Citate despre fum și gânduri
citate despre fum și gânduri (inclusiv în versuri).
Unui profesor de istorie
Cu Sarmisegetuza-n gând,
Privind la fumul de țigară,
Visează omul apărând
Moderna-i Dacie... la scară!
epigramă de Maliu Bogoe din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoare
Ninsoare
Din soare
Răsare
Într-un gând
Viscolit
De cuvânt
Alunec
Sub fumul
Ce îmi destăinuie
Drumul
Pribeag
peste pragul
Dintre doua lumi
Magul
Mă descântă
De întuneric.
[...] Citește tot
poezie de Dara Blu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însetare
Dă-mi mijlocul, aleasa mea...
Ce foame fără saț, ne strigă?
Ce șarpe cuibărit în ea/
Ne-a-ncătușat într-o verigă?
Ce gând pe lume ne-ncăput.
Mi te-a trimis întâia oară
Din care plămădiri făcut
Să poarte alba ta povară?
Că, iată, m-am rugat stingher
Sfințirii sarbede și vane
Să pot să te ridic la cer
Numai cu aceste mâini sărmane;
Numai cu glasul meu de rob
Cu fumul sărac din vatră,
Cu mintea mea ce arde bob
De soare scăpătat în piatră...
Mă blestem singur fericit/
De-o bucurie atât de crudă
Și mă urăsc că te-am găsit
Cu gândurile mele rudă.
poezie celebră de Ștefan Ciubotărașu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui profesor de istorie
Cu "Sarmusegetuza"-n gând,
Privind la fumul de țigară,
Visează omul apărând
Moderna-i "Dacie" la scară.
epigramă de Maliu Bogoe din Epigrame și epigramiști (1973)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Gânduri
pe pleoape se scurgeau anotimpuri
cufundat în fumul gândurilor
rătăceam pe pereții zdrențuiți ai sufletului
privirea ardea crud în lumina cerului
uneori se scurgea pe brațele timpului
am vrut să-ți vorbesc
mi-ai așezat ușor degetul pe buze
în surâsul zorilor
m-ai sărutat apoi aprins pe lacrima gândului
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Fum căzut
S-aude zbor scurt și zadarnic
de gâște peste pajiști reci.
Undeva un cântec se pătrunde
de chemări de veci.
Un fluier seacă, altul nu s-arată.
Aleluia, privirea mi se umple de păsări și vânt,
vieții nu i-am rămas dator nici un gând,
dar i-am rămas dator viața toată.
Cu mișcări oprite ades
văd bolți prăbușite în apă.
Din frunzele satului ies
ca dintr-o biblică șatră.
Aleluia, astăzi ca niciodată
sunt fratele obosit
al cerului de jos
și-al fumului căzut din vatră.
poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


În seara asta
În seara asta singur nu mai sunt
Pe geam pătrunde raza unei stele
Nemaivorbind că-n pipa de cireș
Găsit-am un gândac de dușumele.
În seara asta, musafirii vin
Cu flori, cu gânduri bune, cu "Ce bine
Că ne-ntâlnim măcar din când în când
Să mai vorbim de noi, de ei, de tine."
În seara asta versul e curat
Și răcoros ca vinul din ulcele
Din pipă fumul urcă-nmiresmat
Și se înalță-ncet până la stele.
poezie de Mihail Mataringa (1 martie 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!


Hiems
E iarnă, urlă crivăț; în vatră-i foc sărac; și ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârșit de veac,
natura-și dă solemnă agonicul răsuflet,
și-atâta somn și moarte și-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.
De frig te-nghemi, și-o raclă îți pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuiește roată
și ciori ca de funingeni așteapt-un hoit trântit;
și gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.
poezie clasică de Benjamin Fondane
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!


Hiems
E iarnă, urlă crivăț; în vatră-i foc sărac;
și ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârșit de veac,
natura-și dă solemnă agonicul răsuflet,
și-atâta somn și moarte și-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.
De frig te-nghemi, și-o raclă îți pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuiește roată
și ciori ca de funingeni așteapt-un hoit trântit;
și gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.
poezie clasică de Benjamin Fondane
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Furiile cezarului
Se plimbă Omul palid pe-aleile-nflorite.
E-n redingotă neagră și c-un trabuc în dinți.
La Tuilerii i-e gândul, la florile-i vestite,
Și-ades în ochii-i sumbri se-aprind priviri fierbinți...
Ani douăzeci de-orgie l-au îmbătat, se pare,
Pe împăratul nostru. - "Eu am să sting - și-a spus -
De-a pururi Libertatea, ca pe o lumânare!
Dar Libertatea-i vie, iar el e indispus.
Pe buzele lui mute, ce nume dă târcoale?
Și ce regret îl roade? Nu vom putea afla:
Ciudat e împăratul, privirile i-s goale.
S-o fi gândind la Omul cu ochelari, cumva?
Ca la Saint-Cloud, pe vremuri, se uită în neștire
La fumul de țigară, albastru și subțire...
poezie celebră de Arthur Rimbaud, traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Un gând de iarnă
munții coboară-n văi, domol cu frunze ruginite
o casă strănută cu fumul de pe coș
la gura sobei ard trosnind buștenii
afară latră-un câine fioros
din brad se scutură zăpada
un pui de caprioară se uită curios
a venit din nou frumoasa iarnă
să ne bucurăm de ce-i frumos
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!


La cumpăna apelor
Tu ești în vară, eu sunt în vară. În vară pornită
către sfârșit, pe muche-amândoi la cumpăna apelor.
Cu gând ducăuș mângâi părul pământului.
Ne-aplecăm peste stânci, subt albastrul neîmplinit.
Privește în jos! Privește-ndelung, dar să nu vorbim.
S-ar putea întâmpla să ne tremure glasul.
Din poarta-nălțimei și până-n vale
îmbătrânește, ah, cât de repede, apa. Și ceasul.
E mult înapoi? Atâta e și de-acum înainte
cu toate că mult mai puțin o să pară.
Ne-ascundem stins arzând după năluca de vară.
Ne-nchidem inima după nespuse cuvinte.
Poteca de-acum coboară ca fumul
din jertfa ce nu s-a primit. De-aici luăm iarăși drumul
spre țărna și valea trădate-nmiit
pentr-un cer chemător și necucerit.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
O, trecători fără hodină
Spre vrăji străine, fără har,
De-ați ști ce flacără divină,
Ce viață stinsă în zadar,
Ce fum eroic se ascunde
În umbră sau în tristul zvon,
Când inima nu mai răspunde
Ucisă-n colbul monoton...
O, trenuri, șerpi prelungi sub stele,
Spre gări de somn alunecând,
De-ați ști voi gândurile mele,
Ați ști ce n-ați știut nicicând:
De ce-s cuvintele bolnave
În fumul palid de tutun.
De ce atâtea doruri grave
Sub părul meu bălai adun...
poezie clasică de Marina Țvetaeva din Poezii (1970), traducere de Ion Covaci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Iubesc femeia
Nu sunt zei, nici îngeri nu-s
Să-i iubești cu-adevărat,
Eu iubesc de când mă știu
Femeia fără bărbat.
Și ea-i, Doamne, nevoită
De-a avea cer și speranță
Și un dram de fericire
În tot ce-i frumos în viață.
Mai iubesc femeia care
Știe să se dăruiască,
Cu zâmbetul ei de muză
Poezia să-mi pornească.
Îmi iubesc și jumătatea
Ce mi-a dăruit copii,
Știe cu tact să mă ierte
Că n-am gândurile pustii,
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Văpăi
Nu seamănă cu tine,
nimic din ce-am iubit,
nimic din ce iubesc,
n-a-nlocuit parfumul,
scriu alchimii de gânduri
mințindu-mi c-am murit,
dar, nasc lumini și umbre,
'nălțîndu-mă ca fumul.
Nebănuite aripi,
din ochi și coaste-mi cresc,
stă noaptea, o felină,
la pânda-nfiripării.
plutesc cuvinte-n rime,
și-n slove'ți încropesc
răvășitoare-arome'n,
veșmintele obstinării.
Îmi rupi cerul în două,
răstălmăcind tăcerea,
[...] Citește tot
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai dus...
Te-ai dus... dar sufletul meu știe:
Nu-i despărțire pentru noi.
Știu, umbra mea o să se-ație
Pe orice drum vom fi noi doi.
Eu casă-ți sunt, îți sunt și cale,
Duci chipul meu pe unde treci.
Pătrund în gândurile tale
Și alta n-are loc în veci.
Orice privire de femeie
Ar întâlni privirea ta,
Tot ochii mei or să scânteie
Și-n față pururi îți vor sta.
Oricâte voci să te-mpresoare,
Tot vocea mea vei auzi,
Voi fi în crengi dezmierdătoare
Și-n ochii nopților târzii.
Cândva, acasă, într-o seară,
Ai să te-ntorci, să-ți amintești;
Voi fi și fumul de țigară
Și raza stelei din ferești.
[...] Citește tot
poezie celebră de Silva Kaputikian, traducere de Maria Banuș
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la fum și gânduri, dar cu o relevanță mică.
Baba iarna intră-n sat...
Alergând, ca de năpastă,
Au venit buluc pe coastă
Doi băieți
Mai isteți,
Să dea veste
La neveste
C-au văzut în deal la stână,
Coborând din vârf de munte,
Peste ape fără punte,
Iarna sură și bătrână...
Mai târziu, mai pe-nserat,
A intrat și baba-n sat:
Uite-o-n capul podului,
În văzul norodului,
Pe-un butuc de lemn uscat,
Cu cojoc de căpătat,
Cu năframa de furat,
Cu catrința de aba
[...] Citește tot
poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Toamna sufletului
E toamnă... iar vântul îmi bate
prin sufletul plin de regrete...
Tiptil, cenușiul îmi scoate
gustul migdal, în sonete
și printre vântoase răzbate...
Treptat gândurile plouate
se-apropie de șemineu
și stau zgribulite, mai toate.
Grilajul de fier cade greu...
E toamnă... iar vântul tot bate....
Afară-nfundat este drumul
Pierdut în perdeaua de ploaie...
Din coș se întoarce iar fumul
și bântuie grav prin odaie...
Din vise rămâne doar scrumul...
E toamnă... iar vântul tot bate....
poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!


Am plecat în lume...
Miroase a fum și lămpile s aprinse,
Fumul se indoie, pe coșuri, în afara,
Copacii par in floare cu crengile lor ninse
Și mă cuprinde iar un dor de primăvară.
Mă cuprinde un dor de satul de departe
Gândurile, stol, aleargă spre cei dragi
Ca am plecat în lume, ca să învăț carte,
Lăsând copilăria lângă păduri de fagi...
poezie de Titina Nică Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Gând ca firul de păianjen
Iată-mă înrădăcinându-mi picioarele goale
în pământul pustiu,
port acorduri sacre în catedrala inimii,
iar candela iubirii luminează zbuciumul ei
ca un far singuratic,
mă apropii de tine ca o umbră tupilată
și țes miracole-curcubeu,
dar încă nu le vezi,
atunci mă așez tăcută în contemplare
privind spre necuprins
și invoc în rugă mută un înger călător
să-mi dea cu-mprumut aripile sale,
pășesc, apoi pe un gând ca firul de păianjen
spre ochii tăi treziți de o minune,
sting lumina minții să pot atinge prin ei,
sufletul tău speriat și
murmur printre amintiri tăinuite:
-Privește-mă, iubite, sunt șuvoiul
ce-ți va sculpta dorințele împietrite
până vor deveni un lotus cu-o mie de petale,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre fum și gânduri, adresa este:
