arhitectură şi timp

La inaugurarea palatului administrativ din Iaşi, operă a arhitectului Berindei, în timp ce acesta rostea un discurs lung

Între palat şi creator
Tot parcă opera-i îmi place,
Căci arhitectu-i orator,
Dar piatra tace.

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am reuşit să eliberăm unele oraşe. Altele au rămas în continuare ocupate de arhitectura începutului de secol.

aforism de Rade Jovanovic din Din aforistica Serbiei, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În arhitectură nu este vorba despre spaţiu, ci despre timp.

citat din Vito Acconci
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice mare arhitect este – în mod necesar – un mare poet. El trebuie să fie un măreţ şi original interpret al timpului sau, zilelor sale, vârstei sale.

citat din Frank Lloyd Wright
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitate este că cele două regimuri totalitare care au dominat secolul douăzeci ne-au inoculat ideea că doar prin politic se poate comunica şi doar politicul cauţionează relaţionalul. Nazismul, în scurta, dar asasina lui zvâcnire, n-a avut timp să treacă dincolo de imaginea "rasei superioare" ilustrată cu osebire în sculptură, arhitectură şi film. În schimb, comunismul a avut timp suficient pentru a pune pe picioare opera de subordonare a creatorului.

George Astaloş în Confesiune biografică (1996)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbesc curent 5 limbi străine, dar sunt român. Acest lucru nu se declamă, ci se demonstrează. Nepăsarea autohtonă e contrabalansată de faptul că străinilor le pasă chiar foarte mult de noi, însă în interesul lor. Nu sunt însă rupt de ţară, iar anual îmi ţin cursul de design la Facultatea de Arhitectură. De aici până la a mă întoarce e cale lungă. La ritmul meu de viaţă actual, ar fi dificil să revin pentru a vedea că lucrurile se mişcă încet, contra valului şi a logicii. Mă stabilesc acolo unde am condiţiile optime pentru a excela în meseria mea.

citat din Octavian Coifan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul din Carpaţi datează din cel de-al XII-lea sau al XIII-lea secol. Pe vremea aceea, sub cârmuirea căpeteniilor sau voievozilor, mânăstiri, biserici, palate şi castele se fortificau cu tot atâta grijă ca târguşoarele sau satele. Boieri şi ţărani erau nevoiţi să se păzească de atacuri de tot felul. Împrejurarea asta explică de ce vechea zidărie a cetăţii, bastioanele şi donjonul îi dădeau înfăţişarea unei construcţii feudale, gata de apărare. Ce arhitect a ridicat-o pe podişul acela şi mai ales, la asemenea înălţime? Nu se ştie, iar îndrăzneţul artist a rămas necunoscut, de n-o fi cumva românul Manole, cel atât de falnic cântat de legendele valahe şi care a zidit la Curtea de Argeş vestitul palat al lui Radu Negru.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

Sunt ecoul ideii emise cândva...
În armonie precede cuvântul creaţiei,
Taina ei învinge orice formă de înţelegere a mea.
Din ţărână fost-am crescut, modelat
Pe calapodul ideii divine - sunt cântec unic!
Azi încă simt urmele degetelor pe trup,
Simt mâna arhitectului cum a modelat lutul
În care a fost însămânţat sufletul meu;
Şi cât de frumoasă a fost melodia naşterii mele!
Încă se aude ecoul ei...

Azi am simţit uitarea.
Uitarea mă împinge mereu înainte...
Chiar ea să fie marea trădare din mine?
Acum am înţeles, e mult mai clar:
Uităm că suntem muritori şi pierdem prezentul.
Şi iară simt acea mână peste trupul meu mereu grăbit
În traversarea-i către ceva necunoscut.
Dar dacă azi mâna a venit să culeagă recolta?
Vai ce păcat că învăţ să cânt ca o lebădă,

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectură sau medicină sau muzică sau economie, toate sunt planetele unui aceluiaşi grup solar. Indiferent de ceea ce facem şi lucrăm fiecare în parte, descifrăm cu toţii aceleaşi directive, care ne sânt comune, Adevărurile şi sensurile de viaţă ale unui timp au o unitate organică, de familie.
E naiv să crezi că o revoluţie începută într-o parte, într-o disciplină, se poate limita acolo. Istoria se creează dinăuntru, nu din afară, de la centru, nu de la periferie. Grosolănia noastră este că nu prindem decât schimbările vizibile, directe, care angajează imediat viaţa noastră.
Ne imaginăm de aceea că o revoluţie se cheamă numaidecât şi în primul rând o răsturnare politică sau economică, ceea ce este o naivitate îngerească. Punctul de plecare al unei revoluţii poate să fie în fizică, în astronomie, în matematici, oriunde în sfârşit. E de ajuns ca pe un singur plan de gândire sau de viaţă omenească să se schimbe structural ceva, pentru ca, din acel moment, virtual totul să fie schimbat. Toate se leagă în lumea asta: nu există nici fapte, nici preocupări izolate. Toate intră într-un ciclu. De ce ai vrea ca arhitectura să lipsească din acest lanţ? Lucrează aici liniştit: vrei sau nu vrei, ne vom întâlni până la urmă, tu, care faci arhitectura, eu, care fac economie politică, ăsta, care face antropologie, ăstălalt, care face algebră. Vehiculele sunt altele: drumul e acelaşi.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rolul jucat de timp la începutul universului eu cred că este cheia finală spre a elimina nevoia de un Mare Arhitect (Dumnezeu), şi pentru a dezvălui modul în care universul s-a auto-creat... Timpul în sine trebuie să ajungă la o oprire [la singularitate]. Nu se poate ajunge la un timp înainte de Big Bang, pentru că nu a existat timp înainte de Big Bang. Am găsit în sfârşit ceva ce nu are o cauză, deoarece nu a existat timp în care să existe o cauză. Pentru mine acest lucru înseamnă că nu există nici o posibilitate de a avea un creator, deoarece nu este timp în care să fi existat un creator. Din moment ce timpul a început în momentul Big Bang-ului, a fost un eveniment care nu ar fi putut fi provocat sau creat de cineva sau ceva... Aşa că atunci când oamenii mă întreabă dacă un Dumnezeu a creat universul, eu le spun că întrebarea în sine nu are sens. Timpul nu a existat înainte de Big Bang, aşa că nu este timp în care Dumnezeu să poată să facă universul. Este ca şi cum ai cere indicaţii pentru a ajunge la marginea Pământului. Pământul este o sferă. Nu are o margine, aşa că a o căuta este un exerciţiu inutil.

citat clasic din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băieţii pot construi o clădire pornind de la un plan bidimensional mult mai uşor şi mai rapid decât fetele, pentru că pot estima corect unghiurile şi pot vedea dacă există denivelări. Aceste străvechi capacităţi dezvoltate în timpul vânatului sunt şi motivul pentru care numărul bărbaţilor predomină în domenii cum ar fi arhitectura, chimia, construcţiile şi statistica.

Allan Pease în De ce bărbaţii se uită Ia meci şi femeile se uită în oglindă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine, Bucureştiul e un fel de Berlin, genul de oraş în care din câţiva în câţiva metri poţi vedea istoria recentă încarnată în clădiri, în arhitectura străzii. E un oraş îndurerat şi plin de cicatrici, însă, în acelaşi timp, fascinant.

citat din Jonathan Coe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între oameni

pe pat cărţi, scrise, nescrise
pe masă sticle
azi toate goale
pe jos scrum de ţigară şi cioburi murdare
din anii trecuţi, petrecuţi
în pat forme diforme ale unui vis proscris
pe pernă doarme tăcerea, lacrima şi durerea
ale unui om ce a crezut odată în oameni
cercetez aşchii de gânduri sub securea cuvântului
în ţipătul luminii ce s-a năpustit în casă
trăind între două lumi
obosit de căutări, de gânduri zbuciumate
cuvântul a învăţat arhitectura patului
a uitat apoi să mai plece
în singurătatea simţurilor rănite
găsesc alte tăceri
pe un cearceaf pătat de timp
răvăsit de trupuri flămânde
mă opresc în prag
privesc şi strig

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre la Iaşi

Aud pe-aici, pe lîngă mine paşi
Vin voci străvechi să cînte şi să mustre,
Un paradis e îngropat la Iaşi
Sub străjuirea umbrelor ilustre.

Vin voievozi cu degete subţiri
Un stins condei îşi plînge arabescul,
Ceva ce va-ntîmpla la Convorbiri,
Apare un poem de Eminescu.

Alecsandri va regăsi discret
Durerea şi misterul din talangă
Şi lîngă umbra marelui poet
Va creşte metafizica lui Creangă.

Ceva inexplicabil e aici,
În pietre, chiar, e-un magnetism frenetic,
Dicţionaru-i pus a se îndulci
Cu miere sacu-şi coase orice petic.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul Locuri Comune, Editura Albatros 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezbrăcat în faţa muzei

Ne acoperim timid privirea,
Ca ochii să nu se privească,
C-ar putea aprinde nemurirea,
Şi inimile să se îndrăgostească.

Te-am condus cu grijă prin ruine,
Prezentând totul ca pe o poveste,
Fără să ştii că te plimbi prin mine,
Şi tu cu tocuri călcai peste.

Ca un arhitect vorbeai,
Mângâind columnele rămase,
Şi făr' să vrei le reparai,
Le făceai din nou frumoase.

Sunt un haos, un dezastru,
Ţi se v-a spune cu nesimţire,
Dar în ochi tu mi-ai pus albastru,
Când i-ai îngheţat cu a ta privire.

[...] Citeşte tot

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzeul satului

Din viaţa acestor oameni
Lipsesc mai multe secţii,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea şi norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.

Nu întâlneşti aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur şi argint,
Ţăranii şi-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.

Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla şi cucul,
Care le cântau fără bani toată viaţa,
Şi toată moartea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masoneria

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie:
Scapă cât mai iute de masonerie!

Numai neamuri proaste, şmecheri, impostori
Toţi sunt Mari Maeştri (în a trage sfori).

Poartă şorţ, galoane şi-alte tinichele
Plini de semne sacre şi de lanţuri grele.

Ei se trag, cu toţii, din Hiram Abif
Ziditori de temple, scrişi în catastif.

Sunt colegi cu Mozart, Franklin, Casanova
Şi cu manelistul Jean de la Craiova.

Şi cu Fulgerică, zis şi Bragadel
Care face-n spume bere caramel.

Ce solemnitate! Şi ce jurăminte!
Toţi sunt Fraţi de Ordin şi de lucruri sfinte!

[...] Citeşte tot

pamflet de Corneliu Vadim Tudor (13 septembrie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această aşa-zisă Capitală, această aşa-zisă cetate fară nimic de cetate în ea a trăit şi trăieşte într-un veşnic azi fară un ieri, fară un mâine. Nu ştie ce înseamnă "strânge bani albi pentru zile negre!" E un oraş de "ce-am avut şi ce-am pierdut!" Care cum izbuteşte a împrumuta câteva sute de lei se aruncă într-o birjă ori într-un taxiu şi strigă şoferului sau birja­rului: "înainte!... Dă-i drumul înainte, oriunde!" Ce suflet să aibă un asemenea târg şi cetăţenii unui asemenea târg? Urbanism, arhitectură, monumente, muzee?... Simbolul nu e Calea Victoriei, tenia aceasta de stradă lungă-prelungă şi strâmbă, cotită, sucită, corcită, unde toţi îşi vântură o viaţă tot aşa de strâmbă, cotită, sucită, corcită?... Când trec şi îi văd pe toţi, şi mă văd printre dânşii la fel cu dânşii, atunci nu pot suporta oamenii, portul lor, vorba lor, năravurile lor, căci mă recunosc în ei. Îmi stă în gâtlej mâncarea, mi-e coclită gura şi mi-s strepeziţi ochii. Atunci îi urăsc şi-i osândesc şi mi se pare că nu găsesc cuvinte îndestul de grele... Pe urmă mă trezesc iubindu-i cu înduioşare, cum îmi iubesc şi târgul acesta în care am să mor fără a fi trăit ceea ce se cheamă o adevărată viaţă: viaţa!

Cezar Petrescu în Calea Victoriei (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce voi fi?

Trei copii în poieniţă,
Ca trei flori în grădiniţă,
Se întreabă fiecare:
- Ce voi fi când oi fi mare?

- Vreau să fiu o arhitectă
Talentată şi corectă
Şi poate vedea oricine,
Desenez de-acuma bine.

Am să proiectez noi case
Cât mai mândre, spaţioase,
Să stea-n ele mama, tata
Şi bunicii şi nepoata.

Altul dintre ei, băiatul
Cel cuminte, pistruiatul,
Spune că lui o să-i placă
Doctor bun ca să se facă.

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Irundel şi Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupuri până la nori

stai lângă mine tolănită în aşternutul
acesta alb al anilor
probabil mi-am pierdut definitiv
arealul propriu
într-o încleştare a orgoliilor
dar tu mă vezi mereu ca pe un joc de linii şi nuanţe
ca pe o artă a ta
personală,
o arhitectură a închipuirilor tale

pesemne te-ai obişnuit prea mult
cu rutina
trupurilor noastre până la nori

cum ar fi de pildă
dragostea fără uşi trântite
setea fără buzele arse
picioarele tale nemăsurate
fără privirea mea de expectativă?

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!