apă şi stânci

"Apa trece, pietrele rămân"

Când apele pornesc la vale,
Iau tot ce întâlnesc în cale.
Rămân doar pietre care, încă,
Se mai proptesc în câte-o stâncă.

epigramă de Virgil Petcu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o stâncă a iubirii, iar apele timpului nu reuşesc să erodeze tot granitul din mine. Chiar şi ajuns în ocean în minuscule fire, încă mai sunt un munte de iubire!

Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonia apei

Am o iubire de infinit
uitată
într-un delir
de scoică albastră
poetul acesta - nu se mai duce
se face doar stâncă
lângă agonie de apă

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu ce poate să fie,
Că astăzi sunt atât de-ntristat;
Un basm din străvechi timpuri mă-mbie
Şi-mi stăruie-n gând neîncetat.

E rece şi se înserează,
Calm apele Rinului curg;
O stâncă pe râu scânteiază
În soarele de-amurg.

poezie celebră de Heinrich Heine (23 septembrie 2012)
Adăugat de Maftei Amdreea Evelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbii negri

Apele şuşotesc la urechea cerului.
Cerbilor, voi aţi sărit spaţiul milenar,
Tenebrele stâncii la mângâierile văzduhului.

Vânătorul ce v-a doborât, geniul ce v-a văzut,
Ca eu să le iubesc pasiunea, de pe largul meu ţărm!
Şi dacă aş fi avut ochii lor, deodată la ce aş spera?

poezie clasică de Rene Char, traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înecatul

Fulger străin, desparte această piatră-adâncă;
Văi agere, tăiaţi-mi o zi ca un ochean!
Atlanticei sunt robul vibrat spre un mărgean,
Încununat cu alge, clădit în praf de stâncă,

Un trunchi cu prăpădite crăci vechi, ce stau să pice,
Din care alte ramuri, armate-n şerpi lemnoşi,
Bat apele, din care baia albastră să despice
Limbi verzi, şuierătoare, prin dinţii veninoşi.

poezie celebră de Ion Barbu din Joc secund (1930)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce urme de urieşi au lăsat legionarii lui Traian pe unde au trecut! Paşii lor se cunosc prin desfundăturile munţilor. Toate li s-au supus. Stâncile s-au dat la o parte şi le-au făcut loc, apele s-au plecat speriate de umbra şi zgomotul celor dintâi poduri ce le-au încălecat. Dunărea, însăşi măreaţa şi năpraznica Dunăre, s-a îmblânzit şi s-a dat învinsă în mâinile lor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Turnu-Severin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Niprul furtunos

Pe Niprul furtunos, pe-o neagră stâncă,
Un tânăr arbore trăieşte;
Nici zi, nici noapte vântul n-are-astâmpăr
Şi fără milă-l chinuieşte,
Îi smulge frunza, spre pământ l-abate,
Dar apelor să-l dea, nicicum nu poate.

Aşa-i şi omul trist lovit de soartă;
Deşi dorinţele-i sunt mute,
Sub lună singur mohorât îşi poartă
Ruinele vieţii lui trecute;
Nădejdile-i silit să le gonească,
Iubind, să-i fie teamă să iubească!

poezie clasică de Mihail Lermontov, traducere de Victor Felea
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii

Posomorâta lor înlănţuire
Nu e decât un spasm încremenit
-Supremă încordare de granit,
Rămasă dintr-o altă întocmire.-

Demult când dorul lor nebiruit
Îi logodi cu vasta strălucire,
Un braţ semeţ au repezit spre fire...
Dar gheaţa înălţimii l-a-mpietrit.

Şi-n vreme ce c-un gest de renunţare
Atâtea stânci expiră-n vijelie,
Şuvoiul apei neîncăpătoare,

-Şerpuitoare formă veşnic vie-
Prin necuprinsa zărilor câmpie
Se-ndreaptă către mări odihnitoare...

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii

Posomorâta lor înlănţuire
Nu e decât un spasm încremenit –
Supremă încordare de granit,
Rămasă dintr-o altă întocmire.

Demult, când dorul lor nebiruit
Îi logodi cu vasta strălucire,
Un braţ semeţ au repezit spre fire...
Dar gheaţa înălţimii l-a-mpietrit.

Şi-n vremea ce c-un gest de renunţare
Atâtea stânci expiră-n vijelie,
Şuvoiul apei neîncăpătoare,

- Şerpuitoare formă veşnic vie –
Prin necuprinsa zărilor câmpie
Se-ndreaptă către mări odihnitoare...

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte!

Ce mlădios e piciorul asinului
ca un deget copita mică atinge clapele pietrelor
coapsele au o legănare în mers ca apele
asinul cunoaşte pleoapa potecilor

diamantul piscurilor taie sticla zborului de vultur
dar pupila asinului a închis înălţimile

lacătele stâncilor nu-l sperie
poartă pe grumaji frunzele poverilor
şi ţipete izbucnesc din el
cum din argintul râului pescăruşii

poezie clasică de Ilarie Voronca
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată

Câteodată întunericul
E în afara mea,
Fulgerul nu se mai dezdoaie.
Se văd prin el, ca printr-o ţeavă
De telescop.

Vreo stâncă poate pe undeva
Nu vrea să se mistuie,
Vreo scorbură opune rezistenţă
Cariului deznădăjduit.

N-a mai căzut de mult
Nici o stea:
Circulă greu materia pe cer.
Cuiva i s-a întâmplat o nenorocire
Şi nu vrea să plângă:
Se îngreunează circulaţia apei
În natură.

Şi eu prind această stare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul nostru-i asemeni apei: din cer se iscă, la cer se suie şi iar coboară către pământuri, veşnic altfel... De sus ţâşneşte din stânci abrupte şuvoi curat, apoi se sparge în nori de spumă, se-nvăluieşte-n vuiet blând jos spre adâncuri... De-apar în drumu-i stânci împotrivă, spumegă amarnic treaptă cu treaptă spre abis... Pe paturi molcom şerpuie-n văile verzi şi-n lacul cel neted chipul îşi scaldă stelele toate... Suflet al nostru, cum semeni tu apei, soartă a noastră, cum semeni cu vântul...

citat celebru din Goethe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa stâncii de bazalt

Să nu mă întrebaţi nicicând
Cum am trăit –
Căci n-am să spun,
Nu veţi afla
Trăirea mea
Şi, neştiind, nu veţi putea trăi aşa
O viaţă-ntreagă
De trăit
Şi fericit.

Cum am iubit?
Nu spun şi nimeni nu va şti
Că am iubit neîncetat
Şi am privit, în nopţi senine spre o stea
Ce-a fost a mea,
Dar nu vă spun şi nimeni
Nu va şti.

Nu cred că aţi putea şi voi,
Ca stânca-n apele puhoi,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din agitaţia apei şi nămolului, precum şi acumularea lor treptată şi consolidarea... s-au format stâncile, prin depunerea sedimentelor din apă.

citat din Ye Zi-qi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţii

Cerul nu e decât un uriaş iaz,
Mă plimbă pe apele lui corabia norilor.
Încotro mă întorc văd acelaşi obraz,
Aceiaşi ochi miraţi, ca ai florilor.

Tu întinde-mi mâna, doar mâna,
Îţi voi citi în miezul gândului.
N-ai mai putea să-mi purifici ţărâna
Nici dac-ai da foc pământului.

Poate sunt sămânţă de lotru,
Nici o stâncă nu mă striveşte,
Dar la marginea marelui codru
Întunericul gras mă pândeşte.

Floarea-soarelui a crescut prea înaltă
Tot uitându-se mereu după soare.
Cârtiţele uitate pe câmp
Şi-au săpat singure, în pământ, închisoare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Anii de fum (1944)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă

Pe-al mării ţărm stă dârză o stâncă-ntunecată,
Pe fruntea ei, un trăsnet se abătuse-odată.
Şi-a despicat-o-n două lăsând la mijloc cale
pe care spuma apei în clocot se prăvale.
Sunt două stânci străine, cum le-a lăsat furtuna.
Lungi crăpături arată c-au fost odată una.
La fel, pe noi bârfirea să ne despartă vreu
Şi totuşi, pentru tine, străin eu n-am să fiu.
Nu ne-ntâlnim. Iar dacă s-ar pomeni de mine
În faţa ta, ai zice: "Cine-i acela? Cine?"
De-ai să huleşti viaţa-mi cu tine, împletită,
Ai să-nţelegi că, astfel, tu însăţi eşti hulită.
Din amintiri- pe mine, simţirea mea-nfocată,
N-ai să le smulgi... Nici clipa trecută. Niciodată.

poezie clasică de Mihail Lermontov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când pleacă iubirea

Florile ca rubinele
vor cădea în mare,
în apele ei de cristal
ce le reflectă izbirea.

Acel albastru celestial,
acel albastru tropical.

Al valurilor
care se izbesc şi se retrag,
la marginea mării.

Printre stânci şi recife,
ele se asemănă cu întunecimea
apelor şi suspinului,
când iubirea pleacă.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avalanşa

În mohorâte stânci izbind
Nahlapii spumegă mugind,
Şi vulturi horă-n cer întind,
Şi gem păduri,
Şi piscuri albe se desprind
Din nouri suri.

Cândva se prăbuşi din deal
O avalanşă pe prăval;
În chei legară mal de mal
Nămeţii grei;
Şi Terekul ca iute val
Se-opri în chei.

Deodată slab şi cuminţit,
O, Terek, tu ai amuţit!
Dar apele au sfredelit
Troianul gros,
Şi tu din matcă ai năvălit
Spumând ciudos.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Puşkin (1829)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cumpăna apelor

Tu eşti în vară, eu sunt în vară. În vară pornită
către sfârşit, pe muche-amândoi la cumpăna apelor.
Cu gând ducăuş – mângâi părul pământului.
Ne-aplecăm peste stânci, subt albastrul neîmplinit.

Priveşte în jos! Priveşte-ndelung, dar să nu vorbim.
S-ar putea întâmpla să ne tremure glasul.
Din poarta-nălţimei şi până-n vale
îmbătrâneşte, ah, cât de repede, apa. Şi ceasul.

E mult înapoi? Atâta e şi de-acum înainte
cu toate că mult mai puţin o să pară.
Ne-ascundem – stins arzând – după năluca de vară.
Ne-nchidem inima după nespuse cuvinte.

Poteca de-acum coboară ca fumul
din jertfa ce nu s-a primit. De-aici luăm iarăşi drumul
spre ţărna şi valea trădate-nmiit
pentr-un cer chemător şi necucerit.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!