imponderabilitate

Cerc diurn

Cerc diurn -
Cerc descris de aştri
În mişcarea lor aparentă,
Zilnică, în jurul Pământului.
Datorită cuvântului
Şi a poeziilor citite, în speţă,
Am crezut doi ochi albaştri
Că adevărul spun.
Dar nu a fost să fie:
La spate se dădea o bătălie.
Sentimentul de dor e strivit,
Încrederea în om a murit.
În stare de imponderabilitate
Nici nu iubesc, nici nu urăsc,
Nici nu mai caut dreptate
De la cel ce mi-a promis aştri
Zâmbindu-mi cu ochii albaştri.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paraşutistul

Sfidează gravitaţia-n planaj de-o umbrelă,
cu mintea în imponderabil. E-o gazelă
sărind din trambulina aripată, mişcătoare,
spre-o sinucidere antrenată, o provocare.

Ce-i zboru-n fond?... Un contemplu al căderii
din visul de înalt, splendoarea, sensul vrerii
peste-un taboo al desprinderii de sol, spre cer;
unde doar temerar întâlneşte sunet în eter.

E-un ireal, de-a face altfel, exibiţionistul
'n cădere liberă, în suflet, cum artistul;
probează fizica în legi cu iz de axiomă
făcând din ceruri, explorare-n loc de dogmă.

Se-apropie ameţitor de solul tare
Sfidând păduri, abisuri, munţi sau mare...
E îngerul sosit din club privat, ce-i Paradisul!
E-un vis semeţ de zbor... căzut, PARAŞUTISTUL.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa gravitaţiei lacrimile sunt perfecte

şi tu ştii asta
mi-ai văzut durerile înălţându-se straniu
spre dincolo
.........................................
aici chiar nu contează cum se desenează lumile
nici cine se ocupă cu îmbinarea culorilor
.........................................
atât timp cât pot privi răsăritul ca pe o joacă
îmi văd de şotron
sar coarda
încalec norii albi
ca pe nişte pur sânge arabi
din dună-n dună până în lună
apoi
sătul de atâta ţopăit
între două înfloriri de cactus
ridic piramide

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de gheaţă

există câte un anotimp pentru toate
pentru a ne desfăta naivi cu lanurile de blândeţe din privirea
mamei
fără să ne imaginăm cât de multe tranşee ne aşteaptă dincolo de
proximitatea lor,
pentru a ne juca de-a v-aţi ascunselea cu fericirea
pierzând mai mereu,
pentru a ne calibra paşii către cruce,
pentru a încerca în zadar să dobândim
imponderabilitatea păsărilor,

pentru a privi în noi înşine ca într-un jurnal morbid de ştiri
pentru ca, mai târziu sau mai devreme, să fim năuciţi
de cât de multe adevăruri
pot fi muşamalizate de retină

şi o tăcere care dizolvă tot ceea ce cunoaştem există
pentru care noi oamenii şi anotimpurile vieţilor noastre
nu suntem altceva decât îngrăşământ natural
pentru florile de gheaţă

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evrika! Un bărbat scufundat în eternul feminin este împins din iad în rai, cu o forţă egală cu imponderabilitatea femeii dislocuite!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (4 mai 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Costel are momentele lui de "gratie". Aforismul (bazat pe o parafraza) e bun. Dragostea transforma iadul in rai. Scufundat in [...] | Citeşte tot comentariul

Imponderabilitate

Aşa este făcut Pământul
Cu greutăţi nenumărate...
Noi le cărăm pe toate-n spate;
Mai greu ni-l facem... cu mormântul.

Destine ne împovărează
Şi "dat " sau "scris", ele sunt toate...
Dăm vina pe divinitate,
Dar Dumnezeu... nu exersează.

De totul suntem responsabili,
Avem menirea de creaţii;
N-o folosim înspre aspiraţii...
Ne pedepsim în... incapabili.

Cel ce munceşte-i vinovat
C-o face pentru toată lumea...
El singur ţine naţiunea;
Ceilalţi profită, de la... Stat?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez la singurătate

Am crescut într-un ochi de viperă
ca un duşman de moarte,
mi-a rămas teama şi mai ales precauţia
care mă îndepărtează de risc,
în gândul meu nu e loc de întâlnire
e un spaţiu care trebuie să fie sigur.

Supus tuturor greşelilor
meditez o vreme la singurătate
şi deschid pe nesimţite porţile cuvântului,
trec prin ele cu sufletul picurat de tristeţe
până se pierde pe albul hârtiei.
într-un scris ce nu-i al meu.

Ca într-o cădere în beatitudine
caut o stare de imponderabilitate
undeva într-o stea cu numele tău
în care mă regăsesc altfel decât sunt
şi tu mă iubeşti
cu trupul luminos şi înalt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari

În primele zile-ale verii
trei ulmi, din cei cu frunze tremurătoare,
îşi aruncă umbrele peste fluviu.
Doi câini, cu limbile atârnând,
ajung obosiţi şi se tolănesc lângă
borcanele cu momeală pentru peşti.
Aruncând firul spre mijlocul apei,
pescarii de duminică urmăresc
siluete subţiri pe malul dimpotrivă.
Soţiile lor curăţă ceapă,
deschid sticle de vin, îşi fac unghiile.
Cei mai mulţi oameni se gândesc
puţin la acceleraţia gravitaţională,
ca, de altfel, la războaie sau
la imponderabilitatea timpului.
Cum ar putea ei şti că,
singur, doar gândul lor comun
la trecuta copilărie
ţine lumea în viaţă?

[...] Citeşte tot

poezie de Maurya Simon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire antigravitaţională

Iubirea într-o zi ne va scăpa
De pământeasca cruntă gravitaţie
Şi-n cerul necuprins ne va purta
Cu forţa ei divină de atracţie.

Prin galaxii ne vom plimba uşor,
Mereu în imponderabilitate,
Privind vrăjiţi la marele decor
Creat din vid pentru eternitate.

În Universul vast, nemărginit,
Vom fi uniţi ca stelele binare,
Nu va mai fi nici nor, nici asfinţit,
Ci doar lumina noastră călătoare.

Nimic în cale nu ne va ieşi;
Asteroizi, meteoriţi, comete,
În găurile negre vor sfârşi,
Fiindcă iubirea vrea să ne desfete.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (18 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericit că pot număra stelele fără a fi dus la ospiciu

e felul meu de a da gaura clipelor
cu speranţa că infinitul va curge lin
impasibil
prin toate stările mele de agregare
prin toate
chiar nu am o evidenţă
sunt din ce în ce mai dezordonat
când sunt puf de păpădie în luptă strâmbă cu gravitaţia
când delfin în căutarea atlantidei
din când în când sunt zmeu în vreo poveste cu happy-end
iubesc cu şapte inimi din cele zece
dar nu uit niciodată şirul stelelor
număr şi număr
contabilizez şi aşez la dosar
fiecare cădere de stea
toate promisiunile făcute sub lună plină
pecetluite cu sărutări
fiecare dorinţă
fiecare dans
doar sunt cel mai fericit numărător de stele

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele tale au ceva din aroma merelor primordiale

pentru că trupul meu devine imponderabil când mă săruţi
aşa că nu-l mai judec pe adam că s-a lăsat pradă ispitei
cum poate şi dumnezeu s-a lăsat pradă poeziei
când a inventat femeia

ştiu sigur că dacă aş fi avut puterea lui
luna ar fi fost mult prea puţin să-ţi ofer în schimbul iubirii
poate că aş fi fost dispus să-mi negociez tot universul
dar eu am doar un om din zăpadă artificială drept minune
iar pentru el nu e valabilă nici măcar legea acţiunii şi reacţiunii
suferă de inerţie acută şi se lasă apăsat de gravitaţie

doar îngerii şi uneori cosmonauţii plutesc în modul acesta special
descoperit mai întâi de adam pe buzele evei
cu mult înainte de a hotărî newton că merele trebuie să cadă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cireşii înfloriţi sunt perfecţi

ca şi cerul sub care mor samuraii
pentru a nu mai exista niciodată dezonoare
deşi între două războaie pierdute
câştigătoare este doar pacea
poate şi fluturii de pe un câmp cu margarete
sau liniştea imensă de sub pătura pământului
înainte de a-mi lăsa din nou iarba să crescă
din inimă din ochi din toate lacrimile

fericirea că în sfârşit nu mă mai doare nimic
precum şi sentimentul că între doi paşi de furnică
este loc de atâta nemărginire cât să-i spun dumnezeu
nu pot decât să facă timpul imponderabil
iar toate clipele atunci se vor naşte rotunde
din lacrimi de înger sau de mamă
şi cele care vin şi cele care pleacă

trebuie doar un suflet care să le consume liniar
înainte de a redeveni nemărginite

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de gheaţă

există câte un anotimp pentru toate
pentru a ne desfăta naivi cu lanurile de blândeţe din privirea mamei
fără să ne imaginăm cât de multe tranşee ne aşteaptă dincolo de proximitatea lor
pentru a ne juca de-a v-aţi ascunselea cu fericirea
pierzând mai mereu
pentru a ne calibra paşii către cruce
pentru a încerca în zadar să dobândim
imponderabilitatea păsărilor

pentru a privi în noi înşine ca într-un jurnal morbid de ştiri
pentru ca mai târziu sau mai devreme să fim năuciţi
de cât de multe adevăruri
pot fi muşamalizate de retină

şi o tăcere care dizolvă tot ceea ce cunoaştem există
pentru care noi oamenii şi anotimpurile vieţilor noastre
nu suntem decât îngrăşământ natural
pentru florile de gheaţă
de la ferestrele veşniciei

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica Sufletului

Arcuşul alunecă pe-o strună, şi-a lui cânt
Mângâie-n surdină membrana din ureche.
Undele sonore, line, ca o poezie, în eter curg,
Şi-mi creionează pictural, armonios, plăcut,
Un univers desăvârşit pentru visare.

Dau frau liber amintirilor ce în minte se trezesc,
Simţăminte tandre, prietenoase mă-mpresoară,
Cu desfatare – ascult cântul la care sufletul –mi vibrează
Şi- l fredonez in liniştea unei tainice-nserări.

Cu simplitate -mi spun, "muzica e o vrajă" şi a ei magie
Mă plimbă pe a mea orbită circulară.
Plutesc imponderabil, ca fulgul jucauş în adierea
Vibraţiilor corzii ce nu contenesc a fi.

Şi-apoi, să fii binecuvântată, fiinţă omenească
Şi bucuria de-a trăi în muzică, să înflorescă
Ca un câmp de păpădii in plină primavară!
Iubeşte, cântă, râde, veselă să fii,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

jack d.
mă ucide de azi-noapte
cu un citat alcoolic -
"somnul e o experienţă a morţii".

înclin să-l contrazic,
dar atunci când dau un spaţiu mai jos
(ca o fatalitate cu autocorector),
apare un somn lângă altul,
doi întinşi,
ca un dublu mormânt care respiră,
fără să ştie,
prin 4 plămâni ai pronumelor
anonime
încă.

iniţial am crezut
că este un parteneriat bezmetic,
aşa cum se întâmplă
cu adresele care se trezesc alături

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Daşoveanu din Patru interzis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresia

La colţ de stradă mor prieténii,
amantele se culcă cu mai mulţi,
copiii simt c-au devenit adulţi,
tot alergând pe străzile pustii.
Şi toamna rece vine peste noi,
iar frunzele, pe ritmuri de poem,
plutesc incert pe trenuri care gem
ducând soldaţii noştri la război.

Oraşul tot e un coşmar stupid,
iar oamenii stresaţi nu înţeleg
ce-i parte separată ce-i întreg
în graniţele care ne închid.
Şi-n orice întrebare e un chin,
îl resimţim în inimă şi-n gând,
se sting în noi speranţele plângând
pe marginile unui crunt destin.

Himerice imagini trec prin vis
şi ne trezim în spaime şi-n delir,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfaltul îmi tot ceartă tălpile

ba că-s verzi
ba că păşesc ca pe o mare neagră
ba că şoptesc aiurea de prin valsul florilor
ba una ba alta
parcă din ciudă că tălpile mele
încă mai poartă pe ele pământul întors peste grâu
iar răspunsul paşilor mei neînvăţaţi cu tropotul tramvaielor
e precum liniştea aceea deplină dintre două eternităţi
cât o pâine
deşi ştiu că e doar supărat că iarba trece greu prin el
poate râvneşte la un trifoi înflorit
pe când copiii nu mai ştiu să deseneze decât pop corn
........................
noaptea trecută i-am dăruit din lacrimile mele
mi-am pus apoi tălpile la uscat şi visele
nu vă mai miraţi aşa
visele încă au rămas să împace asfaltul cu cerul
i-am promis că voi merge în palme şi în genunchi
cât să nu-l mai doară câmpia din tălpile mele
nici dealurile nici munţii nici deşertul

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua noastră

Privesc pe înserat la stelele ce strălucesc
Este un peisaj dumnezeiesc
Am căutat cu disperare-o stea
Ce-ar putea să fie steaua mea şi a ta

Cred că ne-am cunoscut acolo sus în ceruri
Cum am ajuns aici sunt doar misteruri
Eu ştiu că ne-am iubit indubitabil
În mediul cel de sus imponderabil

Te-ai plictisit să mai plutim aievea
Şi-ai hotărât, cum a făcut şi Eva
Jos pe pământ să încercăm se poate
Să ne iubim măcar o zi şi-o noapte

Eu ţi-am propus să amânăm un an
Desigur că l-am consultat şi pe Adam
Dar tu mi-ai spus, cu nasul cam pe sus
Că nu concepi, că timpul s-a cam scurs

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspendată între viaţă şi moarte

O bulă cât de mică de aer, caut disperată...
Mă-ntind, mă contorsionez,
e oare adevărat sau visez?
Mă înec, mă agit,
aştept o minune în a mea disperare,
să mă scoată din această stare...
Sunt în imponderabilitate,
am uitat şi de durerea cea mare din gâtul forţat
pentru a putea expira aerul cu greutate intrat.
Opresc o Clipă din al său galop,
o-ntreb umilă de-i ultima şi-o implor să stea pe loc...
Aş vrea ca viaţa-mi să mai aibă un scop,
timp să-mi dea pentru a putea saluta
iubirile, primăvara şi o stea...
Suspendată aşa, între viaţă şi moarte,
aripi multicolore de Îngeri se-arată,
cu grijă pe-un pat de spital mă aşază,
pe rând, trupul şi sufletul îmi îmbălsămează
cu medicină şi licoare de iubire,
încet, încet, îmi intru-n fire.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva ore de delir

În liniştitele mele zile uneori,
lentile imaginare mă zgârie rareori,
precum spinii trandafirilor în zori.
O lentă mişcare ne-a purtat
unul lângă altul şi ne-a-ngemănat nepremeditat.
Braţele-ţi puternice mă strângeau
ca şi cum lăsându-mă să plec,
raţiunea vieţii tu pierdeai
cum peştii îşi pierd viaţa-n lacul sec.
Ca o noapte întunecată în care mă pierdeam
erau ochii tăi negri când pe ai mei întâlneau.
E vie încă amintirea sărutărilor tale,
ale buzelor aspre ca lutul din vale,
a limbii tale dulci ce gura-mi explora,
furându-mi oxigenul tot
şi inima-mi în imponderabilitate apoi lăsa.
Fiecare geamăt ai dus cu tine,
picaturi de sudoare cu sărutări ai uscat,
orice mică palpitaţie ai căutat şi cu tine ai luat,
fără respiraţie şi speranţă de viaţă m-ai lăsat.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!