mere şi noapte

noapte cu brumă –
merele căzute-n deal
îşi fac pârtie

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grea munca la patron. Oare?!

La patron, mai mult de formă
Ea lucra... juma de normă
La sortat de mere coapte...
În "călduri" şi-n "schimb" de noapte!

epigramă de Gheorghe Gurău (iunie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă

şi dacă tu n-o să mai vii la noapte
nu s-ar schimba nimic, atîta doar
c-or să mai cadă nişte mere coapte
rostogolindu-se incert pe trotuar

şi dacă tu nu ve-i veni nici mâine
sunt sigur- nu se va schimba nimic
atîta doar-v-a mai urla un câine
şi Luna îl va crede şiretlic

şi dacă nu vei mai veni nicicând
mai mult ca sigur sunt că n-ai putea
să uiţi de nopţile trecute rând pe rând
pe lângă omul rătăcit în calea sa...

poezie de Iurie Osoianu (19 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se mânie fiul de boier când văzu o astfel de batjocură, şi ca să o pedepsească, luă de soţie pe ţigancă, iară pe fosta lui nevastă o făcu slujnică. Biata femeie văzu bine nedreptatea ce i se făcu: dară neavând încotro, tăcu şi răbdă cu nădejdea în Dumnezeu că-şi va revărsa mila lui asupra ei, şi va da odată, odată, la iveală nevinovăţia sa. Şi mai trecând câtăva vreme, iată, măre, că răsări din băligarul unde fuseseră îngropaţi copiii doi meri. Coaja acestor meri era suflată cu aur, de lucea ca ziua, când noaptea era întuneric beznă. Ei creşteau într-o zi ca într-un an, şi după puţin se făcură mari. Ţiganca, care ştia blestemăţia ce făcuse, se temu, văzând frumuseţea merilor...

citat celebru din povestea Înşir-te mărgăritari de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţii nocturne

Un gînd nebun aveam de tine azinoapte,
Ai mere-n sîn, sfîrcuri brumate;
Atrase de amor, dragoste fierbinte,
Cu toate veţi sfîrşi iubite!.
Azi chiloţii tăi miroase a parfum,
Ca mîine a untură de săpun;
Azi ai în pantaloni patiserie,
Fierbintea ta plăcintă, din sîn cu mere, şi cu brutărie.
Şi fundul tău e ca aluatul de franzelă,
De poftă îmi curg bale, şi se scurg pe pernă!

poezie de Mihai Ivănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confruntare

Stăpâne,
Nimic din ceea ce e omenesc
Nu-mi este străin.
Sunt legată
De toate păcatele
Cu mii de lanţuri.

Ajută-mă, dacă-ţi îngăduie trufia, Să cred şi
Să nu mă tem
De mânia ta.

Lasă-mi
Gustul dulce-amar al mărului
Lasă-mă
Să-i privesc sămânţa-ntre sâni
Să-mi fie noapte
Şi să-mi fie zi
Să-mi aleg ceasul confruntării
Cu mine însămi
În ziua din urmă.

poezie clasică de Eugenia Miulescu din Posibila trecere (1993)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prâslea dus în gradină a fost. Cum veni seara, se duse, îşi luă cărţi de cetit, două ţepuşe, arcul şi tolba cu săgeţile. Îşi alese un loc de pândă într-un colţ pe lângă pom, bătu ţepuşele în pământ şi se puse între ele, aşa cum să-i vină unul dinainte şi altul la spate ca, daca îi va veni somn şi ar moţăi, să se lovească cu barba în cel de dinaintea lui şi daca ar da capul pe spate, să se lovească cu ceafa în cel de dinapoi. Astfel pândi până când, într-una din nopţi, cam după miezul nopţii, simţi că-l atinge încetişor boarea ziorilor care îl îmbăta cu mirosul său cel plăcut, o piroteală moleşitoare se alegă de ochii lui; dară loviturile ce suferi vrând să moţăiască îl deşteptară, şi rămase priveghind până când, pe la revărsat de ziori, un uşor fâşâit se auzi prin grădină. Atunci, cu ochii ţintă la pom, luă arcul şi sta gata; fâşâitul se auzi mai tare şi un oarecine se apropie de pom şi se apucă de ramurile lui; atunci el dete o săgeată, dete două şi, când dete cu a treia, un geamăt ieşi de lângă pom şi apoi o tăcere de moarte se făcu; iară el, cum se lumină puţin, culese câteva mere din pom, le puse pe o tipsie de aur şi le duse la tatăl său. Niciodată n-a simţit împăratul mai mare bucurie decât când a văzut la masa sa merele de aur din care nu gustase niciodată.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăciţi în primăvară

Foamea aprinsă-n suflet râvneşte ospeţe
Iubire se pierde-n felii de cer rumenit
Înserare-n cuvinte, săruturi răsleţe
În turnul din vis clopotele au amuţit.

Murmură un pian în clape de cireşe
Primăvara-n pene de păun s-a despletit,
Tărâm al iubirii se ţese-n seri leneşe,
Ţipăt verde-al câmpiei în pupilă-nflorit.

Liliacul ninge mierle-n sărut înnoptat
La geam borangicul din măr aprinde luna
Din pleoapa unui cais un vis s-a răsturnat
Strunele sângelui sparg zăvoare întruna.

Albastrul fluid al nopţii curge-n pahare
Din păpădii se-aprind felinare de ceară,
În somn de porumbei păianjeni ţes hotare
Şi-aruncă lacrima primăverii în seară.

[...] Citeşte tot

poezie de Alice Puiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu îmi fortific somnul

Eu locuiesc un munte în care intru seara
prin uşa larg deschisă a jnepenilor suri
şi mă întind pe laviţa de piatră
mutilată de furia fulgerului
pe laviţa de piatră în care e-ngropată
ninsoarea neagră a insomniei mele
eu îmi fortific somnul şi el o piatră veche
rostogolită din culmea muntelui
spre ferigile văii
fereastra mea e mărul tăiat în jumătate
cu sâmburii ca două fecioare la scăldat
adorm în rădăcina copacilor bătrâni
mă scoală noaptea foşnetul coroanei

poezie clasică de Virgil Teodorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mare al împăratului se puse la pândă o săptămână întreagă: noaptea pândea şi ziua se odihnea; iară când fu într-o dimineaţă, se întoarse trist la tată-său şi-i spuse cum priveghease până la miezul nopţii, cum mai pe urmă îl apucase o piroteală de nu se mai putea ţinea pe picioare, cum, mai târziu, somnul îl copleşi şi căzu ca un mort, fără să se poată deştepta decât tocmai când soarele era rădicat de două suliţe, şi atuncea văzu că merele lipsesc. Nepoftită fu mâhnirea tatălui său, când auzi spuindu-i-se astă întâmplare. De silă de milă, fu nevoit a mai aştepta încă un an, ca să facă şi voia fiului său celui mijlociu, care cerea cu stăruinţă de la tată-său ca să-l lase şi pe dânsul să pândească, şi se lega că el va prinde pe hoţii care îi făcea atâta întristare. Timpul veni, merele începură a se pârgui; atunci fiul său cel mijlociu păzi şi el; dară păţi ca şi frate-său cel mare.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de oameni înţelepţi,
Cinstiţi şi buni, de omenie,
De gospodari harnici şi drepţi,
De tata care doarme-n glie,

De mama care ne-a sădit
În suflete grădini de flori,
De cer aprins la răsărit,
Mi-e dor de fraţi şi de surori,

Mi-e dor de mărul cel bătrân
Care rodeşte sub fereastră,
De nopţi când adormeam în fân
Şi de copilăria noastră,

De oameni blânzi ce m-au primit,
Punându-şi sufletul pe masă,
Lângă colacul împletit.
Mi-e dor, mi-e tare dor de acasă.

poezie de Valeria Moroşan din Vrăbiuţa norocoasă (2011)
Adăugat de Valeria Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna femeii mângâia coaja nevrăjmaşă a fructului al cărui miez intrase în rutina tăcerii seminţelor. Noaptea rămânea o prăpastie plină cu meri înfloriţi.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptare

Pe umerii slăbiţi
amurgul tot mai greu apasă
şi rezemat
sub mărul din livadă
stau în aşteptarea
acelei nopţi
în care liber
voi plânge liniştit.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă de smarald

păşim prin iarba de smarald timoraţi
cu praf de spaţiu-timp pe gene rare
pe braţe cu jerbe de flori arzătoare
din locuri cu meri roditori alungaţi

spre tronul nopţii păşim fiecare
de soarele de dimineaţă trădaţi
pe plute purtate de valuri mânaţi
pe-aceeaşi apă cu dolii domoale

o flacără-n întuneric se-aprinde
nu-i capăt de drum ci speranţă şi vis
fum de lemn nobil şi zvon de colinde

blândeţea pe căi căutăm dinadins
să fie drumuri de pace spre paradis
ori vânt ce bate-n deşert spre niciunde

sonet de Gheorghe Holobaca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi nu se luminase bine de ziuă, şi împăratul era în grădină ca să vază merele cele aurite şi să-şi împace nesaţiul ce avea de a se uita la dânsele. Dară rămase ca ieşit din minţi, când, în loc de mere coapte aurii, văzu că pomul înmugurise din nou, iară merele nicăiri. Încă fiind acolo, văzu cum înfloreşte pomul, cum îi cade florile şi cum roadele se arată iarăşi. Atunci îi mai veni inima la loc şi se mulţumi a aştepta până a doua zi. în ziua următoare, ia merele de unde nu e. S-a supărat împăratul, nevoie mare, şi porunci ca paznici să se uite să prinză pe hoţi. Dară aşi! unde e pomana aia! Pomul înflorea în fiecare zi, se scuturau florile, rodul creştea şi seara da în pârg. Noaptea se cocea. Oarecine venea atunci şi le lua, fără să prinză de veste oamenii împăratului. Pare că era un lucru făcut: acel cineva care lua merele îşi bătea joc şi de împăratul şi de toţi paznicii lui. Acest împărat acum nu-i mai era că nu poate avea mere aurite la masa lui, ciuda cea mai mare era că nici pârga acestui pom nu o văzuse măcar. Aceasta îl întristă până într-atâta încât p-aci p-aci era să se scoboare din scaunul împărăţiei şi să-l dea celui ce se va lega a prinde pe hoţ.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii luminii

Să deshămăm în zori caii albi ai luminii
Şi să-i ducem în luncile copilăriei din amintiri,
Pe limbile lor roşii să-nflorească ciulinii
Cu care-odată ne-am zgâriat în priviri.

Să pască-amintirile noastre fără de vină,
Din jgheabul inimii să bea lumină,
Să odihnească-n gânduri, fericiţi.

Cai de lumină, deshămaţi de noapte,
Fug prin grădinile cu mere coapte
Visând la vremea când aveam părinţi.

poezie de Traian Vasilcău din Regăsit în Cer (2009)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată vin colindători

Iată, vin colindători,
florile dalbe,
Noaptea pe la cântători,
florile dalbe.

Şi ei vin mere, mereu,
florile dalbe,
Şi-L aduc pe Dumnezeu
florile dalbe.

Şi-L aduc pe Dumnezeu
florile dalbe,
Să vă vă mântuie de rău
florile dalbe.

Inima să întărrească,
florile dalbe,
Oamenii să înfrăţească,
florile dalbe.

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj

Toamna blândă îţi trimit mesager la uşa ta
Şi soarele la zenit să te mângâie aş vrea!
Frunzele să-ţi spună mut despre dragostea ce-ţi port
Când aduse sunt de vânt în al vieţii tale port.

Cu el, inima-mi aprinsă vine iarăşi să topească
Flori de gheaţă-răvăşite care vor să înflorească.
Tu, primeşte darul meu, fiinţa ce sunt şi-am fost,
Ce-a avut un rost mereu şi-acum parcă, n-are rost!

Blândă toamnă, dulce doamnă te trimit cu mere coapte
Către dorul meu, dorit şi în zi şi-n miez de noapte!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa nopţilor restante

- În seara asta greierii mă cheamă
La un concert sub reflectorul lunii,
Furnicile-s deja în stal şi-aclamă
Soliştii care urlă ca nebunii,

Din cuibul lor trei rândunici se-ntreabă:
E muzică această nebunie?
Că rock-and-rollul este mai degrabă
Un drog care provoacă isterie.

Eu stau la geam şi mă gândesc că poate
Spre dimineaţă vor cânta romanţe
Şi vom parcurge lista cu erate
În doi că ne-au rămas de dat restanţe.

- E vara la un pas de noi, cerdacul
E-un rai cu busuioc şi lămâiţă,
Ne-a invadat cu ramuri liliacul
Şi luna poartă stele în cosiţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se învoiră a-i da o odaie să lucreze numai Prâslea singur, şi pe fiecare noapte să-i dea câte o trăistuţă de alune şi câte un pahar de vin bun. Argintarul îi ducea grija, fiindcă, ascultând pe la uşe, n-auzea alt decât cum spărgea la alune pe nicovală! Iară când fu a treia zi, el ieşi dis-de-dimineaţă din odaie cu furca pe tavă, pe care o scosese din mărul zmeului, ce era la dânsul, şi o dete argintarului ca să o ducă fetei împăratului. Argintarul nu mai putea de bucurie, şi-i făcu un rând de haine; iar pe la nămiez, când venise slujitorii împăratului ca să-l chele la palat, el se duse şi îi dete furca care torcea singură. După ce împăratul se minună de frumuseţea ei, dete argintarului doi saci de bani. Fata, cum văzu furca, îi trecu un fier ars prin inimă; ea cunoscu furca şi pricepu că Prâslea cel viteaz trebuie să fi ieşit deasupra pământului.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!