Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

fumat și visare

Citate despre fumat și visare

citate despre fumat și visare (inclusiv în versuri).

Grigore Rotaru

Când doarme, fumătorul visează că a rămas fără țigări.

aforism de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Bucuriile bătrâneții

Nu mai beau, nu mai fumez,
Pe femei doar le visez,
Trist, dar am un beneficiu:
Nu plătesc taxa pe viciu!

epigramă de din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Pipe

Întâia zorilor răcoare,
Un clopot bate rar.
Se stinge focul. Visul moare.
S-a stins și lampa chiar.

E o mișcare-n așternut.
Suspine. Storul tras ca
Sub faldul ne de tot căzut
Ziua să nu privească.

poezie clasică de din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Leonid Dimov
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Macedonski

Rondelul opiumului

Fumându-și opiumul uitării
Pe rogojini din pai de-orez,
Fo-hi, spre piscul aiurării,
E dus de visul lui chinez.

Scăpat de chinul zbuciumării,
Senin ca după-un meterez,
Fumează opiumul uitării
Pe rogojini din pai de-orez.

Iar când sosește-al nopții miez
Ce-l urcă-n slava îmbătării,
Deplin se dă halucinării
Ce-atunci e singurul său crez,
Fumându-și opiumul uitării.

rondel celebru de din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Excelsior" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 6.99 lei.
Marius Coge

Bilanț

Femei, cafea sau tutun,
Toate, zău, mi-au fost permise,
Dar consumul cel mai bun
L-am realizat la... vise!

epigramă de din Blitzuri cu sughițuri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gogyohka

insomnia se plimbă
cu pipa în mână
rătăcește nocturn
trage din visurile noastre
și amestecă iluziile cu rimele

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A fire

De-atata vreme nervii
mei, iti sunt servii,
truditele mele vise
iti sunt tie paraclise,
in voce
sapi ca in roce
suncte-n stare sa te evoce.
De parca tata ta era
de dinainte de a,
de parca parul ca tutunul
sclipea-naintea cifrei unu
de parca botul tau cel umed
chema, inainte de sunet
de parca ti-ai tavalit frumosul cap
in albul dinainte de alb.
Iubeam coapsa ta ivorie
de dinainte de memorie?
tu ma chemi
inainte de grai,
deci,

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde suntem?

Animale reci, ajunse în Imperiul Lianelor
Hrănite cu minciuni și fericirea viselor,
Având conștiința spulberată-n țigări, droguri și alcool
Entități de carton, cu sufletul rece și gol

Imperiu creat sub amenințarea maimuței
Venerată de puterea voinței
Motivată de a banilor hartie,
Ajungând proprietară de papetărie

Sclavi născuți cu capul plecat,
Crescuți in clopotnițe, ca animale cu botnițe,
Orbi față de ce au de sfâșiat
Și nimic nu s-a schimbat...

poezie de (4 mai 2010)
Adăugat de Adrian-Gabriel BraduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Ce visau oare primii oameni când încă nu pierdeau trenul, când avioanele nu se prăbușeau din vise iar Freud încă nu-și aprinsese trabucul din tutun bun, de Havana?

aforism de din Mirarea de mine (2010)
Adăugat de Mircea OpreaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubitul din liceu

Mereu cu tine stau in gând când fumez o tigară,
Și doar gândul că te văd mă mai scoate afară,
Acum mă-ntrebi cine-s eu?
Sunt cel ce te iubește mereu....

Poate pare ireal, dar eu încă-s în gară,
Și mă mulțumesc cu visul când aprind o țigară,
Acum mă-ntrebi cine-s eu?
Sunt cel ce te iubește mereu....

Încă-s tipul din liceu, ce te-a curtat
o vară,
Încă ești aceeași fată, ce-am sărutat în gară,
Acum mă-ntrebi cine-s eu?
Sunt cel ce te iubește mereu....

Mai am o lună și mă-ntorc, și-o să te-aștept la scară,
Amintirea despre noi sper să îți reapară,
Vei ști din nou cine-s eu,
Amic, coleg si iubit din liceu!

poezie de
Adăugat de Andrei Vlad BalanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De două veri ținea seceta, nu se deștepta o dată fără să poftească de mîncare un lucru de care nu putea să facă rost. " Se vede treaba, își zicea, că visele se nasc în stomac și urcă să moară în gură. Bine-ar fi, zău, să nu le aibă deloc". - Șuștere dă, mă, și mie să trag un fum. Îl strigase dascălul satului. Despre dascăl toată lumea zicea că și-a pierdut mințile din pricina foamei. Ziua întreagă sta pe marginea șanțului cu picioarele adunate sub el, mesteca măcriș, dacă avea, și îngâna într-una, uitându-se la cerul gol de nori, un rând dintr-o carte de rugăciuni: Dumnezeule care dormi în pădurea de dafin ". - Nu-i tutun, mă, îi răspunse Șușteru, e o buruiană, pute și te ustură pe gât.

în Dincolo de nisipuri
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Frumosii nebuni ai marilor orase" de Fănuș Neagu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.90- 10.99 lei.

A mai murit încă unul

A mai murit încă unul -
cu foamea pe față,
cu ochii de ceață,
cu mâini ca tutunul.

A mai murit încă unul
din nemernica gloată
care pe rând se gată.
Unul câte unul.

Trei, șase, opt, zece...
A mai murit un mișel.
Ce bine de el
că-i liber să plece!

Azi n-o să-l mai frigă
în vise de fiere
nici trup de muiere
și nici mămăligă.

[...] Citește tot

poezie clasică de
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Spune-mi, te rog...

simt o tăcere albă și-o dulce apăsare
mi-e sufletul țăndări, in fâșii mă rup
e noaptea-n care plouă peste păsări
și... peste libertatea mea de lup...
castanii plâng in sus, salcâmii dau în floare
e caldă ploaia... seara se preface!
fumez tăcut și nu pot înțelege
de ce pedeapsa clipei nu mai tace...
și nu mai știu ce e aevea... sau dacă mi se pare
spune-mi, te rog, tu!
cui să mai cer iertare...?
și cine să mă lase
să mai fug din visul tău in care
împleteam amândoi un jug de mătase...
azi cântă un greier, bate clopotul rece
și mă surp pe marginea iubirilor tale...
nu-ncape inima mea intr-a ta, atât e de mare...
și-mi tac pedeapsa clipei care nu mai trece...

poezie de
Adăugat de Daniela Pârvu DorinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde cântecul dimineții face pui

fumătorul de pipă
ți-a trimis
un pescăruș din vis
pe care să-l porți în inima ta
acolo unde cântecul dimineții face pui

dimineața aceasta, de Sfântul Ilie
mă vizitează 1001 de cântece
cel mai mult revine însă unul
care începe cu versul

Diseară să nu m-aștepți
În lumina cântului
Lângă casa visului
Zboară pescăruși-n cercuri
Pe spirala gândului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Paris, efect de dimineață

Abea aștept o zi cu soare,
O auroră ca-n povești,
S-o iau pe "Corso" la plimbare
Printre parfumuri franțuzești.

Nu mai fumez de dimineață,
De ce să trag tot fumu-n piept,
Când Notre-Dame, efect de ceață
Mă-nvăluie pe malul drept?!

Decât"avoir", mai bine "etre"
În zori boem, căci mi-e egal
De hoinăresc prin Place de Tertre,
Prin Montparnasse sau Place Pigale.

La Luvru-i mare-nghesuială,
"Merci monsieur","au-revoir"și"pa",
Mai bine-o iau pe Mona Lisa
Cu tot cu zâmbet, la șosea.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Mihail MataringaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Africa

Deșertul gustă galben în gura mea
ierburi amare într-o vale strâmtă
ape subterane așteaptă sub roci
ploaia ce va cădea peste 5 ani
la sud de cataracte

Iar noaptea: ocean albastru-negru
umplut cu sunete de nispuri mișcătoare
Cicade plutind prin aer
ca o respirație grea, un cânt cu gust de cenușe
vibrează printre dinții albi
un semn lăsat de vânt.

Undeva licărește Steaua Sudului
stau pe spate și
ascult fascinat
bufnița deșertului
în singurătatea ei
vârtej de vise uscate.

[...] Citește tot

poezie de din Etnii, Naivul si Profanul (2018)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La mare

Izvoarele cerului se desprind,
Scăpându-ne de soarele torid,
Norii se strâmbă la miezul zilei,
Acul întoarce la ora milei.

Aburii Terrei la tabac fumează,
Domnul, la vreme, stă și veghează,
Omul în noapte, adormit, visează...
Ploaia se crede și mai vitează!

Curg torenții de-o noapte, pe frunze,
Mai stau și iar pornesc, în reprize,
Răcoarea dorind mai mult s-o păstreze,
Marea și ploaia curăță faleze...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la fumat și visare, dar cu o relevanță mică.

Când iubești

Când iubești
te tâmpești temporar
începi să ai vise și vedenii
umblii ca sfinții
nu mai mănânci
oftezi și stai cu privirea rătăcită
ore în șir
ca o vită la abator.
Când iubești
te lovește așa o alienare
că e bine să te cauți la Obregia
să vezi ce diagnistic o să capeți
de la iluștrii specialiști
dacă vizita rămâne cu rezultate incerte
ar fi bine
să renunți la alcool
la tutun și narcotice
poate așa o să-ți dai seama
de unde ai vertij
de ce toate se rotesc cu tine

[...] Citește tot

poezie de din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Fernando Pessoa

Tutuneria

Eu nu sunt nimic.
Niciodată nu voi fi nimic.
Nu pot vrea să fiu nimic.
Asta fiind spus, port în mine
toate visele lumii.
Ferestre ale camerei mele,
ale camerei mele în furnicarul uman anonim
(și de l-ar ști cineva, ce folos?),
unul printre atîtea milioane,
voi dați spre-o stradă tainică
într-un continuu du-te - vino,
spre-o stradă inaccesibilă tuturor gîndurilor,
reală, imposibil de reală,
evidentă, incognoscibil de evidentă,
cu misterul ei
ascuns sub pietre și ființe,
cu moartea punînd igrasie pe ziduri
și-ncărunțindu-i pe oameni,
cu Destinul diriguitor a toate și tot
pe drumul nimicului.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "A Little Larger Than the Entire Universe: Selected Poems Paperback" de Fernando Pessoa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -73.99- 43.99 lei.

Vicii

Umblam în patru labe la tine budoar
Mușcând o jartieră neagră parfumată
Iar tu pe recamier, aproape despuiată
Priveai în Playgirl mușchi de armăsar.

Fusese dezolant extrasul meu de cont
Mototolit să nu se vadă cifre îndoliate.
Edenul dintre ale tale coapse adorate
Nu-i accesibil c-un venit de bagabont.

M-am ridicat spre sânii fermi oftând
Când dosul meu pilos severă criticai
Și am promis cu orgoliu ferm de crai:
De trafic de țigări m-oi apuca curând.

Apoi ai vrut să jur că nu voi fi gelos
Pe ucraineanul tânăr ce te vizitează.
A lui vulgară abordare nu contează.
Eu fi-voi rațiunea să iubești frumos.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre fumat și visare, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiect complementar

Alte subiecte tematice cu citate despre vicii

Fani pe Facebook