Scrisoare
Îți ziceam că e minciună
Când spuneai că eu ți-s dragă,
Că ești un împușcă-n lună,
Drac ce apa o încheagă,
Și că n-aș putea vreodată
Nici a te iubi, nici crede,
C-a mea inimă jurată
Nici n-aude, nici nu vede.
Șiretenii de muere
Ca să-ncerc a ta iubire...
Dar tu trist și în tăcere
Ai plecat plin de mâhnire.
Haide, vino, fii cu minte,
Dac-ai fost împușcă-n lună,
Eu am fost, adu-ți aminte,
Și zglobie și nebună!
poezie clasică de Veronica Micle
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Mater dolorosa
În negru este îmbrăcată,
Cu văl de crep pân' la pământ,
Și tristă și 'ngenunchiată
Pe marginea unui mormânt.
Tu, cărui un popor se 'nchină
Și sta 'naintea ta plecat,
O mult slăvită mea Regină,
Naintea cui ai genunchiat?
Tu, care din a Ta 'nălțime
Supui o lume c'un cuvânt...
Durerea morții cu cruzime
Plecat-a fruntea-Ți la pâmânt.
Și 'n locul mantiei regale
Ți-a pus un negru văl de doliu,
Și-asupra bucuriei Tale
Un alb și trist, etern lințoliu.
[...] Citește tot
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu ești tu...
Nu ești tu acela care mi-ai dat inimei mâhnire;
Nu te măguli cu gândul că te-am plâns sau te-am iubit,
Ai fost numai întruparea unei clipe ce-n neștire
Mișcă sufletul și-l leagă de un dor nemărginit.
Și dacă a fost durere și dacă mai sufăr încă,
Nu ești tu a lor pricină, nu ești tu cel vinovat,
E de vină al meu suflet, e simțirea mea adâncă
Căci a mea este iubirea, tu ești clipa ce-a zburat.
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Când îmi plec
Când îmi plec fruntea pe mână
Fuge gândul meu pribeag
Și mă cred că-ți sunt stăpână
Ție, vecinic mie drag.
Și mai cred, ca altădată,
Că tu mie te închini,
Și cu inima-ntristată
Greu, de dorul meu suspini.
Atunci câte sunt în lună,
Câte-n stele și povești
Trec prin mintea mea nebună
Socotind că mă iubești.
Dar tresar
și de pe mână
Ridicând fruntea încet,
Eu din visu-mi de stăpână
Tristă roabă mă deștept.
poezie celebră de Veronica Micle din Convorbiri literare (1881)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce-ți mai numeri anii
De ce-ți mai numeri anii să vezi de ești bătrân
Când știi ce grea durere tu porți în al tău sân,
Și pentru ce oglinda întrebi privind în ea
Să-ți spună de nu-i încă zbârcită față ta?
Când știi c-a tale lucruri ce curg neîncetat
Adânci și triste urme în suflet ți-au lăsat,
Și crezi c-o vecinicie amară e de când
O clipă fericită avut-ai pe pământ.
Și ce-ți mai folosește să știi azi cum mai ești
Când simți că tu pe lume de mult nu mai trăiești;
Purtând cu moartea-n suflet străin în orice loc
Viața ta pustie și fără de noroc!
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Afară plouă, eu stau pierdută pe gânduri, ura și indiferența oamenilor, lipsa și depărtarea ta, iubirea mea nespunsă, toate aceste își împart rând pe rând ființa mea, și în mijlocul unui vârtej în care mă pierd mă întreb tainic și acum te întreb pe tine oare această tristă stare de lucruri se va schimba vreodată? Și te întreb acum pe tine mai serios decât nicicând - tu care spunându-mi că mă iubești m-ai făcut să sufăr amar o iarnă întreagă, încât sufletul mi-i bolnav - te întreb și te rog să-mi răspunzi face-mă-vei fericită, adică să ne înțelegem, eu înțeleg fericirea în aceea să fiu lângă tine, să fiu în fine a ta.
Veronica Micle în Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle (27 martie 1880)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Veronica Micle despre tristețe, adresa este: