carbon şi schimbare

Iubirea inimii-i altruistă. Oferă oxigen şi nutrienţi, primind în schimb bioxid de carbon şi reziduri.

aforism de Cornel Stelian Popa (21 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţa dintre noi şi copac nu constă neapărat în cantitatea de carbon, hidrogen sau oxigen. Mai mult, noi şi copacul fac un schimb permanent de carbon şi de oxigen.

Deepak Chopra în Cele şapte legi spirituale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ozonul se duce...

Azi cerul mi se pare pătat
Aerul mi se pare poluat,
Are mai puţin ozon
Şi mai mult monoxid de carbon
Mă face să par azi stupid.
E cerul noros, o zi fără soare
O ploaie acidă
E tot ce mă doare.
Doar, omul mai schimbă ceva
Cerul e la fel, fără oxigen.
Nu găsesc rima
Cuvântului toxină
Ozonul se duce
Tu cumperi benzină.

poezie de Eugenia Calancea (25 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gazul expulzat în urma vântului solar şi schimbărilor de diametru, este bogat în elemete grele, printre care oxigen şi carbon. Din gazul expulzat în jurul stelei se formează o anvelopă circumstelară (o gogoaşă de gaz) ce se mareşte continuu şi se îndepartează treptat de stea. Pulsaţiile stelei, uneori foarte violente, fac ca anvelopa de gaz să ia forme foarte interesante. Astfel se formează "nebuloasele planetare".

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că specia umană în totalitatea sa, va avea aceeaşi soartă precum locuitorii Insulei Paştelui. Ce nu înţeleg oamenii este că schimbările climatice sunt de-abia la început, nu şi-au atins încă apogeul. Cu toate acestea, de la an la an, observăm deja diferenţe evidente în cursul anotimpurilor. Este posibil ca unele comunităţi mici să supravieţuiască. Vedeţi, aborigenii au supravieţuit 40-50.000 de ani fără să devină o civilizaţie ahtiată de ştiinţă, care să ajungă într-un final să producă dioxid de carbon în exces şi să polueze apele. Dacă aborigenii nu vor supravieţui, omenirea în ansamblul ei, nu va reuşi. Specia umană va urma acelaşi drum fără întoarcere precum alte specii care astăzi sunt dispărute.

citat din Frank Fenner
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce combinaţie...

Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i şi lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănţuire de ergi înşiruiţi... conştiinţă?...
Cum nu-i şi fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i fiinţă?

Cum cuarţul, ce-n cristale ţine, e evident că de el ştie,
Cum şi carbon şi musca ţeţe au toţi tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... fiinţate?
Cum calciul îmi alege osul să-mi fie... şi nu scoici uscate?

Cum apa, ce-o ţin, nu mă-neacă, este şi lacrimi şi oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânţându-mi-se aleane?
Cum foc şi arde şi se-mparte şi-n inimi... şi-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mişcă, doar noi parcurgem ştiut drum???

Cum aerul omoară peşte, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-şi încreţeşte şi nu-i la nimeni clorofilă?
Cum ştie dragostea chimie şi cum chimia nu iubeşte?...
Cum omul este tot secrete şi nu ştie singur ce este?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caniculă

... stau ciorile chiar lângă cheia sol, pe firele solfegiului, în note muzicale
de înaltă tensiune, croncăne în canicula ce încovoaie sârmele mortale
şi schimbă loc, pe aceeaşi temă, în rapul negroid de-un uperground,
iar jos pe-o pâclă subţire, plumbuită, se înalţă aburi ca din mare fiartă,
pe care navighează arar, ciudat, câte-un vehicul; roţi ce par a fâşâind
cum apa ar călca, sau grundul ce s-ar prinde molatic şi-ar cădea, se dezlipind
de coca-n cauciuc ce-nvârte caldul agregat, ce face şi mai cald, arde
în măruntaiele-i carbon bilionar, sau se asudă-n păr ecvestru... sus pe coarde,
au mai zburat din note; albastrul feliat e-o partitură goală îmbiind la cânt,
alene se iţind din mintea înfierbântată, se evaporând în gânduri către-un punct,
ce-i prins din zborul pur imaginar... se mişcă reavăn, măturat de la un ciuf la altul;
verde împătat cu negru crud şi insule de azur, adie, prăvălit din cald, înaltul
apăsător, o boare ce sub pene de reptile zburătoare-n piele de-o temperatură avicolă
îşi căută răcoare, în zburlit cu cioc deschis, fără să ştie c-aşa înghite iar... caniculă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!