Viața este ca valsul apelor jucăușe, peste rezistența pietrelor care-i stau în cale.
Valeria Mahok (februarie 2013)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună brăzdată
iar salturi în noapte,
pe oglinda apei.
haiku de Valeria Mahok (1 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viața este ca valsul apelor jucăușe, ce mângăie sau lovește rezistența pietrelor care îi stau în cale.
Valeria Mahok (31 octombrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiri nemuritoare
Spre altarul cascadelor spumoase,
Lacrimi de inimi stâncoase,
Ne-am întins brațele lungi și subțiri
Și ne-am înfiorat,
De atingerile lor înghețate.
Iubitule,
Când în brațele tale fierbinți
mă cuprinzi,
Cu apa botezându-ne
Pe cap și pe spate,
Sărutările noastre nebune
Încălzesc munții
Și apele cascadelor toate.
poezie de Valeria Mahok (26 ianuarie 2005)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la apă, dar cu o relevanță mică.
Privește-ți omule, frumosul din suflet
Când printre brazi brumați de timp,
Răsare în împărăția ei ochioasă luna
Și întregul vieții luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Și-i dă culori feerice naturii și iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.
Privește-ți omule, frumosul din suflet
Privește-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Și vezi ce simți cu adevărat,
În sufletul de viață frământat, în timp;
Prin vene îți va curge poezia,
Inima își va deschide trandafirul roșu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Și Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Și pe al tău destin.
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârșitul lumii?
Păsările cerului
S-au rărit și au răgușit.
Apele, în furia lor nebună
Rup totul în cale,
Și furia cerului s-a dezlănțuit.
Hainele vii ale naturii,
Pe nesimțite,
Își schimbă culoarea în gri.
Soarele nemulțumit topește
Minți sclipitoare,
Răutatea e în floare,
Poluări alese
Oamenii au îmbolnăvit.
Limbile amestecate
Nu se mai înțeleg,
Chiar și animalele au înnebunit.
Ce e cu tine, lume?
Te-apropii de sfărșit?
Doamne! Ne-ai dat viață
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (19 iunie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aș vrea...
Aș vrea, să fiu o zână bună,
Să merg prin iarbă deasă,
Desculță, printre flori,
Și roua dimineții ușor să mă-nfioare,
Cu soarele în plete să alerg,
Printre copaci bătrâni și pe cărări,
Iar gâzele cu zumzet de concert
Să-mi dea târcoale.
Aș vrea, în palma mică,
Fluturi să mi se-așeze,
Și din căușul palmei mele,
Un pui de căprioară, cu apă să-l adap,
Să-i mângâi lin blănița și botișorul umed,
Și-apoi să-l las să plece, spre ceea ce-i chemat.
Aș vrea s-adorm, pe murmur de izvoare,
Și clipocitul apei din somn să mă trezească,
Și să pornesc la drum cu-alai de păsări multe,
Flori de câmp în trena rochiei să mi se țeasă.
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (26 decembrie 1989)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcind printre gânduri
Când o raza de lumină creatoare
Candela de pe altarul cerului poetic îmi aprinde,
Nu mă întreba unde alerg grăbită...
Căci vreau cu ochii visului satisfăcut, să o întâmpin!
#
M-am întrebat deseori,
de unde vine acest puhoi de gânduri răzvrătite,
care rup toate stăvilare timpului meu de odihnă,
ca apele furioase, ce se revarsă necontrolat, după o furtună puternică,
făcându-mi nopțile albe,
impunându-mi să descifrez enigmele ascunse ale sufletului,
ca și ale Lunii...
și să scriu dictarea școlărească, din Abecedarul Divin;
doar nu sunt pui de Eminescu.
Toate acestea m-au abordat după ce el, omul meu, s-a prăpădit.
Am crezut pe moment,
că din nou mi-a lăsat libertatea de-a lucra până la epuizare,
cum era obișnuit și deseori spunea cu mare satisfacție:
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget târziu
Am dedus că viața pâmânteană ar deveni o adevărată peliculă divină,
dacă oamenii nu s-ar speti să o aglomereze cu viitoare religve materiale,
ci s-ar înfrupta mai des din bucătăria frumuseții ei spirituale,
care prin legile înțelepte va înflori sănătatea, fericirea și pacea sufletească a omenirii.
Am învățat că nu râvnesc și să nu imit pe nimeni niciodată, pentru fericirea searbădă a confortului material,
dar să fac tot posibilul să arăt oamenilor din jurul meu cât de aproape și de sănătoasă este fericirea spirituală,
trebuie doar să o dorească cu adevărat și să respecte câteva norme elementare de morală,
apoi trăgând linie de fracție să calculeze cu mintea sufletului câtul dintre fericirea materială și cea spirituală și să aleagă.
Am înțeles că nu întâmplător viața pământeană are scară de valori,
dacă pe ea nu se coboară măcar o dată în infernul mizeriei morale nu avem cum să râvnim la caracterul frumos al înțelepciunii.
Am dedus că în travaliul vieții pământene, iubirea umană ridicată mai presus de cea Divină, transformă viața oamenilor în episoade dramatice și poate educative până la sfârșitul ei.
Am înțeles că oricât de ateistă și nesaturată este stiința omenirii, în fața neputinței și a morții îngenunchiază la picioarele Divinității cerându-i cu pioșenie ajutor și îndurare.
Am dedus că oamenii ațâțați de poftele cunoașterii, dezgroapă barierele enigmelor îngropate de frământările trecutului, eliberând odată cu ele și blestemele lor.
Am înțeles că energia apei este însetată de sărutul rece al pământului ca plămânii focului de oxigen, ca aripile aerului de libertatea mișcării și ca omenirea de fericirea supremă, încă umbrită de caprici ispititoare.
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (martie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privește-ți, omule, frumosul din suflet...
Când printre brazi brumați de timp,
Răsare în împărăția ei ochioasă luna
Și întregul vieții luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Și-i dă culori feerice naturii și iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.
Privește-ți, omule, frumosul din suflet
Privește-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Și vezi ce simți cu adevărat,
În sufletul de viață frământat, în timp;
Prin vene îți va curge poezia,
Inima își va deschide trandafirul roșu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Și Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Și pe al tău destin.
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua amintirilor...
Îmi beau cafeau amintirilor în pace,
În mijlocul naturii verde, vii,
Cu ochii mijiți spre răsărit de soare,
Nu sunt la mare,
Ci în râu de munte rece,
Stau pe un pietroi secular,
Iar limpezimea apei agitate,
peste picioare îmi trece
Ca timpul neînfrânat..
Cafeau amintirilor e încă caldă
Și glasuri vii de ieri o însotesc,
Le-aud parcă ar fi aievea lângă mine
Și recunoscătoare sunt
Pentru rostul lor sfânt
Ce abia acum îl prețuiesc,
Căci n-am știut s-o fac la timp.
Îmi beau cafeaua amintirilor
Sub marea cerului senin de vară,
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (12 aprilie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Valeria Mahok despre apă, adresa este:
