aer şi apă

Cassiel: Să pot simţi aerul.
Seth: Să simţi gustul apei.
Cassiel: Să citeşti ziarul.
Seth: Să minţi.
Cassiel: De-ngheaţă apele. Să hrăneşti câinele.
Seth: Să-i ating părul.
Cassiel: Şi ce mai aştepţi?

replici din filmul artistic Îngerul păzitor
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul, doamnă, a ajuns să le ştie aproape pe toate, el nu mai are respect faţă de secrete şi mistere, a răscolit toată natura, apele, pământul, aerul, vrea să devină propriul lui Dumnezeu şi asta îl va pierde, îl va pierde...

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perspectivă

Dacă te-ai îndepărta puţin,
Dragostea mea ar creşte
Ca aerul dintre noi.

Dacă te-ai îndepărta mult,
Te-aş iubi cu munţii şi cu apele
Şi cu oraşele
Care ne despart.

Dacă te-ai îndepărta
Cu o zare,
La profilul tău s-ar adăuga soarele,
Luna şi jumătate din cer.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiaza pietrei

E ora
înfiinţării întunericului

privirii divergente
prăsiţi-vă!

Nu.
E pariul asinilor
amiaza pietrei uscate
pulberii ciudate
aerului demoralizant

Apele vin din trei părţi:
din munţi, din zăgazurile sparte şi din cer
zuruie ce diamant
lichid?
şuierând metalic
vântul deplasa frunze
şi inventariază vid

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

poezie (vezi şi poem)

* * *

Poezia e felul apei să ardă
e felul focului să curgă
e felul aerului să pământenească
lângă felul omului...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tetraedrul, simbolul focului, feţele lui sunt 4 triunghiuri echilaterale; cubul are 6 feţe pătrate şi este simbolul pământului; octaedrul, mărginit de 8 triunghiuri echilaterale, este simbolul aerului; icosaedrul, cu 20 de triunghiuri echilaterale ca feţe, este simbolul apei şi în fine, dodecaedrul, simbol al cosmosului cu tot ce cuprinde el, este singurul poliedru regulat cu feţe formate din pentagoane în număr de 12 şi nu din triunghiuri sau din pătrate.

Platon în Timeu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soria şi câmpurile ei

Dealuri placate-n argint,
înălţimi sure, pietre de-un roşu întunecat
printre care apele râului Duero
îşi arcuiesc halebarda
în jurul Soriei, stejari umbroşi,
ţinuturi uscate şi pietroase, piscuri golaşe,
drumuri albe şi răchite pletoase,
amurguri în Soria cu aerul lor războinic, mistic....

Soria, astăzi simt pentru tine,
în adâncul inimii mele, o tristeţe,
tristeţe ca aceea care-însoţeşte iubirea!

Şesuri ale Soriei, unde pietrele visează,
tu călătoreşti cu mine! Dealuri placate-n argint,
înălţimi sure, pietre de un roşu întunecat.

poezie clasică de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescaruş albastru

Acel pescăruş albastru săgetând în amonte
prin aerul strălucitor parcă-ar lăsa-n urmă
o parte din el. Copacii
sunt acolo doar pentru a-i sublinia trecerea.

Chiar dacă pare-a fi, nu este un vegetarian.
Nu ciuguleşte firişoare la hotarele
curcubeielor. El plonjează
în apele umflate, apoi, cocoţat
într-un arbust japonez, înghite
în propria-i incandescenţă
bucăţele dintr-o plevuşcă, dintr-un ghidrin –
sau dispare în nişte galerii, glorios
samurai, întorcându-se acasă
în magherniţa lui.

poezie celebră de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leul este cel mai mare prădător al uscatului, vulturul este este cel mai mare prădător al aerului, iar rechinul este este cel mai mare prădător al apelor.

aforism de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 decembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce nu ştiai...

Îţi spuneam odată că sunt piatră
ceea ce nu ştiai...
era că fiecare piatră a trăit
somnul pietrei
şi a văzut, cum văd şi eu,
prin somnul pământului,
prin somnul aerului,
prin somnul apei,
prin somnul trupului...
Numai nesfârşitul dans al luminii
n-am reuşit să-l văd... pentru că... lumina,
lumina nu doarme niciodată!
Şi-atunci... m-am întors
în somnul pietrei şi-n mine,
în uitare şi-n aduceri-aminte,
ascunzându-mă în miezul muntelui
unde ochii ce privesc,
nu pot pătrunde!

poezie de Viorela Codreanu Tiron din Fără Titlu/Ohne Titel (2011)
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul e ţărâna pe care o călcăm, dar e şi ce se ascunde dedesubt, e forma sub care se înfăţişează (munte, vale, şes), e apa care îl udă, îl acoperă, îl pătrunde (deci e râu, lac, mare, apă subterană), mai e aerul care îl învăluie, care îi împrumută lumină şi umbră, culori mângâioase sau violente, nori şi ploaie, vânt, furtună sau viscol. Mai e vegetaţia care îl îmbracă atât de splendid şi de variat. Mai sunt vieţuitoarele care îl animează, de la turmele care pasc pajiştile, până la peştii care populează apele şi, în sfârşit, mai e omul care îl stăpâneşte şi se bucură de toate darurile acestui pământ.

George Vâlsan în Geografia fizică
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sara... sara... sfânta şi limpedea mare îşi întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălţimea depărtată a cerului trece ca un mare măr de aur neţinut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu-sur ca câmpii de gheaţă pe care a căzut o ninsoare uşoară şi Memfis, divina Memfis, îşi ridică colosalele ei zidiri ninse de lună în depărtarea ţării... pare că-ntr-o noapte de vară ar fi nins deodată o pulbere de diamant peste toată lumea şi urmele acelei străluciri ar fi muiat şi-ndulcit aerul cel dulce al Egipetului, şi numai Nilul îşi leagănă mişcătoarele şi lungile lui maluri de papură pintre care curg oglinzile lui mari, care reflectă lumea cerului şi parecă apele lui, mişcându-se una peste alta ca linţolii de cristal mişcător, sună în adânc cântarea cântărilor.

Mihai Eminescu în Avatarii faraonului Tlà
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frig

Atâta frig încape-n noi
Că putem să dăm şi împrumut
Cerbii şi cerboiacele la rut
Poartă-n coarne gheţurile sloi

Pătrunde frigul în cetate
Şi în fiecare dintre noi
Cărţile-i prezintă pe eroi
Îngheţaţi de veacuri în tratate

Aerul vibrează ca o coardă
Un diapazon sau un acord
Simptomele atacului de cord,
Dau alarma-n camera de gardă

În case şi în suflete e frig
Apele îngheaţă în fiorduri
Şi ne trecem viaţa-n dezacorduri
Pentru-o pâine sau un biet covrig.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectura-n mişcare

Cine şi ce ar putea să oprească vreodată
Această arhitectură-n mişcare
Mereu renăscând şi murind,
Această mănăstire ce vine spre mine
Se-apropie, se umflă, şi creşte, şi iată,
Cu bolţi şi cupole de spumă
Ca nişte scufe-coroane atârnând,
Se-aruncă în aer, se-mprăştie lent, se prăvale,
Se destramă-ntr-un nor de meduze, şi alge, şi crabi
Şi se scurge-n pământ?

Cine-ar putea să încremenească odată
Mişcarea aceasta prea vie pentru a nu mai muri
Şi pentru a nu mai renaşte prea muritoare,
Cine-ar putea să strige valurilor “Staţi!”
Şi apelor să nu mai fie mare,
Şi-acestei mănăstiri mereu surpată
În sine însăşi ca într-un ecou
Să îi clocească stâlpii-osificaţi
În aerul făcut în juru-i ou?

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul rece al singurătăţii

şi pietrele vorbesc
din când în când
cu aerul rece al singurătăţii
cu praful de pe marginea viselor
cu păsările fără amurg
cu pustietatea cărărilor
fără frunze

cu bolta
fără înaltul copacilor
cu apele repezi
cu vieţile şi mai repezi

cu veşnicia

şi uneori cu oamenii
mai ales atunci
când ei tac

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheiuri

În cercul sărat al razelor de lună
Prova lotcii face reverenţe nimănui,
Scurmă-n apa sclipitoare
Şi-şi scutură umbra
Într-o înşelătoare plasă de lumină.

Un lanţ ruginit într-o poziţie de reptilă
E legat de pământ cu braţele buruienilor;

Două vâsle, umezite de apa dulce
Sustrasă aerului, stau înclinate
În furcheţii naufragiaţi ai unor crabi.
O plută care nu poate exista călătoreşte –

Nasul unei vidre.
Elegant, un scoicar
Pe două picioare portocalii şi nervoase
Fluieră, ţipă şi-njură pe cineva.

Mareea respiră, într-un soi de balans

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Chiar de la ivirea-i dumnezeiască din Materia Informă, odată cu celelalte patru elemente, Focul deschide cea mai rapidă şi bună cale frăţească tuturor celorlalte: (1) face să zboare prin Aerul din ceruri mai tot ce se află pe / sub terestra scoarţă de Ţară ; (2) facilitează Apei să-şi lege cu fulgere norii, spre a şi-i plimba peste mai toată fiinţa ; (3) îngăduie Lemnului să-şi înalţe vasele liberiene-n dăcini, în palmieri, în cetini, în cedri,-n stejari etc. până la soare, până-n constelaţii ; şi (4) permite Pământului ca, periodic, în tornade piroclastic-încenuşate, să se avânte cu mult foc, spre slăvi...» ‒ (33) / 29 aprilie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre-nflorite stihuri despre elementul Foc» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 117 sq.).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre-nflorite stihuri despre elementul Foc» (29 aprilie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remorchere portuare

Cu aerul lor impertinent şi-un scurt sonor salut,
Cu pupa ofertantă şi marinari puţini la bord,
Ţopăie-nclinate pe val, sub copastii, la prova
Şi remorchează vapoarele imense-n port.

Ele luptă cu mareea înverşunată care se-nfige
Pe sub poduri şi canale, plecând şi revenind;
Şi fentează marea mânioasă care-atrage înalta
Navă spre coastă şi spre mereu flămândul grind.

Ele schiază-n rada biciuită de lapoviţă-amarnic
Cu balustrăzile albite de valuri şi de vifor;
Îşi croiesc drum pe şenalele-ngheţate bocnă
Cu parâmele întinse vibrând la pupa lor.

Ţintesc, icnind înfundat în vălătuci de abur,
Prin fuioarele apei spre nişte dane imobile şi trândave,
Înşurubând printre balize-n curenţi tot traficul maritim.
Nişte pigmei într-o lume de mari nave.

poezie de Burt Franklin Jenness din Spuma mării şi salvia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul moare-n chilia sângelui

Alerg sălbăticită ca o fiară
Muşcând din aerul mustind a-mbrăţişare,
Ca-n carnea lui tot zborul să-ţi sărut
Bărbat, din lemnul soarelui născut.

Şi în genunchi m-aplec cu ochi şi carne,
Cu spaima fiarei căreia mă dau,
În vraja apei ochi de dor îţi beau
Şi-ţi simt muşcarea-ntoarsă-n sărutare

Pe coastele privirii păsării de pradă
Boltite păsări zborul îşi îngână,
Zvâcneşte vie aripa de sânge,
Ochiul ca dinte mă muşcă şi mă strânge.

Cu mlădiere roşie de fiară
Zvâcneşte pasul prins în aşteptare
Cu umbra-naltă ascuţită-n gheară
Timpul moare-n chilia sângelui
Muşcând din pieptul aerului tare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autodafé

Îmi vor spune "nebună"
când le voi arăta
cu degetul spre locul, cât un bob topit de Lumină,
pe care-Şi odihneşte fruntea Dumnezeu.
Speriaţi,
dând naibii logica pe frică,
vor arde aerul de deasupra Pământului întreg,
vor otrăvi apele prin care curge Viaţă spre viaţa lor meschină
şi vor rupe cu dinţii carnea caldă, pulsând încă,
dinăuntrul pieptului meu.

poezie de Mădălina Grama Toma din Cuvinte în dreptul inimii (2006)
Adăugat de Mădălina Grama Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!