ciori şi vânt

Mă uit la turnul bisericii, pătrat şi greu. Doua ciori încearcă să se aşeze alături pe spiţele crucii. Dar vântul le umflă penele şi le suflă jos.
Le văd întai limpede, pe urmă cenuşiu, ca printr-o ploaie măruntă şi deasă. Liniile se strâmbă. Turnul stă acum hâit, crucea s-a întors ca semnul înmulţirii. Cum sa nu cadă ciorile, săracele?

Otilia Cazimir în A murit Luchi...
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Pasărea de foc cu aripi de jar
E stinsă de noapte în vântul stelar.
Mormintele reci sunt cuiburi de flori,
O cruce uscată e stâlp pentru ciori.

Iarba murind înverzeşte cumva
În piatra crăpată. E cripta cuiva.
Sub ea e pământul, e liber să mori
Să vină iubita cu braţe de flori.

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista USR Bacău P l u m b, nr 164 - nov. 2020 (revistă fondată de George Bacovia)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, amurguri...

Oh, amurguri violete...

Vine
Iarna cu plânsori de piculine...

Peste parcul părăsit
Cad regrete
Si un negru croncănit...

Vesnicie,
Enervare...
Din fanfare funerare
Toamna sună, agonie...

Vânt de gheată s-a pornit,
Iar sub crengile schelete,
Hohot de smintit.

Nici o urmă despre tine,
-- Vine, nu vine...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngălbenite-
cad de vânt legănate
frunze de arţar.
*
Croncănit prelung-
în vârful castanului
cârdul ciorilor.
*
Ameţitoarea
mireasmăa crinilor-
glastra de cristal.

haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul, vântul şi numai vântul peste toate cele. Tropăia ca un galop masiv pe tablele acoperişurilor, făcându-le să huruie şi să pocnească, strâmbând firmele, cutremurând ferestrele, zgâlţâind firele electrice, oprind ca într-o mână cenuşie zborul cârdurilor de ciori şi împroşcându-l în funingini croncănitor negre; apoi răsucind în uriaşe spirale, cu urlet ascuţit, tot colbul strâns de pe câmpii şi uliţi.

Ionel Teodoreanu în Crăciunul de la Silvestri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secvenţă Tanka

Plânsul toamnei
Pe aleea parcului iar frunze moarte.
Vântul mătură în zadar,
Ciorile sfidează.

tanka de Valeria Mahok (30 septembrie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi

Întâi se aude cioara.
Apoi porumbelul sălbatec.
Apoi cineva spală preşuri,
le stoarce şi apa se-aude
curgând în lighean. Apoi
un sunet de roţi frânate.
Vântul pieziş. Apoi
şoaptele măturii. Marea
trage spre larg. Se aude
uşa de după amiază
a cerului, lin desfăcându-se.
Frunzele-ncep un drum
anevoios. Se aude
pasărea somnului. Poate
şi gestul pisicii cu puiul
în bot, străbătând panorama.
Din nou porumbelul. Apoi
apa-n ligheane. Apoi
marea în larg. Apoi toamna.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea pasagerului

Octombre-a zugrăvit pe cer,
Cu nori de-argint, de plumb şi de oţel,
Tavanul unei cameri de hotel
În care s-a-mpuşcat un pasager...

Miroase-a igrasie...
Din tavan,
Bucăţi de tencuială-ncep să cadă...
Octombre-şi varsă ploaia rece-n stradă
Şi pasageru-şi spală rana în lighean...

În vârful unui plop, o cioară,
Sau poate pălăria neagră din cuier
A pasagerului ce-a vrut să moară,
Întreabă vântul:
- Cât mai e până la cer?...

Şi, după câteva minute de tăcere,
Porneşte-n zbor, din plopul desfrunzit,
Spre cimitirul din apropiere...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, V, nr. 2 (1925)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepe corăbii

I

Dacă lupul urlă la o stea,
Semn e cum că-i cerul ros de nori.
Rupte burţi de iepe-n albă nea,
Pânze-ndoliate de mari ciori.

N-o să-şi scoată gheara de azur
Cerul din duhoarea-i de gălbează,
Cetini-ţeste leapădă-mprejur,
Prin livadă, vântul şi nechează.

Auziţi? E grebla de-asfinţit
Ţesălând dumbrăvile ucise.
Voi, cu braţe smulse de vâslit,
V-aţi pornit spre ţările promise.
Da, plutiţi, sfârşiţi-vă suişul!
Glas de ciori vărsaţi din curcubeu.
În curând şi-o scutura frunzişul
Pomul alb ce-l am pe capul meu.

poezie celebră de Serghei Esenin, traducere de Emil Iordache
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara şi marea

A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viaţa.

A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în faţa unei flăcări.

A încercat să-şi apropie marea, să şi-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o – aşa cum te ignoră un lucru neînsufleţit.

A încercat să urască marea,
Dar s-a simţit ca un răhăţel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.

A încercat apoi să fie măcar în aceeaşi lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,

Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanţă –
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.

În cele din urmă,
A întors spatele mării şi a părăsit-o.

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gamela

sufletul
ca o dronă cu cloaca în vânt
se reproduce întotdeauna
fără urmări
spune
întâia născută,-n ordinea-ntunecării
dintre bătrânele ciori. în
căutare de părculeţe
de ochi adormiţi şi seminţe (?!) aşa
gata de pus în pământ...
sufletul
este şi el pe picior a-postat
de război fratricid
cu soră-sa dulce: o gamelă de-acid
din care, cu vântul, se bea

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cernite ciori...

Se crăpa de ziuă-n luna ianuarie,
solitar treceam prin parcul trist,
în jur pe alei, nici urmă de turist,
doar cernite ciori zburau în vrie...

Cârdul se aşeza pe ramurile ude,
în copac atunci când vântul s-a oprit,
cioroii croncăneau sinistru c-au ieşit
din cuiburile lor... rămase nude.

Larma păsărească nu mai contenea,
începuse lupta să-şi ocupe locul,
se-mbrânceau cu aripile şi ciocul...

Un "maidanez" trezit din somnolenţă,
prinde a lătra prin parcul desfrunzit,
cârdul de penate negre a muţit...

sonet de Ioan Friciu (12 ianuarie 2015, Sibiu)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte înstelată

Priviţi, stelele! Priviţi în sus, priviţi spre zenit!
O, priviţi mulţimile care stau în jurul focurilor cereşti!
Citadele strălucitoare, palate cu luminate fereşti!
Jos, în păduri ceţoase ochii elfilor lucesc! În mină-i diamantul!
Sub păşuni reci şi cenuşii aurul şi mercurul îşi au patul!
Raze albe flutură-n vânt! Aerieni plopi albi în flăcări nelumeşti!
Deasupra sperietorilor de ciori plutesc fulgi şi pene îngereşti!
O! Toate au un preţ, toate pot fi cumpărate, aproape e văleatul.

Cumpăraţi, nu pierdeţi timpul! Cu rugi, răbdare, pomeni şi jurăminte.
Iată, iată: Strălucirea lunii mai, o livadă unde vin fluturi să se-alinte!
Iată! Gloria lunii martie, sălcii cu mâţişori galbeni pe veşminte!
Toate-s în hambar, într-adevăr. Dincolo de uşa albastră şi înaltă
Sunt spicele bogate. Astfel soseşte mirele sub bolta înstelată,
Casa lui Hristos şi-a mamei lui, şi-a celor plecaţi pe lumea-ailaltă.

poezie de Gerard Manley Hopkins, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret retoric

Cândva, am fost o casă de bilete
Înspre destine roz şi violete
De zori promiţători cu-amurguri inerente,
În care se-ofileau mâglisitor culorile
Landşaftului de nonvalori pe care sângerau valorile...
Am devenit apoi o streaşină, cu uzuri iminente,
Pe care sforăiau din când în când ciorile
Din culorile nopţilor cu ciocuri proeminente,
Ce-mi ciuguleau devastator toate bunurile...
Dar ţineam totuşi piept tăiosului vânt din pădurile
Uitate, în care cântau înduioşător privighetorile,
Fiindcă-n mine creştea un vultur lungindu-şi aripile
Spre Soarele alb ce-aprinde zorile,
Un vultur cu ochi mistici, ţintind comorile
Ce eu n-am ştiut nicicând să le preţuiesc.
Acum sunt călător spre-un destin minunat, ce-l doresc
Absolut, într-un fel absurd şi prostesc...
Spre-acolo biletul mi-e gratis dar pălesc şi pălesc
Zdrobit sub un preţ ce n-am ştiut să-l plătesc...
Acum l-aşi plăti hotărât dar nu pot, obosesc

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Sandu Gabor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci dintr-o iarnă la Barbizon

se leagănă-n vânt cuibul uscat
printre ramuri strâmbe stă gata să cadă
cocorii demult au plecat
departe-n pustiul fără zăpadă

cârduri de ciori acoperă zorii
aerul vibrează de cântatul afon
cu promoroacă ornează gerul copacii
ce par dintr-o iarnă la Barbizon

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud

Aud chemarea munţilor,
Şi chemarea din adâncuri.
Aud şi plânsul pruncilor,
Dar şi croncănit de vulturi.

Aud cum pătrunde apa
În pământul însetat.
Aud cum fâşâie sapa
În porumbul semănat.

Şi susur de ape aud.
Aud cum crapă pietrele,
Cum creşte pepenele crud,
Şi cum îmi calcă ghetele.

Aud cum pe ramuri plesnesc
Mugurii în primăvară.
Aud cum oamenii iubesc
Patria lor milenară.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (mai 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata împăratului făcu precum îi zisese calul şi porniră amândoi. După o cale lungă şi grea, ajunseră pe tărâmul unde păşteau iepele. Acolo se întâlni cu zmeul care furase pe Ileana Simziana, rătăcind ca un bezmetic şi neştiind cum să facă ca să aducă herghelia. Îi spuse că Ileana nu mai este a lui şi că mă-sa crăpase de necaz, pentru că nu putuse să-i scape de la răpitor pe iubita lui. Auzind zmeul aceasta, se făcu foc şi pară de mânie, se turbură de necaz şi nu mai vedea înaintea ochilor. Apoi, după ce înţelese că are a face tocmai cu răpitorul iubitei sale, îşi pierdu cumpătul de supărare şi amărăciune; şi răcnind ca un leu, se luă la luptă cu fata împăratului, care îşi ţinea firea şi pe care o îmbărbăta calul. Pe fata împăratului o ferea calul de loviturile zmeului; căci, când vedea că rădică sabia să dea, odată se rădica mai sus decât zmeul, şi el da în vânt; iară când aducea fata paloşul, calul se lăsa răpede asupra calului zmeului şi ea da în carne vie. După ce se luptară de credeai că a să se scufunde pământul subt ei, nu ştiu cum îi veni bine fetei împăratului, aduse paloşul cam pieziş şi-i reteză capul. Apoi, lăsându-i stârvul ciorilor şi coţofenilor, se duseră până ajunseră la locul unde se afla herghelia.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele săptămânii

Luni:
frumosul zarzăr
nu poate dormi noaptea
de albeaţa florilor sale.

Marţi:
patru vrăbii se ceartă
pe pervazul inimii mele.

Miercuri:
un pui de vânt îmi suflă în ochi,
aburindu-i şi râzând de plăcere.

Joi:
un trandafir mă priveşte
şi se miră că se vede pe sine.

Vineri:
câteva ciori bătrâne
clevetesc pe un gard despre mine.

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Velea din revista "Citadela literară"
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Ieri am văzut un cârd de berze
Cum se-ndreptau în drum spre sud
Mi-au aburit de jale ochii
Şi mi-am simţit obrazul ud.

Pe cerul vânăt, ca de humă
Insinuau un "A" prelung
Şi le –am şoptit şi eu "adio"
Căci plopii i-am văzut că plâng.

Se veseleau de vânt scaieţii,
Ciulini-n tumbe se-ntreceau
Şi ciori în pâcla dimineţii
În sumbru praznic petreceau.

Atâtea frunze moarte-mbracă
Pământul aspru şi crăpat
Încât mă-ntreb dac-a fost vară,
Sau poate numai c-am visat.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodii de toamnă

I

A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fâneţele.
Toate florile şoptiră,
Întorcându-şi feţele.

Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.

Mai târziu, o coţofană
Fără ocupaţie
A adus o veste-n goană

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!