foc şi vulcani

Artistul nu respectă termenele - el este ca vulcanul ale cărui erupţiuni nu se pot categorisi, izbucnirile vin atunci cănd le hotărăşte misterul focului sacru. Lava este suverană, nu craterul.

citat celebru din Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea adevărată este precum un vulcan; nu se stinge niciodată, va mocni continuu, undeva, în interior, chiar şi după ce flăcările s-au stins.

aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să le explici copiilor că vulcanii răutăţii scuipă foc?

aforism de Betty Marcovici
Adăugat de Betty Marcovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Enunţ tautologic

Un vulcan de-aspiraţii sublime mi-e sufletul
Împroşcând în miezul unei lumi în clocot
Idei duhovniceşti ce înfierbântă cumpătul,
Ascuns în "tradiţii" ca fruzetul de troscot.

Raze-ale duhului străpung misterele ştiinţei
Şi-aprind focul, ce-aruncă-n adâncuri sorţii
Întâmplărilor simple din străfundurile fiinţei,
Unde se împreună mistic zorii şi apusul morţii.

Un războinic acerb zgâlţâie valea absurdului
Cu iluzii meschine dospite-n lacrimi deşarte
Şi ura răspunde caustic şi ferm individului
Ce-n lume pofteşte un rost, un sens şi o parte.

Iubirea-i bolnavă, săracă, chiar nulă în lume,
Poveste în flăcări topite într-un mistic profund,
Criptată-n iluzie şi-ascunsă-n mulţimi de cutume
Ce lumea-n absurd şi în moarte-o cufund.

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcan sufletesc

Un vulcan de-aspiraţii sublime mi-e sufletul
Împroşcând în miezul unei lumi în clocot
Idei duhovniceşti ce înfierbântă cumpătul,
Ascuns în "tradiţii" ca frunzetul de troscot.

Raze-ale duhului străpung misterele ştiinţei
Şi-aprind focul, ce-aruncă-n adâncuri sorţii
Întâmplărilor simple din străfundurile fiinţei,
Unde se împreună mistic zorii şi apusul morţii.

Un războinic acerb zgâlţâie valea absurdului
Cu iluzii meschine dospite-n lacrimi deşarte
Şi ura răspunde caustic şi ferm individului
Ce-n lume pofteşte un rost, un sens şi o parte.

Iubirea-i bolnavă, săracă, chiar nulă în lume,
Poveste în flăcări topite într-un mistic profund,
Criptată-n iluzie şi-ascunsă-n mulţimi de cutume
Ce lumea-n absurd şi în moarte-o cufund.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Cătălin Dunca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcan sufletesc

Vulcan sufletesc

Un vulcan de-aspiraţii sublime mi-e sufletul
Împroşcând în miezul unei lumi în clocot
Idei duhovniceşti ce înfierbântă cumpătul,
Ascuns în "tradiţii" ca frunzetul de troscot.

Raze-ale duhului străpung misterele ştiinţei
Şi-aprind focul, ce-aruncă-n adâncuri sorţii
Întâmplărilor simple din străfundurile fiinţei,
Unde se împreună mistic zorii şi apusul morţii.

Un războinic acerb zgâlţâie valea absurdului
Cu iluzii meschine dospite-n lacrimi deşarte
Şi ura răspunde caustic şi ferm individului
Ce-n lume pofteşte un rost, un sens şi o parte.

Iubirea-i bolnavă, săracă, chiar nulă în lume,
Poveste în flăcări topite într-un mistic profund,
Criptată-n iluzie şi-ascunsă-n mulţimi de cutume

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din rutina cugetului nou
Adăugat de Cătălin Dunca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept şi azi

Te-am aşteptat cu focul din priviri
aprins mereu ca-n nopţile de veghe,
cu inima-mbrăcată-n trandafiri
cu spini, în loc de mătăsoasă zeghe.

Sângele ce picura din răni
croia spre tine înroşită cale
ce-ar fi umplut nesăţioase căni,
să bem în cinstea întâlnirii tale.

Şi aşteptam îndepărtata clipă,
topindu-mă din ce în ce în mine,
ca un vulcan, ce flacăra îşi ţine
să nu răneasc-a timpului aripă.

Dar aşteptările fiind în van,
încerc să uit promisiunea mută,
Beau singur toată cupa ne-ncepută
în care-ncape, poate, un ocean.

[...] Citeşte tot

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt cum clocoteşti în mine,
Iubire vulcan sacru de foc şi dorinţi
Etalandu-ţi firea capricioasă
Pârjoleşti totul, între mine şi sfinţi
Chiar şi pe omul iubit,
Doar timpul firea-mi va înfrâna,
Înţelepţită poate de câte am trăit
Şi câte voi mai vedea.

Valeria Mahok (3 mai 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriitorul este precum vulcanul. Focul său interior îl poate înălţa ori prelinge la vale, în funcţie de cum i se opune.

aforism de Cornel Stelian Popa (5 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul mi-e veşted

Sufletul mi-e veşted ca târzia toamnă,
Stins mi-e ca vulcanul ros de bătrâneţe;
Jos, la poale,-s pajişti, doruri vii, aprinse,
El e-nchis în noapte, orb la frumuseţe.

Iartă-mi legământul dragostei aprinse,
Iartă vâlvătaia ce-am aprins în tine.
Am crezut eu însumi că iubesc fierbinte,
Negândind că stins e cântecul din mine.

Ţi-am furat comoara tinerelor doruri,
Jaful şi minciuna ce-au fost fără vină.
Dacă poţi, copilă, iartă-mi amăgirea –
Nu sunt rău, ci-s numai biata mea ruină.

poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planeta noastră dă test

De la Est până la Vest
Planeta noastră dă test.
De la Nord până la Sud
Multe vaiete se-aud.

Pământul fuge de sub noi,
Vulcanii spulberă noroi,
Lava ne carbonizează,
Viaţa noastră încetează.

Pe-ntreg pământul se-ntind
Limbi de flăcări şi-l cuprind.
Fie mări, fie oceane,
Parcă sunt nişte cazane

Unde apa clocoteşte
Şi toate le opăreşte.
Munţi şi dealuri se prăvale,
Nu mai există nici vale.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis scurt

Sângele îţi flutură pe buze o eşarfă
Precum pânzele unui crepuscul pe oceane
Între perne trupul tău cântă ca o harfă
Iar părul te înfăşoară în liane

Îţi adânceşti piciorul de bronz printre petunii
Pe gleznă ţi se aşează o fantoşă de foc
Parfumul ei te-adoarme pe hamacul lunii
Şi îţi aprinde-n suflet fluiere de soc

Dar cum te mişti din patul de mărgean
Se desprind coralii emigrând pe spumă
Trupul tău se-nalţă lavă din vulcan
Eu te-aştept în piatră tu mă rechemi în humă.

poezie clasică de Constantin Nisipeanu din Spre ţara închisă în diamant (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutremură Luna

Jăratec roşu-n ploaie
Născut din pămînturi
Flacăra-ţi arde vioaie
Lavă fiartă-n adâncuri

Vulcanul dintr-o vară
Flacără roşie mister
Suflu şi aburu-l cară
Cenuşa fiartă în ger

Pământ făcut copaie
Cutremură Luna-n cer
Apare ca focul de paie
Scuipând flăcări pe nari

De mijloc te voi strânge
Cingătoare din curcubeu
Cu iubire te voi învinge
Putere divină a unui zeu

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înrourata limbă a flăcarii

În această noapte
nimeni nu-i singur!

O scânteie întâmplătoare -,
aidoma
prin felul de a fi
flăcării -

Articulaţii-ale fulgerului
ce se salvează
in torentul
amnezical ploii.

Nimeni nu răspunde chemărilor tale!

Ne despărţim pentru o vreme
de albul cerc al fulgerului
care nu se va preface nicicând
în spirală de foc
pentru anotimpul care-şi visează

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Barzin Vlada din Atlantida (1987)
Adăugat de B. Vladislava
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcanul

Se vede în zare, ca o lampă de foc
Un vulcan, gravând
Pe lava abia răcită urmele
Sufletelor rătăcite, plângând, suspinând...
Se spulberă cenuşa lor în fiecare atom
Pierzându-se liniştea
În vuiet de valuri încinse, până dispare...
Apoi tăcere... tăcere...
Până ce ploaia, spală-ne cu lacrimile ei,
În zeci de anotimpuri, umbrele urmelor rămase vii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul tău...

De dragul tău...
S-au oprit vulcanii din scâncetele lor surde,
când, simţindu-ţi tălpile arse de lacrimile mele,
ţi-au adormit focurile din adâncuri.

De dragul tău...
Şi-a oprit dogoarea peste ceruri, soarele,
când, atingându-ţi buzele crăpate de suspinele mele,
ţi-a plâns norii peste ele

De dragul tău...
Şi-au închis ochii strălucind noptea, stelele,
când, luminandu-ţi chipul brăzdat de săruturile mele,
ţi-au mângâiat obrajii îmbujoraţi.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri strivite

... Port în sufletul meu
Limbile de foc ale dragonului azuriu
Încolăcindu-se în ritmul păsării Phoenix.
Incandescente, fluvii fumegânde,
Mă cuprind sadic, storcându-mi vlaga din mine.

Simt ucigaş trăirea fizică prin exterior,
Ca pe o povară, incomensurabilă
Cu sentimentul libertăţii absolute,
Şi numai în aceste momente,
Spaţiile imaginaţiei mele
Se strâng vijelios într-o sferă fără graniţe,
Dar insignifiantă faţă de măreţia veşnică a gheţii...
......................................................

Cobor acum, printr-o supremă sforţare
În adâncurile vulcanului,
Şi mă ustură lacrimile de foc
Ale destinului.
Nu, nu voi putea lupta cu el,

[...] Citeşte tot

poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul aţâţă focul inimii, lacrima îl transformă-n cenuşă. Şi totuşi există unele suflete care ard atât de intens, precum vulcanii de pe fundul mărilor şi oceanelor. Ele se înalţă puţin câte puţin până când ajung să triumfe deasupra tuturor lacrimilor, formând o nouă insulă, iar uneori se încumetă să depăşească norii şi să vorbească pe limba lor de foc cu soarele şi celelalte stele.

Ionuţ Caragea în Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars doloris

Îmi trebuie o noua suferinta
Ca sa ma pot deprinde cu uitarea,
Caci în furtuna numai o furtuna
Astîmpara, pe stînci, descatusarea.

Îmi trebuie-o durere fara seaman,
Durerea veche sa mi-o pot înfrînge,
Caci numai cînd voi plînge în tacere
Pentru tacerea ta nu voi mai plînge.

De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-asteapta sa erupa,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupa-n cupa.

Sînt mai încapator decît o rana,
Mai vast decît o pestera din ere
Si poate ca e loc destul în mine
Si pentru tine si pentru tacere.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars doloris

Îmi trebuie o noua suferinta
Ca sa ma pot deprinde cu uitarea,
Caci în furtuna numai o furtuna
Astîmpara, pe stînci, descatusarea.

Îmi trebuie-o durere fara seaman,
Durerea veche sa mi-o pot înfrînge,
Caci numai cînd voi plînge în tacere
Pentru tacerea ta nu voi mai plînge.

De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-asteapta sa erupa,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupa-n cupa.

Sînt mai încapator decît o rana,
Mai vast decît o pestera din ere
Si poate ca e loc destul în mine
Si pentru tine si pentru tacere.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de jusţanca
Comentează! | Votează! | Copiază!