moarte şi picioare

Când supuşii mor în genunchi, degeaba împăratul moare în picioare.

aforism de N. Petrescu-Redi din Ergo... (1999)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine să mori în picioare decât să trăieşti în genunchi.

citat celebru din Emiliano Zapata
Adăugat de MuadibRO
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emiliano Zapata nu este autorul citatului“Mai bine să mori în picioare, decât să trăieşti în genunchi” – e din opera [...] | Citeşte tot comentariul

Vocea de bas: Tu ştii că ultimii decedaţi îşi dorm somnul de veci în picioare?
Vocea de soprană: E aglomeraţie mare sub pământ...

replici din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

Chiar şi-acum când voi fi mort
Nu vreau mijloc de transport.
Cum ştiu preţul că e mare
Merg la groapă... pe picioare.

epigramă de Mircea Constanda din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai de mine, cred că devin un zeu. Un împărat trebuie, cel puţin, să moară pe picioarele sale.

citat clasic din Vespasian
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afacerea unui avar

Când a simţit, Mitruţ, că moare,
Un loc de veci a cumpărat,
Plătise-un metru doar, pătrat,
Or să-l îngroape, în picioare.

epigramă de Petru Miloş
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa unui agronom

Muncind o viaţă pe ogoare,
Eu vreau şi mort să fiu rentabil,
Deci îngropaţi-mă-n picioare,
Să nu ocup teren arabil.

epigramă de Petru Miloş (5 mai 2008)
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajutor de înmormântare

Confratele întru umor,
Chiar când mormântul nu ţi-l sapă,
De eşti cu un picior în groapă,
Îţi dă un brânci în ajutor!

epigramă de Mircea Trifu din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur lucru ştiu. Când iubeşti, moartea rămâne un simplu medalion agăţat de o braţară la glezna piciorului tău.

Chris Simion în Ce ne spunem când nu ne vorbim
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu timpul toate lucrurile mor

Cu timpul toate lucrurile mor; pădurile văd cum
Cad arborii bătrâni, cum toate se destramă ca un fum:

Acel trunchi puternic care-a stat zeci de ani în picioare,
Dictator în patria lemnului, în veac nemuritoare,

Vreau să spun stejarul, tuturor plantelor supravieţuitor,
Se vestejeşte, moare şi se prăbuşeşte neatins de topor.

poezie de Robert Herrick, 1591-1674, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De veghe la capul mortului

Mortul deodat tresare
Şi se scoală în picioare:
Fire-aţi voi afurisiţi,
Încetaţi să mă bârfiţi!

epigramă de George Budoi din Viaţa şi Moartea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (11 ianuarie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Picioare noi îmi bat grădina,
Verdeaţa şi cărarea.
Un trubadur în vârf de ulm
Trădează-nsingurarea.

Alţi copilaşi se joacă-n iarbă,
Alţi morţi dorm în mormânt,
Şi primăvara vine iar
Şi fulgi cad iarăşi pe pământ.

poezie celebră de Emily Dickinson din Almanah "Convorbiri literare", traducere de Brânduşa Popescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet la capul mortului

Mortul deodat tresare
Şi se scoală în picioare:
Încetaţi, căci m-aţi trezit
Cu-acest bocet ipocrit!

epigramă de George Budoi din Viaţa şi Moartea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (11 ianuarie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stoicilor

"Suprimi dorinţa şi nevoia moare"...
Dac-aş urma fidel pe filozofi,
Să-mi satisfac nevoia de pantofi,
Ar trebui să nu mai am... picioare.

epigramă de Jonathan Swift din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu prilejul Moţiunii de cenzură din martie 2011

Moţiunea a căzut
Iar guvernul stă-n picioare;
Cine oare a văzut
Un mandat ce nu mai moare!?

epigramă de Nicu Petria (martie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba moartă

îi iese pe gură
cu picioarele înainte
o limbă moartă - câteva cuvinte
de neînţeles duc pe umeri
sicriul bătrânei

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ de morţi

În cimitir, unde-am lăsat pe mama,
Ploua istovitor, a îngropare,
Ca semn că dânsa nu mai are rude
Şi-o plânge, din oficiu, ploaia mare.

Aleile-şi pierduseră conturul
Şi iarba făcea semn uscat c-o doare,
Şi către groapa timpuriu săpată
Deodată n-a mai fost nici o cărare.

Am năvălit către mormânt, cu toţii,
Ca remuşcări de legiuni barbare
Şi ploaia ne unea cu cimitirul,
Un mort zglobiu să pară fiecare.

Ploua pe mama, ploaia de pe urmă,
Şi mă gândeam că-i vie şi tresare,
Şi n-am ştiut de ce nu poate ploaia
Să stingă dreptul ei la lumânare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ziar (19 octombrie 2002)
Adăugat de Liliana Proca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a văzut cum şovăie o limbă de foc către claia de fân? La început, arată sfioasă, precaută, domoală. Dacă o calci cu piciorul la timp, îşi trage sufletul şi moare; dacă o laşi însa în voie, răbufneşte deodată într-un uragan de flăcări, care mistuie totul în cenuşă.

Mihail Drumeş în Scrisoare de dragoste (1938)
Adăugat de Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zărindu-i, de pe unde se aflau răzleţiţi, păstorii veniră în fugă. Aşa cum săreau peste bolovani, cu bîte în mîini, înfăţişarea lor mai aspră era încă, răzbătînd în ea sălbăticirea şi spaima de a fi stat, atîtea zile şi nopţi, faţă în faţă cu molima şi cu moartea. Îmbrăcaţi în cojoace trecute prin multe ploi şi ninsori, cu opinci rupte în picioare, înconjuraţi de cîini lătrînd zănateci, gata să se repeadă, ei sosiră, stînd zece oameni acum, în faţa vacii care trăgea să moară.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel

Mă întorsesem strigând:
Unde este viaţa mea?
Doamne, ce-ai făcut tu cu mine
ca să-ţi mătur cu sufletul meu
natura lucrurilor.
De ce m-ai pus să-l văd pe arbor, doamne?
Şi, în genere, de ce m-ai dezrădăcinat,
făcându-mi picioare cu tălpi?
De ce m-ai blestemat să-mi fie
foame şi sete?
De ce te-ai logodit cu mine, doamne,
dându-mi dor de femeia mea iubită?
Hai, mori şi tu odată, doamne,
ca să fiu sigur că mor liniştit
şi nelogodit
şi plin de dor în sufletul meu
plin de dor.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!