însănătoşire

Partenza

Partenza!...
Mă cheamă tangenta
Vieţii multiple, trăită-n beţia
Şi-n visele roze şi verzi de haşiş...
Mă cheamă bizara, prelunga şi lenta
Minciună-a vieţii trăită-n decorul
Haotic al clipei când cu-ochii închişi
Aplauzi actorii,
Ucizi autorul,
Bisezi nebunia
Şi-n ultimul stadiu de metamorfoză,
Cu ultima doză
Începi agonia!...

Partenza!
Mă cheamă portretul
Femeii absente, cu ochii topiţi
În două elipse concave de smoală...
Mă cheamă parfumul ocult şi magnetul
Mulatrelor blonde cu dinţi poleiţi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, III, nr. 9 (14 decembrie 1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi iubi la infinit pe cineva care te răneşte. Trebuie să te trezeşti la un moment dat. Trebuie să ai puterea să te izolezi, să zaci, să te vindeci, şi abia apoi să începi o relaţie. Nu poţi să încerci să aşezi o iubire peste alta, după o poveste de dragoste există o convalescenţă, un doliu erotic.

Alice Năstase Buciuta în Noi suntem zeiţe
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul se întoarse de la bătălie biruitor, dară în loc să-i iasă fiul să înainte, să-l primească cu bucurie, ieşi numai împărăteasa şi-i spuse că fiul ei este bolnav. Împăratul pricepu numai de cât de unde-i venea boala, şi chemă pretoţi, doftorii şi doftoriţele din lume, dar toţi îi ziseră: că pînă nu va da fiului său de soţie pe doamna Chiralina, el nu se va însănătoşi. Împăratul trimise soli peste soli la doamna Chiralina, dar fu peste putinţă; căci tatăl ei nu voia să o mărite. Auzind feciorul împăratului toate acestea hotărî să se ducă el însuşi să o ceară de la tatăl ei. Aşa dară spuse tote acestea fratelui să de cruce şi într'o zi plecară amândoi şi se făcură nevăzuţi. Merseră zi de vară pînă seară şi ajunseră la muma Crivăţului, bătură la uşă şi ieşi înaintea lor o babă sbârcită şi întrebă ce caută? Ei respunseră că-i cer găzduire ca pînă a doua zi, şi să le spuie pe care drum să apuce ca să ajungă la împărăţia doamnei Chiralina. Baba se uită la dânşii cu milă şi apoi le zise: v'aş primi în casă cu mare bucurie ; dară mi-e frică că va veni fiul meu şi vă face pe amândoi sloi de ghiaţă ; duceţi-vă mai bine la sora mea cea mai mică, că ea poate să vă găzduească şi să vă spuie drumul la doamna Chiralina.

Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurt metraj ideatic

în interiorul serii sunt trandafiri purpurii de speranţă
orice amurg e o aducere aminte a dimineţii,
uneori a o dimineaţă eternă,
de asta nu te sărut niciodată înainte de lumină,
nunta de întuneric a nopţii
e pentru sângele văduv de piatră
fără putinţă-n tăcere a cântări-n cumpănă de fiinţă
nici cât o convalescenţă a ploii

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Claire: Ai folosit balsamul acela pe care ţi l-am adus?
Catherine: Nu. Fir-ar. Am uitat.
Claire: E preferatul meu. O să-ţi placă mult, Katie. Aş vrea să-l încerci.
Catherine: O să-l încerc data viitoare.
Claire: O să-ţi placă. E cu jojoba.
Catherine: Ce este jojoba?
Claire: E un ulei care îţi face părul sănătos.
Catherine: Părul este mort.
Claire: Ce?
Catherine: Este... ţesut mort. Nu-l poţi însănătoşi.
Claire: Cum spui tu. Dar e bun pentru păr.
Catherine: Ce anume? Ceva chimic?
Claire: Nu. Este organic.
Catherine: Nu poate fi şi organic şi chimic în acelaşi timp.
Claire: Nu ştiu ce este.
Catherine: Ai auzit de chimie organică?
Claire: Îmi face părul să arate, să miroasă şi să se simtă plăcut la atingere şi asta este tot ceea ce ştiu despre balsam. S-ar putea să-ţi placă dacă te hotărăşti să-l foloseşti.
Catherine: Mulţumesc. Am să-l încerc.

replici din filmul artistic Dovada, scenariu de David Auburn
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convalescent de România

Lacrimă gata să zboare
din ochiul lui Dumnezeu
România-i taina care
vindecă poporul meu

Din ochiul lui Dumnezeu
coboară iată cuvântul
şi de-aceea poate eu
întrerup ziua cu gândul

Coboară iată cuvântul
România-i taina care
nu tace vecii de-a rândul
lacrimă gata să zboare

Din ochiul lui Dumnezeu
taman în cuvântul meu

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 februarie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trib XV

Şi parcă aveam un cuier cenuşiu în spate. Cu haine.
Cu multe haine şi multe braţe.
Cu urechi scămoase. Lungi.
Bălăbăneau toate hainele şi toate pălăriile.
Foşnind. Foşnind, învăluindu-mă
cu vocile lor moi, căptuşite.
Ca o salată de păianjeni pentru Dumnezeu,
Ca untdelemnul. Ori ca mierea.
Ca însăşi convalescenţa mea liliachie.
Urechile clămpăneau. Pe cuier
se urcau frigul şi gândacul.
Era un gândac de la ceilalţi.
Pasărea împăiată ciugulea ceva din liniatura orologiului.
O muzică tubulară restabilea cordialităţile cu viaţa.
Cu viaţa cui? a cui?
Bălăbăneau toate hainele. Scuturându-şi
toate scamele peste mine.
Peste creionul meu.
Şi sângele se făcea vâscos, tulbure, intoxicat.
O cretă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am spus că dorurile prind rădăcini la răscruce de gând? Freamătă, şubrezesc apusuri cuminţi, amestecă orgolii şi ispite. Iulie are chip de floarea soarelui şi noi, cu paşi de lut proaspăt ne-am smus din toate amintirile. Ne hrănim reciproc cu sfidare vădită ca nu cumva evidenţele să ne strivească fărâmele restante de vanitate hâdă. Şi tot aşa văzduhul lipeşte cu regret bătăi de inimă prin valuri de reminescenţă. Una singură, cu emoţia iubirii şi a uitării în proces molcom de convalescenţă. Mi-e sete de tine. Te-aş sorbi cu poftă dintr-o boare de vânt răcoros. Mi-e destul.
Să-ţi stau lipită de gene lungi cât să mă vezi pretutindeni în obscurităti şi linişte. Şi când ne alungă dorinţele în braţe de vară târzie, goi şi dornici de extaz, ce zbucium! Facem ce vrem şi mai ales cum pentru că viaţa nu se vinde la duzină. Arunc cuvinte la întâmplare într-o şoaptă fierbinte şi tu la prinzi în zbor frânt pe aripi de fluturi. Eşti completare. Înţelegi?
Mă răcoresc în adâncurile tale cât să mă vindec de străini lacomi şi realitate

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corneliu Codreanu, în lupta sa de regenerare morală a poporului românesc şi de însănătoşire a politicii lui, s-a adresat în primul rând tineretului, din sânul căruia apăruse şi el. Cu acesta el se putea întelege mai uşor pentru că era mistuit de acelaşi foc naţional şi simtea aceeaşi nelinişte în faţa unui viitor ce se profila nesigur şi sumbru.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru dezlegare de farmece

Înviază Dumnezeu, gândul vrăjmaş
risipească-se ca fumul ucigaş,
în calea vântului, ca fumul ucigaş.

Risipeşte, Doamne, reaua pătimire
şi dă vieţii mele însănătoşire,
sufletului robit însănătoşire.

Risipeşte al vicleanului farmec viu,
ce sufletul mi-l pierde pasăre-n pustiu,
dă-i un strop de apă păsării-n pustiu.

Risipeşte vraja care se răzbună,
sufletu mi-e zdrobită pasăre-n ţărână,
albă si zdrobită pasăre-n ţărână.

Dă-mi stihul cel dulce din Sfânta Psaltire
să biruiască vicleana nălucire,
cuvânt din Psaltire peste nălucire.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crâmpeie de febră

Până unde înţelegem?
Până unde mărginim?
Până unde iertăm?
Până unde iubim?

Unde sunt lanţurile ce-odată primite
Podoabe ni s-au părut,
Unde sunt revoltele ce odată deşteptate
Peste noi au căzut?

Aparţinem acestei epuizabile întâmplări
Acestor cinice fobii,
Acestui labirint de spaime şi profeţii...
Acestei memorii, capitonate cu trădari,
Care cu fiecare gest ne răneşte,
Acestui pas rezemat într-un haos lucid
Pe care nici unul dintre noi nu-l porneşte...

"A fi sau a nu fi" rămâne
Convalescent răspuns zădărniciei,

[...] Citeşte tot

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1985)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aria MJJ...

Te răspândeşti cu grijă în cele patru vânturi,
Înfăţisând la propriu tot şirul de-anotimpuri,
Că-n fiecare clipă stau ale tale cânturi,
Prezenţa ta senină ţi-e mai presus de-Olimpuri;

Eşti strop de primăvară, un strop de întremare,
Ce-n ritmuri colorate pămîntu-nmugureşte,
Eşti soarele de vară cu raze de exclamare,
Ce minţile ne-mpacă şi inimi ne-ncălzeşte;

Eşti toamna aurie pe frunze muzicale,
Prin picuri de răcoare cu belşugul ei cu tot,
Eşti iarna cea festivă ce fulguie-n urale,
Un basm la gura sobei, vin fiert sau un compot;...

Noi suntem pentru tine, tu pentru noi, un crez,
În doar două cuvinte, eternul amorez!...

sonet de Vasile Zamolxeanu (25 septembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barbara Allen

În oraşul Scarlet, unde m-am născut
Era o fecioară mai blondă ca o stea,
Din pricina ei orice flăcău, ofta, ofta!
Barbara Allen o chema.

În luna mai când bobocii dau în floare,
Când mierla cântă şi cerul e-albastră peruzea,
Tânărul Jemmy Grove zăcea bolnav de moarte,
Fiindcă Barbara Allen nu-l iubea.

Au trimis un mesager s-o cheme-îndată,
Îşi simţea pulsul vieţii tot mai firav;
"Vino-îndată, stăpânul doreşte să te vadă,
Barbara Allen, stăpânul e bolnav."

S-a apropiat încetişor, încetişor;
Încetişor a tras deoparte,
Perdelele albe de la pat –
Vai, tinere domn, eşti pe moarte!"

[...] Citeşte tot

poezie de Autor necunoscut, Scoţia din Balada a fost tipărită prima dată în anul 1666, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnavii de cancer de la spitalul din Ploieşti, din lipsă de medicamente au fost externaţi

N-au mai cumpărat buline,
Pe bolnavi sunt supăraţi,
Cei ce nu s-au făcut bine,
Au fost "exmatriculaţi".

epigramă de Paul Constantin (19 iulie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp dual

Pe mine mă cunoaşte femeia
care poate să cânte la două inimi,
ca la un instrument muzical
deşi, ocarina era demult inventată...
deşi, nu mai ştiu nimic despre acest anotimp dual
parcă ne-am cunoaşte din alt timp
aşa am ajuns să ne rostuim vieţile în altă viaţă
întrându-ne unei alteia, adânc sub piele
scriindu-ne pe rând, câte un monolog
mă bucur ca un copil care vede prima oară zăpada!
cred că acesta e ceasul însănătoşirii mele...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (14 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină în convalescenţă

Mult stimată primăvară
până când o iarnă-amară
Până când boală şi vânt
şi pe-afară şi-n cuvânt
Până când doar întrebări
peste nouă mări şi ţări
Unde-i oare Făt-Frumos
l-ai trimis în iad pe jos
Ne-ai lăsat ai nimănui
patrie gust amărui
Rai în gură dar pe limbă
dracul garda iar îşi schimbă
Gura dau ca s-o deschid
dar pe buze creşte-un zid
Doamne şi cu cât vorbesc
mă arde un dor ceresc
Şi genunchii prind a spune
Doamne înc-o rugăciune

poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la ran[ (martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină în convalescenţă

Mult stimată primăvară
până când o iarnă-amară
Până când boală şi vânt
şi pe-afară şi-n cuvânt
Până când doar întrebări
peste nouă mări şi ţări
Unde-i oare Făt-Frumos
l-ai trimis în iad pe jos
Ne-ai lăsat ai nimănui
patrie gust amărui
Rai în gură dar pe limbă
dracul garda iar îşi schimbă
Gura dau ca s-o deschid
dar pe buze creşte-un zid
Doamne şi cu cât vorbesc
mă arde un dor ceresc
Şi genunchii prind a spune
Doamne înc-o rugăciune

poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la rană (martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacient

Eu n-am să mă fac bine niciodată,
Mereu voi suferi de-o boală grea,
Simţindu-mi conştiinţa vinovată,
Că nu e totul bine-n ţara mea.

Puteţi să mă-ntrebaţi: - Ce vrei, băiete?
În treburile mari de ce te bagi?
Am să răspund milos şi pe-ndelete:
- Eu ştiu că îmi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.

Mi-am investit şi nervi şi timp şi viaţă,
În drumul care m-a ademenit
Şi-am acceptat să dorm pe copci de gheaţă
Şi să trăiesc pe muche de cuţit.

Puteam să-mi fac în alte părţi avere,
Puteam să fiu un bun european,
Puteam să mă înscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Vai... Câtă cruzime!
Lucian: Aşa-i; din nefericire mai există şi asemenea indivizi care nu se dau în lături de la asemenea fapte reprobabile.
Maria: Poftim?! Desigur, ai dreptate, dar nu la indivizii aceia mă refeream eu.
Lucian: Nu?! Atunci la ce?!
Maria: La cruzimea cu care foarte multe flori au fost smulse de la locul lor, doar pentru a ajunge şi a sfârşi în nişte vase cu apă, următoarea lor destinaţie, ultima, fiind, foarte probabil, o ladă de gunoi. Câtă cruzime!
Lucian: Ah, asta era... Desigur, în felul tău poate ai dreptate, însă prezenţa acelor flori are un scop bine determinat, ba încă unul nobil: acela de a o mai înveseli pe domnişoara Petra, în perioada de convalescenţă.
Maria: De acord; nu te contrazic, însă acest scop şi-l puteau îndeplini la fel de bine şi dacă erau aduse cu rădăcini, în vase cu pământ, nu aşa, rupte... Deci, ţine minte, Luci, altădată nu oferi un buchet de flori, ci o glastră cu flori, vii, care vor răsări şi-n anii următori, cu o îngrijire adecvată; vor aduce tot atâta fericire în sufletul celui căruia doreai să-i alini suferinţa.
Lucian: Bine, am să încerc să nu uit.
Maria: Ah, scuză-mă; vorbea biologul din mine. M-a răvăşit însă imaginea atâtor flori rupte, când ar putea fi lăsate să trăiască, pentru că şi ele trăiesc... Ştii, într-un fel şi asta este tot o crimă; dacă florile ar avea grai şi ne-ar putea spune ce cred ele despre asta, nici nu vreau să-mi imaginez ce-am putea afla, ce-am auzi şi nu ştiu dacă s-ar ţine cont de părerea lor, dar să lăsăm asta. Măcar domnişoara Petra e mulţumită şi veselă văzându-le; ei nu i-am împărtăşit opinia mea, ca să n-o indispun...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel sau fleacuri în formă fixă

Veghează nopţi plutirea ta adâncă,
Femeie,-mi dai merinde spre delir...
Sisif mai urcă-n miezul minţii stâncă,
Peniţa-n alb înţeapă, trandafir.

De straiul fals nedezbrăcată încă
Ci duhul tot cu vorba îţi respir...
Veghează nopţi plutirea ta adâncă,
Femeie,-mi dai merinde spre delir.

Îmi spui iubire-n vis de şoaptă ţâncă
Convalescent pe zări pe căi mă mir
Din palma vieţii îngeri îţi mănâncă
Şi-n sânge-ţi beau al zilelor porfir...
Veghează nopţi plutirea ta adâncă.

rondel de Ştefan Petrea
Adăugat de Pictorul
Comentează! | Votează! | Copiază!