poştă şi viaţă

De necrezut

Îmi pun în ordine
Viaţa de hârtie,
Înţeleg ce înseamnă
Socoteli şi chitanţe.

Cândva ştiam doar
Să-mi fac abonamente la gazete,
Acum plătesc facturi,
La bancă sau la poştă,
Se întâmplă de asemenea să scriu
Versuri.

De necrezut.

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. House: Sunt peste tot, doctori, avocaţi, poştaşi, unora le merge foarte bine, altora le merge groaznic. O să îţi bazezi toată viaţa pe cei cu care te trezeşti în aceeaşi încăpere?
Eve: O să bazez momentul de faţă pe cel cu care m-am trezit în aceeaşi încăpere! Asta e viaţa de fapt, o serie de încăperi şi oamenii cu care suntem în ele, şi asta formează vieţile noastre.

replici din filmul serial Dr. House
Adăugat de Ioana Teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea a aşteptat o viaţă prinţul pe cal alb, dar până la urmă a venit doar poştaşul cu pensia.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îndrăgit ecoul...

Am îndrăgit ecoul
În joaca din pruncie
Când tulnicam pe dealuri
Năstruşnice chemări
Şi-acum, la bătrâneţe,
Când mâna mea vă scrie
Parcă aştept răspunsul
De dincolo de zări...
Copil crescut la ţară
Eu ştiu că se cuvine
Să mergi pe drumul vieţii
Ca aţa după ac,
Îmi vine câteodată,
Nici nu mai ştiu ce-mi vine,
Să trag la geamuri storul
De ciudă şi să tac...
Dar a venit poştaşul
Sau cine o fi oare?
Cutia mea poştală
E plină de urzici...

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Nicoară-Horia (10 august 2010)
Adăugat de Nicolae Nicoară-Horia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, Milen, te implor încă o dată să te gândeşti la altă posibilitate prin care aş putea să-ţi scriu. Nu trebuie să te duci la poştă, nici chiar poştaşul nu trebuie să facă asta – cine e? – nici chiar şefii de la poştă n-ar trebui deranjaţi pe degeaba. Dacă nu poţi găsi altă soluţie, vor trebui să îndure scrisorile. Aseară te-am visat. Nu îmi amintesc detaliile, tot ce ştiu e că ne topeam unul în celălalt. Eu eram tu, tu erai eu. Cumva, tu ai luat foc. Îmi amintesc că am stins focul cu hainele, am luat o manta veche şi te-am bătut cu ea. Dar transmutaţia se petrecu şi era atât de intensă, că tu nici măcar nu mai erai acolo, în schimb acum eu eram cel care luase foc, şi tot eu eram cel care a încercat să stingă focul cu mantaua. Dar mantaua nu a stins focul şi nu a făcut decât să-mi confirme o frică mai veche de-a mea, cum că asemenea lucruri nu pot stinge focul. Între timp, au ajuns şi pompierii şi cumva, tu ai fost salvată. Dar tu erai diferită de la început, spectrală, ca şi cum erai desenată cu creta în întuneric şi ai căzut în braţele mele, fără viaţă sau poate ai leşinat de fericirea că ai fost salvată. Dar şi aici apăru incertitudinea transmutaţiei, poate că eu am căzut în braţele altcuiva.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul adresantului nemulţumit

Mă necăjeşte viaţa cu-o chichiţă,
De când stau eu, la casă, în oraş.
Pe strada mea numai vreo poştăriţă.
Ce să vă spun?! Nici urmă de poştaş!

Aş alerga precum o şcolăriţă
Şi i-aş ieşi 'nainte mintenaş.
Mă necăjeşte viaţa cu-o chichiţă,
De când stau eu, la casă, în oraş.

Ca să nu credeţi că-s vreo muceniţă,
Am peste drum un hâtru de unchiaş
Cu care schimb din poartă-o vorbuliţă,
Dar ce frumos ar fi să am poştaş!...
Mă necăjeşte viaţa cu-o chichiţă.

rondel de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretul rezistenţei mele

Găsesc încă-n cutia poştală scrisori, cele mai multe de la oameni
care-au luat-o razna-n cămăruţe sordide,
cu slujbe prin fabrici sau fără slujbe,
oameni care trăiesc cu curve sau fără femei, fără speranţă,
doar cu băutură şi furie.
Sunt scrise pe pagini rupte din caiete de dictando
cu un creion neascuţit
sau cu cerneală,
cu litere mărunţele, înclinate
spre stânga;

iar hârtia este cel mai adesea mototolită,
îndeosebi în partea de sus,
iar în ele ei spun că le place marfa mea,
c-am descris lucrurile aşa cum sunt şi că
ei au simţit asta, că le-am dat încă o şansă,
că cineva chiar le cunoaşte viaţa şi ceea ce simt.

E adevărat, am cunoscut acele realităţi,
mai acut decât mulţi dintre ei,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respiraţii politico-economice

Respiraţii politico-economice...

De la o vreme bărbaţii nu se mai bărbieresc
somnul şi-l împlinesc
între două staţii
de autobus
sau tramvai
micul dejun şi-l iau în pauza de ţigară

nu nu le mai pasă

copiii au spart tabla
la şcoală se fumează
pe la colţuri
în wc şi-n ghereta portarului
fondul clasei a mai
crescut
un părinte
repară tavanul
altul raşchetează parchetul la trezorerie trei bugetari aliniaţi la ghişeele de la parter

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi oamenii

când vremea testamentului
va alunga minutarul de pe cadran
noi, oamenii, vom fi încă aici
respirând greu şi aproape fără suflare
versuri mai albe ca aburul locomotivei.

cândva poştaşul bătea de două ori
iar sârma ghimpată mai despărţea
gardul vecinilor de câmpul cu maci.

problema întotdeauna este o ecuaţie
cu o necunoscută sau două,
viaţa,
Iisus răstignit pe troiţă
plânge cu lacrimi de sânge
satul ce-a rămas în copilărie
parcă nu mai este nici măcar
în pietre de hotar
la marginea lumii.

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada chiriaşului grăbit

Trec anii, trec lunile-n goană
Şi-n zbor săptămânile trec.
Rămâi sănătoasă, cucoană,
Că-mi iau geamantanul şi plec!

Eu nu ştiu limanul spre care
Pornesc cu bagajul acum,
Ce demon mă pune-n mişcare,
Ce taină mă-ndeamnă la drum.

Dar simt că m-apasă pereţii,
Eu sunt chiriaş trecător:
În scurtul popas al vieţii
Vreau multe schimbări de decor.

Am stat la mansardă o lună.
De-acolo, de sus, de la geam,
Şi ziua şi noaptea pe lună
Priveam ca la teatru, madam!
Când luna-mi venea la fereastră,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

poştaşul calcă pedala de acceleraţie a săriturii în lungime
lipeşte cu limba un colţ de palimsest şi-şi linge buzele
ce gust de mumie
şi restul ăsta de cuvânt ''rut''
mă urmăreşte ca pe un delicvent
s-a pus preţ pe capul meu o scrisoare pierdută
cine nu recunoaşte un poştaş
se va încinge o bătaie şi vor muşca toţi pământenii
vor muri toţi de cocoloaşe în gât
şi poştaşul îşi va vedea de drum mai departe
scrisorile nu vor mai avea destinatar
vor merge la groapa de gunoi
ciorile şi corbii îşi vor pune ochelarii şi vor citi
printre cranii
va începe să plouă şi voi lua liniştea de după
să-mi umplu geanta goală
şi uite aşa îmi voi pierde slujba
băga-mi-aş... în ea de viaţă

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stottlemeyer: Bine, deci... Brian a construit bomba şi apoi a trimis-o prin poştă de unul singur.
Monk: Corect.
Stottlemeyer: În timp ce era în comă.
Monk (admirativ): Trebuie să recunoşti – e un alibi destul de bun. E perfect!
Stottlemeyer: Monk, am cunoscut 15.000 de criminali în viaţa mea. Iată ce au cu toţii in comun: sunt conştienţi!
Monk: Totuşi.
Stottlemeyer: Psihiatrul tău se întoarce curând?

replici din filmul serial Monk, scenariu de Andy Breckman
Adăugat de Spătaru Cosmin, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

S-au întalnit la Poşta Mare –
La poştă-n Allenby – fireşte –
Şi cum erau şi buni prieteni,
Avram lui Smil îi povesteşte:

Remizier la Bursă, Bibkes,
Deştept şi făr-asemănare,
Se pricepea să descifreze
Oricare ‘ncurcături bancare.

Intai, credeam că e o glumă.
Pe urmă ne-am mai dumirit,
Dar nimeni nu putea să creadă
Că domnul Bibkes a murit.

Voinic şi sănătos ca tunul,
Şi cu pomete în obraz,
Un om de lume, plin de viaţă,
Şi totdeauna plin de haz.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament în lucru

Din cutia mea poştală
Pică foi, facturi grămadă,
Niciodată n-a fost goală,
În ultima perioadă.

Şi ca semn că-i toamnă iar,
Aşteptând prima ninsoare
Peste ultimul frunzar,
Vântul suflă-n buzunare.

Galben şi picat la faţă,
Răsucind un pix în mână,
Stau, încă de dimineaţă;
E sfârşit de săptămână

Şi-nceput de vreme rea,
Căci am primit într-un plic,
Scadenţa la viaţa mea;
Stropii bat în geam: pic, pic!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise strânse cu făraşul

Noaptea strângi vise cu făraşul,
Dimineaţa le preia din uşă poştaşul,
Le pune frumos în cârca unui hoţ
Care zilnic lasă cerul fără roţi.

Căruţa lui arde. Visu-i urât.
Realitatea strânge amarnic de gât.
În câteva zvâcniri, rămâne să-nvie
Pata luminoasă de scuză-n poezie!

Ce gândesc urmaşii, copiii mărunţi,
Cu grijă, frumos, în vise crescuţi?
Vina trăieşte mereu, în clipe abrupte,
În praful rotit în pâini prefăcute!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Sfântul Valentin

Nu un trandafir roşu sau o inimă catifelată –

Îţi dăruiesc o ceapă.
O lună învelită-n hârtie maronie.
Ea promite lumină,
ca o iubire care, cu delicateţe, se dezbracă.

Aici şi acum.
Te va orbi şi te va face să plângi cu lacrimi
ca o iubită.
Va deplasa reflecţia ta
într-o fotografie clătinată a durerii.

Încerc să fiu onestă.

Nu o carte poştală drăguţă sau o peţitoare.

Îţi dăruiesc o ceapă.
Sărutul ei înverşunat va rămâne pe buzele tale,
aidoma nouă,

[...] Citeşte tot

poezie de Carol Ann Duffy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar nici eu, de mă strig

O rugină de tei prin frânturi de amiezi
Vechi scrisori de amanţi peste timp încă ning
Din pănuşi de porumb mă privesc şi se sting
Ochii verzi de păpuşi, merii buni din livezi.

Trec poştaşi abătând foste vremuri prin gări
Un bătrân aţipit trece mâna prin nori
Plouă dor strecurat din arcuş de viori
Calcă talpa nisip pe adâncuri de mări.

Şi pe umbra ce sunt, un oraş osândit
La prăpădul tăcut al atâtor iubiri
Cresc pe străzile lui şi acum trandafiri
Şi pe umeri, înfrânt, un oftat de cuţit.

Vin în liniştea mea patru scânduri de pom
Despre viaţă citesc ochii mei într-un zar
Despre moarte învăţ dintr-un vechi calendar
Sunt o roată de tren într-o haină de om.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul Salvarii

Închide fereastra, perdeaua o lasă,
Dă zgomotul mării afară din casă,
Dă-mi voie s-aşez fruntea mea pe-al tău pantec,
S-ascult al rodirii şi-al tainelor cântec,

Să fiu tot o rană, să fii tot o rană,
Materia-n fierberea ei grosolană,
Să trecem în moarte din cauze varii,
Cu marea venind către noi ca barbarii.

Eu las adevărul acesta să steie,
Eşti cea mai fierbinte şi dulce femeie,
La noapte, plângând lângă tot ce mă doare,
Pe ochi desena-te-voi, straniu, cu sare.

Dă marea afară din casă şi vino,
Nestinso, neblândo şi iar nestrăino,
Pereche de umbra noptatecă pune
În contul durerii că eşti slăbiciune,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de măr

Cărăuşul zilelor de ieri
era un simplu poştaş,
bucuros de aduceri aminte,
parcă vrăjit de-o sirenă stagiară,
ce solfegia dintr-o maşină
şi hipnotizat de-o lumină scumpă,
ce nu avea nicio apartenenţă politică;
o lumină făcută... aşa... de florile mărului!
Viaţa de sub pod n-are amintiri;
speranţa e flămânzită de-atâta post.
Cufărul negru cu versuri albe
pentru lumea cealaltă
nu-i simplu de-nţeles,
are rânduri şi-ntrebări rupte
de simţiri şi cuvinte-n veri netrăite,
deci e tot... de florile mărului!
Ca un final sigur de egalitate
într-o ironie reconfortantă
şi-o sete de pierdere,
aici e-o singură religie:

[...] Citeşte tot

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul absolut

Uliţe strâmte, case fumurii, colindători şi preoţi
sclipind de ţuică bătrână şi gustări de cozonac înecăcioase,
eu, igrasios, cu tensiunea redusă la zero, în pragul
unei idei de geniu care întârzie,
iubiri apuse, esenţiale, bântuind lepros ca nişte cerşetoare
mincinoase şi tinere, cu fardurile înmuiate de ceaţă,
îngustimile oarbe, muchiile primitoare de spută fertilă,
aceiaşi poştaşi bizari, cu scrisorile lor de pe front,
şi chiar nevrând, şi chiar nechemată,
febra acestui nou început patologic, copilărindu-se
sinucigaş de-a naşterea precum cu o sticlă
cu cap de mort,
în care esenţa trecutului şi-a pierdut orice miros.

Acesta e singurul meu anotimp de moarte şi de viaţă.

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!