Adam adorând-o pe Eva, cu frunza acoperitoare
Privind-o cu încântare
Cum o întruchipase Sfântul,
Aștepta cu nerăbdare
Timpul când va bate vântul.
epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui leneș
Tot tăind frunze la câini,
Putea timpul să-și petreacă
Dar, de două săptămâni,
Îi e
lene s-o mai facă.
epigramă de Petre Gigea-Gorun din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luceafăr fiind
(lui Mihai Eminescu)
Luceafăr fiind, pe cer a strălucit
Cu razele aureolate de lumină,
Pe care răspândindu-le domină
Tot Universul cel nemărginit.
Al frumuseții pisc l-a cucerit
Cu-o pană fermecată și divină,
Încet, încet, figura lui blajină,
Cu nemurirea-n veci s-a înfrățit.
Din versul blând și dulce și vioi
Și mierea cea turnată în tipare,
Pe tremurat de frunze din zăvoi
Am tot sorbit speranțe și visare.
El, cel rămas, de-a pururi pentru noi,
A spiritului vie întruchipare.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Covor de frunze ruginite
Sfios, călcam pe frunze ruginite,
Ce este-al toamnei nesfârșit covor,
Trăiam în melancolicul decor,
Un timp ascuns în gânduri regăsite.
Se scurge vremea încet, pe nesimțite,
Iar clipele dansează-amețitor,
Că noi simțim al toamnei drag fior
În inimile noastre răscolite.
Ca doi copii ne ținem azi de mână
La fel cum am făcut și-n alte dăți,
Ești vraja reîntâlnirii și stăpână
Ce-alungi neliniști și singurătăți.
Un murmur de izvor dintr-o fântână,
Cu setea de dorințe, când mi te-arăți!
sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aceeași limbă
De două mii de ani, aceeași limbă,
Vorbim noi, cei de-un sânge și de-un neam,
Ca frunzele crescând pe-același ram,
Cum veacuri am văzut cum se preschimbă.
O altă lume, cu alți fii, se tot plimbă
Și altfel este acum de cum eram,
Dar limba ce ne poartă-același hram,
Ne-a tot legat prin veacuri ce se schimbă.
Cu mierea adunată în cuvinte
Și-adânc înscrise în suflet românesc,
Uniți în cuget, plini de învățăminte,
La fel urmașii, ca și noi vorbesc,
Aceeași limbă. Drumuri înainte,
Care străbat pământul strămoșesc.
sonet de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor de nucul cel bătrân de-acasă
Simt nostalgia cum în piept mă-apasă
Iar gândul cum mă poartă spre părinți,
În casa noastră se-mpletesc dorinți...
Mi-e dor de nucul cel bătrân de-acasă...
Văd frunza verde, umbra lui cea deasă
Cu crengile-i bătrâne și cuminți
Copii flămânzi și grijulii părinți,
Stând laolaltă peste vremi, acasă.
Ca un străjer la casa părintească,
Eu tot bătrân îl știu precum a fost
Sub poala lui, copiii aveau să crească,
Fiind leagăn, ca și dulce-adăpost,
Cu prima vorbă spusă, românească,
Și unde mama ne-a învățat un rost...
poezie de Petre Gigea-Gorun din Căldura vieții (1978)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Petre Gigea-Gorun despre frunze, adresa este: