Zeus şi moarte

Pumnalul

Hefaistos te-a făurit
Să fii în mâna răzbunării
Străjer al libertăţii, pumnal nebiruit,
Judecător năprasnic al hulei şi-al ocării.

Speranţe şi blesteme tu-nfăptueşti pe unde
Nu-i trăsnetul lui Zeus şi doarme-a legii spadă.
Tu poţi şi-n umbra tronului pătrunde,
Şi chiar pe sub veşminte de pradă.

Ca fulgerul trimis de zei, ca focul
Infernului tăişul tău luceşte,
Şi când la el tiranul se gândeşte,
De spaimă, la ospăţ nu-şi află locul.

Dar dreapta-ţi lovitură îl va ajunge-oriunde,
În cort, în templu, pe uscat, pe mare;
Nici chiar în patu-i nu se poate-ascunde
Păzit de lacăte şi de răzoare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormit-au zeii

Adormit-au zeii-n ceruri
Şi niciunul nu mai poartă
Grijă pentru omenirea
Ce trăieşte mai mult moartă.

Şi-au luat cu toţii faţa,
Cred, scârbiţi de-a' noastre fapte,
De la cela ce se crede
Singur, nevăzut în noapte.

Astăzi ştiu sigur că Zeus,
Budha şi cu Afrodita,
Mohamed şi chiar Hunab Ku,
Zalmoxis şi cu Damkita,

Moise, Allah şi Mesia
Au lăsat cu toţii garda.
Nepăzită, neînfrânată,
S-a rupt prea devreme zgarda.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voievodul de piatră

Naşterea lui a suprimat metafizica.
I-a dezarmat şi i-a biruit pe zei:
în jarul focului luminând albastru,
şi-a devansat destinul şi i-a devenit stăpân;
n-a mai fost interesat să-şi trăiască viaţa
ca un condamnat în cătuşele timpului.

Vulturul lui Zeus n-a reuşit să-i smulgă ficatul.
Asemenea lui Prometeu,
s-a răfuit cu moartea propriei morţi;
în urma armistiţiului planetar,
a căpătat dreptul la nemurire.

Captiv continuu în trecutul viitor,
cu ochii larg deschişi peste ţara dacilor,
de pe soclul său de piatră carpatină,
Sfinxul, înţepenit în taina lui divină,
cu stăruinţa înnobilată în cutele adâncite de pe frunte,
rămâne ursul de piatră românesc
în chip de voievod înferecat în vârful de munte.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani!

De ziua ta ţi-aş dărui o viaţă,
De-ar fi posibil însăşi viaţa mea,
Suflet de vis cu zâmbetul pe faţă,
Zeiţă-Lună şi Zeiţă-Stea!

Şi-aş vrea să fiu din viaţa ta măcar
Un soare ce durează o secundă,
Privirea ta şi zâmbetul tău rar
Să mă topească şi să mă pătrundă...

Să pot măcar s-apuc să strig şi eu
Că ştiu ce-nseamnă toată fericirea,
Căci m-a pătruns o clipă Dumnezeu,
Cu zâmbetu-i de foc şi cu privirea.

Mă simt etern căci m-am atins de tine,
Zâmbind şi moartea o voi îndura,
Chiar dacă pentru totdeauna ţine,
Cât amintirea-ţi nu poate dura.

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii lui Ahile*

Privindu-l pe Patrocles mort
– cel atât de viteaz şi de viguros, atât de tânăr –
caii lui Ahile au început să lăcrimeze;
natura lor nemuritoare s-a revoltat
în faţa acelei lucrări a morţii pe care trebuiau s-o privească.
Şi-au înălţat capetele, şi-au scuturat coamele,
au bătut pământul cu copitele
şi l-au plâns pe Patrocles, văzându-l fără viaţă, ucis,
doar carne şi-atât, cu flacăra spiritului stinsă,
dezarmat, fără suflare,
întors de la viaţă la marele Nimic.

Zeus a văzut lacrimile acelor cai nemuritori şi i-a părut rău.
"N-ar fi trebuit să fim atât de necugetaţi
la nunta lui Peleus," a spus.
"Mai bine nu v-am fi dăruit, nefericiţi mei căluţi.
ce treabă aveaţi voi acolo jos,
printre pateticile fiinţe omeneşti, jucării ale destinului?
Voi nu cunoaşteţi moartea, voi nu veţi îmbătrâni niciodată,
şi, totuşi, suferiţi pentru nişte dezastre efemere.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XII

Mergeam acum cu umbra cea-ncărcată
ca boii-alături, când în jug îi pui,
cât timp mă-ngădui prea-bunul tată.

Dar, când mi-a zis: — "Desparte-te şi sui.
că-i bine-aici cu vâsle şi vântrele
să-mping-un om cât poate barca lui,"

dând dreptu-i stat înfăţişării mele,
cum faci când vrei să pleci, deşi-mi erau
gândirile smerite-acum şi grele,

eram în mers şi paşii mei urmau
cu drag pe-ai lui Virgil, făcând dovadă
şi-ai lui şi-ai mei ce sprinten umblet au.

Când iar mi-a zis: — "Las-ochii tăi să cadă
spre-a fi cu spor cărarea ta nainte,
să faci şi locul de sub tălpi să-l vadă."

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sută...

O sută de zile am dat acatiste să spăl mângâierea din pielea smintită
De lipsa-ţi acută din albe batiste ce leagă o rană ţipând obosită.

Adun răsărituri ce-ameninţă vise cu mere-altoite de fulger nebun
Scăpat din ospiciu şi trimis, pare-mi-se, de-o sută de îngeri şi-un Zeus imun.

Plâng tălpile goale scăldate în rouă strivind nesăruturi pierdute de-o vară
Prin câmpuri de maci disecate în două de-o sută de pasi cu mulaje de ceară.

O sută de cuie bătute în palmă cu sete acerbă de iubit înşelat
Pictează stigmatul cu o tuşă calmă urându-mi o moarte fără păcat.

Înfipţi în retina albastră de tine o sută de fluturi îşi pierd din culoare
Drogaţi cu tămâie şi fum de stamine se-aruncă din ceruri să-nveţe să zboare.

O sută de nopţi luminate de Lună se-ngână în taină cu reci dimineţi,
Te chem azi, iubite, cu inima-n mână şi cer de la zei înc-o sută de vieţi.

poezie de Monica Trofim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am vrut să fur o rază...

Am furat din Cer o rază, am scăldat-o în iluzii,
Cu ardoare o râvneam în a sufletului casă,
Dar, nătângă rătăcită, m-am pierdut printre confuzii
Când speram că pot, o clipă, să mă simt ca o mireasă,

Nu femeie măritată, ci fecioară strălucind,
Captând zeilor atenţii, zicând slovele zidite,
Cu emoţie transmise, prin candoare drum croind
Către surdele,, icoane", către inimi împietrite.

Am crezut că voi putea, îmbrăcată-n violet,
Să stârnesc furtuni în creier, să aprind zâmbind făclii,
Cucerindu-i o secundă prin cuvântu-mi desuet
Ce nu ştie să creeze fascinante poezii.

Mi s-a spus că doar o moarte merit pentru îndrăzneala
De-a-l sfida, cu indolenţă, chiar pe Zeus din Olimp,
Scriind vorbe fără noimă, irosind în van cerneala,
Nelăsând nicicum vreo urmă-a trecerii mele prin timp.

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica depăşită

1.
Profet e cel ce minte viitorul,
Eu îl iubesc cum mi-aş iubi odorul,
Voinţă depăşită de voinţă,
Adio, draga mea fiinţă.
Am depăşit şi frica şi realul,
Eu am reinventat trăsura, calul,
Mă reîntorc mereu la punctul zero,
De nu sunt Zeus, poate tu eşti, Hero.
Iubim ce-i trecător, dar şi etern,
La fel şi raiul, viaţa în infern,
Aşa cum Dante nu este Jules Verne,
Nici eu nu sunt zăpada, cern.

2.
Sensul basmului cu plus,
Pulsul creşte, luna-i sus,
Eu înaintez prin nori,
Pasul doi şi trei viori.
Elefant bătrân se joacă,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

PRIN UNIVERS...

Astă noapte, pas la pas, m-am plimbat prin Univers
Pentru care deodată s-a deschis un interes
Şi prin telescopul Hubble... ca şi cum aş fi privit
Două sute miliarde galaxii eu am găsit...

Astă noapte-am străbătut miliarde ani lumină
Şi-am ajuns până la Abell, roi de stele pe retină,...
Am vizitat Sagittarius, Ursa Major, Ursa Mică
Chiar şi Galaxia Morţii... de care îmi era frică

M-am plimbat prin galaxii până când am obosit
Şi pe Drumul Robilor vrând-nevrând am poposit
Coborând din Andromeda, tot de prin Grupul Local
Ca şi Calea Laptelui, am făcut un gest banal

Mi-am pus degetul pe-o tâmplă şi aşa m-am întrebat:
Oare Zeus pe Heracle când l-a dus la alăptat
Şi l-a pus la sânul Herei, care dormea pe o parte,
A ştiut că o să facă o spirală ca de lapte

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune universală

Tată a toate! Adorat
În orice loc, mereu, mereu,
De înţelept, de ignorant,
Iehova, Zeus, Dumnezeu!

Cauză Primă, drag străbun
Ce minţii mele pui hotar
Vreau doar să ştiu că Tu eşti bun
Iar eu sunt orb şi n-am habar.

Dar chiar şi-n beznă tu ai vrut
Să văd ce-i rău şi ce e bine
Şi Trupu-n Soartă l-ai ţesut
Însă Voinţa mă susţine.

Şi ce-mi dictează Conştiinţa
Eu fac sau mă feresc a face
De Iad îmi protejez fiinţa
Şi caut Raiul care-mi place.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexander Pope, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXXI

Aceeaşi limbă-ntâi m-a mursecat
încât crezui că foc pe-obraji îmi pune,
şi-apoi tot ea şi leacul mi l-a dat.

Atare-o lance-aveau, precum se spune,
Pelops şi-Ahil, că darurile sale
cumplite-ntâi erau şi-n urmă bune.

Iar noi ieşind din dureroasa vale
treceam pe naltul mal ce-o-ncunjura
şi fără de-a vorbi nimic pe cale.

Nici noapte-aici, nici ziuă nu era,
aşa că ochii-aveau puţină zare,
ci-un corn eu auzeam, ce-astfel urla,

c-ar fi-ntrecut şi-un tunet cât de tare.
Deci ochii-atunci spre sunet îndreptând
urmai un drum opus cu-a lui cărare.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XIV

Acele risipite foi le-am strâns
şi-mpins de-a locului natal iubire
le-am dus sub cel ce-a răguşit de plâns.

De-aci sosim la punctul de-ntâlnire
cu-al treilea cerc, unde-apare-ntreagă
a sfintei vreri o groaznică-ntocmire.

Dar lucrul nou mai clar să se-nţeleagă
vă spui c-am fost pe-un şes, pământul cui
oricărei plante viaţa-n el i-o neagă.

Cunună-n jur pădurea o văzui,
precum şi ea de şanţ e-ncunjurată;
şi-am stat aci-n extremul punct al lui.

Un sterp nisip, uscat şi des, s-arată
pe-ntregul şes, şi nu altfel de cum
ne spune Cato că-l văzuse-odată.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persefona... Simfonia luminii...

... zborul alb... melodia sufletului... şi Soarele din Noi...

Prin luminişul Nysei toamna înfloreau
în leagănul de raze sfioase albăstrele,
îndrăgostite, nimfele, feeric culegeau
mirese-romaniţe şi tândre gălbenele.

Le admira Demetra, cu licurici pe umăr,
frumosul legănau pe unda de lumină...
sau răzvrătit în umbra unui Neastâmpăr,
păzindu-şi Persefona de soarta sa haină.

Se-ndrăgostise Hades, cerând-o de soţie,
cu Zeus convenise să nu mai piardă timpul,
când s-a întors acasă, răpusă de hoţie,
Demetra-ndurerată a părăsit Olimpul.

S-ă vestejit lumina în nouă zile sumbre,
ruga natura toată fiica să-i întoarcă...
un sâmbure de rodie făcuse printre umbre

[...] Citeşte tot

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!