flori şi stejari

A c a s a n i m ă n u i a

Cuvintele pierdute din a c a s a n i m ă n u i a:
flori de cer,
flori de ger,
flori de speranţe şi lacrimi
care-şi aşteptă următoarele generaţii să le unească rădăcinile cu cele ale stejarilor.

poezie de Camelia Opriţa din Ecce homo (decembrie 2007)
Adăugat de Alberto Casiraghy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg

Desfrunzit şi prea bătrân,
Tremură de frig gorunul.
Au căzut şi-ntâii fulgi
Şi l-am prins din zbor pe unul.

Migălos lucrată-n fir,
Floarea mică şi rotundă
S-a topit şi a murit –
O minune de-o secundă.
...

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut şi altfel de pământ pe mormintele bunilor mei: flori de cer, flori de ger, flori de speranţe şi lacrimi care-şi aşteptau următoarele generaţii să le unească rădăcinile cu cele ale stejarilor. Aşa am învăţat să redevin român.

Camelia Opriţa în Aşa am învăţat să redevin român, Revista Boema, nr. 152, oct. 2021
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să învăţăm să recunoaştem stejarul încă din stadiul de ghindă şi să anticipăm corola florilor când nu este altceva decât o promisiune a seminţei.

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am văzut mormântul. O cruce de stejar, înegrită de ploi: deasupra, un brad, care fâşâie la cea mai uşoară suflare de vânt. Flori sălbatice pe pământul negru. Pe cruce, o tăbliţă: "Aici odihneşte robul lui D-zeu Neculai Trandafir..." şi celelalte cuvinte nu se mai cunosc, le-au şters ninsorile şi ploile.

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare tot ce nu e românesc

Aplaudaţi!... aplaudaţi cât mai e lumină. Această ţară
Refuză iarna noastră, refuză în genunchi să cadă.
Ne uscă florile secate că suntem învinuiţi de primăvară ;
Mamele ne sunt demult ţărână şi vreme n-au avut să vadă
Cum noi căzuţi mai jos de jos, ne facem mai umili. Şi iară
Plângând ne cheamă soarele... A mai murit o primăvară.

Pe mine nu m-aplaudaţi... mă doare tot ce nu e românesc ;
Ce n-am trăit este ucis şi moartea mă refuză de o vreme,
Iar drumul mi l-au îngrădit străinii şi parcă nu răzbesc
Să merg cu luna la îngălbenit stejarii. Şi moartea geme,
Sătulă fiind de haita care urlă la împărţitul ciolanului câinesc.
Am plâns la un stejar ucis... am plâns de tot ce nu e românesc.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de Patriotism (Constelaţii Diamantine - feb 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parnasul are florile lui, cu mireasma efemeră precum stejarii săi de mărimi impunătoare, ori laurii săi de nemurire.

citat din Samuel Johnson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare ruptă

În faţa directorului de la Spitalul de flori
am zis: Da! Eu am rupt floarea asta!
El dintr-un ghiocel altoit cu o masă
de stejar
cu pletele din frunze de nucă
din buze de trestii
din cearcăne de ficus cu un gest
crizantemic
s-a ofilit!
Atunci eu am ieşit pe uşă
şi stropitoarea m-a condus
în mâna ei
anemic!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devreme, călătorind spre Shangshan

În zori, el îşi începe drumeţia odată cu bătutul clopoţeilor,
Călătoreşte gândindu-se cu amărăciune la casa lui.
Cântă un cocoş; o cabană cu acoperiş de stuf; luna;
Pe lespezile podului: urmele lăsate pe brumă de paşii lui.
Frunzele stejarului mongol cad pe cărările muntelui,
Florile de lămâi luminează gardul casei.
Gândurile lui rătăcesc încă în visele despre Duling,
La iezerul albastru cu gâşte şi raţe sălbatice.

poezie de Wen Tingjun, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prutul nostru care izvorăşte din lacrima noastră, Prutul care izvorăşte din ochiul nostru a fost, este şi va fi în veci apa dorului nostru, care ne-a unit şi ne-a despărţit de atâtea ori, nu din vina noastră, nu din vina Dumneavoastră,

Se construiesc poduri spre stele.

Noi, românii, vrem să construim un pod peste Prut.

Podul de flori este un pod simbolic, de înfrăţire sufletească.

Dacă nu vom avea fier, vom construi un pod din stejarii de la Miorcani şi Pererita.

Grigore Vieru în Apa dorului nostru/ Gazeta de Botoşani, Podul de flori de la Prut (iunie 1991)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunca din Mirceşti

Bate vânt de primăvară şi pe muguri îi deschide;
Vântul bate, frunza creşte, şi voioasă lunca râde.
Sub verdeaţa drăgălaşă dispar crengile pe rând.
Şi sub crengile umbroase mierla sare şuierând.

O! minune, farmec dulce! O! putere creatoare!
În oricare zi pe lume iese câte-o nouă floare,
Ş-un nou glas de armonie completează imnul sfânt
Ce se-nalţă cătră ceruri de pe veselul pământ.

Tot ce simte şi viază, feară, pasere sau plântă
În căldura primăverii naşte, saltă, zboară, cântă.
Omul îşi îndreaptă pasul cătră desul stejăriş,
Unde umbra cu lumina se alungă sub frunziş.

El se duce după visuri; inima lui creşte plină
De o sacră melodie, melanholică, divină,
De o tainică vibrare, de-un avânt inspirător
Ce-i aduc în piept suspinuri şi-n ochi lacrimi de amor.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare, un câine

Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele şi floarea erau umbre -n vânt.

Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face şi aşchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.

Câinele zace cu ochii pironiţi în poartă,
să-şi vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.

Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate să vorbească,
scânceşte într-un plâns subţire,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanAIoan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare, un câine

Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele şi floarea erau umbre -n vânt.

Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face şi aşchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.

Câinele zace cu ochii pironiţi în poartă,
să-şi vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.

Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate să vorbească,
scânceşte într-un plâns subţire,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Oprita din Poeţii noştri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanA.Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mădălinei

Pe crucea de piatră au fost încrustate,
cuvinte cu care tu pleci din cetate.

Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfrunzesc gorunii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfloresc salcâmii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai zboară nici lăstunii.
Pentru tine, Mădălina,
a venit sfârşitul lumii.

Pentru tine, Mădălina,
florile n-au înflorit.
Pentru tine, Mădălina,
timpul în loc s-a oprit.
Pentru tine, Mădălina,
soarele în zori s-a stins.
Pentu tine, Mădălina,
doar lumânări s-au aprins.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (21 iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constat

Dacă mâine nu ar mai fi,
Nici soarele n-ar răsări
Şi macii roşii
Ca de foc,
S-ar apleca făr' de noroc
Spre arşiţa din solul rece
Ce a venit şi nu mai trece..

Dacă mâine nu ar mai fi,
Nici flori de dor n-ar înflori
Si crinii albi
Ca de rouă,
S-ar lipi duios
De-o umbră ascunsă migălos,
Într-un stejar ce-a inverzit sfios.

Dacă mâine nu ar mai fi
Şi florile s-ar ofili...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făraşul cu stele

Am netezit pavelele gândului
Cu florile aşezate pe gulerul pământului,
Mi-am pus inima într-o cafea descântată
Să fie citită în irişi de fată.

Păcatele s-au rostogolit în gestul făcut,
Ca pe un gard cu vise în ie cusut,
Orbeşte curcubeul m-a dat peste cap,
În braţele tale mă-nghesui să-ncap.

Rodii din crengile stelelor pline
Mi-atinge uimirea sculptată în bine,
Pun catifea pe dâra cu semne,
Inelele iubirii sunt răni şi însemne.

Stejarul din noi izvoarelor cântă,
Ghinda speranţei ne binecuvântă,
Suntem zămisliţi sub canoanele-i grele
S-adunăm bătrâneţii făraşul cu stele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

.. Eminescu, copil de patru, de zece, de paisprezece ani... a venit, de nenumărate ori, întâi cu părinţii şi, apoi, singur sau întovărăşit de fraţi şi de prieteni, ca să vadă pe Maica Fevronia şi să cerceteze mănăstirea din codri. Eminescu a coborât din Botoşani pe aceste cărări care descurcă poienile înflorite, vâlcelele mascate cu trandafiri sălbatici şi umbra stejarilor bătrâni, şi s-a urcat la schitul cenuşiu şi plin de pace. La Mănăstirea Agafton a cunoscut Eminescu întâia oară cenobitismul creştin-ortodox şi pravilele lui şi toată trista lui Frumuseţe.

citat clasic din Gala Galaction
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când amintirile...

Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.

Deasupra casei tale ies
Şi azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele.

Şi peste arbori răsfiraţi
Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună.

A noastre inimi îşi jurau
Credinţă pe toţi vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde de stejar (Doină românească)

Foaie verde de stejar!
Bade-al meu s-a dus pe vale.
Mult am râs de-al său amar,
C-a plecat de dor şi jale.

Foc şi pară mă-ndrăgea
De iubire-i spunea cântul.
Să-l asculte cine-mi sta?
Că ofta parcă şi vântul.

De durerea-i nu-mi păsa,
Şi când el cu jale-adâncă
Dragostea îşi blestema,
Eu rupeam la flori în luncă.

Focu-i însă nu s-a stins.
Să mă uite calea-mparte!
Şi-acum doru-i m-a cuprins,
Văleu mie! că-i departe.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Monica Pillat
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară brumărie

Să ne iubim aşa firesc,
Nevinovaţi ca norii,
Precum etern călătoresc
În flăcări meteorii
Şi lumi distrug când întâlnesc
Şi viaţă şi istorii.

Să ne iubim aşa normal
Atâta cât mai suntem,
Doi stropi ai ultimului val
Din marea ce-o pătrundem,
Îndrăgostiţi în mod fatal
Şi fără să ne-ascundem.

Să ne iubim ca două flori,
Întipăriţi în vatră,
Pe-un plai cu alte sărbători
Ca stemă idolatră,
Doi trandafiri căţărători
Îmbrăţişaţi pe piatră.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!