Violetta Petre despre poezie

Replică la poezia "Mor poeţi" de Valentin David

Nopţile-s mai lungi şi mai pustii,
Se coboară doliul în poeme,
Plânge pana şi cerneala geme,
Versul, cum să poţi, să-l mai învii?

În oglinda lacului, un val
Abia mai ajunge să apuce
Ramul unei sălcii ce se duce,
Să împingă bărcile la mal.

Lacrima ne plouă peste frunţi,
Ploile-s mai reci şi mai nebune,
Tunete se-ngrămădesc pe strune,
Se ascund secundele în munţi.

Muzele agonizează-n cor,
Cupidonii în genunchi jelesc,
Stele-ncep să cadă nefiresc,
Când ne mor poeţii... şi cum mor!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să ucid toamna

Mă întorc în toamna care mi-a plouat mereu în sânge,
Plânge salcia pe maluri şi în mine totul plânge.
De pe ram îşi iau adio toate frunzele şi vântul
Le răsfiră pe trotuare. Lasă-mi, vântule, cuvântul!

Să îmi fie adăpostul unde se-ntâlnesc gorunii,
Să-mi agaţe poezia de un colţ din trupul lunii,
De furtună s-o ferească, pân' la cer să o ridice,
Cu melancolia toamnei, să nu se mai intoxice.

E de-ajuns că sunt eu toamnă-n orice anotimp ce vine,
Măcar să-mi rămână versul, vară-albastră-ntre suspine,
Să danseze pe la baluri şi să strige-n gura mare:
Luaţi toamna de pe mine, hai, la toamnă de vânzare!

De n-ar fi aşa frumoasă, cu aromă de gutuie,
I-aş strivi poamele toate şi aş ţintui-o-n cuie.
Aş închide-o fără milă, în Siberii neştiute,
Să adoarmă sub ninsoare, gerul să o execute.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se naşte poezia, ca o doină-n pânza iei...

De beţia poeziei şi de freamătul pădurii
N-am să scap o veşnicie,-mi va rămâne-n cerul gurii
Gustu-acela de departe, ce în trup mi se strecoară,
Ca un ieri cu fremătarea fricilor de primăvară,

Când mă răscoleşte versul, ca un vierme de mătase
Şi poemele se-ncuibă pe sub piele şi în oase.
E-o durere-atât de dulce, când o rimă, carnea-mi frânge
Că îmi cântă-n ochi zăpada, înroşindu-se de sânge.

Ce delir valsează-n mine, cu extazul nebuniei
Când se naşte poezia, ca o doină-n pânza iei!
Plânge frunza de mesteacăn, ce atinge ceru-n grabă
Şi răspund numai în versuri, ploii care mă întreabă,

Cum şi unde-şi cerne muza mierea în cuvinte-alese
Şi de ce se lasă ele, doar de gura mea, culese?
Poate-n lacrima tăcerii, a-ncolţit un bob de vină
Şi-au înmugurit cuvinte în albastrul din lumină.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt umbra unui vis cu aripi frânte,
Ce-şi bandajează rana cu poeme,
Când stelele n-au voie să mai cânte
Şi versul e-arestat în ghilimele...

Sunt întrebare cu răspuns ambiguu
Şi zborul interzis de păpădie,
Metaforă cu geamătul contiguu
La început şi punct final în poezie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Poem necrolog" de Nicu Gavrilovici

Dar, să nu uiţi, când dăltuieşti prin lut,
Să-mi uiţi bătaia inimii afară,
Pe pleoape să-mi pictezi o primăvară
Şi toamnele pe care le-am pierdut.

Şi de îmi cânţi, vioara n-o uita!
Sau poate lira ţi-e la îndemână.
Te-oi asculta o veşnicie, până
Voi nemuri cuminte-n palma ta,

Pe-un aşternut de şoapte, să visez-
Acolo unde mai dospesc poeme,
În versul răstignit în prozodeme,
Să mă adulmeci, când spre el glisez.

Şi-n timp ce-amurgul se răsfrânge-n noi,
Să ne hrănim cu lacrima din ploi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia, loc de taină..

Se întâmplă câteodată, din mine să mă desprind şi-ntr-o altă lume pură, cer şi stele să cuprind...
Este o secundă rară, când tăcerea-şi face cuib chiar şi-n iad şi rai şi-n tine, cu sfială mă încuib...
Gândurile fug departe şi golită de-ndoieli iau cuvintele de mână, să cădem la învoieli...
Nu negociem vreo plată şi nu facem niciun schimb, doar le pun în versuri nude şi le-nnobilez c-un nimb...
În poeme violete le ascund de cnut şi corbi, să le dăruiesc lumină celor ce s-au născut orbi...
În buchetele albastre, versurile înfloresc, le adăp cu-nflăcărare, să ştie că le iubesc...
Se întâmplă câteodată, tot mai des şi mai alert, să mă plimb prin poezie... mi-e morgană în deşert...
Şi mi-e loc de rugăciune şi de taină ca-ntr-un schit, unde îmi dezbrac veşmântu-n care am păcătuit...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o secundă nudă şi fatală...

S-a sinucis o muză-ntr-o parcare
Unde zăceau poemele emine
Strivite sub bocanci de vânătoare,
Însângerându-le fără ruşine.

Nu era nicio zi din săptămână;
Se întâmpla-ntr-o pauză astrală
În care Domnul a scăpat din mână
Doar o secundă nudă şi fatală...

Numai atât i-a trebuit Satanei
Să îşi înfigă colţii în cuvinte
Să scuipe pe sfinţenia icoanei
Şi să-şi aleagă dintre versuri ţinte...

Şi a trezit din somn muza imundă
Întinsă indecent pe-un pat de zoaie;
Vădit bezmetică şi furibundă
A-nveşmântat poemele-n noroaie...

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dincoace de tine

Dincoace de noapte, dincoace de stele
Înfloresc în cântec versurile mele;
Simfonii astrale, îngerii îngână,
Tatuez poeme cu Muza de mână.
Pe un braţ albastru râde o cicoare,
Dincoace de noapte, ziua ta mă doare;
Zorii se despică în sclipiri de sânge,
În braţele tale dimineaţa plânge.

Geme orhideea de atâta viaţă
Dincoace de umbre, soare o răsfaţă
Un penel sărută visul şi-l preface
În iubire pură... universul tace.
Caută, iubite, dincolo de mine
Floarea nemuririi ce dospeşte-n tine!
Ştiu că-ţi este noapte, fără Poezie,
Ştii că doar cu tine sunt Poem ce-nvie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia, ca un tot...

N-am averi... la ce sunt bune, când plecăm cum am venit?
Dar, am versul care strigă sau şopteşte liniştit;
Înfloreşte-n primăvară de sub pătura de nea
Şi se-mbracă în albastru, vara, sub sclipiri de stea.

Toamna, câteodată-şi plânge, în tăcere, ploi de dor,
Când îşi pune straiul veşted peste rimele ce mor.
Apoi, cântă în colindă, pe sub bradu-mpodobit,
Chiar de Moş Crăciun nu vine, eu am visul împlinit.

El m-ascultă cu răbdare şi rămâne unde-l pun,
Chiar de nu întotdeauna mă aprobă în ce spun;
Se foieşte-un pic, dar tace şi se-aşază în poem,
Chiar de lacrima-l apasă şi cuvintele îi gem.

Uneori se uită galeş şi mă mângâie pe-obraz,
Când mă-nchid în mine însămi, ca-ntr-un rece Alcatraz;
Alteori zâmbeşte tainic, anilor ce au plecat-
Amintiri rămase-n urmă, ce-n album s-au aşezat.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi împrimăvărez, din nou, Cuvântul...

Ce nebunie-mi umblă prin vertebre, de mă-ncovoaie ca o acoladă!
Degeaba-nghit poeme în tenebre, că-n trupul meu e o degringoladă,
Ce sapă-n echilibrele precare cu foamea flămânzirilor rebele,
Cum muşcă umbrele din felinare şi dimineţile din cerul plin de stele...
Nu desluşesc delirul de-unde vine şi nici pe unde a pătruns în oase
Şi-mi viermuieşte-avid printre ruine, înnebunindu-mi versul de mătase...
Mă sparg în cioburi de palinodie, şi neputinţa se-ntronează-n stihuri
Şi cum să mai alerg prin poezie, când bântuie prin vene mii de duhuri?
Aştept lumina soarelui s-apară, să-mi curme ceaţa ce-mi umbreşte gândul
Să-nghit măcar un pic de primăvară, să-mi împrimăvărez, din nou, Cuvântul...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme de nea...

Să nu plângi, poezie, că te-am lăsat orfană,
Să-ţi cauţi o poveste, să-ţi sprijine tăcerea!
Un zâmbet de prieten să îţi aşezi pe rană,
Să-ţi mângâie tristeţea şi lacrimi şi durerea!

Eu am rămas acasă şi te aştept cuminte,
Doar gândul e cu tine şi parcă nu-i prea mult,
Că nu pot, poezie, să te ascund în braţe
Şi scâncetul albastru nu pot să ţi-l ascult.

Să ningi frumos acolo, în luna vieţii mele,
Aşa cum ningi în mine, în fiecare vară,
Când te adun din ceruri, pierdută printre stele!
Eu am rămas acasă cu vara mea amară,

Să mă mai nasc o dată-n clepsidra nemiloasă,
Un fir de sare gemă, topindu-se de teamă.
Să nu fii, poezie, pe noaptea mea, geloasă!
E noaptea-n care versul în lacrimă-o să geamă.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre din Ninsori albastre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adun tăceri într-un album de toamnă...

Şi de mă laşi să te iubesc cum vreau, vei şti cum e iubirea... niciodată nu îţi voi cere din căuş să-ţi beau nici libertatea, nici iubirea toată...
Să-mi spui ce vrei, minciuni şi vorbe goale, te-oi asculta ca pe o simfonie, nimic în mine n-o să se răscoale, te voi certa, cum ştiu, în poezie...
De îţi pătrund în gânduri câteodată, e că mă laşi sa te ghicesc din toane... şi de intruzie nu-s vinovată, doar mă strecor subtil cu etimoane...
Adun tăceri într-un album de toamnă, doar în septembrie mai îndrăznesc să strig, când în covor de frunze se întoamnă poemele ce tremură de frig...
De mă auzi, să nu-mi răspunzi în grabă, e luna când am voie să vorbesc, tu poţi să-mi dăruieşti doar o silabă din care orice vreau să intuiesc...
Şi chiar iluzii de-mi prepar la cină, desertul e ceva ce ştiu doar eu şi tu când raiul nostru din grădină-mi oferă mărul dat de Dumnezeu...
În versul meu te am întreg şi-ntreagă îţi sunt şi rimă şi metaforă îţi sunt... acolo ştiu că îţi sunt cea mai dragă, şi cel mai adorabil amănunt...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani

(lui Florin Măceşanu)

Au înflorit, doar pentru tine, zorii,
Într-un albastru matinal de-april-
Aici, la ţărm de mare, într-un tril,
Eu îţi pictez pe valul mării, sorii,

Aşa cum ştiu, în versuri de lumină,
Să-ţi intre pe fereastra dinspre est.
Şi în decorul tainic şi celest,
Te-aş invita, diseară, la o cină.

Să mă pictezi pe talere de ceară,
Să te primesc, tăcută,-ntr-un poem,
Când, încă-amurgurile-n noi, mai gem,
Înmiresmându-ne cu flori de primăvară.

Îţi dăruiesc poeme violete,
Tu, curcubeu, să-mi înfloreşti stingher,
Şi astăzi, doar atâta am să cer:

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş exila, (acolo-i cer!) şi aş trăi ca prizonier, pe lac la Colibiţa...

La înfruntarea dintre nori, se frânge glasul de cocori, cum cântecul de liră
Îngenunchează ispăşit, în carapacea de granit, unde un vers respiră.
Orfeu trezeşte din tăceri, cenuşa din incendieri, în care mor poeme
Şi sare lacrima de dor, ca dintr-un nesecat izvor, anihilând blesteme.

Şi dacă cerul n-ar mai fi şi versul nu m-ar mai iubi şi m-ar slei arşiţa,
M-aş exila, (acolo-i cer!) şi aş trăi ca prizonier, pe lac la Colibiţa.
Şi printre îngerii-poeţi, în straie move de asceţi, aş mai trăi o viaţă,
Doar într-o clipă de extaz, mi-aş prinde versul de grumaz, ca pe o dimineaţă,

În care aş adulmeca, poeme moi de catifea, ca pe-o mireasmă sfântă
Şi m-aş împărtăşi-n genunchi, la rădăcina unui trunchi, cu-ncrengătura frântă.
Nimic nu m-ar urni din loc, doar poate briza unui şoc, pierdut prin seva vie,
Ce se strecoară cuminţit, de lacrima ce l-a peţit, la uşi de colivie.

Şi sigur aş înmuguri, poemul mi-aş împăduri cu verde crud de ploaie
Şi ninciun vers cu s-ar pleca, sub talpa nopţilor de nea, tăcute şi greoaie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că...

Poate că florile-s poeme de lumină
(Le scrie doar pământul când i-e bine).
Sau, poate că răsar, divin, din tine
Când lutul tremură de har şi n-are vină.
Poate că-s vise-n nopţi de vară,-n care luna
Coboară pe o scară de matase,
Pe frunte doar culorile să-ţi lase,
Tu să le iei şi să le-aşezi pe flori, cu mâna.
Sau, poate, asfinţitu-n palma ta se-alintă
Ca o chemare-n lumea de himere
Şi tu le mângâi lacrimi de durere
Când dimineţile-n corole-ncep să mintă.
Poate-am să rup câte-o petală dintr-o floare
Să-ţi scriu o poezie de iubire,
Pe fiecare vers o amintire,
Şi un răspuns la fiecare întrebare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu mai şti de mine, primăvară!

Tu nu mai ştii de mine. Flori de ceară
Îmi înfloresc pe braţe-n zi de doliu,
Mă-mbracă dimineţi în alb linţoliu
Şi în poeme e atâta seară!

Un vers îşi scoate rima la vânzare,
Se spânzură metafora de stele
Şi plânge prozodia printre ele,
Iar virgula se-aruncă-adânc în mare.

Un punct debusolat îşi vinde locul
Pe-o lacrimă din ploile celeste,
În mine-atâta gol de tine este,
Că şi-a făcut seppuku şi norocul.

Tu nu mai ştii de mine, primăvară!
Te-au confiscat poveştile absconse,
Dar eu te voi chema-n poeme, să se
Ascundă soarele în mine iară.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu mai rătăcesc printre destine...

Am naufragiat într-un poem de ceară, pe-un vers cu un dactil sărind pe lună
Şi te-am aflat cum evadai din seară, să înnoptăm, iubite, împreună...
Călătoream de-o vreme la-ntâmplare, ca vântul când, bezmetic, nu mai ştie
Pe unde să-şi găsească o cărare... eu vârtejeam cuvinte-n poezie...

Prindeam o frunză-n zborul către moarte şi-o aşezam în rima-ncrucişată,
Măcar o clipă versul s-o mai poarte întreagă şi de paşi nemutilată.
Mai aruncam o undiţă în mare, să-i prind albastrul pregătit de ducă
Să nu îmi fie versurile-amare, când soarele pe alte mări se culcă...

Mai zăboveam, absurd, să număr clipe pe un cadran cu secundare grele
Sperând, pe pleoapa mea să se-nfiripe, un vis cu tine, modelând inele.
Era un anotimp fără misivă, melanj de îndoială şi decepţii
Născut în mine, lacrimii captivă, din nemaiîntâlnite introspecţii...

Foram adâncul până la durere, printre nedumerire şi nagodă
Să aflu unde-i punctul de-nviere... ce explorare grea şi incomodă!
Şi-am eşuat, din nou, ca şi-altădată, tot în poem, într-un decor cu tine
Respir iubirea-n vară-nmiresmată şi nu mai rătăcesc printre destine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, poeţii...

Noi cărăm cuvinte goale peste poduri de lumină
Şi le răsădim sub talpa cea mai grea a unor zei,
Ce-şi aruncă peste lume jumătăţile de vină,
Ca şi când peste poeme-ar fi stăpânii numai ei.
Noi cărăm munţii-n spinare şi pădurile pe frunte
Şi din mări facem oceane, lăcrimând în ploi de dor,
Sărutăm obraji de mame şi pe tâmplele cărunte
Aşezăm o frunză verde într-un vers nemuritor.

Legănăm pruncii, când sânii sunt suzete-nşelătoare,
Şi le îngânăm un cântec, panaceu pentru flămânzi,
Punem versuri peste rană, când amurgul vieţii doare
Şi pentru o dimineaţă şi o zi, plătim dobânzi.

Suntem liberi în poeme, să schimbăm cum vrem destine,
Moartea s-o linşăm în pieţe şi s-o ardem chiar pe rug,
Din duşmani să-mi fac prieteni şi să-i ţin pe lângă mine,
Şi tot binele din lume, doar cu ei, să îl conjug.

Noi, poeţii, spargem pietre, din nisip facem castele,

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i frumoasă şi la 66 de ani

A mai trecut un an dar nici nu-mi pasă!
Să treacă cât mai mulţi! Mie mi-e bine.
Că nu mai sunt nurlie şi frumoasă,
Nu sunt tot eu? Şi nici nu mi-e ruşine.

Sunt anii mei şi-i ţin cu drag în braţe
Şi sunt frumoşi, aşa cum sunt. Să treacă!
Şi nu cumva vreun hoţ să mi-i înhaţe,
Că, fără ei, aş fi mult mai săracă.

Botine fine nu mai port de-o vreme
Şi mijlocelul nu mai e subţire,
Mă scol în zori, mă culc mult mai devreme
Şi nu mai ţin nici cure de slăbire.

Mă doare un genunchi, un junghi m-apasă
În spate, drept pe şiră... şi ce dacă?
Pe zi ce trece, viaţa-i mai frumoasă
Şi nicio lacrimă nu mă apleacă.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!