aer şi troleibuze

Partea frumoasă a vieţii

partea frumoasă a vieţii este cea nespusă
secunda de tăcere şi incertitudine
risipa de nori alungindu-se pe pleoapa apusă
de aceea tot ce îţi cer este să nu atingi
povestea aceasta de dragoste
să nu clipeşti, să nu spui ceva
e doar o lebădă ce va pluti odată
cu valul ce-ţi va mângâia privirea ta
să discutăm mai bine despre micile banalităţi ale vieţii:
despre delicioasele salate de vară ale bunicii,
despre cura de bere Golden Brau şi efectele ei sentimentale
pe care le resimt şi în ziua de astazi,
despre amenzile nejustificate care se încasează în troleibuzul 41
şi imensa tristeţe pe care am transportat-o în trenul de întoarcere
despre aerul desuet al lentilelor rotunde
şi despre atâtea şi atâtea încă
să discutăm la nesfârşit, interminabil, dar în şoaptă
să nu trezim frumoasa poveste de dragoste
ce toarce în mine într-o tăcere măiastră, înţeleaptă.

poezie de Valeriu Marius Ciungan din Poveste de toamnă
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steluţe în genele ei

Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei.
Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
şi erau steluţe, steluţe, steluţe în genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult...
da, dragii moşului, erau...
erau steluţe în genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustaţa mea şi pe gagica în roşu de alături
tramvaiele aveau ştergătoare de parbriz şi erau... hai, toţi în cor:
erau steluţe în genele ei.

Eram student, era studentă
eram eminent, era iminentă
şi erau steluţe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înfiinţate
mergeau toate pe patru roate

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crima din Şoseaua Ştefan cel Mare

ieşisem de la scala sufocat de stele, năclăit de stele
muşcat de păienjenii galbeni stelari
era toată bolta stea langa stea
şi stanioluri, cioburi, celuloide şi peruzea
zornăiau, pâlpâiau, era atât de scântâietoare zăpada
încat nu mai puteai să mai ştii care sunt stelele şi care e strada.
la fondul plastic, spre romană, stelele din ce în ce mai apoase,
microbi transparenti, cu protoplasmele de matase
se-mpiedicau de vitrine, se xeroxau pe capote
se ştampilau pe feţele costoboce, cumane şi vizigote,
fete fantastice de pietoni.
era întuneric plombat cu neon.
eram azuriu, ameţit.

- pardon, nu ştiţi cât e ceasul? vă rog frumos!
în jur, pustiu, case şi garduri.
palide strângeri de inima. echipament sportiv, stilouri şi ceasuri.
nelinişti, extaze, iar străzile - râme, cobre, năpârci.
cine putea să întrebe?
cine mi-a pus drugi de gheaţă pe ochi? tu eşti, bebe?

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!