dovleci şi toamnă

luni pline căzute
toamna pe mirişte –
ogor cu dovleci

haiku de Paul Mircea Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire dalbă

Cad frunzele buluc
Din interzisul nuc,
Dovleacul fără mumă
Se strâmbă rău la brumă.

Dovelţii dintr-o dată
Rămân orfani de tată
Când cade pe grădină
Tot frigul din lumină

Să vă mai spun aş vrea
Că toamna, moartea mea,
Poartă la gât o salbă
De nemurire dalbă.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pătimaş

e seară,
toamna îşi priponeşte
toţi mânjii în livezi.

cu ceară
pică o crizantemă
peste dovleci obezi.

o moară
trage pe roata mare
un vraf de stele verzi.

în gheară
buha agaţă ramul
în lună plâng trei iezi.

treci iară
şi-n astă-nverşunare
cu sângele-mi dansezi!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paştele fără cozonac e ca primăvara fără liliac şi spanac, precum un câmp în miez de vară fără flori de mac, precum toamna fără aroma plăcintei calde de dovleac, precum o deasă pădure fără zmeură şi mure.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de ceai

Flori de ceai şi eşarfe groase,
Pe mese, dovleac şi mere coapte.
Roşu vin sorbit de pe buzele noastre,
Izul lui Eros în nările noastre.

Viaţa-i o vioară ce-şi plânge simfoniile,
În parcul poet în după-amiezile,
Când toamna croieşte rochii din frunze,
Şi poeţii caută-n parcuri muze...

În serile de toamnă mi te dăruiai...
În nopţile plumburii, tu mă iubeai...
E frig, şi-a noastră dragoste,
O frunză de toamnă este...

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antarctica operată

moartea

îmi zâmbeşte dintre dungi de pijama
eu îi zic să se ducă-n
pinguinia
cu dinţii ei de lumânare-n dovleac

4 lazări:

AdusulTăiatulVindecatul

şi Eu

de ce ai băut Vasile-i curios
braconierul c-un pahar de Jack în faţă
de îngere... n-ai întrebat
cum ar fi fost să fiu un treaz în viaţă

oricâtă
pâine-mi dospeşte-n cuvinte

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Vasile Munteanu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mijlocul toamnei...

Un verde mai rar
Mai mult doar din var,
Un galben pistrui
Pe dulce-amărui,
Zăplaz roşiatic,
Prind jocul cromatic...
Covor fâşâind
Păşit gâfâind,
Voal cenuşiu,
Îmbibat pardesiu,
Idei ocupate
Şi munci recoltate...
Penaj croncănit
Puţin ciripit,
Pereţi afumaţi
Dovleci animaţi,
Bobiţe zdrobite,
Priviri cherchelite...
Prin zvonul de ştiri
Aceleaşi iubiri,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Zamolxeanu (22 octombrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de toamnă

ce tristă e grădina fără flori
şi arbori parcă dârdâie de frig
vântul răvăşeşte cuiburi de cocori
din depărtare primăvara o strig.

pe casă cioara croncăne melodia sumbră
parcă pofteşte la plăcinta cu dovleac
între două lumini eu mă simt o umbră
vreau la melancolie să-i găsesc un leac.

fumurile toamnei au pornit hai hui
la focul din sobe se fac şezători
se-mprăştie prin case arome de gutui
în sufletul meu se strecoară ardori.

scriu romanţa toamnei pe miezul dorului
căci vara m-a umplut cu sublime candori.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul vesel

Ce fac azi? Afară-i toamna
Brumărel s-a dus şi el
Cu dovleacul, cap şi coada
A trecut şi Halloween

Nu mă pune sa citesc....
Vreau ca frunza-n vânt purtată
Prin păduri să hoinaresc
Unde verde-am fost odată

Crengi uscate-n dimineaţă
M-ar atinge pe obraz,
N-are nicio relevanţă
Cerul vesel mi-este azi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Frumoasă eşti, pădurea mea
În rochia multicoloră
A toamnei, care parc-ar vrea
Să-i fim: eu ginere, tu noră.

Sărută bruma friguros
Dovlecii albi de prin grădină,
Gutuile miros frumos
Veghind la geam, ca o lumină.

Vei fi, când primii fulgi de nea
Se vor aşterne peste tine,
Frumoasă ca iubirea mea
Şi singură, la fel ca mine.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de toamnă

Coboară zvon de frig de pe Feleac,
Natura-mbracă rochii colorate
Şi nori pufoşi, cu crupe deşelate,
Îşi etalează nurii de bumbac.

În pomii rari, cu ramuri aplecate,
Nu vezi de-acum nici urmă de gândac,
Pe câmpuri cenuşii, câte-un dovleac
Mai stă de veghe, aşezat pe spate.

Butoaiele se umflă-n mustării,
Bolboroseşte-ntruna tulburelul
Şi-n crame se adună muşterii...

Românul bea din greu, aşa-i e felul,
Îl trag spre vin fireşti melancolii,
Căci vieţii vrea să-i înţeleagă ţelul.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de Halloween

toamnă de poveste- galbenă gutuie
împrăştie miresme în destinul meu
cerul meu se propteşte de o statuie
timpul curge lin nu îl simt prea greu.

cu pisica lângă mine care toarce fericită
eu brodez cuvinte cu verde cerneală
sufletul admiră datina nemărginită
în noaptea aceasta nu-i loc de plictiseală.

s-au sculptat dovleci să alunge strigoi
în joc de lumini vine vremea de vis
când tineri se avântă doi câte doi
la vânat iubirea cu dulcele promis.

costumaţi în straie cu chip de eroi
se luptă cu beznele sub cerul deschis.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagină rustică

răsună talăngi, trec vacile pe drum
mânate spre păşunea cu iarbă mireană
zarea e umbrită de nori mari de fum
dar sufletul cuprinde starea de nirvană.

soarele luminează gânduri de fericire
în vetrele din sat plăcintele se coc
dovleci crescuţi de glie au pură strălucire
şi toti gospodarii-s hărăziţi cu noroc.

în culorile toamnei colorez sentimente
pe alocuri sufletul e galben arămiu
în pagina rustică condeiez momente
căci timpul mă îndeamnă să rămân candriu.

satul cu troiţe e colţ de rai sublim
şi oameni-s prieteni cu care mă anim.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce toamnă

Oh, dulce toamnă cu miros de miere,
Cu zâmbet rece şi covor de frunze,
În ascunzişul nopţii mii de stele
În colivii de nouri stau ascunse...

Ca un slujbaş al templelor – o umbră –
Ţie destinat în nemişcarea ta,
Să laşi pe cer doar nori sortiţi să plângă
Şi vânt sinistru... Toamnă, toamnă grea!

Un râu de frunze-nvolburat de vânt,
Gutui, în vreun pridvor, straniu lucind,
Alai de fum şi ramuri tremurând...
Sângeri mustind pe cerul suferind...

Miros de pâine coaptă şi dovleac,
Velinţe fluturânde la fereşti,
Surâs de prunci şi dulce cozonac...
Un rod bogat mereu ne dăruieşti...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că am înghiţit o stea

când alergam ca un zăpăcit pe coama dealului
să prind de roate carul mic
să-i pun piedică cu un lanţ din tulpini de păpădie
cum am văzut că punea bunicul la carul cu boii crescuţi de el
luat cu împrumut de la CAP să-şi care lemne pentru iarnă
îmi plăcea că boii încă-l cunoşteau de stăpân
şi-i ascultau cu blândeţe comenzile
când hăis când cea când hooo măi dragilor
mă scutura carul ca pe un dovleac nepriponit
cântam ca un apucat melodii auzite pe la radio
iar privighetorile se luptau să mă-ntreacă
doar bunicul număra frunzele
zicea că vine în curând toamna
mirosea deja a tămâiosă pe deal
când zburdam ziua după puful păpădiilor
ca după galaxiile nopţiilor
ca după steaua aceea care-mi bate acum
în inimă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nopţilor de toamnă

În catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră...
Ramuri frânte de durere au încoronat pământul,
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă.
Nori, în treceri către mâine, se cunună în tăcere
Cu speranţa reveriei. Plai lumesc se-mbujorează,
Parcă-a înviat deodată şi grădina cu zorele...
"Toate-s vechi şi noi sunt toate!". Toamna iar se instalează.

În catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul...
Parcă preoţi de lumină, în veşminte ruginii
Vin şi-n goana după timpuri, iar cutreieră pământul
Unde vara stă închisă sub poeme viorii.
Nouri negri de mătasă învelesc întreaga lume –
Dans de frunze şi de ploaie pe aleile pustii
Se unesc şi-şi dau bineţe, ca un clopot să răsune
Şi vuiesc, se pierd în noapte, în tăcerile târzii.

Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Plâng viorile de ramuri într-un vicios concert,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce să mai zici?

Se-aşază roşu peste verde, mânjeste galbenul un gri, îmbracă munţii salopete şi câmpu-ncepe-a înnegri.
Mă cer albastru încă-o vară, mă soare şi mă val sărat, dar toamna, peste dealuri, zboară spre un colind îndepărtat.
O strig să mă mai lase-n iarbă cu flori, cu fluturi, c-un bondar, din frunze ea îmi face barbă, din vânt... puseu financiar.
Îi scriu că nu am chef de prune, de mere, ghebe ori gutui, că nu semnez adeziune la anotimpuri cu pistrui.
Îi zic de dulce şi de mamă, de tată, sfinţi, de zei, de toţi,
Îi spun că nu vreau must, pastramă, nici ceaţă, nici noroi pe roţi,
Nu vreau zacuscă, hribi, palincă, nu vreau plăcintă cu dovleac
Şi nu fac nicio caterincă: varza murată e un fleac.
Mă dor, deja, facturi bombate, mă doare vara ce s-a dus,
Mă dor şi frunzele uscate, mă doare soarele-n apus,
Şi marea tot mai supărată, şi parcul tot mai dezgolit,
Şi un genunchi, rotund, de fată, acum total acoperit.
Şi dor şi zilele mai scurte, şi răvăşitul oilor,
Şi nucile căzute-n curte, şi răpăiala ploilor,
Şi cuiburile părăsite de berze, stârci, şoimi, pelicani,
Dor şi fâneţele cosite, dor adunările de ani.
Norocul e că toamna asta, la fel ca cele din trecut,
Nu e vreo soră cu năpasta, ci doare cum a mai durut.
Iar de va fi, dar n-o să fie (aşa cum am notat mai sus),
Nu e nicio filozofie: chiar şi exclusul e inclus.

poezie de Eduard Lupascu (29 septembrie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşita toamnă

Banca fusese aşezată prost, cu faţa înspre peretele
casei, şi nu înspre în afara ei, înspre câmp.
Se vedea puţin, fără perspectivă: peretele casei,
două geamuri, uşa de intrare, burlanul, streaşina
acoperişului; lateral-dreapta, după casă ‒ drumul,
puţin înălţat, porumbul, nişte dovleci şi uneori
Mutu, sau altcineva, care trecea în căruţă sau pe jos.
Stăteam pe bancă amândoi, într-o tăcere desăvârşită,
ne iubeam, ne ţineam mâinile una într-alta şi, cu faţa
la peretele acela, ne gândeam la treaba asta cu banca ‒
cum fusese ea aşezată de nu puteam să vedem nimic.
Şi nici de mutat nu puteai s-o muţi, era o bancă
extrem de grea, solidă, de pe vremuri, parc-ar fi fost
înfiptă în pământ, cimentată cumva, ‒ nu se mişca deloc.
În toţi anii aceia fierbinţi am trăit cu convingerea că trebuia
să ascundă un sistem de prindere, ceva. De fapt, şi
îmbătrâniserăm amândoi iubindu-ne, ştiam multe, sau ni se
părea că ştim, dar odată cu noi a trăit liniştit şi nedezlegat
şi misterul acestei bănci, el ne-a legănat copilăria,
adolescenţa şi, acum, maturitatea, şi cine ştie ce va mai fi...

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!