâng pe umeri,, patrioţii" sau se-ascund într-un butoi
Să nu vadă, să n-audă... ca pe vremuri Diogene.

Prometeu a furat focul, noi avem un foc în piept,
Parcă şi-a deschis Pandora cutia plină cu rele,
Jupiter azi se răzbună,... dar războiul e nedrept,
Ţara este în derivă ca o navă fără vele...

Vinovaţii fără vină, ca şi acarul Păun,
Stăm cu capete plecate sub sabia lui Damocle,
Cu săgeţi înfipte-n umăr ne îmbie-un căpcăun
Şi dumbrava minunată scrie-o dramă de Sofocle...

Numai Domnul poate scoate o corabie la mal...
Îl invoc s-alunge răul, să redea dreptul la viaţă,
Să trimită aripi albe protectoare prin spital
Şi s-arunce-n hăuri vrajba... El ni-i ultima speranţă...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonanţe mitologice

pe firul Ariadnei caut drumul Agorei
piaţa cu vise cu hrană pentru suflet
de m-ar ninge minuni din cutia Pandorei
n-aş mai întâlni obstacole prin umblet.

mă bântuie în noapte fantome din Olimp
zei flamânzi de trupul meu dulceag
versuri în lumină scriu în lucid timp
seminţe de gânduri răspîndesc pe meleag.

îi fac o reverenţă măreţului Apollo
eternitatea lui este solemnă
pe scară de raze urc până acolo
de iubirea solară vreau să fiu demnă.

ard ca focul sacru de la Prometeu
flăcări de dorinţe port sub decolteu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pandora

eram realmente încântat presimţeam la refuz
că o să ne citim mângâietor muşcăturile cicatrizate
cu tot dragul şi empatia până la cuţite

eu hoţul de foc al zeilor pentru bucuria celor mici
ea dăruitoarea cu toate tristeţile demente
ale zădărniciei

a plecat mai e o speranţă mor aici
şi se simte de ne scoatem ochii

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In sunetul ploii de toamna

Din cand in cand cerul isi leagana stropii
reci, ca de gheata, scurgandu-se-n siroaie,
"Levantul" scutura de frunze tomnatice plopii
soptind in ecou angelic sub indolenta ploaie
Un nume rasunand de mult de dor si durere,
in suflet pastrat si scris in tacere.

Pe geamul udat cu lacrimi grele de plumb
stau scrijelite stramb, ard, litere de foc,
Ganduri ramase din vreme inca mai curg
strangandu-se toate, buluc, la un loc,
E-un haos total, numit cutia Pandorei
Si un parfum identic cu-al anemonei.

In aer plin de amintiri si suferinte trecute
se prelinge otrava picurata de-acel nume,
Rostind cuvinte de duh, surde si mute
Se pierde simtirea, se mistuie in lume...
E o balada a sufletului trist, uitata si veche
Scrisa pe-un pergament udat de Nepenthe.

poezie de Anca Mihai
Adăugat de Dia Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt pământ, globul acesta de sticlă

aşteptând somnul să coboare ca o paraşută
mă tot întreb ce fac vecinii de la 2,
să consider că de data asta nu mai contează

fiece secundă cutremură liniştea,
un bum, o minge de foc, de nimeni percepute
şi intrarea în atmosferă capătă forme venusiene
cioc-cioc, ce salut fericit, iată o palmă bine brăzdată,
de sus văd râuri
sau poate străzi
sau holuri de marmură

dincolo, sub inel, n-am să mă uit,
pe el se sprijină o butelcuţă înclinată,
da, da, turnul acela cu dop,
o altă cutie a pandorei ce tânjeşte după o simplă deschidere,
să tresară din nou orionii, ursele, gemenii şi celelalte constelaţii,
dar mai ales inima acestei planete fragile
şi fulgii din perna mea de sub cap

poezie de Cristina Hasse
Adăugat de Petronia Dajna
Comentează! | Votează! | Copiază!