Pisica își acoperă scârnăvia cu cenușă. Oamenii de lume își acoperă ticăloșiile și minciunile, cu... "onoarea".
Zaharia Stancu în Jocul cu moartea
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toți iubim. Toți purtăm în inimile noastre florile iubirii, și mai pe urmă, după ce iubirile au murit, în aceleași inimi purtăm cenușa iubirilor. Cenușa rece a iubirilor moarte...
Zaharia Stancu în Ce mult te-am iubit
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!
În tot ce scrisesem de-a lungul iernii, găsisem frazele fără vigoare, mălăiețe, betege. Sărmanele! Se târau pe pogoanele mele de hârtie ca niște râme slinoase, mute și oarbe, ori ca niște melci cenușii și băloși. Îmi lipsea ceva. Fără îndoială că-mi lipsea ceva.
citat celebru din Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe cine iubisem eu în scurta-mi și tulburea-mi viață? Acum pe cine iubeam eu? Pe sub ferestrele cui, mohorât, însă cu inima plină de nădejdi, s-ar fi cuvenit să trec? Uscată iască mi-era inima. Uscate lemn îmi erau buzele. Uscate lemn și acre oțet. La Sotir parcă băusem oțet, nu vin tare și vechi. Cenușă și câlți parcă mâncasem...
Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintire
Pe dealul de podgorii, roș, cădea,
În poala serii, soarele încins.
Gemea amurgu-n brâu de flăcări prins
Și ca un om bolnav se zvârcolea.
Pe drumul alb cu stâlpi de telegraf,
Treceau cirezi de boi șoldii și vaci
Și din chervane-aeriene saci
Cu neguri plini, zvârlea un nor seraf.
O pasăre vâslea spre cuib, domol,
Mugea o vită poticnită-n jug.
Arsese ziua undeva pe rug
Și scrum din trupul ei plutea în gol.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am urmărit răscoalele țărănești cu ochii copilului care eram atunci. Flăcări și scrum. Conace aprinse și fum. Sânge și moarte. Cadavre lăsate la margini de drum. Jandarmi și soldați. Boieri cruzi și slugi boierești sălbatice. Bătăi și schingiuiri. Toate, chiar și culoarea norilor, toate mi s-au imprimat pentru totdeauna pe retină și în minte. Atunci și acolo am înțeles că prin naștere fac parte din rândul celor condamnați la foame și frig, că fac parte din rândurile acelora pe care slugile boierului sau ale statului îi pot bate, îi pot batjocori și schingiui, ba chiar și împușca.
Zaharia Stancu în Confesiunile lui Darie (1966)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zilele... zilele
Nu știu cum au fost zilele mele,
Dar până la una au ars, au ars.
Cenușa lor mi-a rămas în palmă
A venit vântul și a risipit-o,
Peste grădini înflorite a risipit-o.
Nu știu cum au fost nopțile mele,
Dar până la una s-au topit,
Ca zăpezile iernii s-au topit.
A deschis gura pământul, gura,
Și până la una le-a înghițit.
Nu știu cum a fost dragostea mea.
Poate dulce a fost, poate amară.
Poate-a durat o viață, poate numai o seară.
Timpul viclean a adus-o pe aripi,
Timpul viclean a venit și-a luat-o.
Nu știu cum va fi moartea mea,
Dar n-o să vrea să fie blajină.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Zaharia Stancu despre cenușă, adresa este: