visare şi vulcani

În oglindă

Se oglindeşte timpul în istorii,
Nămeţi de stele veşnicii dizlocă,
Căci dincolo de vise iluzorii,
Meteoriţii moartea o invocă.

Se nasc morminte-nfiorându-şi tihna -
O cumpănă de vise şi de plăgi...
A renăscut în suflet neodihna
Şi-şi strigă ne-mplinirea inorogi.

O altă eră-şi cere întrupare
Erup vulcani cu sărutări de vis,
Se sting pe sâni poeme non-carnale
Când mări, perfecţiunea au atins.

Pe plaja nisipoasă a uitării,
Au eşuat balene, nave, bărci...
S-a hotărât întoarcerea acasă,
Dar, timpule, doar tu nu te întorci....

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o ruină-mbrăţişez abisul...

Ca o ruină-mbrăţişez abisul,
găsind în gând căderea - sunt epavă
şi un vulcan aprins fără de lavă
sau un sărman ce-a glăsuit din scrisul

cernelii transformate în otravă,
chiar de-n albastru-mi înălţam zapisul
într-ún tandem ce fost-a scurs şi visul
cu lenevia ce-şi găsea ispravă.

Aglomerez secundele în fire
şi firea o atrag din creştet dur,
să-mi împlinesc destinul c-o jertfire

în timp mai scurt decât mi-a fost să-ndur
întreg trecutul ce-a-nsemnat clădire
spre căi ce sting sclipirea din azur.

sonet de Ionuţ Popa (17 noiembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înrourata limbă a flăcarii

În această noapte
nimeni nu-i singur!

O scânteie întâmplătoare -,
aidoma
prin felul de a fi
flăcării -

Articulaţii-ale fulgerului
ce se salvează
in torentul
amnezical ploii.

Nimeni nu răspunde chemărilor tale!

Ne despărţim pentru o vreme
de albul cerc al fulgerului
care nu se va preface nicicând
în spirală de foc
pentru anotimpul care-şi visează

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Barzin Vlada din Atlantida (1987)
Adăugat de B. Vladislava
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acel nebun

Craterul vulcanului tău
visează cumva,
alintul jucăuş al vântului meu?
Cândva?
Puţin spre deloc?
Sau...

He, he...
chiar eu!
Acel nebun,
dintr-un timp
şi dintr-un spaţiu
dispărute demult!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se ştie pentru început ce se poate declanşa atunci când se începe analizarea viselor. Se poate pune în mişcare ceva lăuntric şi invizibil; foarte probabil, ceva care oricum ar fi ieşit mai târziu la lumina zilei — poate însă nu ar fi ieşit niciodată. Săpăm cumva ca să dăm de o fântână arteziană şi riscăm să ne izbim de un vulcan. Dacă există simptome nevrotice, trebuie să procedăm cu grijă. Dar cazurile nevrotice nu sunt de departe cele mai periculoase. Există uneori persoane aparent normale care nu prezintă simptome nevrotice speciale — sunt poate chiar medici sau educatori —, care chiar se fălesc cu normalitatea lor şi sunt exemple de educaţie bună, pe deasupra au opinii şi deprinderi de viaţă absolut normale, dar a căror normalitate este o compensare artificială a unei psihoze latente.

Carl Gustav Jung în Două scrieri despre psihologia analitică
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul uitării

Când umbra se revarsă în ape
cuprinde apusuri
şi urmele paşilor adânci
nisipuri albe rămân
după valuri
ştergând visul iubirii de ieri
marea absoarbe şiraguri
de lacrimi din clipele despărţirii
se simte răceala
gustului de sare din ochii tăi
suntem turnuri vii
înălţate spre cer
din ape limpezi
ducem pe frunte
coroana vieţii
cu zâmbet inocent de copil
am învăţat să fiu focul din apă
să respir odiseea răsăritului
din simfonia brizei
a rămas pe plajă...

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele din viaţa iubitoare

Însă, în adâncuri stranii
Mai simţi lacrima cum pică
Şi cum trec în grabă anii
Sub a timpului aripă.

Săgetând se-ndreaptă seva
Trupului, spre nemurire
Şi-n vulcani, mocneşte lava
Transformându-se-n iubire

Vântu-a nopţii sărutare
Risipeşte-n valuri gândul
Şi de vis şi de-ntristare
E cuprins întreg pământul...

Încă, genele cuprinde
Într-o horă, ca-ntr-o plasă
Retrăiesc atâtea vise
Într-o viaţă mai frumoasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin suflet

Fiindcă suntem doar la depărtare,
Cum să-ţi rostesc simţirea-mi prin cuvinte?
Cum să-ţi ating în gând o sărutare?
Cum să-ţi arăt că gura mea nu minte?

Cum să-ţi întorc privirile în palmă?
Cum să-ţi cunosc visarea în tăcere?
În mine e vulcan de toamnă calmă,
Iar timpul meu te caută... Te cere...

Suntem uniţi de-aceeaşi întrebare,
Dar despărţiţi de multe drumuri reci...
Şi paşii noştri merg spre o chemare
În care tu doar vii... şi nu mai pleci.

poezie de Florin Răileanu (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Mărul cât Edenul, ori aeroplanul, / aurul, varanul tot cer oxigenul... // Eu, dacă pierd trenul, nu mai văd vulcanul, / lavo-toboganul, timpul, pliocenul..., / n-apuc nici catrenul ce-ţi cântă gotcanul...! // Clipa-mi toarnă anul, clipa-mi dă desenul, / aripa, antrenul, arcul, buzduganul, / acul de brodează, de-aţâţă elanul, / aurul, sau banul de ceruri brăzdează...! // Bruma – chiar de-i brează – zebre va să-mi culce / într-un plai mai dulce, plai ce-mi constelează / brazii cu sfârlează, ceruri să-mi inculce... // Du-te-n Bobotează, vezi-l pe Neculce, / dă-i din vinul dulce până când visează: / prindă-ni-l găianul, merii cu Edenul, / mai tot oxigenul, ori aeroplanul...!» ‒ (XXXII), Glosalm de Brumar / 30 noiembrie 1967
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 48).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» (30 noiembrie 1967)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Ce îşi prinde noaptea stelele în păr
Dezlegând ispita, clipa când soseşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi-ntărite sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru, cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa când, din lumea invizibilă şi necuprinsă a nopţii, ceata de squaws s-a întors acasă, cei ce dormeau au avut multe vise. Tăişuri care spintecă, lumânări de oţel albastru, păsări cu cioc de rubin, peşti răi, şerpi râzând, gălbenuşuri de ou în mijlocul vulcanilor - iată ce au visat în noaptea aceea atâţia oameni, umili sau vicleni, care invadaseră ţara celor o mie de miriade de suflete. A doua zi, nimic nu se schimbase: doar o pulbere roşiatică se ridicase de pe tot continentul, pătrunzând până în cele mai retrase cotloane ale clădirilor somptuoase din piatră. Călătorii şi-au amintit acea zi sub numele de "ziua pleoapelor sângerânde"; sedentarii vorbesc de ea ca de "ziua uşilor care scârţâie". Dar şi pentru unii şi pentru alţii e vorba de aceeaşi zi. Poporul a crezut că şefii beţi ai indienilor au fost decapitaţi într-o ambuscadă. Cât despre indieni, degeaba mai celebrează ei încă, în acea zi însângerată a anului, înfrângerea lor finală. O numesc "ziua tâmplelor dureroase", neştiind că cele o mie de miriade de suflete însetate de sânge au săvârşit de atunci o sută de mii de miriade de răzbunări.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul unei nopţi de iarnă

Apărea în stele dinţate
chipul tău de atunci, numai contur.
Nopţile mele, în nopţile mele.
Stam lungit pe zăpadă, privirea
îmi hoinărea printre cetini, în jur,

Şi nu mi-era frig. Dimpotrivă,
abuream tot ca o pâine albă.
Stelele mă priveau curioase.
O, tu, carne a mea, visătoare,
o, voi, fosforescentelor oase!

Tot viitorul călătorea, călătorea,
de sus, de sub norii cei nevăzuţi,
pe fulgii cei albi, căci ningea,
dragostea mea i-apăsa, apăsa,
şi ei mi se topeau în răsuflare.

Pân' la genunchi mi s-ar fi scufundat piciorul,
dacă-aş fi vrut să calc peste gheaţă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braţele ochilor mei

Braţele ochilor mei
Te ating cu şuviţe de lumină.
În irişi plutesc visele
Can nişte îngeri
Pe frontispiciul divin.
Cu sărutări de sângeri,
Ţie, femeie,
Mă-nchin!
Eliberează vulcanul sentimentelor
Ce s-au oprit sub genele de speranţă!
Ţie îţi sărut talpa pleoapei
Pătate de lacrimi.
Vreau să fim împreună o viaţă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pojar

Pojar sub verdele de jad...
Desupra ploi de stele ard
Şi din adâncuri de vulcan,
Prohod de vise şi de ani.

Din veri de vis m-am înălţat
De vară, spre a fi bogat
Şi-n rod de ploaie renăscut
Revin cuvânt pe-acest pământ.

Sunt spic de grâu ori trandafir,
Mi-e plânsul cânt şi vals sublim
În zâmbete m-am întrupat,
Sunt vară cu adevărat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul Vândut

Adoarme visul pe un colţ de stâncă,
regretele din umbră contenesc,
doar gândurile stranii mai aruncă
cu jar adus dintr-un vulcan ceresc.

Dar mă trezeşte vântul deodată,
alerg spre geam, în cuget speriat,
privesc năuc spre bolta înstelată,
văd Carul Mic aproape răsturnat.

Din el se scurg iubirile trădate
într-un poem pe care l-am vândut
pe un ulcior de vin şi un sărut
când buzele mi se zbăteau uscate.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul vândut

Adoarme visul pe un colţ de stâncă,
regretele din umbră contenesc,
doar gândurile stranii mai aruncă
cu jar adus dintr-un vulcan ceresc.

Dar mă trezeşte vântul deodată,
alerg spre geam, în cuget speriat,
privesc năuc spre bolta înstelată,
văd Carul Mic aproape răsturnat.

Din el se scurg iubirile trădate
într-un poem pe care l-am vândut
pe un ulcior de vin şi un sărut
când buzele mi se zbăteau uscate.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul vândut

Adoarme dorul pe un colţ de stâncă,
regretele din umbră contenesc,
doar amintirile trădate mai aruncă
cu jar adus dintr-un vulcan ceresc.

Dar mă trezeşte visul dintr-odată,
alerg spre geam cu gândul speriat,
privesc năuc spre bolta înstelată,
văd Carul Mic aproape răsturnat.

Din el se scurg iubirile trădate
într-un poem pe care l-am vândut
pe un ulcior de vin şi un sărut
când buzele mi se zbăteau uscate.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc

Privesc prin fereastra deschisă
Cum se scurge lumina
În adâncul unui ochi de tăcere.
Părul albastru al cerului
Se unduie lin,
Dansul fotonilor
Prinde în vârtejuri de taină
Un zâmbet al unui copil
Care a descoperit un fluture alb.
Surâsul din noi a evadat,
Iar acum suntem un vulcan
În care a încolţit sămânţa iubirii.
Curcubeul ascunde ca o sprânceană
Visele noastre,
Muguri şi flori,
Flanchează altarul de stele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn pentru prunci

În gând să-mi pui o floare la mormânt,
Feciorul meu, chiar dacă eşti departe,
Căci mama de te vede lăcrimând,
Te mângâie de dincolo de moarte...

De bate vântu-n mine uneori,
Dacă mi-e frig şi inima-i pustie,
Cu visul tău înmuguresc în zori
Şi-am să renasc un puf de păpădie.

Mi-e gândul frânt în vreascuri de tăceri
Şi ard vulcani... Al lacrimii ocean,
Mă cheamă iar la margine de seri...
Tu ai plecat! De-acum nu te mai am!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul vieţii

Desculţ şi fără de păcat,
Pe drumul vieţii-nsingurat,
Aleargă sufletul şi plânge...
Din el cad picuri albi de sânge...

Din el curg râuri de lumină...
Dar viaţa nu-i o zi senină!
Se pierde în mătăsuri fine,
Spre lumi visate şi virgine.

Pe valul cast, transcendentale
Poteci urcând, spre neuitare,
Suntem spirala ruptă-n mii
De suflete, spre-a ne hrăni...

Suntem vulcan ce clocoteşte
Şi ca un val în noapte creşte...
Maree măturând destinul,
Plaja de roze şi seninul...
...........................................

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!