carbon şi timp

Betelgeuse este un soare care a ajuns la perioada lui de răcire şi în el predomină oxidul de carbon. Spectroscopul arată că această stea se depărtează de noi cu 35 de kilometri pe secundă.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare

Timpul parazitează în noi
pentru ca suntem vii...

Ţi-am cedat oxigenul
plămînilor mei...
l-ai închis într-un recipient
şi-ai evadat pe lună...
erai convins că nu există
nici timp acolo.

Inspir bioxid de carbon...
chiar dacă m-ai preschimbat în plantă
tot timp îmi curge prin seve...

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transcendental

Un gând rătăcit
coboară grăbit spirala vieţii
spre informaţia primordială
acolo unde materia şi antimateria
joacă zaruri cu D-zeu
iar El nu şi-a pierdut încă
umorul
mai crede în creaţia Lui
agonizează printre lanţurile de carbon
şi se întrupează pătimaş
în materia unei fiinţe
cu chipul palid
şi inima întunecată
de şoapte nepătrunse
pierdute în timp
ca un blestem
sau ca o rugăciune
către nefiinţă.

poezie de Viorica Hagianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faza de transformare a heliului în carbon şi oxigen durează numai câteva sute de milioane de ani, pentru o stea asemănătoare cu Soarele. Ce se întâmplă apoi, depinde foarte mult de masa stelei.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf de stele

Lanţuri de carbon
se înlănţuiesc în spirale infinite
de viaţă
informaţia captivă
din ADN-ul universului
se odihneşte pentru un timp
în om.
Praful de stele
neobositul călător cosmic
se coagulează în fiinţe
urlă în materie
explodează în antimaterie
şi îşi aminteşte
pentru o clipă
de om.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predare de minim inventar

Am inima-ncolţită-n rupte vene şi artere
Şi-mi culge-o lavă caldă; în erupţie
Sunt preambul către-un nu ştiu, plin de mistere
În sentinţa... pentr-o aşteptată execuţie.

Îmi curge corpul, tot o apă caldă
-Mai sunt ceva carbon, să am la iarnă,
Mă-oxigenez, un pic, din frunze ce mă scaldă-
Mă pierd din biologic, într-un mineral... sub iarbă.

E singura soluţie a recuperării;
Să mă predau la fiinţa ce-o iubesc!...
E timpul să-mi răspund răscumpărării;
Să redau, tot, ce am primit... Dumnezeiesc.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cununia

în suflet, printre-atîtea noţiuni
sa furişat şi asta, a speranţei
şi arde, împroşcând protuberanţe
precum un soare. Începând de luni

iar marţea ploi aştept ca opţiuni
şi vânt puternic îndoind rafale
când de zenit şi când de coardele vocale
cu care leg o şoaptă de genuni

pe la o miercuri ţes un soare din minuni
pe cerul aşternut covor pe zare
şi care râde, saltă şi treasare
când trece cardinale joncţiuni

şi iar în suflet rup dimensiuni
şi trag din ele linii albe, drepte
ca joia să-şi ridice nişte trepte
la foişorul plăzmuit încă de luni

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (25 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nucleul stelelor cu masa mai mică de 0,4 mase solare procesul de fuzine a heliului nu poate începe, după terminarea rezervei de hidrogen. Aceste stele se vor răci treptat şi vor rămâne în acest stadiu peste 100 de miliarde de ani. Odată ce o asemenea stea (cu masa cuprinsă între 0,4 si 3,4 mase solare) îşi termină rezerva de hidrogen (acesta fiind transformat în heliu), se mareşte, devenind o gigantă roşie. În nucleul stelei, heliul începe să fuzioneze (transforme) în carbon. Astfel steaua îşi prelungeşte viaţa cu încă 1 miliard de ani.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria speranţei

Înfăşurat de şnurul speranţei(*)
traversez pădurea.
Drumul e veşted,
ecoul respiră toamna trecută,
miroase a dragoste...
încet mă îndrept spre filonul de carbon
ce susţine instinctele de supravieţuire-
prin ele dezleg şi leg mistere omeneşti,
cu ele răspund şi întreb,
prin ele mângâi şi cer mângâiere
pe pământ şi în cer-
Printre frunze îşi fac loc priviri adiate!
le simt mirarea că îndrăznesc,
dar şi nesiguranţa culorii.
În timp ce inima mea întreţine prezentul,
respir ecoul şi mă ofer călătoriei...

___________________________
(*) scrijelit cu semnul îndoielii

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna vrajbei noastre

a început cu o răstignire
cu masca pe faţă trasă
regulamentar sub nasul
iritat de dioxidul de carbon
eliberat dezinvolt după ce l-ai tras
în piept de ziceai cu mâna
pe inimă
că ar fi un joint
e o toamnă cu alegeri
în care înveţi să alegi
ce nu trebuia să alegi
mâna-ţi îngheaţă pe lemnul
ştampilei mâncat de carii
ai votat cu ochii închişi
şi anul ăsta şi toamna asta
o să dai vina pe ochelari
n-ai văzut bine ce scria
unde scria şi sigla
de la mască vine slăbiciunea
nu aveai creierul oxigenat

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubit o !

O... Cel dintâi, O Absolut... O1
Mi-a scos-o-n cale Dumnezeu, Preabunu',
Cu forme zvelt agresive, statuare,
Ce-ar reclama nu flori, ci demolare

O... O... Oxigen rarefiat O2
Te-oi ocroti, minune, de acide ploi,
Trăire fascinantă-n premieră
Ghebos amor în garsonieră

O... O... O... Sfântă Treime de O3
Prea mult să nu ne-apropiem de zei
Pierzându-ne în nori, unde ozonul
Îţi face bocnă roz combinezonul

O... O... O... O... Simplu O4
De ritmic zbucium rupem patu'
Spasmodic-declanşată nebunie
Ce-asigură comenzi la tâmplărie

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că specia umană în totalitatea sa, va avea aceeaşi soartă precum locuitorii Insulei Paştelui. Ce nu înţeleg oamenii este că schimbările climatice sunt de-abia la început, nu şi-au atins încă apogeul. Cu toate acestea, de la an la an, observăm deja diferenţe evidente în cursul anotimpurilor. Este posibil ca unele comunităţi mici să supravieţuiască. Vedeţi, aborigenii au supravieţuit 40-50.000 de ani fără să devină o civilizaţie ahtiată de ştiinţă, care să ajungă într-un final să producă dioxid de carbon în exces şi să polueze apele. Dacă aborigenii nu vor supravieţui, omenirea în ansamblul ei, nu va reuşi. Specia umană va urma acelaşi drum fără întoarcere precum alte specii care astăzi sunt dispărute.

citat din Frank Fenner
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vipera calmă a clipei

în tăcerea asta ca o viperă calmă
mă pornesc a scrie

la început de an totul pare de neatins
curajul încropeşte poveşti
şi ei
stau cuminţi sub covoarele de iarbă veştedă

numărăm cuvintele lor

ultimele cuvinte în tăcerea asta
ca o viperă calmă

înainte de otravă uneltele tainelor
ni se zvârcolesc în mâini
apoi
se deschid porţile unui alt timp

inexistent timp

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psihanaliză

... nici nu mai ştiu, maşina-i doar un fier plin de fluide
sau este şi viteza, stopul, aparenţa, aer ce-l consumă
şi-l varsă noxic cât prin normele suratelor valide
i s-a prestabilit memorie în creierul sclipind de-o brumă?...

... unde opreşte firul derulându-se din pudră de carbon
al microfonului ce cântă sau cuvântă acetilcolină
până la spiritul în undele eterului ca duhul din amvon
ce răscoleşte neînţeles în meditaţia ce inim-o suspină?...

... palpabilul este doar pipăitul, simţ tactil de moleculă
sau e-un fuior în acelaşi timp, nimic, imensul ce există,
eliberat să nu sufoce suflu' c-o apăsare de spatulă;
nu-i numai spută ştearsă, iz, nedefinitul din batistă?...

... deci nevăzutul vid, aura-n boare, cald de rază
sau recele de gheaţă fără apa gheţii, dăruirea,
căutare eternă ce mintea fără de suport cutează
depărtate amintiri, vis rămas vis, inexplicabila iubirea...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaşterea faptului că atomii care compun viaţa pe pământ - atomii care alcătuiesc corpul uman, pot fi urmăriţi până la cazanele care au "copt" în miezul lor la temperaturi şi presiuni uriaşe elementele uşoare în elemente grele. Acele stele - cele cu o masă mare între ele - au devenit instabile în ultimii lor ani de viaţă - ele s-au prăbuşit şi au explodat - împrăştiindu-şi măruntaiele bogate în toată galaxia - măruntaie făcute din carbon, azot, oxigen, şi toate ingredientele fundamentale ale vieţii însăşi. Aceste ingrediente devin parte din nori de gaz care se condensează, se prăbuşesc, formează generaţiile următoare de sisteme solare - stele cu planete care orbitează în jurul lor, şi acele planete acum au ingredientele pentru viaţa înşăşi. Aşa că aunci când mă uit spre cer noaptea, şi ştiu că da, noi facem parte din acest univers, suntem în acest univers, dar poate mai important decât acestea două este faptul că universul este în noi. Când reflectez asupra acestui subiect, şi mă uit în sus - mulţi oameni se simt mici, pentru că ei sunt mici şi universul este mare. Dar eu mă simt mare pentru că atomii din mine au venit de la acele stele.

citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce combinaţie...

Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i şi lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănţuire de ergi înşiruiţi... conştiinţă?...
Cum nu-i şi fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i fiinţă?

Cum cuarţul, ce-n cristale ţine, e evident că de el ştie,
Cum şi carbon şi musca ţeţe au toţi tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... fiinţate?
Cum calciul îmi alege osul să-mi fie... şi nu scoici uscate?

Cum apa, ce-o ţin, nu mă-neacă, este şi lacrimi şi oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânţându-mi-se aleane?
Cum foc şi arde şi se-mparte şi-n inimi... şi-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mişcă, doar noi parcurgem ştiut drum???

Cum aerul omoară peşte, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-şi încreţeşte şi nu-i la nimeni clorofilă?
Cum ştie dragostea chimie şi cum chimia nu iubeşte?...
Cum omul este tot secrete şi nu ştie singur ce este?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!