nuferi

Odă poetului fără mască

din ţara marelui zid
din ţara în care s-au inventat
praful de puşcă, hârtia, busola, furculiţa
periuţa de dinţi
zmeul şi jocurile de cărţi

din ţara în care locuieşte o cincime
din populaţia lumii
din ţara în care Ai Qing s-a ridicat
cu faţa spre soare
pentru a scrie imnul luminii

din ţara aceasta minunată
a apărut virusul ucigaş
şi odată cu el
omul cu mască a luat locul
omului fără mască

iar vina, ştim bine, se împarte la toţi
e vina negrelor gânduri

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Cod roşu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada lui Iskander

Aflatun, Aristu şi Regele Iskander, cum ştie orice om,
Sunt Platon, Aristotel şi Alexandru Macedon.

Sultanul Iskander, fie-i în veci numele pomenit,
Şi-a pus coroana pe cap, s-a aşezat pe tronul aurit
Şi-a exclamat, "Vin, trei flautiste tinerele
Şi Căpitanul încercat al navelor mele."

Şi-a băut cupa de vin, apoi le-a constrâns
Pe fete să danseze pân-au izbucnit în plâns,
Le-a sărutat şi le-a binecuvântat buzele florale,
Şi întorcând-se spre Căpitanul Tuturor Navelor sale:

"O, Domnul flotei mele care, fie vreme bună, fie vreme rea,
Navighezi din Golful Piersic până la Igluurile de Nea,
Găseşte-mi-i pe toţi înţelepţii neştiuţi ai fiecărui neam!"
Aşa a grăit Sultanul Iskander din Yoonistan.

"Daroosh e mort, acum eu sunt Rege,
Rege peste Tot şi Rege-a Toate, se-nţelege:

[...] Citeşte tot

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurământ călcat

Un fior mi-apare dintr-o veşnicie
Ca un vis frumos care a fost cândva.
Chipul tău de înger e fantomă vie,
Faţa ta de ceară - albă ca o stea.

Visez la nesfârşit clipele frumoase
Şi-mi amintesc ades privirile cuminţi.
Simt fiorul nopţii în artere, oase,
Simt misterul magic al clipelor fierbinţi.

Privirea ta precum un vânt de vară
Se îneca în lacrima de cer,
Şi luna-mprospătată c-o lumină rară
Ne petrecea pe drumuri de mister.

Dar ce folos că tu mi-ai promis iubire...
Ai să mi-o plăteşti cu lacrimi mai târziu,
N-ai să uiţi nicicând sfânta amintire,
Din prezent ţi-o spun, căci deja o ştiu!

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Enachii (1 mai 2011)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenind nesilit la tine

Rătăcitor plin lume şi prin aşternuturi
Albe ca de margarete calde,
Am tot muşcat şi-am prins săruturi
Din buze pline cu parfum de izmă verde
Ce se pierdea prin gura mea, hoţeşte,
În timp ce ochii vânturau în grabă
Miile de fire unse cu ulei de nucă coaptă,
Ce-mi înfiora plăcut doi irişi, tremurând în păr,
În părul ei atât de lung şi moale,
O salcie muiată-n râu şi-n ploile de vară
Ce caută cu disperare Soarele, să se usuce.

Pribeag prin braţe de femei străine-am fost
Cu sânii dornici să atingă cerul,
Muiaţi în şpriţ de vin, şi-apoi în miere,
Mi-au fost dulceaţa limbii mele, ore-n şir,
În timp ce amiciţia de-amor strângea
În taină, toate clipele trăite în extaz
Cu bucuria unui suflet ce a dat în pârg
Atins de vraja razelor ce-aduc iubirea,

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (10 februarie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce plângi mamă? (baladă, în memoria celei ce mi-a dat viaţă)

De vei citi aceste versuri,
Vei înţelege foarte mult,
Vei şti că dragostea de mamă,
E prea puţin, un... cult.

Când îţi văd privirea tristă
Şi pleoapele-n lăcrimate,
Simt că inima-mi plesneşte
Şi deodată nu-mi mai bate.

Să-mi revin mă uit la soare,
Îmi şterg fruntea şi obrazul
Şi-ncercând să-ţi fur o vorbă
Te-ntreb mamă: -Ce-i necazul?

Tu te-ntorci, privind spre mine,
Îţi stergi ochii cu năframa
Şi c-o voce tremurândă
Spui zîmbind: -Mânca-te-ar mama!

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marii satirici ai lumii s-au "hrănit" cu putregaiul societăţilor în care au trăit, aşa cum nuferii se hrănesc din noroiul de pe fundul lacului şi aşa cum ciupercile comestibile cresc pe bălegar. Florile acestor creatori sunt flori de putregai, sau, cum le spune Arghezi, "flori de mucigai".

aforism de George Budoi din Aforisme (2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doinele sâmbetelor albe

... cântul dalb al clipei are Cer senin şi mândru Soare mângâindu-ne ce doare...

Îmi e dor de tine, Soare,
de sărutul ce mă doare,
rău se zbate clipa-n tâmplă
cu o bucurie triplă
cea de ieri, de azi, de măine
ca şi aburul din pâine
când felia-şi plânge mama
lacrima îşi lasă coama...
albă-i panglica de doliu
că-i tăiată din linţoliu
în sicriul dorului
cu durerea zborului
ce-l alină-n zori suspinul
vara când îl unge pinul
fumul tânguie-n răşină:
''nu eşti, fată, o străină...''

Candela-şi boceşte mucul

[...] Citeşte tot

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baligi uscate

Târziu, mă întorc printre baligi uscate.
La maluri de ape, pe prunduri cu ştir, mărăcini
şi pelin, şi cu tufe de gherghini.
Îmi ung sufletul cu păcură arsă –
ca unui cal liber rosătura din greabăn
a şeii.

Mă scald în fluviu şi apoi, răstignit,
filtrez soarele printre genele ude.
Mi-este cald şi mi-e bine – parc-aş sta
întins pe oala de lut a-nceputului. Mâinile
mele se joacă cu nisipul, cu pleava purtată
de vânturi; privighetorile cântă, buhaii de baltă la fel;
mi se pare că aud tractoarele alergând pe câmp purceii mistreţi
şi, deodată, minune: copilul din mine trăieşte!
Dumnezeu îmi întoarce fericirea dintâi
într-o singură boare a nămolului fecund!
Un hoţ de miei m-a furat de prea tânăr;
auzi-l, auzi-l cum trece ostrovul, în trestii –
ţipă babuşca, mătăsarii; pe jar, fuduliile

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!