Singurătate
Singurătatea este ca o ploaie.
Spre seară se ridică în șiroaie
din șesuri depărtate și-n șuvoaie
urcă spre cerul plin și uriaș.
Și-abia din ceruri cade pe oraș.
Și plouă, plouă-n ore androgine
când străzile spre zori de zi se-ndreapă,
și trupuri ce și-au devenit străine
frustrați și triști stau seara să-i despartă;
și oamenii ce se urăsc, doar într-un pat
constrânși sunt împreună să se culce:
Atunci singurătatea-n fluvii curge...
poezie celebră de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Iubirea între doi oameni este întâlnirea între doua singurătăți care se ocrotesc și îți țin companie.
citat clasic din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază!


Toamnă
Cad frunzele, cad ca din depărtare,
de parc-ar ofili grădini, departe-n ceruri;
și cad cu dezmințite gesturi.
Și-n nopți cade pământul greu
din toate stelele-n singurătate.
Noi toți cădem. Și mâna asta cade.
Și uite cealaltă. Ea e în toate.
Și totuși este Unul care ține
căderea asta blând în mâna lui.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Singurătate
Pietà
Nenorocirea s-a-mplinit, și fără nume
mă umple. Încremenesc ca-ncermenitul
Adâncului de piatră.
Tare cum sunt știu doar atât:
Tu mare ai devenit -
... și mare,
ca o durere mult prea mare
ce inima întreagă mi-o cuprinde
înverșunată.
Acuma stai de-a curmezușu-n poală-mi,
acuma nu mai pot să te mai
nasc.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor (1926), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Singurătatea
Singurătatea este ca o ploaie.
Spre seară se ridică în șiroaie
din șesuri depărtate și-n șuvoaie
urcă spre cerul plin și uriaș.
Și-abia din ceruri cade pe oraș.
Și plouă, plouă-n ore androgine
când străzile spre zori de zi se-ndreapă,
și trupuri ce și-au devenit străine
frustrați și triști stau seara să-i despartă;
și oamenii ce se urăsc, doar într-un pat
constrânși sunt împreună să se culce:
Atunci singurătatea-n fluvii curge...
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor (21 septembrie 1902, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Singurătate
Singurătatea ca o ploaie-mi pare.
Din mări ea suie către înserare;
și din câmpii pierdute-n depărtare
suie la cer, statornicu-i lăcaș.
Și-abia din cer se lasă pe oraș.
Și plouă-n ora vag crepusculară,
când toate străzile spre zori se-ndreaptă,
când trupuri ce nimica nu aflară,
dezamăgit și trist se trag deoparte;
când oameni care se urăsc de moarte
dorm în același pat, atât de-aproape:
singurătatea trece-atunci pe ape...
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


O căsătorie reușită este una în care fiecare dintre soți îl învestește pe celălalt ca gardian al singurătății sale.
citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cina cea de taină
Sau strâns în jurul lui confuzi, mirați,
el ce se-nchide ca un înțelept
și se retrage dintre cei intrați
și curge peste ei străin și drept.
Singurătatea veche vine peste el,
cea care l-a crescut în faptele-i profunde;
va trece prin păduri, fidel,
cei ce-L iubesc de fața Lui se vor ascunde.
La ultima lui masă i-a chemat
și (ca o pușcătură ce-alung-un mielușel
tremurând) gonește mâini din pâinea ce le-a dat
cu-al său cuvânt: ei zboară înspre el;
ei flutură neputincioși pe masa de onoare
și căută o ieșire. El însă
este peste tot ca un apus de soare.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke (19 iunie 1903, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Înaintea ploii de vară
Deodată, verdelui din parc, ceva ușor,
anume nu știi ce, i-a fost răpit:
îl simți lângă ferestre, neauzit,
tot mai aproape. Nalt, stăruitor,
din crâng răsună zvon de pescărel:
de un Hierónymus parcă ți-ar aminti,
pe-atât de-aprins și singuratic zel,
urcă din cântul lui, ce nu-l va auzi
șuvoiul. Pereții cu tablourile lor
se-ndepărtează și ne părăsesc,
nu vor să ne audă, se feresc.
Tapete-ngălbenite oglindind
lumina de amurg șovăitor
în care ne temeam, copii fiind.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Textele de mai jos conțin referiri la singurătate, dar cu o relevanță mică.
Cea mai strânsă legătură care există între două ființe este atunci când fiecare e paznicul singurătății celeilalte.
citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Toamnă
Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veșteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.
Și cade-n nopți adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.
Noi toți cădem. Mâna de colo cade.
Și altele, și toate, rând pe rând.
Dar este Unul care ține-n mână
căderea asta, nesfârșit de blând.
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Introducere
Oricine-ai fi: în seară, vino-afară
din camera, în care totul știi;
în zare, ultima-i casa ta-n seară:
oricine-ai fi.
Cu ochii ce, trudiți, au evadat
cu greu din pragul cunoscut, ridici
ușor un arbore întunecat
și-n frunți de cer îl pui: zvelt, solitar.
Și lumea ai făcut. Și ea e mare
și ca o vorbă, ce-n tăceri se coace.
Și vrerea ta cum i-a înțeles, în pace,
suavi, o, lasă ochii tăi să zboare.
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărții întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


O căsnicie bună este aceea în care fiecare îi încredințează celuilalt rolul de paznic al solitudinii sale. Odată ce este acceptată realitatea că până și între ființele omenești cele mai apropiate continuă să existe distațe infinite, poate înflori o conviețuire, doar dacă cei doi izbutesc să iubească depărtarea dintre ei, care îi îngăduie fiecăruia să-l vadă pe celălalt integral și profilat pe un orizont vast.
citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Înaintea unei ploi de vară
Deodată-n parc tot verdele frumos
pierdu ceva, dar nu știi ce: culoare?
Simți că se-apropie de geam, sfios,
un suflu, fără preget. Și cântare
puternică răsună din dumbravă:
un Hieronimus parcă-n ierbi a mas;
atâta singuratică zăbavă
și râvnă urcă șuvoind din glas,
că umple sala. Și-s pereții goi;
tablourile-încet ne-au părăsit,
de vocea noastră parcă se feresc.
Iar pe tapetul stins, îngălbenit,
lumini de-amurg neclare se-oglindesc.
Copii, ce teamă strecurau în noi!
sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Tânguire
O, ce departe-s toate
și trecute de mult.
Eu cred că steaua de la care
primesc lumină, în singurătate
de mii de ani a dispărut.
În luntrea care a trecut
mi s-a părut că se rostea
o taină înspăimântătoare.
În casă un ceasornic a bătut...
În care casă oare?...
Aș vrea
să ies din inima mea,
să stau sub cerul liniștit și mare.
Și să mă rog aș vrea.
Și poate una dintre stele
există cu adevărat
și cred c-aș ști pe-aceea dintre ele
care singură a durat,
și-asemeni unui alb oraș îndepărtat
în ceruri stă la capătul razei...
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Băiatul
Aș vrea să fiu ca unul din acei
ce trec prin noapte cu sălbateci cai,
cu facle-asemeni unui păr bălai
ce fâlfâie în vântul goanei lor.
Nainte-aș vrea să stau ca într-o luntre,
mare și ca un steag desfășurat.
Sumbru, cu auriul coif brăzdat
de iuți sclipiri. Și-n rânduri, după mine,
zece bărbați, de-a mea întunecime,
având aceleași coifuri schimbătoare,
ba negre, vechi și oarbe, ba străvezii și clare.
Și cineva alături deschide drum, și țipă
o trâmbiță ce-n fulgere se zbate,
și ne deschide o grea singurătate,
prin care trecem ca un vis de-o clipă:
În urma noastră case-ngenunchează,
în față ulițele-adânc se-ndoaie,
luăm piețe cu asalt, ce fug de groază,
și caii ropotesc, și-i ca o ploaie.
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărții întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Tăcerea
Mâinile de mi le ridic, iubito, auzi tu,
auzi, cum foșnește tăcerea...
Dar spune-mi,
pentru cei singuratici, orice mișcare,
chiar de-i numai o șoaptă, nu-i oare
prinsă de toate lucrurile mărunte,
care, în juru-le, parcă la pândă stau ca s-asculte?
Auzi tu, iubito, cum pleoapele-alene le-nchid,
și chiar ș-acesta-i un foșnet,
plutind ușor pân-la tine.
Auzi tu, iubito, cum încet, din nou le deschid...
... dar de ce, de ce nu ești lângă mine?
Cea mai ne-nsemnată dintre mișcările mele,
în mătasea tăcerii, pecetea și-o lasă;
și-n năframa-atinsă a zării, în depărtare,
cea mai plăpândă-nfiorare își înscrie urma neștearsă.
Răsuflarea mea ca un leagăn
înalță stelele și-apoi lin coboară.
Miresmele ce-n juru-mi plutesc
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărții întâi, traducere de Rodica-Maria Oardă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Copilărie
Și curge timpul școlii-ndelungate,
cu-atâtea spaime vagi, cu așteptare.
Singurătate, vreme-apăsătoare...
Și-apoi afară: străzi sclipesc și sună,
și-n piață zvârle apă o fântână,
și în grădină, ce lumi nemăsurate.
Și în hăinuța ta să treci prin toate,
cum nimeni altul n-a trecut și n-o să treacă
O, straniu timp, o, vreme ce se-neacă,
o, tu, singurătate.
Și să privești departe, afară, către ei:
bărbați, femei; bărbați, bărbați, femei,
copii în vii culori, și nu ca tine;
și-aici o casă, uneori un câine,
și-ncredere și groază ce mute, oscilează :
O, jale fără sens, o, vis, o, groază,
o, neagră adâncime.
Și să te joci așa, inel și cerc și mingi,
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărții întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


A treia elegie
Una este să cânți iubita. Alta, vai,
acel ascuns, vinovat Zeu fluviu al sângelui.
Iubitul (ea și-l adulmecă de departe) ce știe el
de Domnul desfătului care, ades, în ființa lui singuratică,
înainte ca fata să aline, ades, ca și cum nici nu ar exista,
își înălța capul de zeu, ah, șiroind de cât adânc de necunoscut,
noaptea stârnind-o într-o răscoală făr' de hotar.
O, înfricoșătorul trident al bătrânului Neptun din sânge.
O, sumbrul orcan al pieptului său vuind din spirală de scoică.
Ascultă cum noaptea într-adânc și-n înalt se învolbă. Stelelor, stelelor,
nu vine cumva de la voi desfătarea iubitului dinaintea
feței iubitei? Nu-i oare privirea lui pătrunzând
înlăuntrul chipului ei cel pur un dar al neîntinatelor stele?
Durere, nu tu, iubito, nici maica,
arcul sprâncenelor lui astfel spre așteptare l-a încordat.
Nu fremătarea ta, copilo, în el simțitoare, nu fremătarea ta,
buzele arcuitu-i-le-a rodnic contur.
Nu-i amăgire să crezi că ivirea ta de petală
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pentru a recomanda secțiunea cu Rainer Maria Rilke despre singurătate, adresa este:
