fier şi lumină

Voi face lumină electrică, adică lumină, voi face asta mişcând o bucată de fier în faţa unui fir de aramă.

citat celebru din Nikola Tesla
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distih eroic

Plop tânăr, încrustat în miezul verii,
Cu ramuri vii şi frunză sclipitoare,
Când râul vântului te scaldă,
Învaţă-mă să râd ca tine-n soare,
Să-i sorb lumina caldă.

Plop negru, încrustat în ger
Şi-ncremenit sub lună
Cu rămuriş de zgură şi de fier...
Învaţă-mă să uit lumina verii
Şi-n câmp silhui
Să dau tristeţea mea tăcerii
Şi gândurile mele nimănui...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietroaiele astea din jur arată cu vârf şi-ndesat că noi le-am fabricat. Facem din lâna stelelor bidinele, vopsim noaptea casele cu ele. Batem apa până scoatem din ea lumina, ca din lapte smântână. Soarele, care e de fier, zilnic rugineşte, şi rugina lui cade pe noi de ne-ncălzeşte. Noi o strângem în cearşafuri, umplem cu ele câmpul şi facem să crească mai repede grâul şi porumbul.

Marin Sorescu în Unde fugim de-acasă?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate şi vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....

E târziu, a nins peste tot,
Oraşul pustiu e şi frânt,
Gerul îşi dă în clocot
Şi-şi face în mine avânt...

Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri şi iar,
Paşii tăi aud departarea
Şi vin către mine, dispar...

E noapte şi ninge şi ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge

[...] Citeşte tot

poezie de Sergiu Boian (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul heraclid

la temelia vechilor cascade
zădărnicia o frângeam în două
cănd nu aveam în pribegie rouă
ca să topesc albastrul din ciclade

şi mă schimbam cum se schimba lumina
pe florile cu frică de răcoare
iar pentr-o clipă m-am crezut pe soare
un grădinar ce-şi mângâie grădina

ce gust de fier au vorbele-mi scăpate
pe-ncrucişate drumuri ce mă- nchid
în istovirea trupului-cetate

pe povârnişul muntelui lichid
şi dăruit dorinţelor deşarte
am să mă-ntorc ca ultim heraclid

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul

Minciunile pe care le spui
Rup tăcerea
Ce se aşterne
Peste râul întunecat
Ce duce spre locul
Unde lumina înţelepciunii
Nu ajunge
Unde bunătatea şi frumuseţea
Au fost de mult uitate
Rupte de pe cer şi aruncate
În hidoase şi reci încăperi

Minciunile pe care le spui
Te fac să simţi durerea,
Strigăte de suferinţă
Sparg liniştea în mii de cioburi
Ce-ţi rănesc privirea
Obişnuită să vadă
Doar lumină şi fericire,
Oamenii din jurul tău

[...] Citeşte tot

poezie de Calin Ioan Acu
Adăugat de Dinu Mihaica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul heraclid

turnam peste nisipuri rouă
ca să-mi topesc dorinţa de ciclade
şi tuberoze împleteam
în două
în două sute de monade

priveam
apoi
sedus
cum se schimba lumina
pe tijele cu frică de răcoare
şi-o clipă m-am crezut pe soare
un grădinar ce-şi mângâie grădina

iar vara asta
dacă ar fi iarbă
sub răsuflarea coaptă
ca un mac
ar face să-mi lucească-n pleoapa oarbă
minuni

[...] Citeşte tot

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec

Lacăte, cine te-a închis
La uşa marelui meu vis?
Unde ni-i cheia, unde-i păzitorul,
Să sfarăme zăvorul
Şi să vedem în fundul nopţii noastre
Mişcându-se comorile albastre?
Un pas din timp în timp, greoi
Se-apropie, dar a trecut de noi
Toţi paşii se sfârşesc şi pier
Pentru urechea ta de fier.
De-o vana-ntoarsă peste tine
Cred ca atârnă din vazduh glicine
Şi, de pe bolţi, zorele
Şi muguri şi ciorchini de stele.
Cine va pune-n uşa noastră cheie
0 singură scânteie?
Lumina ochiul şi-l aşează,
Şi-n încăpere caută să vază.
Lacătul simte şi tresare
Cu bezna mea, ca de o sărutare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cuvinte potrivite (1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul spicelor

Spicele-n lanuri - de dor se-nfioară, de moarte
când secera lunii pe boltă apare.
Că fetele cată, cu părul de aur,
la zeul din zare.

O vorba-şi trec spicele - feţe-n văpaie:
secera lunii e numai lumină -
cum ar putea să ne taie
pe la genunchi, să ne culce pe spate, în arderea vântului?

Aceasta-i tristeţea cea mare - a spicelor
că nu sunt tăiate de lună,
că numai de fierul pământului
li s-a menit să apună.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu de vară

Stăteam aplecaţi deasupra şinelor strălucitoare,
cu feţele iluminate de flăcări roşiatic-albastre.
Aerul ridica un sunet înalt de privighetoare,
străpuns de săgeţile sufletelor noastre.

Reparam o linie de tramvai pe largul bulevard,
o sudam, o-ndulceam sub ciocane rapide.
Umbrele noastre, ca un paşnic stindard,
pe adormitele ziduri se căţărau, arcuite.

Fierul isca, izbit, hieroglife în aer, sonore,
şi noi descifram curioşi o mitologie,
se perindau prin imaginaţia acelor dinamice ore
obeliscuri de foc, piramida furnalelor liliachie.

Feţe de oţelari apăreau în deasa lumină
pe care metalul topit o zvârlea.
Iar săgeţile sufletelor smulgeau o senină
cântare, din aerul care ne înconjura.

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioanitul

Eugen Dorcescu

Ioanitul

Bătrânul Cavaler se-ntoarce-acasă,
Frumos şi pur, la fel ca la-nceput.
Nici urmă n-a rămas din lănci şi scut.
Din strigătul de luptă – o grimasă.

Luna de jar şi soarele de fier,
Ritmând, îi luminează Infinitul.
Mustesc de vid şi zorii, şi-asfinţitul,
În vidul greu dintre pământ şi cer.

Aşa se pierde el, spre Împăratul
Pe care-o viaţă-ntreagă l-a slujit:
Frumos şi pur. Şi mult prea fericit.
O rană-i taie inima, de-a latul.

poezie de Eugen Dorcescu din Eugen Dorcescu, Elegiile de la Carani, Editura Mirton, Timişoara, 2017 (18 martie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne-n ceasul focului

Doamne-n ceasul focului
dă-mi tăria locului —
buzele să-mi sângere
dar să nu scot plângere,
mâinile să-mi scapere
dar să nu se apere,
să fiu dus mormântului
credincios Cuvântului,
să trec pragul Cerului
cu răbdarea fierului —
căci în veci de veci voi vrea
să-mi rămână dragostea.
Doamne, paşii inimii
în iubire ţine-mi-i —
legământul lacrimii
treacă-mi focul patimii,
drumul biruinţilor
să-l urmez părinţilor,
frumuseţea paşilor
să mi-o las urmaşilor

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite patru

pe cruci: doi tâlhari un dulgher
şi soldatul roman care împunge cu fier
în secvenţa anterioară

inima pământeană a noului testament (?!) –

volum subţiat, pasager
al trenului rapid ca lumina din cer
jerusalem - bethlehem

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept să vii (răspuns la poezia Lilianei Trif)

Canioane strânse, -nlăcrămate pagini
Înspre depărtarea-n care ai apus,
Lasă gânduri stranii, spre tine să zboare....
Eu străin sunt încă şi cu gândul dus.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Risipiţi, sunt sângeri şi parfum de vis
Caută spre stele alte începuturi-
Ţeluri fără noimă şi de neatins...

Travestit în înger de sticlose lacrimi,
Peste pragul vieţii treci cu îndrăzneală,
Nu îţi stau în cale nici tăcerea nopţii,
Nici iubirea, pură, ca o catedrală.

Incisivi, haotic, erodează taina
Şi-ndrăzneala-aceea de-a ne fi iubit...
Fantezii bizare, calcă bănuiala
Că iubirea noastră, azi, ar fi murit.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nadia

când a ridicat o bară de fier
la început a crezut că e nadia
s-a învârtit
în jurul pieţei până la miezul un
ei nopţi luminate cu telefonu

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea aceea

În noaptea aceea, pentru prima oară
lumea s-a oprit într-o respiraţie adâncă
şi în inima ei, ca o largă prăpastie
s-a deschis aşteptarea.

Treaz de o lumină tristă, interioară
cu gesturi atente, prelungi
cu umbre, cu dansuri,
călcam pe locuri reci, lunecoase, adânci
ca pe un oraş înecat
purtător de oglinzi şi blesteme.

Aveam
o misterioasă întâlnire cu noaptea
atunci
când pentru prima oară lumea s-a oprit
ca să mă aştepte.

Îi spuneam în gând
noapte, logodnica mea,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Paul Păun din Plămânul sălbatec (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul travestit

în cavaler cu armură
strălucitoare numai la soare
învârte stiloul paloş deasupra
capului cu rămuriş de şpan
înverzit artificial
soarbe lumina lunii
şi-şi pune pilitură de fier
pe rana deschisă de vers
stă într-o rână uitându-se
cum creşte volumul de poezii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mercur

Planetă lentă, capricioasă,
ciupită de vărsat meteoritic precum Luna,
sferă cu suflet greu şi inimă de fier,
unde o zi durează cât o lună pe Pământ,
unde nu poţi să spui vreodată
"vine ziua" sau "vine noaptea" - sau "pe diseară" -
căci jumătat' din tine arsă-i pe vecii de Soare,
pe când cealaltă parte-ţi zace-n gheaţă şi-n veşnic întuneric,
fără ca noaptea neagră să-ţi fie luminată de vreo lună...
Sărmană bilă cosmică pustie,
care mereu slăbeşti, făcându-te din ce în ce mai mică,
cum să-ţi opresc slăbirea, căci meteoriţii nu-ţi îngroaşă coaja?
Coboară deocamdată-n visul meu
să plângem împreună de însingurare!...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul tren

ultimul tren îl aştept în gară
lumea se înghesuie pe peronul îngust
am în valiză emoţii de vară
şi în buzunare poeme cu gust.

ultimul tren mă duce spre succes
cu fiecare gând mă apropii de cer
am în suflet carduri de acces
deschid porţi solare cu armuri de fier.

undeva în lumină este visul meu
vreau să ajung la el cu ultimul tren
voi străbate timpul chiar dacă mi-e greu
mi-e voinţa mare - tonus de refren.

aştept trenul meu în bătrâna gară
îmi ţin companie acorduri de chitară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palidă umbră

Palidă umbră, care mister
Unul spre altul mereu ne-atrage?
Vrem de sub farmec a ne sustrage
Şi dăm de-aceeaşi forţă de fier.
Palidă umbră, care mister?

Fost-am vreodată îngeri frumoşi
Uniţi pe-albastrul largului spaţiu?
O voluptate fără nesaţiu
Ne face ochii mai luminoşi.
Fost-am vreodată îngeri frumoşi?

Sau împreună ars-am în iad?
Coboară-n suflet de-ţi aminteşte...
Al meu ce-mi spune e că iubeşte,
Şi dacă suntem îngeri ce cad,
De ce n-am arde ş-aici ca-n iad?

Palidă umbră, reflex bizar
În care s-află iadul şi raiul,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Isolde
Comentează! | Votează! | Copiază!