hiene şi ochi

M-am dus să fac o vizită confratelui şi amicului meu Tomiţă de ziua lui. L-am găsit într-o stare foarte proastă, plimbându-se de colo până colo ca o hienă în cuşca ei şi văitându-se de durere; toată noaptea nu putuse închide ochii din pricina unei măsele.

începutul de la Duminica Tomii de Ion Luca Caragiale (1909)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiena

ieri am cumpărat ceva lumină
să-ţi văd ochii
sunt de hienă
totuşi te voi iubi
rupând dragoste din tine

simt colţii tăi, în mine
atacă-mă!

ai carnea albă şi tare
te voi sfâşia pe dinăuntru

în neştire!

poezie de Viorel Muha (mai 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erotică în tavernă

lui Fox, regele reporterilor

Tremură de frică spanchiul D-zeu...
crepusculul se stinge
în pipa-mi cu cenuşe;
ochiul tău e o daltă
sprâncena o cătuşe,
aşteaptă-mă invoaltă
cu un poliţist sub uşe
pentru pumnalul meu

Îţi voi prinde leii
ca agrafe
pe un gât de căprioară;
leii-paraleii
hiene şi girafe
îţi voi aduce în vis
pentru întâia oară
ca pe saltimbancii mei

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Stephan Roll din Poeme în aer liber (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea băiatului

Pe urmă, să ştii,
Nu toate lucrurile sunt ceea ce par ele a fi.
Nu tot ceea ce zboară e bun de gătit
Nici soarele în jurul pământului nu-i învârtit
Deşi aşa s-ar părea...
Ramele sunt doar o parte din ce vezi umblând în noroi,
Exista animale care veghează pe-un morman de gunoi
Ca pe un soclu firesc
De exemplu: falnicul vultur regesc.
Leul înghite cadavre, iar tigrul, pe-nnoptate,
Se ocupa de afaceri vărgate, nu tocmai curate.
Huiduită e hiena: că-i urâtă şi tristă
Că-i lăcrimează ochii;
Îşi şterge nasul fără batistă
Şi priveşte furiş.
Asta se potriveşte şi pentru mormanul de solzi din păpuriş
Vestitul Ale-Croco, din cântecul cu Drili.
Dar, să lăsăm hienele şi crocodilii
- Oficialii proscrişi -
Şi să venim mai aproape de noi:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La limitele extreme ale spiritualităţii sale, omul se găseşte din nou gol ca un sălbatic. Când îl găseşte pe Dumnezeu, aşa cum se întâmplă, n-a mai rămas nimic din el, doar un schelet. Trebuie să te afunzi din nou în viaţă să pui ceva carne pe tine. Cuvântul trebuie să devină carne, sufletul e însetat. Pe orice firmitură îmi vor cădea ochii, voi sări şi-o voi devora. Dacă viaţa e lucrul primordial, atunci voi trăi, chiar dacă trebuie să devin canibal. Până acum, am încercat să-mi salvez pielea, am încercat să conserv cele câteva bucăţele de carne ce-mi ascund oasele. S-a terminat cu asta. Am atins ultimul prag de suportabilitate. Sunt cu spatele la zid, n-am unde să mă mai retrag. Din perspectiva istoriei, sunt mort. Dacă mai e ceva dincolo, va trebui să sar înapoi. L-am găsit pe Dumnezeu, dar nu-mi ajunge. Doar spiritul meu e mort. Fizic, sunt viu. Moral, sunt liber. Lumea de care m-am despărţit e o menajerie. Zorii luminează o lume nouă, o junglă lumească în care spiritele slăbănoage cutreieră cu gheare ascuţite. Oi fi eu hienă, dar o hienă slăbănoagă şi flămândă: am plecat la îngrăşat.

Henry Miller în Tropicul Cancerului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vrei să ne luptăm?

Ne-am cunoscut în vremuri de război, luptam
în aceleaşi tranşee, ne pălmuiau timpanele aceleaşi gloanţe
dar când treceam unul pe lângă altul nu se mai auzeau armele
intram într-o gaură de vierme spre câmpii de vibraţii înalte unde
se auzeau bătăile aripilor unor păsări măiestre
pentru câteva clipe ne purtau spre ţări calde şi când reveneam
un timp baionetele păreau viori electrice dezacordate
iar când era furtună şi ne ascundeam pe lângă şobolani în mocirlă
când ne priveam, ploua cu stropi aurii ce desenau mâini împreunate
pe când baricadele găurite deveneau livezi de cireşi magici.
Când într-un târziu a venit pacea, nu mai ştiam ce să facem cu ea
nu mai credeam în livezi magice, au început coşmarurile, sângele
se scurgea din cireşi, iar păsările măiestre erau pisici de mare zburătoare
se aruncau să ne străpungă cu ţepoasele lor cozi
am rămas în gardă, pregătiţi de atac în faţa unui inamic invizibil
căci sufletele noastre s-au născut ca nişte hiene
cu ochii deschişi şi cu instinct canibal
nu ne mai uneşte nici un duşman, nici un front comun, ne adulmecăm
precum doi lei în cuşcă înainte de a se năpusti unul asupra celuilalt.
Două spade ce se întâlnesc tăiş pe tăiş, privirile noastre

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Şi-aşterne seara culoarea de ceară,
orizontul dezleagă răbdarea de cer,
hrăneşte cuvântul, a trupului scară
când lacrima-ţi spală al urmelor ger.

Nimic nu-mi aduce iubirea aproape,
nimic nu mă face să râd ori să plâng,
iar pieptul îmi saltă şi-ar vrea să îngroape
chemarea hienă de pe umărul stâng,

ce muşcă din mine,-mi ciopleşte lumina
şi arde şi surpă şi-alăptează furtuni.
De-ai fi lângă mine-ai aşterne odihna
din ochii tăi limpezi în care m-aduni.

poezie de Daniela Mărginean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepăsare

Ce îmi pasă de comete,
Ce în cale fac prăpăd,
De pulsari şi de planete
Dacă ochii nu ţi-i văd.

Ce îmi pasă de balene,
Ce pieirea şi-o presimt,
De girafe şi hiene
Dacă trupul nu ţi-l simt.

Ce îmi pasă de balauri,
Ce demult au dispărut,
De dragoni şi dinozauri
Dacă gura nu-ţi sărut.

Ce îmi pasă de sirene,
Ce trăiesc doar în poveşti,
De satiri şi sânziene
Dacă tu nu mă iubeşti.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (10 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguirea profetului Avacum (cântată la coarde electrice)

Ţie mă tângui, Doamne, dar Tu nu mă asculţi
Mă laşi să văd cum groaza pe oameni îi apasă;
Nesăţios ca moartea şi gura ca Gheena,
Cel rău atrage lumea cu vorba-i mincinoasă.
Dar milostiv eşti Doamne şi ochii Tăi curaţi
Ce luminează cerul, cum pot ei să privească
În ochii celor simpli, plăpânzi şi-nlăcrimaţi
Din care se înfruptă cel josnic ca hiena?

Ce îmi răspunzi tu, Doamne, la tânguirea mea?
Îmi ceri să scriu vedenii, ce sigur se-mplinesc,
Să scrijelesc pereţii, plângăd aceaste vremuri,
Cu foc, boli şi cutremur lumea s-o îngrozesc,
De mă-ngrozesc eu însumi şi din picioare tremur.
Să scriu că pe cel josnic il va lovi năpasta
Iar dreptul, prin credinţă, va fi viu,
Dar, din nesăbuinţă, multor din lumea asta
Li s-a răcit credinţa, şi-atunci, eu cui să scriu?!

poezie de David Daniel Adam (septembrie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rană fără pricină

Îţi adulmec toate esenţele şi tăcerile
şi orizontul pe care
îţi sprijini privirile
rătăcitoare.
Ştiu tot ce tu nu ştii niciodată, din tine,
mişcătoarele hiene ale sângelui tău,
dureroasele ninsori ale femeii,
străvezii, suave, imaginare
iluminându-te de focuri bengale,
sentimentul acelei dimineţi
şi sentimentul acelei după-amiezi,
ochiul tău curbându-se spre ochiul meu,
cu o absenţă,
sculptând în relieful lichid
furci zvelte şi diafane
Doar nu-ţi sunt privire!,
ci rană veche, fără pricină,
şi neruşinare sfântă,
şi tunel de carne pe os în spirală,
şi miros de crin noptatic,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leopardul solitar

nici o iubită n-a fost luna mea de sidef
şerpuindu-se prin fereastra oniric luminată
drept la mine-n tâmpla de vise sărutată
iubito, te-am sorbit ca pe-o otravă blestemată
la ospăţul hienelor din mugurii sălbatici.
eu, leopardul tău n-am fost niciodată acelaşi
fiindcă jinduiam cruzime şi iubire şi dorinţă de semizeu
şi-atunci Dumnezeu îţi punea făptura ta într-un poem
şi te priveam fără de ochii uitării ca pe o stea de mare
aşezându-te nu în universul fiarei jinduitoare
ci în galaxia lumii mele de fragedă stea
eu eram nisipul lunar, tu stea printre stele
plimbându-te pe orbita singurătăţii mele.
când mă priveai, împietream o clipă
din a timpului curgătoare aripă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca silabele unui mare pian

Pot sta treaz o noapte întreagă lângă tine, în întuneric,
E o nebunie, recunosc, dar mie îmi place şi
Tot ce îmi place mă odihneşte. Cunoaşte-mă!
Spune noaptea, cunoaşte-mă!, spune sufletul,
Cunoaşte-mă! spune lumea de forme a nopţii.
Îmi deschid încet floarea craniului, îmi deschid
Venele, îmi deschid întreaga poartă de sânge,
Deschid auzul, ca o membrană imensă,
Deschid nervii, ca o plasă de fire electrice,
Pun şira spinării să stea la pândă, şi ea, ca hiena
În pustiu, îşi scoate ghearele şi aşteaptă.
Veniţi sunete!, spun, veniţi sunete!; şi ele vin,
Ca silabele unui mare pian, ca o rostogolire calmă de ape.
În fiecare noapte alte sunete, mai ciudate şi mai difuze.
Dacă închid ochii le văd, ca nişte forme aeriene,
Plutind în dezordine peste străzi, purtate de curenţi,
De vântul subţire al nopţii. Aş putea alcătui viaţa
Numai din sunete, mi-aş putea-o imagina,
Totul ar putea fi construit numai din sunete:
Muntele, oraşele, animalele, oamenii, dragostea, somnul,

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabere unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul laptelui

Linişte de catedrală
Cunjură crud o gazelă
Privirea-i visa rebelă
Vulturii fiindu-i cupolă

Ghepardului bine pitit
Cu ochii ficşi ai morţilor
Din frescele ferigilor
Împietrite-n vânt adormit

Cu mirosul morţii ascuns
Într-un tucano tril de plâns
Zbughindu-l pe ghepard
Intr-un sprint ager petard

De artificiu al morţii
Din rachete nevăzute
Ce ucid la Damasc slute
Sprintul gazelar de copii

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, pământ

îi priveam zâmbind şi atât,
oameni care nu au ucis niciodată,
aveam nevoie de medicamente şi de un soare
mai încet
în drumul şerpuit către noapte,
pescăruşi zburau, să nu-mi fac griji pentru ziua de mâine,
pentru următoarea plecare spre necunoscut,
încercam
să mă gândesc la un lucru frumos.

tot ce îmi puteam aminti însemna averea
pentru care
nu trebuia
să dau socoteală.
ziua continua să scadă,
ne pândeam unii pe alţii,
auzeam focurile, ascunşi în tufişuri,
ca într-o joacă de-a hienele,
oamenii mari inspirau
teama să nu-mi strălucească ochii

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori îmi vine să înot spre lună până la epuizare

doar afurisitul instinct de supravieţuire mă opreşte
teama de moarte de neant mă face să fiu mic
din ce în ce mai mic până la dispariţie
supus trupului supus păcatului supus ordinii
sclavul simţurilor sclavul viselor
îmi apăr cu disperare fiecare clipă de suferinţă
uneori lup câteodată hienă alteori vierme
doar când scriu fluture
deschid ochii minţii şi privesc în mine
trec cu greu prin hăţişul de oglinzi derutante
nu mai ştiu cât sunt din ce văd
doar un pitic chinuit de ego
mult prea atent să nu mă-nţep în talpă
mult prea ocupat cu ocolitul ghimpilor
devin neatent la înfloritul trandafirilor

dimineţa desfac fereastra spre răsărit
deschid şi inima să-mi curgă cerul lin
dau bineţe soarelui ca şi cum m-ar putea auzi
mă las mângâiat de cântecul păsărelelor

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărat şi proletar

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua pintre fereşti murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.

Ah! - zise unul - spuneţi că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
Murdară este raze-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.

Spuneţi-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.

Unii plini de plăcere petrec a lar viaţă,
Trec zilele voioase şi orele surâd.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă, ţi-aş da cu vitriol în ochi

tristeţea-i acompaniată de frunze,
freamăt de evantaie japoneze,
trece un anotimp vine altul
într-un adio fluturat de batiste,
o mână şterge zarea
şi desparte lumina dinăuntru de cea din afară,
un ochi mongol răsare hulpav
spre sânii de atlaz
freamăt de frunze- flaut de lună,
ce lume nebună, ce lume nebună...

ca un zefir de bucurii
poemul se-nalţă cărămidă cu cărămidă,
fereastră deschisă,
îndemnuri,
flori otrăvite,
blestemuri,
se speră, se speră –ntro viaţă prosperă,
gustul visului s-a acrit,
ne-am măngâiat în plăcere şi ură

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (7 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil sărman

Copil sărman, cu ochii trişti şi goi,
De ce-ţi întorci privirea de la noi?!
Ţi-e sufletul de lacrimi plin, rănit
Te-ntrebi de ce sau unde ai greşit,
De ce părinţii tăi te-au părăsit,
Şi singur ai trecut peste orori...

Te uiţi spre cer şi speri, plângi iar şi iar,
Domnul ţi-a dat iertare, dar şi har.
Te-ai depărtat, oh, fiinţă-nstrăinată,
Copil fără noroc şi fără soartă.
Şi te întrebi, te-ntrebi necontenit,
Cu ce-ai greşit de nu ai fost iubit.

De ce e-n suflet astăzi răutate?!
Mame fără de suflet, blestemate,
De ce-şi aruncă sufletele-n ghenă
Mame cu chip de om şi suflet de hienă?
Mame ce, (oare?), nasc copii,
Şi-i lasă, fără drept, ai nimănui...

[...] Citeşte tot

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergeam în pustiu

Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,
mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,
mi-am sfâşiat pieptul, am scos inima, a venit o hienă,
mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o,
am plecat de acolo, aşa cum eram, fără inimă,
am trăit o viaţă, aceasta era partea superioară a machetei.
Duioşia este un act de agresiune, viclean,
Urăşte-mă, diavole, nu mă accepta,
Eu sunt mereu acelaşi, neîmblânzit ca lupul,
Liber ca vulturul,
Fratele lipitorii, al şarpelui pândesc,
Vor să vorbească, ei vor striga,
Între noi se află omul umil.
Cine e acea fiinţă divină. Ce taină caută?
E Maldoror, nu l-aţi recunoscut?
Privirea lui este blândă şi adâncă.
Pleoapele lui însoţesc adierea.
Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,
mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,
mi-am sfâşiat pieptul, a venit o hienă,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!