Citate despre mere și noapte
citate despre mere și noapte (inclusiv în versuri).
noapte cu brumă
merele căzute-n deal
își fac pârtie
haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Grea munca la patron. Oare?!
La patron, mai mult de formă
Ea lucra... juma de normă
La sortat de mere coapte...
În "călduri" și-n "schimb" de noapte!
epigramă de Gheorghe Gurău (iunie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Și dacă
și dacă tu n-o să mai vii la noapte
nu s-ar schimba nimic, atîta doar
c-or să mai cadă niște mere coapte
rostogolindu-se incert pe trotuar
și dacă tu nu ve-i veni nici mâine
sunt sigur- nu se va schimba nimic
atîta doar-v-a mai urla un câine
și Luna îl va crede șiretlic
și dacă nu vei mai veni nicicând
mai mult ca sigur sunt că n-ai putea
să uiți de nopțile trecute rând pe rând
pe lângă omul rătăcit în calea sa...
poezie de Iurie Osoianu (19 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Se mânie fiul de boier când văzu o astfel de batjocură, și ca să o pedepsească, luă de soție pe țigancă, iară pe fosta lui nevastă o făcu slujnică. Biata femeie văzu bine nedreptatea ce i se făcu: dară neavând încotro, tăcu și răbdă cu nădejdea în Dumnezeu că-și va revărsa mila lui asupra ei, și va da odată, odată, la iveală nevinovăția sa. Și mai trecând câtăva vreme, iată, măre, că răsări din băligarul unde fuseseră îngropați copiii doi meri. Coaja acestor meri era suflată cu aur, de lucea ca ziua, când noaptea era întuneric beznă. Ei creșteau într-o zi ca într-un an, și după puțin se făcură mari. Țiganca, care știa blestemăția ce făcuse, se temu, văzând frumusețea merilor...
citat celebru din povestea Înșir-te mărgăritari de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Halucinații nocturne
Un gînd nebun aveam de tine azinoapte,
Ai mere-n sîn, sfîrcuri brumate;
Atrase de amor, dragoste fierbinte,
Cu toate veți sfîrși iubite!.
Azi chiloții tăi miroase a parfum,
Ca mîine a untură de săpun;
Azi ai în pantaloni patiserie,
Fierbintea ta plăcintă, din sîn cu mere, și cu brutărie.
Și fundul tău e ca aluatul de franzelă,
De poftă îmi curg bale, și se scurg pe pernă!
poezie de Mihai Ivănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confruntare
Stăpâne,
Nimic din ceea ce e omenesc
Nu-mi este străin.
Sunt legată
De toate păcatele
Cu mii de lanțuri.
Ajută-mă, dacă-ți îngăduie trufia, Să cred și
Să nu mă tem
De mânia ta.
Lasă-mi
Gustul dulce-amar al mărului
Lasă-mă
Să-i privesc sămânța-ntre sâni
Să-mi fie noapte
Și să-mi fie zi
Să-mi aleg ceasul confruntării
Cu mine însămi
În ziua din urmă.
poezie clasică de Eugenia Miulescu din Posibila trecere (1993)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Prâslea dus în gradină a fost. Cum veni seara, se duse, își luă cărți de cetit, două țepușe, arcul și tolba cu săgețile. Își alese un loc de pândă într-un colț pe lângă pom, bătu țepușele în pământ și se puse între ele, așa cum să-i vină unul dinainte și altul la spate ca, daca îi va veni somn și ar moțăi, să se lovească cu barba în cel de dinaintea lui și daca ar da capul pe spate, să se lovească cu ceafa în cel de dinapoi. Astfel pândi până când, într-una din nopți, cam după miezul nopții, simți că-l atinge încetișor boarea ziorilor care îl îmbăta cu mirosul său cel plăcut, o piroteală moleșitoare se alegă de ochii lui; dară loviturile ce suferi vrând să moțăiască îl deșteptară, și rămase priveghind până când, pe la revărsat de ziori, un ușor fâșâit se auzi prin grădină. Atunci, cu ochii țintă la pom, luă arcul și sta gata; fâșâitul se auzi mai tare și un oarecine se apropie de pom și se apucă de ramurile lui; atunci el dete o săgeată, dete două și, când dete cu a treia, un geamăt ieși de lângă pom și apoi o tăcere de moarte se făcu; iară el, cum se lumină puțin, culese câteva mere din pom, le puse pe o tipsie de aur și le duse la tatăl său. Niciodată n-a simțit împăratul mai mare bucurie decât când a văzut la masa sa merele de aur din care nu gustase niciodată.
Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic și merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăciți în primăvară
Foamea aprinsă-n suflet râvnește ospețe
Iubire se pierde-n felii de cer rumenit
Înserare-n cuvinte, săruturi răslețe
În turnul din vis clopotele au amuțit.
Murmură un pian în clape de cireșe
Primăvara-n pene de păun s-a despletit,
Tărâm al iubirii se țese-n seri leneșe,
Țipăt verde-al câmpiei în pupilă-nflorit.
Liliacul ninge mierle-n sărut înnoptat
La geam borangicul din măr aprinde luna
Din pleoapa unui cais un vis s-a răsturnat
Strunele sângelui sparg zăvoare întruna.
Albastrul fluid al nopții curge-n pahare
Din păpădii se-aprind felinare de ceară,
În somn de porumbei păianjeni țes hotare
Și-aruncă lacrima primăverii în seară.
[...] Citește tot
poezie de Alice Puiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu îmi fortific somnul
Eu locuiesc un munte în care intru seara
prin ușa larg deschisă a jnepenilor suri
și mă întind pe lavița de piatră
mutilată de furia fulgerului
pe lavița de piatră în care e-ngropată
ninsoarea neagră a insomniei mele
eu îmi fortific somnul și el o piatră veche
rostogolită din culmea muntelui
spre ferigile văii
fereastra mea e mărul tăiat în jumătate
cu sâmburii ca două fecioare la scăldat
adorm în rădăcina copacilor bătrâni
mă scoală noaptea foșnetul coroanei
poezie clasică de Virgil Teodorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!


Fiul cel mare al împăratului se puse la pândă o săptămână întreagă: noaptea pândea și ziua se odihnea; iară când fu într-o dimineață, se întoarse trist la tată-său și-i spuse cum priveghease până la miezul nopții, cum mai pe urmă îl apucase o piroteală de nu se mai putea ținea pe picioare, cum, mai târziu, somnul îl copleși și căzu ca un mort, fără să se poată deștepta decât tocmai când soarele era rădicat de două sulițe, și atuncea văzu că merele lipsesc. Nepoftită fu mâhnirea tatălui său, când auzi spuindu-i-se astă întâmplare. De silă de milă, fu nevoit a mai aștepta încă un an, ca să facă și voia fiului său celui mijlociu, care cerea cu stăruință de la tată-său ca să-l lase și pe dânsul să pândească, și se lega că el va prinde pe hoții care îi făcea atâta întristare. Timpul veni, merele începură a se pârgui; atunci fiul său cel mijlociu păzi și el; dară păți ca și frate-său cel mare.
Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic și merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mi-e dor
Mi-e dor de oameni înțelepți,
Cinstiți și buni, de omenie,
De gospodari harnici și drepți,
De tata care doarme-n glie,
De mama care ne-a sădit
În suflete grădini de flori,
De cer aprins la răsărit,
Mi-e dor de frați și de surori,
Mi-e dor de mărul cel bătrân
Care rodește sub fereastră,
De nopți când adormeam în fân
Și de copilăria noastră,
De oameni blânzi ce m-au primit,
Punându-și sufletul pe masă,
Lângă colacul împletit.
Mi-e dor, mi-e tare dor de acasă.
poezie de Valeria Moroșan din Vrăbiuța norocoasă (2011)
Adăugat de Valeria Moroșan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mâna femeii mângâia coaja nevrăjmașă a fructului al cărui miez intrase în rutina tăcerii semințelor. Noaptea rămânea o prăpastie plină cu meri înfloriți.
citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


În așteptare
Pe umerii slăbiți
amurgul tot mai greu apasă
și rezemat
sub mărul din livadă
stau în așteptarea
acelei nopți
în care liber
voi plânge liniștit.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă de smarald
pășim prin iarba de smarald timorați
cu praf de spațiu-timp pe gene rare
pe brațe cu jerbe de flori arzătoare
din locuri cu meri roditori alungați
spre tronul nopții pășim fiecare
de soarele de dimineață trădați
pe plute purtate de valuri mânați
pe-aceeași apă cu dolii domoale
o flacără-n întuneric se-aprinde
nu-i capăt de drum ci speranță și vis
fum de lemn nobil și zvon de colinde
blândețea pe căi căutăm dinadins
să fie drumuri de pace spre paradis
ori vânt ce bate-n deșert spre niciunde
sonet de Gheorghe Holobaca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


A doua zi nu se luminase bine de ziuă, și împăratul era în grădină ca să vază merele cele aurite și să-și împace nesațiul ce avea de a se uita la dânsele. Dară rămase ca ieșit din minți, când, în loc de mere coapte aurii, văzu că pomul înmugurise din nou, iară merele nicăiri. Încă fiind acolo, văzu cum înflorește pomul, cum îi cade florile și cum roadele se arată iarăși. Atunci îi mai veni inima la loc și se mulțumi a aștepta până a doua zi. în ziua următoare, ia merele de unde nu e. S-a supărat împăratul, nevoie mare, și porunci ca paznici să se uite să prinză pe hoți. Dară ași! unde e pomana aia! Pomul înflorea în fiecare zi, se scuturau florile, rodul creștea și seara da în pârg. Noaptea se cocea. Oarecine venea atunci și le lua, fără să prinză de veste oamenii împăratului. Pare că era un lucru făcut: acel cineva care lua merele își bătea joc și de împăratul și de toți paznicii lui. Acest împărat acum nu-i mai era că nu poate avea mere aurite la masa lui, ciuda cea mai mare era că nici pârga acestui pom nu o văzuse măcar. Aceasta îl întristă până într-atâta încât p-aci p-aci era să se scoboare din scaunul împărăției și să-l dea celui ce se va lega a prinde pe hoț.
Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii luminii
Să deshămăm în zori caii albi ai luminii
Și să-i ducem în luncile copilăriei din amintiri,
Pe limbile lor roșii să-nflorească ciulinii
Cu care-odată ne-am zgâriat în priviri.
Să pască-amintirile noastre fără de vină,
Din jgheabul inimii să bea lumină,
Să odihnească-n gânduri, fericiți.
Cai de lumină, deshămați de noapte,
Fug prin grădinile cu mere coapte
Visând la vremea când aveam părinți.
poezie de Traian Vasilcău din Regăsit în Cer (2009)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată vin colindători
Iată, vin colindători,
florile dalbe,
Noaptea pe la cântători,
florile dalbe.
Și ei vin mere, mereu,
florile dalbe,
Și-L aduc pe Dumnezeu
florile dalbe.
Și-L aduc pe Dumnezeu
florile dalbe,
Să vă vă mântuie de rău
florile dalbe.
Inima să întărrească,
florile dalbe,
Oamenii să înfrățească,
florile dalbe.
[...] Citește tot
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj
Toamna blândă îți trimit mesager la ușa ta
Și soarele la zenit să te mângâie aș vrea!
Frunzele să-ți spună mut despre dragostea ce-ți port
Când aduse sunt de vânt în al vieții tale port.
Cu el, inima-mi aprinsă vine iarăși să topească
Flori de gheață-răvășite care vor să înflorească.
Tu, primește darul meu, ființa ce sunt și-am fost,
Ce-a avut un rost mereu și-acum parcă, n-are rost!
Blândă toamnă, dulce doamnă te trimit cu mere coapte
Către dorul meu, dorit și în zi și-n miez de noapte!
poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanța nopților restante
- În seara asta greierii mă cheamă
La un concert sub reflectorul lunii,
Furnicile-s deja în stal și-aclamă
Soliștii care urlă ca nebunii,
Din cuibul lor trei rândunici se-ntreabă:
E muzică această nebunie?
Că rock-and-rollul este mai degrabă
Un drog care provoacă isterie.
Eu stau la geam și mă gândesc că poate
Spre dimineață vor cânta romanțe
Și vom parcurge lista cu erate
În doi că ne-au rămas de dat restanțe.
- E vara la un pas de noi, cerdacul
E-un rai cu busuioc și lămâiță,
Ne-a invadat cu ramuri liliacul
Și luna poartă stele în cosiță.
[...] Citește tot
poezie de Ioan Grigoraș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Se învoiră a-i da o odaie să lucreze numai Prâslea singur, și pe fiecare noapte să-i dea câte o trăistuță de alune și câte un pahar de vin bun. Argintarul îi ducea grija, fiindcă, ascultând pe la ușe, n-auzea alt decât cum spărgea la alune pe nicovală! Iară când fu a treia zi, el ieși dis-de-dimineață din odaie cu furca pe tavă, pe care o scosese din mărul zmeului, ce era la dânsul, și o dete argintarului ca să o ducă fetei împăratului. Argintarul nu mai putea de bucurie, și-i făcu un rând de haine; iar pe la nămiez, când venise slujitorii împăratului ca să-l chele la palat, el se duse și îi dete furca care torcea singură. După ce împăratul se minună de frumusețea ei, dete argintarului doi saci de bani. Fata, cum văzu furca, îi trecu un fier ars prin inimă; ea cunoscu furca și pricepu că Prâslea cel viteaz trebuie să fi ieșit deasupra pământului.
Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic și merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre mere și noapte, adresa este:
