flori şi roci

Iubirea noastră, Fatma, se sufocă
În bănuieli prea multe şi prea grave,
Asemeni florilor ce prinse-n rocă
Au flori frumoase, rădăcini bolnave.

catren de Perpessicius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geniul, floare rară (acrostih)

Mijit ca sâmburele-n rocă,
Izbuc, al verbului tribun,
Hotar cuvintelor, epocă,
Amnar, iubirilor stăpân,
Ivit spre pildă, temelie
Eternă harului străbun,
Monumental, ca o solie
Intrată-n opul ce compun;
Noian de stihuri, când poeţii,
Emuli pigmei şi vanitoşi
Se străduiau să-nvingă sorţii
Cântând din lira lor, făloşi,
Un bulgăr de cenuşă-amară
Lăsau în urma lor, prejos,
Umbriţi de geniul, floare rară
Crescut al lumii scump prinos.
E tare limpede fântâna
Adăpătoare în amurg,
Fermecătoare codrul, stâna,
Aduse-n scris de Demiurg;

[...] Citeşte tot

acrostih de Gabriela Genţiana Groza din Irundel şi Irundica (2000)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panteism

Vom merge spre fierbintea, frenetica viaţă,
Spre sânul ei puternic, cioplit în dur bazalt,
Uitat să fie visul şi zborul lui înalt,
Uitată plăsmuirea cu aripe de ceaţă!

Vom coborî spre calda, impudica Cybelă,
Pe care flori de fildeş ori umed putregai
Îşi înfrăţesc de-a valma teluricul lor trai,
Şi-i vom cuprinde coapsa fecundă, de femelă.

Smulgându-ne din cercul puterilor latente,
Vieţii universale, adânci, ne vom reda;
Iar nervii noştri, hidră cu mii de guri, vor bea
Interioara-i mare de flăcări violente.

Şi peste tot, în trupuri, în roci fierbinţi – orgie
De ritmuri vii, de lavă, de freamăt infinit,
Cutremurând vertebre de silex ori granit,
Va hohoti, imensă, Vitala Histerie...

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet biunivoc

În starea-mi tulbure şi echivocă,
Te caut în fragmente mici de vis,
Ca să citesc, îndată, ce-ai mai scris,
Pe sânii tăi cu sfârcuri roz de rocă...

Mă ninge lent poema ta barocă,
Ce amiroase-a floare de cais
Şi leagă, dulce, Cerul de Abis,
O, Simm, revino-ţi, fii biunivocă!

Ştii bine, timpul e ireversibil,
Piere-n Neant, ca fumul de ţigară,
Ascultă-ţi Dumnezeul intangibil,

Păşeşte pe cărarea-ţi cu aură lunară,
Cu flori de scai şi duh de imposibil,
Cu ploi de vii regrete şi fulgi de primăvară!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva...

Erai cândva din sufletu-mi bucată
Pe braţe fericirea ne purta
Dar nu ştiu cum, din mine-ai fost furată...
Şi-am să-mpietresc fără caldura ta.

Un cântec fredonat pe două voci,
Doi fluturi ce dansau pe-aceeaşi floare,
O inimă ce palpita-ntre roci
Şi lutului i-mprumuta culoare.

Lujer şi floare înnobilând grădina,
Parfumul florilor dansând în vânt,
Sărutul ce îl aşeza lumina
Pe pleoapa cerului, ca legânânt.

Eram cândva, noi doi, o poezie:
Eu verbul ce te conjuga tăcut,
Tu rima ce cânta atât de vie
În versul ce ne-mperechea-n sărut.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă cred...

Nu-s un agent federal din dosarele x,
Nu-mi rezem nici raţiunea pe un crucifix,
Cred în ce vreau, în ce simt că există,
Sunt o fire morala nici chiar ateistă...

Universul e arta din care consist,
Infinitul mă face să fiu realist,
Mă cuprind elemente geometrice-n miez,
Transformate în gânduri, în iubire, în crez...

Să citeşti printre rânduri nu nebun să mă faci,
Suntem lumi paralele, suntem roci şi copaci,
Suntem ceea ce facem, unii marionete
Şi convingete-n viaţa pe alte planete...

Caută şi vei afla nu-s simple cuvinte,
Umblă în adâncul tău de luare aminte,
Dă frâu liber vigoarei şi sparge pereţii,
Cu toţii creştem în noi o floare a vieţii!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 ianuarie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de epocă

Într-un buchet de flori de toamnă... am pus parfum de epocă,
Un vechi parfum stors din romanţe, din frumuseţi îngălbenite.
Parfum de coarde-atinse tandru şi veşnic... ca un miez de rocă,
Parfum din vremuri ce sunt duse... parfum din timpuri fericite.

Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de nostalgie,
Un vechi parfum cu iz de-atuncea, când ne iubeam fără păcat.
Parfum de epoci strânse-n viaţa... cu-aceiaşi timpi ca-n trilogie,
Parfum din vremuri stinse-n vremuri, odor ce-şi n-are duplicat.

Într-un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de tinereţe,
Un vechi parfum, stors din dorinţe... păstrat acuma în memorii.
Parfum de nopţi topite-n patimi, de nopţi cu nuferi de nobleţe,
Parfum din vremi demult apuse... din vremi răzleţe prin istorii.

Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de ploi târzii,
Un vechi parfum cu-aromă dulce, cu-aromă coaptă, de demult.
Parfum din stropi de pasiune... ce-au curs prin nopţi cu frenezii,
Parfum din vremi... ce-au fost odată, romanţe vechi ce le ascult.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne smulgem de la sânul

puternic cioplit în uitarea de ceaţă
nervii noştri au prins rădăcini
de-a valma peste tot în vertebre
de oţel-inox şi roci călduţe cu mii
de guri vor hohoti pe flori de lotus
peste mări interioare adânci redate

ne smulgem şi ne aruncăm în hău
unde vom fi prinşi de flăcări vii
care ne păcălesc în ritmuri de salsa
visul zboară purtat în pânze negre

ţinem în gură sânul de greu bazalt
spălat în lacrimi surprinse pe buze

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna pe Dâmboviţa - pastel bucureştean

Fulgii se cern din caere albe ca de lână,
Peste oraşul gri, îmbâcsit şi-ngheţat,
De la un taxi se-aud claxoane şi-o frână,
Pe bulevardul murdar, lung şi paralizat.

Într-un rond garnisit cu flori şi cu roci,
Prin fulgii de nea ce cad lin, răsfiraţi,
Un poliţist dirijează, fluierând din bojoci,
Un Jeep, un tractor şi doi câini remorcaţi.

Prin frig, la Romană, într-o parcare,
O vânzătoare muşată, cum place la tăţi,
Strigă reduceri la seminţe de floare,
Cu zâmbetul larg şi mult ruj pe mustăţi.

La Colţea, la turlă, prin crucea de fier,
Vântul cu fulgi a-nceput deja să adie,
În strană, atârnând pe-un calorifer,
Un motan doarme, visând o scrumbie.

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea

Ce zbor e anotimpul -unul peste altul-
Mă-ntreb cum de-are fiecare un patern?
Să fie oare un proiect intern, ori e extern;
Căci totul este-n transformare?!... Doar, bazaltul!?...

... E roca scoarţei ce la fel rămâne,
Nu înfloreşte, nici nu plânge râuri;
Se crapă doar şi se prăvale-n hăuri...
Dar... nu-i tot anotimpul, ce-o răpune?

Sunt adevăru-n probă, un ciclu efemer,
Nu un comparativ de circumstanţe;
Sunt primăvara-n naştere, vara-n vacanţe,
Mă reculeg în toamne, în iarnă mă fac ger!...

Pământu-ntreg e-o luptă pentru pui
În anual alai de nunţi, miresmi de flori;
Tomnatic zbor -'n novici- de vechi cocori
Şi miliarde de iubiri cu "ea"... ce nu-i a "lui".

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am luat...

Am luat din munţii României,
Rezistenţa rocii dure,
Cântând Oda Bucuriei,
Am găsit esenţa vieţii pure.

Mi-am încărcat sufletul cu flori,
Care au cea mai aleasă gingăşie,
Acumulând înaltele-i splendori
Ce emană în juru-mi bucurie.

Ce ştii de cântecul de ape?
De simfonia linului izvor,
Pe care o asculţi când eşti aproape,
Aducându-ţi linişte în grai odihnitor.

Acesta e cerul fără nori,
Albastru ca marea liniştită,
Acesta e câmpul plin de flori,
Ca rochia ta fiinţă iubită.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea mea, frumoasă floare

Floarea mea, frumoasă floare,
Cu nume de sărbătoare
Ai pământul sub picioare,
Fruntea în stele şi-n soare.

Ai gura dulce izvor
Din adâncul munţilor,
Sub veşnicul tricolor,
Simbol sfânt pentru popor.

Nu laşi viaţa pusă-n sponci,
Scoţi rubinele din scoici,
Te întreci cu mii de doici
Ca să faci statui din roci.

Floarea mea, floare cu rouă,
Să-mpărţim viaţa-n două,
S-o lăsăm curată vouă,
Urmaşilor sub stea nouă...

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana Maria A

De ce te urci atât de sus?
Chiar vrei să nu ajung la tine?
Atâtea vorbe nu ţi-am spus,
Acum că si crăciunul vine...

Vorbesc in glumă despre tot,
Dar spune-mi Ana cum să fac?
Din minte nu pot să te scot,
Nici nu insist, să -ţi fac pe plac.

E oare chiar asa greşit,
Să te iubesc si să mai sper?
Deşi noi nu ne-am întâlnit,
Măcar cadoul să -ti ofer...

Etape grele mă sufocă,
Al doilea pas bătut pe loc,
Esti neclintită ca o rocă,
Ori tu nu mă iubesti deloc...

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă

Şi dacă şoapte bat ades în unde,
Şi dacă umbra lunii le ascunde,
Şi dacă-n piatră susură izvorul,
E ca din nou să ne aline dorul.

Şi dacă bate-un vânt fugar în ramuri,
Şi dacă bat stropi grei în sfinte geamuri,
Şi dacă-n piatră tremură o undă,
E ca fiorul vechi să îl ascundă.

Şi dacă-n vânt se zbate-o albă floare,
Şi dacă al său ram încă nu moare,
Şi dacă-n gându-ţi tremură iubirea,
E ca să îţi trezească amintirea.

Şi dacă şoapte bat ades în undă,
Oglinda lunii tainic s-o ascundă,
Şi dacă apa se zbate printre roci,
E ca la sânul meu iar să te întorci.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginea mamei în orişice floare

O lacrimă se prelinge pe al meu obraz,
Căutând tranşee de lumină şi extaz...
O alta pune stăpânire pe-al meu grumaz,
Implorând veşnicia să-i mai dea un răgaz.

Lacrimi arse cuibărite-n palma-mi smerită
Dărâmă zidul în care mama-i zidită,
Dând la lumină chipu-i pur de Afrodită,
Cu fluturi albi în plete, mereu primenită.

E martie, lumea se-îmbracă în culoare,
Văd imaginea mamei în orişice floare.
Chiar de nu te chem mă-mbrăţişezi protectoare,
Mângâierile tale-s turcoaze vectoare.

Pierdută-n şoapta doar de mine auzită,
Mă las pradă iubirii de tine hrănită.
Ceru-ai coborât în inima-mi albăstrită...
Mamă sfinţită, cu tine mă simt împlinită!

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot, o iubire...

E tot, iubire -peste tot şi frunza cade ram
şi se reîntoarce mugur, crapă de dragostea din trunchi de sevă
şi, nor ce-aşteaptă puf pe cer să se adune gram cu gram,
să cadă râuri să ne spele şi, albina, ce-nmulţeşte floare, fără relaş... nu ştie grevă.

E muntele semeţ -ce ţine să-şi toace roca în rădăcini
şi bradul priponindu-l ace să nu rămână dezgolit,
iar marea mângâie nisip, ca râu se-ncorsetând cu arini...
cum cer stă prăvălit pe noi... nu pleacă-n zbor spre infinit.

Câinele -stă domesticit, iubeşte chiar şi pe hinghieri,
omida moare în cocon se dăruind pentru frumos
şi zile, nopţi, nu se despart, că azi este o noapte ieri...
iar eu la fel ţin mult la tine... până ce-oi piere amoros...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinemascop

În podul cinematografului oamenii
se bandajau cu filme uzate şi se acopereau
cu afişe poroase.
Pământul în stare lichidă inundase casa de bilete
şi doar aventurierii mai pescuiau roci frumoase.
Pelicula subţire de oglindă
acoperea oraşul
iar florăresele
pe gladiole gigant
strigau pe la ferestrele sudate.
În cer bondarul acoperit de placentă
creştea elegant
iar din aripi
împrăştia un miros de mentă..
O femeie în oglinda pământului se cerşea.
Tata a scos un peşte din acvariu
fiindcă intrase în travaliu.
Erau terminate icrele din pasta de pix.
Am adormit cu capul pe rola de film
în care fraţii Lumiere făceau dragoste cu un tren.

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se aşezară liniştiţi şi priviră de jur-împrejur, atât cât puteau cuprinde cu ochii. Cupola oraşului artificial nu putea fi încă observată din locul în care se aflau ei, dar se vedeau vârfurile altor munţi, unii mai înalţi, alţii mai joşi. Stăteau, fără a se teme că ar putea fi atacaţi de cine ştie ce animale, pentru că nu erau acolo nici urşi, nici lupi, nici râşi, şerpi, vulturi, nici măcar căprioare, iepuraşi sau alte vieţuitoare, fie ele naturale, ori artificiale. De fapt, nu era nimic, nici măcar plante, fie ele artificiale; era pustiu... Doar roci, stânci, pietre, nisip; nimic altceva. Nici urmă de pomi, iarbă, flori sau altceva asemănător. Senzaţia de pustietate era la fel de apăsătoare ca şi pe suprafaţa acestei imense planete.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă ambivalentă

Închinăciunea-i reciprocă
Către fragil... matern fior;
Cum nu-i senin, de nu e nor...
Şi moale cald, nu-i, de nu-i rocă!

Simţurile-ar fi rudimentare
Fără dezirul de parfum
De corp, se mistuind cum fum...
N-ar fi miros, de n-am da floare!

Nu ne-am clădi pe verticală
De n-am fi colosali de-ambiţii,
De forţă stoarsă-n hăul minţii...
Curaj, de-i mort... lume-ar fi boală!?!

De n-am avea titani virili,
Nu ne-am salva din foc, de ape,
N-am avea nici posteritate...
Ne-am moşteni-n visări, debili!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul pământului

Un “petic” de pământ mi-a mai rămas în sat
Si multe amintiri pe care nu le pot uita,
De şi eram copil, când am plecat,
Toate au locul lor în mintea mea.

El este cel care, deseori mă cheamă
Să mă întorc în satul meu natal,
Să-l ar, să-l îngrijesc, că tare-i este teamă
Că va pierii arid, acolo sub un „deal”.

-Bătrânii au murit demult, de-atuncia sunt„orfan”,
Urmaşii lor sunt „domni” şi hoinăresc prin ţară,
Eu am rămas aici şi-aştept din an în an
Să vii să mă cultivi, să nu fiu de ocară.

Imi amintesc desigur, erai un tinerel,
Când alergai desculţi, în dimineţi cu rouă
Şi te jucai cu „lopta”, cu Mihai „Berbecel”,
Când o păşteai pe „Mojar” şi oiţe vreo nouă.

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!