Prometeu şi moarte

Sensul binecuvântat al civilizaţiei stă în măsura în care ea e numai un mijloc în slujba desăvârşirii spirituale. Dar când omul se avântă în gigantismul prometeic să dobândească lumea, iluzia acestei desfătări nu preţuieşte nimic faţă de sufletul care şi-l pierse. Căci moartea desfiinţează într-o clipă stăpânirea noastră asupra lumii. Civilizaţia concepută ca scop prometeic de a reface paradisul terestru pentru propria-ţi desfătare are ceva din tragedia trufiei simbolizate în povestea Turnului Babel.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă profană

Stăpâna mea, învaţă-mă să plâng,
Aşa cum până astăzi n-am plâns încă ―
Să plâng, dar să nu mă mai frâng
Ca Prometeu, legat de stâncă...

Să plâng şi eu ca biblicul Adam
Gonit de Dumnezeu din Paradis,
În clipa când, cu Eva, ne trudeam
Să descifrăm întâiul nostru vis...

Învaţă-mă să-mi plâng ca Boabdil
Grenada vieţii mele din trecut,
Pierdută-n clipa când ― un biet copil ―
Mi-o apăram cu-o suliţă şi-un scut...

Şi dacă-n viaţă n-am putut citi
Ce-i încrustat pe fruntea tuturor,
Ca şi Hamlet, "A fi sau nu a fi?...",
Stăpâna mea, învaţă-mă să mor!...

poezie celebră de Ion Minulescu din revista Fundaţiilor Regale - 1 iunie 1942
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Don Siempre (aruncă în Vas diverse medicamente): Aur potabil... Argint orizontal... Iată apa celor doi fraţi scoasă din soră! Arbore metalic, cer mijlociu! Inima lui Saturn! În casa Soarelui, pe furiş intră Luna, braţ la braţ cu Sulful şi Mercurul... Aceasta nu mai e nuntă, ci adevărată orgie chimică! Câtă nemurire zace în acest grăunte de elixir roşu! Rugina nu va atinge, nici oameni, nici metale! Bolile se ascund… Moartea fuge, speriată de moarte... Piatră animală, pământ adamic. Rouă feminină de martie, rouă bărbătească de septembrie... Iată oul filozofal! Fix şi volatil în aceeaşi cochilie! Trup şi suflet, materie şi spirit... Acum se va porni vârtejul eteric, vântul turbat al sudului. E nevoie de foc! Un fulger, Tată, sau măcar o scânteie divină! Că fără foc, nimicul va fi în veci nimic. Unde v-aţi ascuns, voi, trepăduşi ai lui Prometeu? Foc de roată! Foc filtrat! Foc de reverberaţie. Şapte vulturi abia ţin piept leului dezlănţuit... Ajunge! Lăsaţi focul să se întoarcă la cer, vipere de gheaţă! E ceasul la care nevăzutul prinde contur şi poemul trece în cristal. Aur esenţial, eliberat de zgura cuvintelor! Aerul e rece şi subtil, iar zăpada, mai albă decât ea însăşi. Argint! Argint zburător! Eu ning, eu ning! Eu ning!

replică din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti aspră cu tine, ajungi şi la astre?

Eşti aspră cu tine, ajungi şi la astre?
Tu nu aveai aripi, ca oricare om.
Cum s-au frânt ele, când omul doar umblă?
Învaţă ce-i umbletul de la ţestoase,
doar ele cunosc poemul de secole.
Ah, neputinţa de-a-ntoarce trecutul,
precum Prometeu ce regretă azi focul,
cu veşnicia am un contract,
citeşte-l, vei înţelege mai mult.
Nu eu l-am scris, eu cred în Absurd.
Absurdul e însuşi Cel Unic, Puternic,
nu căuta în abis mângâiere,
nu căuta oglinzile mute,
poeţii ştiu să vorbească oriunde,
chiar şi în moarte, deşi ea nici nu este.
Zâmbeşti, ce e zâmbetul?
O rază firavă. Pierdută pe veci,
Pe veci adorată. Astfel să te vezi,
Poezia nu minte.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

In aşteptarea morţii

..664, 665, 666 picături de sânge...
Foame nu-i, nici frică, nici durere,
Disperarea a trecut în timp,
Un Prometeu mâncat încet de ciori pe câmp.

Şi doar o secera şi un ciocan se vede
Adânc în cerul plin de stele însângerate,
Ce-mi luminează calea spre apusul mult dorit
Şi aştept, aştept la infinit...

poezie de Stan Vlad
Adăugat de Stan Vlad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru foc

Când Prometeu te-a smuls din mâna atotputernicului Zeu, îmbogăţind cu-o jertfă nouă altaru-arhaicelor mituri, el n-a ştiut că - drept răsplată - în urma lui, alt Prometeu îi va reduce sacrificiul la o... cutie de chibrituri...

Deşi-ai rămas acelaşi veşnic, nu eşti acelaşi niciodată şi nici nu porţi acelaşi nume când construieşti sau când distrugi sau când - trăindu-ţi moştenirea fatală şi nenduplecată - presari în urma ta blesteme sau faci să ţi se-nalţe rugi...

Nu eşti acelaşi niciodată...
Nici când despici copacii-n două, nici când pătrunzi din casa-n casă, ameninţându-ne avutul, şi nici când - strânşi în jurul vetrei - ne dai ades prilej şi nouă să stăm de vorbă cu bunicii, cu morţii scumpi şi cu trecutul...

Şi totuşi tu eşti deopotrivă şi cobea noastră, şi norocul. Şi-oricare-ar fi voinţa Celui de Sus, te binecuvântăm, deşi din darurile vechii mitologii tu singur - Focul - nu ne-ai fost dat de bunăvoie şi-a trebuit să te furăm...

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru toată lumea (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marmură pe trotuar

oraşul albit
de cărări bătute
cu frunze, acolo unde
orice vis poate avea om,
departe
de apusul acestui răsărit;
a coborât din cer
către muritori,
amintindu-le de
Prometeu cel viclean...
doar doar din el
vor urca îngeri
căutători de
necuprins de moarte...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colonelul O'Neill: Nu au fost de accord.
Maiorul Carter: Nu au aprobat misiunea?
Colonelul O'Neill: Nu, au făcut asta. Odată ce au aflat situaţia şi toată chestia cu "soarta universului", atât preşedintele cât şi Hammond au realizat că nu avem de ales. Ne urează noroc şi toate celelalte lucruri pe care le spune când crede că o să murim.
Maiorul Carter: Atunci cu ce nu au fost de acord?
Colonelul O'Neill: Numele pe care l-am sugerat.
Maiorul Carter: Pentru navă?
Colonelul O'Neill: Da.
Maiorul Carter: Da, domnule, nu putem să îi spunem Enterprise
Colonelul O'Neill: De ce nu?
Maiorul Carter: Numele de cod al proiectului este Prometeu. Ce nu e în regulă cu ăsta?
Colonelul O'Neill: E o tragedie greacă. Cine vrea asta?

replici din filmul serial Stargate SG-1
Adăugat de Spătaru Cosmin, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de lumină vie

Dacă puterea de a şti mi-ar fi deplină
şi cugetul asemeni unui snop,
aş cere vântului să mă disipe-n tină,
iar norilor să mă prefacă-n strop.

Şi-atunci, când dincolo de vreme, eu
îmi ţintuiesc cununa gândului pe frunte,
strivit de greul zalei, Stâncă-n Prometeu
renasc prin Moartea Morţii umbra din grăunte.

Iar tu, uimindu-te de starea voinţei de-a fi lut,
îmi sapi cu unghii roze sub miezul slăbiciunii,
cătând străpunsul moale – nălucă din trecut –
scăpată-n dor de soartă, sub bolta raţiunii.

Dar nu-i asprimea certei mai naltă decât cerul
nu-i strigătul ascuns mai tare ca iubirea,
lăsându-mă să-ntrec, din urmă, efemerul
speranţa de-a fi tu, deodată cu noptirea.

poezie de Traian-Dinorel Stănciulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Priveşte cerul trist către pământ
Prin nouri de amar şi suferinţă...
Ţi-e pusă azi credinţa în cuvânt
Cuvântul însă-ţi cere stăruinţă,
Supunere, şi-ţi dă un chin cumplit,
Cu tine Moartea e-n duel mereu!
Că-n lutul literelor, vers cioplit
E o creaţie de Prometeu.
Iar viaţa însăşi un poem ce-i scris
De un poet cu sufletul amar
Şi-orice cuvânt de tine s-a dezis
Când moartea-ţi joacă rima pe un zar!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voievodul de piatră

Naşterea lui a suprimat metafizica.
I-a dezarmat şi i-a biruit pe zei:
în jarul focului luminând albastru,
şi-a devansat destinul şi i-a devenit stăpân;
n-a mai fost interesat să-şi trăiască viaţa
ca un condamnat în cătuşele timpului.

Vulturul lui Zeus n-a reuşit să-i smulgă ficatul.
Asemenea lui Prometeu,
s-a răfuit cu moartea propriei morţi;
în urma armistiţiului planetar,
a căpătat dreptul la nemurire.

Captiv continuu în trecutul viitor,
cu ochii larg deschişi peste ţara dacilor,
de pe soclul său de piatră carpatină,
Sfinxul, înţepenit în taina lui divină,
cu stăruinţa înnobilată în cutele adâncite de pe frunte,
rămâne ursul de piatră românesc
în chip de voievod înferecat în vârful de munte.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti un nebun şi-un zeu!

Eşti un nebun şi-un zeu!
pe panta minţii tale nasc himere,
a dat la oameni focul Prometeu
de-aceea eşti etern şi sclav dorinţei rele.
Cu tragedia lui Eschil din tine,
un Principe tu eşti, păgân
în fiecare zi te baţi cu pumnii-n piept
şi spui la toţi că te-ai născut român.

Eşti un nebun şi-un rege!
Povara lui Atlas ţi-e astăzi laitmotiv
să fii titan fărădelege -
şi răzvrătit să mori ca un tâlhar,
stăpân Parnasului şi setei - fără har
străjer pe malul mării solitar
ca martor veşniciei, purtând nainte
mereu, aceleaşi doruri nesfârşite de cuvinte.

poezie de Dănuţ Cepoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Pământ e viu şi bine

Cu foc sacru, prometeic, ieşind ferm din nefiinţă,
viu s-a-ncununat pădurea, ca-ntr-un imn de biruinţă!

Vrăjitoarea gheţii plânge în torente de cărbuni,
cu călcâiele aprinse, se strecoară-n văgăuni.

Mugurii se zbat în sevă, suliţele îşi ascut,
spre a da mereu culoare, ţel şi cântec de-nceput!

Un nor tânăr, străveziu scoate fruntea după zare
şi se-ntreabă grijuliu unde arde şi cât doare...

Ce folosim împreună este raiul tuturor -
marea albie comună, unde visele nu mor!

poezie de Maria Rugină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul joc

Lanţuri grele, corodate, ştrangulează omenirea
Un strigăt de disperare curge din amărăciuni
Năvăleşte-apoteotic curmându-le grav venirea
Pruncilor ce-n burta mamei cântă dorul de străbuni.

Se- ncovoaie bumerangul aruncat la voia sorţii
Ce-nfăşoară-n caier aţa dată de la Dumnezeu
Rotocoale ce-nvrăjbesc ultima suflare-a morţii
Fură flacăra speranţei însuşi de la Prometeu.

Pârjolit e ochiul minţii zdrelind orice amintire
Graiul dulce amuţeşte pe buze de ventriloc
Pământul se arcuieşte sufocând dintr-o zvâcnire
Toţi actorii ce-au rostit replica-n ultimul joc.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prometeu

Vultur din geneza lumii
Lasa-mi-l pe Prometeu,
Te stârnesc din cer nebunii
Care sângerează-n eu.

Nu mai suge stropi de viaţă
Zdrobind inimi de atom,
Stinge fulgerul şi-nghiaţă
Vrajba dintre cer şi om.

Şi te-ntoarnă şi îl lasă
Prins pe stânca din înalt,
Ia-ţi şi moartea cea cu coasă,
Îţi ajunge! Gata! Halt!

Astăzi voi fi un Heracle
Săgetându-te în zbor,
Vreau o lume fără racle,
Printre noi să îl cobor.

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Doroftei Doimăneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orient Emigrants

Revin din vis şi parcă-s mai departe
Când vesel sânt, sânt totuşi mult mai trist
Deşi m-agăţ de–a cerului vechi toarte
Şi-arunc la Dumnezeu un acatist

Am raportat, văzduhul că se-mparte
Între păstorii Mahomed şi Christ
Ce pun în viaţă tot mai multă moarte
Sub un pretext dogmatic globalist

Ei cer lui Prometeu să ducă focul
Să vadă fum de jertfe-n Orient
Cei doi Mesia îşi admiră jocul
Şi totala pace-n foc şi-armament

Păşesc tăcuţi spre lume ca-nspre mormânt
Migranţii înşiraţi ca-ntr-un muzeu
Şi caută căznit un alt şezământ
Aproape acum de-al nostru Dumnezeu

[...] Citeşte tot

poezie de Stelian Platon (20 septembrie 2015)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă pentru noi

Ai apărut în viaţa mea o clipă,
nu ţi-a fost teamă şi nici frică
să mă priveşti aşa, în pripă
şi să doreşti să-ţi fiu iubită.

A fost târziu, a fost devreme,
nici nu ştim n-avem bareme,
nu facem calcule sau teoreme,
noi scriem slove în poeme....

De ne-a fost rău ne-a fost şi bine
mă porţi în gând, în amintire,
e lung drumul către tine,
din când în când mor din iubire,

Mii de flăcări mă încălzesc
de câte ori te întâlnesc
şi dulci fiori mă răscolesc,
de câte ori eu te privesc...

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Petrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile frumoase

Orice femeie este frumoasă, de la mama,
de la logodnica, de la soţia Eva, noi fiind bieţii Adami,
mereu păcăliţi.
Prima femeie admirată de mine
A fost profa de germană.
Ea m-a iubit în felul ei, adică îmi dădea note maxime,
De unde şi dragostea mea pentru poezia germană.
Apoi, toate iubitele mele erau frumoase,
Unele mai mititele, altele mai măricele,
Dar, cele mai frumoase au fost doctoriţele
care m-au salvat de la moarte.
A venit la mine o zână, era rezidentă,
mi-a spus – ai să trăieşti, dar ai răbdare.
Am trăit, mi-a arătat că şi ea avea probleme
Cu ganglionii, trăia, râdea, a ajuns mare.
Apoi a venit o zână la Terapie intensivă,
Acolo se murea de ficat, eu eram Prometeu,
Dar ea mi l-a pus la punct
şi m-a învăţat să merg.
Acum iubesc o princesse lointain,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Megapoemul

Oricare organ are sunetul lui
În concertul vieţii, mai sus şi mai şui,
Creierul strigă tăcut ca un corb,
Organul iubirii e surd şi e orb,
Circulăm pe un drum fără borne, în jur,
Nu e câmp şi nici mare, imperiul e sur,
Infinitul la care nu ne-adaptăm,
Unde-s munţii şi hăul? Ca nebunii cântăm.
Creaţiunea-i tăcere ori numai păreri?
Există mai mult ce a fost până ieri.
Singur aprobi, singur renegi,
Nu e nimeni să-ţi spună să râzi şi să pleci.
Aventura aşteaptă, Providenţa-i mister,
Tăcerea complotului reginei Esther.
Vinovaţi fără vină, mereu pedepsiţi,
Culorile vidului, calicii căliţi.
Tăcere nocturnă, final aşteptat,
Prometeu şi Sisif ne-au înşelat,
Răul are a mie de flori, de culori,
O misiune de ai, faci numai erori,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă evadării în neant

Cu aripile scurtcurcuitate,
Nedrept, etern, mereu vom evada,
Precum un curcubeu trudind în moarte,
Sorbind din lume şi ultima stea.
Privirea-i smulsă încă din orbite,
În zbor de frunze îngeri se-ntrupează,
Sub fulgerele-aducerii-aminte
Alt univers, de-acum, se conturează.

Cu aripile scurtcircuitate,
Purtăm în suflet foc de Prometeu,
Spre a călca cu moartea peste moarte
Şi spre a ne-ntrupa cu Dumnezeu.
Ne naştem ploaie spre a fii oceane,
Ne naştem ramuri spre a fii copac,
Ne naştem veşnic răsărit de soare,
Spre a apune iarăşi peste veac.

Nedrept, etern, mereu vom evada
Din falsele, din marile imperii

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!