Citate despre flori și licurici
citate despre flori și licurici (inclusiv în versuri).
Ninsorile
Ninsorile sunt sufletele licuricilor urcate în sori -
Se spune că iarna-i făcută din muguri de flori.
distih de Camelia Oprița din Enigmele sufletului (31 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de grădinar
A fost o toamnă veche, cum e un cântec vechi,
Și eu cântam pe-atuncea și surâdea grădina;
Luam licuriciu-n palmă și-i reaprindeam lumina
Și florilor brumate le sprijineam tulpina...
Și-a fost o toamnă veche, cum este o durere...
Și eu plângeam pe-atuncea, grădina abătută.
Stins, licuriciu-n palmă părea o stea căzută,
Voiam să-ndrept o floare, dar putrezea tăcută.
Și-a fost o toamnă veche, cum este o uitare...
Nici n-am mai plâns de-atuncea, nici n-am mai vrut să cânt.
Mort, licuriciul serii l-am risipit în vânt,
Și peste flori brumate am aruncat pământ...
Și-a fost în toamna aceea, o toamnă de mormânt!
poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiica soarelui cea mică
Într-un cuib de levănțică
Rânduiește licurici,
Cozi de stele cu panglici
Fiica soarelui cea mică.
A plouat un ceas sau două
Și-n condeiul ei de foc
Ard trei stele la un loc
Pe un curcubeu de rouă.
Cântă-n flori de pepeni grași
Mai ceva ca un voinic,
Spală-n rouă un ilic
Mărunțelul greieraș.
camelia oprița
poezie de Camelia Oprița (august 2017)
Adăugat de Maria Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
floarea galbenă
din vaza de pe masă
mai poartă dorul
printre bujorii aprinși
mișună licuricii
tanka de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
sfârșitul întâlnirii noastre nu-i aici
ci undeva în alte lumi, cu vise
de întuneric presărat cu licurici
și ierburi dormitând în manuscrise
iar noi, turnați în alte forme, poate
vom mai cutreera din când în când abise
ba recitind din floricelele uscate
ba licărind cu veșnicii în vise...
poezie de Iurie Osoianu (1 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Va urma
Ești aici în fiecare frunză care freamătă
Ești aici în odaia cu saltea de paie
Ești în apa Siretului
Din flori și girasol plăzmuită
Se aprind pupile ca focuri în inele
Se deschide noaptea ca o ladă cu jucării
Cu licurici
Așteaptă paradisul înscris în liniile din palmă
Iată merișorul râde printre dediței
Răvășit parfumul peste câmpul nud
Perzistă ca o dorință timidă
poezie clasică de Sașa Pană din Cuvântul talisman (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Declarație de dragoste poem diamant
Pe
aleile parcului
doi tineri îndrăgostiți
își mărturisesc iubirea sinceră
sub clar de lună plină
martori le sunt lebedele
florile de nufăr
și licuricii
întârziați.
poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liliac
Buchet imens de liliac, in noapte.
Flori grele, lacrimand tacerea
Lasata, incet, pe lume.
Se stinse luna, se aprinse
O lumina verde, mica, langa mine.
E licuriciul care, harnic,
Imi spune "noapte buna"
In fiecare seara, cu drag.
Urarea lui, gandul lui
Ma invaluie in parfum,
Parfum de liliac
Mov, roz, alb...
Si sufletul e plin de
Dorinta de a-l ocroti
De a-i prelungi trairea.
Nu pleca, licurici de mai,
Te rog, mai ramai
In gandul meu,
[...] Citește tot
poezie de Rada Rancu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la flori și licurici, dar cu o relevanță mică.
Dorul credinței
În palma mea se află clipa
cu arome de primăvară
și culoarea ochilor tăi
descântați cu iarba fiarelor
în vraja nopții
luna își ascunde privirea
sub veșmântul de stele
privirile ard ca o torță
în valul tăcerii.
Zâmbetul se desface în două
și se prelinge
în apa izvorului îndrăgostit
se deschid cărări ce urcă
printre brazi
la a călugărului stâncă
unde floarea de colț suspină
sub mângâierea licuriciului
iar clopotul își spune rugăciunea
în turnul de veghe al schitului.
În aer plutește sărbătoarea
[...] Citește tot
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vise
Vremea toarce a mele vise,
De pe caierul vieții,
Împletind doruri aprinse,
În razele dimineții.
Pe un fus ea le adună,
Poate-o țese-un câmp cu flori,
Unde viața e mai bună
Și zâmbești adeseori.
Unde dragostea-i stăpână,
Vântu-i dulce adiere,
Ce în soaptă vrea să-ți spună
"Te iubesc"... ca mângâiere.
Și mai țese un izvor,
Ce în râu cu apă rece,
Pe a florilor covor,
Cu sclipiri de argint va trece.
[...] Citește tot
poezie de Vasile Lihăt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trei vecine pesimiste
Flori au invadat castanii,
Aroganțele-s profunde
Umbrele... ignoră anii
Și se dau a fi rotunde.
Licurici... cu felinare
Și sclipiri diamantine,
Caută... prin buzunare
Plata stelelor virgine.
Trei vecine, pesimiste,
Neiubite... de trei luni,
Pun adresele-n reviste
Pentru tinerii nebuni.
Sufletele... încă speră
A zbura, către frumos,
Spre-a ispitelor himeră
Cu plăcere... și folos.
[...] Citește tot
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mamă, file de carte
Plâng răsăriturile pe umerii tăi mamă;
sunt din ce în ce mai puține...
Aplecată sub povara anilor grei, duci în spate crucea
precum Iisus... pentru alții;
din ce în ce mai grea, făcută din esență de trăiri,
mustind în seva lacrimilor tale.
Amfora din lut sfânt ai purtat în tine firul vieții
fără să te întrebe cineva dacă vrei.
Ți s-a dat și atât.
Casă ți-au fost durerile de tot felul;
pe zidurile ei au crescut grijile ca o iederă
împânzind sufletul și trupul.
Te-au încorsetat lăsând nevindecabile cicatrici.
Intactă e doar lumina sufletului tău
răsfrântă în ochi ca doi licurici;
infinită în timp și spațiu e pretutindeni cu noi.
Acum, pari o floare de câmp uscată
pusă în vasul ciobit din odaia cea mare.
Fragilizându-te, scuturi petalele
asteptând împăcată cu Dumnezeu
[...] Citește tot
poezie de Angelina Nădejde (26 iulie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea păpădiei
Pământu-i reavăn, vântul mat
soarele arde-n păpădie
în raza lui de când a stat
nici sufletul nu-i mai adie
Respiră greu și o lumină
îi cade-n frunzele din tei
în soare crește iar tulpină
și-un ram pe dinăuntrul ei
Doar arborele în coroane
îi mai veghează somnul drept
spinul îi doarme în piroane
floarea în capul de pe piept
Pădurea s-a-mbrăcat în umbre
și-i poartă în veșminte doliul
că-n drumurile sale sumbre
se lasă noaptea în lințoliu
[...] Citește tot
poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă uit la flori
Ma uit la flori, ma uit la stele:
Esti chinul dulce al tristetii mele.
Ma uit in mine, ca intr-o chilie,
Ma uit in ceruri, in imparatie,
Ma uit in gol, ma uit in vizuini.
Te caut printre spinii din gradini,
Dau buruienile de-o parte, de otrava,
Si pipai locul urmei tale cu zabava.
Strabat calare sesul, cucuruzul:
Te caut cu vederea, cu auzul.
Ma plec la tranfafiri si le miros
Bobocii din tulpinile de jos.
Fusesi in toate si te-ai dat in laturi.
Incerc sulfina: tu trecusi alaturi.
Intreb plapandele verbine.
Ele raspund ca stie patlagina mai bine.
Zisei soparlei:"A trecut pe-aici?"
Ea m-a trimis la serpi si licurici.
Si neprimind raspuns nici de la stupi,
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caută-mă
Caută-mă, iubite, până-n miez de noapte
Dacă ar fi să dorm, să nu-mi pui iar semne,
Să nu uiți la poartă să îmi legi ghirlande,
Flori de liliac sā-mi așez pe haine.
Licurici să-mi fie torțe surioare
Ce-mi arată calea până-n depărtare
Când alerg desculță prin roua stelară
Să mă simt iubită pânā-n primăvară,
De un suflet bun ce mă înconjoară.
Când noaptea-mi șoptește, dormi iar, inimioară!
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Agonie
din aer și apă haosul
coboară în strada bolnavă
surghiunită de nesomnul nopților albastre,
luminată de licuricii atrași de stele
ca de insule fierbinți într-un univers în schimbare,
pecete cuvintelor, lumina alungă visele
ce ne ucid amintirile cu parfumul florilor,
efemeride asaltează vinovate moartea clipei,
viața joacă cu numere iraționale
la ruletă
adevărul sucombă la naștere
ca un făt avortat.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rostește Speranță...
Rostește Speranță când luna e nouă
și fir de păianjen în tremor sfințit
descântă lumina stropilor de rouă
sub ochiul icoanei nicicând ațipit.
Rostește Speranță când mărul dă-n roade
și gândul ți-l pune pe un colb de stea,
ascultă vârtejul iubirii ce arde
când cerul coboară spălând vina grea.
Rostește Speranață când frânt este zborul
și vezi cum se zbate pleoapa în zare,
rostește Speranță și-asculta bujorul
cum i se tulbură seva în floare.
Rostește Speranță când pacea-i stăpână
și vezi licuricii cum umblă pe cer,
ascultă îngerii scoțând din fântână
stropi de luceferi pentru ochiul stingher.
[...] Citește tot
poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșit de vară
Dacă liniștea pădurii adormite
Nici o veste de-altădată nu-ți trimite
Și pe freamăte pornite de departe
Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte,
Vin' cu mine să ne pierdem în zadar
Printre galbenele rariști de stejar,
Cu sfioase campanule și sulfine,
Pe cărări pe unde nimeni nu mai vine.
Dulce zumzet somnoros și ireal
Să ne cheme spre poienile din deal.
Taina liniștii înalte să ne fure
Prin cotite luminișuri de pădure
Și la umbră să ne-mbie mai târziu
O clopotniță de aur străveziu,
Legănând deasupra creștetelor noastre
Licuricii înălțimilor albastre...
Fără gânduri, ca-ntr-un somn abia deschis,
Să trăim în clipe lungi același vis.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dansez ca printr-o inimă de poet
un pic cam șchiop de-o lacrimă
numărându-mi pașii în ritmul sistolelor
un doi trei stop
un doi trei piruetă
ca dintr-un solstițiu într-altul
precum un licurici de gheață
scăpat dintr-un alb obicei rotund
cu ochii strict închiși
ca în așteptarea unui impact
cu moartea
apoi cad lin
cum dintr-un vârf de munte
coboară primăvara
în timp ce o gheișă cântă
legănată de iubire într-un scrânciob
care parcă levitează sub un cireș înflorit
iar eu învăț să tac în japoneză
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La nuntă
În noaptea aceasta stelele se aprind
Pe cer pentru tine, iubita mea
Și lacul înverzește în liniștea lui,
Lumina se pierde în ochii tăi suavi,
Te rog mai lăsa-mă puțin să te sărut pe pleoape,
În liniștea noastră se scrie iubirea
La nunta frumoasă vor fi licurici de dragoste
Pe covorul de flori îți scriu cu inima mea
Un dulce și miraculos " La mulți ani, iubita mea soție!"
Te voi urma în viața mea...
Iar tu să-mi dăruiești un fiu preaiubit,
Viața să ne fie luminată.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre flori și licurici, adresa este: