gardieni

Eugen: Luci unde-i? N-a sosit încă?
Nistor: Se pare că n-a reuşit, dom' profesor.
Eugen: Eu am mai venit în nava voastră, înainte de ora 08.00 şi am stat până după 08.10, dar voi n-aţi sosit. Se pare că aţi cam întârziat azi, toţi.
Alex: Aşa-i. Am întâmpinat unele greutăţi la plecarea de acasă, din partea unor reporteri prea insistenţi; de abia am reuşit să ajungem.
Eugen: Bine, vă scuz. Asta pentru că vă înţeleg. Aveţi cumva nevoie de protecţie în următoarele zile? Gardieni, ceva, care să vă păzească de furia mulţimii, deşi, de fapt, aceşti oameni nu vă vor răul, dar curiozitatea lor îi împinge la acte nu tocmai favorabile vouă... Trebuie să luăm măsurile adecvate.
Alex: Nu ştim, dom' profesor.
Eugen: Bine. Dacă vă hotărâţi, să-mi spuneţi, să vorbesc cu directorul, să rezolvăm cumva problema asta, să restabilim ordinea; aveţi nevoie de oarecare linişte zilele astea, pe care n-o veţi putea găsi altfel, îi atenţionă profesorul. Şi Luci? Ce-i cu el? Chiar nu ştiţi nimic?
Alex: Nu.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezbină şi cucereşte

Divide et impera...

Ne aruncă ochii-n altă parte
Când hoţii prada au-mparte
Lăsându-ne orbi fără carte
In lanţuri perfuzate de sănătate.
............................................
Şi când la ochii bate...
Aruncă vina dintr-o parte
în alta cu sfântă imunitate
Ce nu au îngeri-n infinitate
Când decad în iad cu păcate.
............................................
Şi de simt cătuşa...
Călăi gardieni le deschid uşa
Lăsându-şi-n urmă păpuşa
Să plătească ce-a supt căpuşa
Sau înculpând din lut mătuşa.
.........................................
Şi apoi revin...

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâm blestemat

A fost odată un tărâm de poveste aparte
Cu zâne frumoase, ce viaţa ţi-o răpeau
Cu pajişti întinse, cu flori zăcând ca moarte,
Iar tinere copile, venind le culegeau.

În caleşti din plumb, trase de umbre ciudate
Intrau împăraţii, în castele de cenuşă
Dragoni aduceau provizii de departe
Iar demonii stateau, pândind de după uşă.

Poporul tot muncea, prin lanuri ca de zgură
Bătrânii culegeau, poveşti de prin ţinuturi
Iar marii învăţaţi, prea slobozi la gură
Dispăreau deodată, în vechile sepulturi.

Natura mohorâtă, mereu îndoliată,
Păstrează în ea, severele blesteme
Doar luna mai zâmbeşte şi ea speriată,
De voci ce tot şoptesc:
-Hai vino, nu te teme.

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o clipă îl privi cu albastrul ochilor ei. Ce avea el de gând oare? Nu-şi dădea seama! Nici psihiatria, nici psihologia n-o ajutau deloc în acele momente; pe el nu-l înţelegea deloc. Nu reuşea să-l înţeleagă. De parcă toate studiile ei nu-i erau de nici un folos în prezenţa lui. Şi de fapt, cum sau cu ce s-ar fi aşteptat ea s-o ajute?! Lucian, la volanul maşinii albastre, străbătu hotărât oraşul, spre centru. În curând, se putu zări o casă frumoasă, nici foarte mare, nici prea mică, înconjurată de un cordon format din poliţişti, jandarmi, gardieni. A cui casă putea fi aceea? Pentru Lia părea clar că doar a unuia dintre membrii echipajului, dar a ei, sigur nu! Atunci a cui? A... lui?! Liei i se făcu inima mică, mică de tot. De ce oare Lucian o aducea aici, foarte probabil, la el acasă?! Ce urmărea de fapt?! Timidă, îl privi o clipă. Înainte de a se apropia de casa respectivă şi de a trece de cordonul format de oamenii legii îi ceruse să oprească, pentru ca ea să coboare. Rostise totul şoptit, cu o urmă de teamă în glas. Teamă?! De ce?! Sau de cine?! De el?! Surprins, îşi întoarse capul spre ea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hórreo

Eu sunt santinela tăcută pe picioroange de piatră.
Au trecut două secole de veghe,
dar încă rezist.
Am o cruce de purtat:
amuletă veche şi respectuos memento
de sfinţenie şi superstiţie,
credinţă şi erezie,
devoţiune şi teamă.
Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.

Eu sunt gardianul grânelor.
Prin măiestria omului
şi prin mâna Domnului,
sunt deopotrivă fortăreaţă şi sanctuar.
Niciun dăunător nu poate pătrunde,
nici intemperiile vremii răzbate,
nimic rău nu se poate infiltra
şi toate gurile vor fi hrănite.
Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.

[...] Citeşte tot

poezie de Liza Grantham, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Breşă în securitate

luminiţele se aprind
luminiţele se aprind
se sting şi alarmele sonore
dau înştiinţarea în tot complexul
fug prin uşile care se deschid
se închid alandala
şi gardienii noii ordini
trag cu glock 19
sunt delicvent
sunt delicvent
gândesc altfel decât marea masă
n-am fost resetat
şi mănânc carne de porc
îmi place carnea de porc
friptă în ulei
citesc kant şi cioran
luminiţele se aprind
luminiţele se aprind
nu-mi iubesc conducătorul
scanerul a identificat ostilitatea mea

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnişoara doctor Stela ajunse la Institut în acea dimineaţă nu foarte devreme, dar nici prea târziu. După ce coborâse cele 13 etaje, jos, la intrarea în bloc, o aşteptau cei doi body-guarzi pe care-i cunoscuse ziua trecută... Cu mulţimea strânsă în faţa blocului ei, parcă mai puţin numeroasă decât în ziua precedentă, nu mai avu probleme, doar era acolo Poliţia, Jandarmeria, Gardienii Publici, plus cei doi body-guarzi personali, care o vor însoţi până pe 27 iunie aproape peste tot pe unde va merge, în afara Institutului, deci prin oraş. Acum însă ajunsese la Institut, cu maşina celor doi, pe care aceştia i-o puneau la dispoziţie în această perioadă, până pe 27 iunie. Se apropie de poarta Institutului, împreună cu cei doi body-guarzi. Unuia dintre ei îi promisese o consultaţie de specialitate în cabinetul ei medical din Institut; nu uitase acest amănunt, iar acum dorea să-şi onoreze promisiunea, deşi nu era obligată să-l consulte pe acel om, doar nu era un pacient obişnuit de-al ei... Totuşi, la urma-urmei, respectivul îi va asigura protecţia în perioada imediat următoare, o perioadă destul de îndelungată, zi de zi, de dimineaţa devreme, până seara târziu, până la data plecării în misiune, 27 iunie, deci, îi putea acorda măcar o consultaţie.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi aveau numere

nimeni nu avea nume
individul nu contează aici
unul a emis o undă telepatică
de o frecvenţă foarte mare
impactul cu celulele nervoase
ale cortexului erau dureroase
individul de lângă ridicătura circulară
de pietre vinete
stătea într-un picior înfăşurat
cu penele proprii
semănând cu o barză visătoare
dar avea capul mic cu păr pleoştit
peste ochii de peşte fiert
picioarele subţiri susţineau un pântec mare
a urmat o înfăşurare dementă
de gânduri şi trăiri
alte fiinţe fierbeau într-un vas
transparent de unde ieşeau aburi greţoşi
erau trei lipitori cu capete verzi
fierte de sute de ani în lichidul ăla

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În statele captive pseudodemocratice, numeroşi agenţi sub acoperire aflaţi sub control politic autoritarist acţionează în toate subsistemele sociale, din învăţământ, economie, administraţie până la sistemul politic, eludând cotidian drepturile şi libertăţile cetăţeneşti sacre. În orice societate din Lume, acolo unde a patruns înalta corupţie (politică, financiar-economică, morală) în angrenajul Statului, toate instituţiile care înainte deserveau democraţia, statul de drept, pe cetăţenii oneşti, se transformă în organizaţii represive, ale managementului violenţei în raport cu societatea civilă, cu populaţia paşnică, muncită, exploatată. Demnitatea unei naţiuni este dată de prezenţa masivă în viaţa ei a oamenilor originali, autentici. Decadenţa morală a societăţilor apare atunci când falsitatea umană se generalizează, ca urmare a penetrării structurilor sociale de numeroşi "gardieni" dirijaţi de managementul violenţei instituţionale. Democratia dispare! Structurile sociale româneşti riscă continuarea decadenţei morale, ca urmare a creşterii exponenţiale a falsităţii umane specifice managementului violenţei instituţionale. Unele State au fost "devalizate" din interior de puternice entităţi private care controlează entităţi statale şi zone întinse particulare, private. Se pare că, în esenţă, factorul principal al crizei mondiale este acesta.

Adrian Ibiş (martie 2012)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Religiaţi religii... oase

E un cult, de-un timp, în talismane,
Fetişuri, mult paranormal
Şi-i tot mai mult plâns de icoane,
Iar cler, e-o firmă... Imoral!

Minciuna spusă, o zi în urmă,
Interpretată-i "hors context",
Iar tot poporul e o turmă,
Păscând pământul gol... Grotesc!

Se crede mult că-ţi atingi scop
Te tăvălind să pupi pe moaşte,
Iar calendaru-i horo(r)scop
Şi-ţi spune el... Crăciun sau Paşte!?

Din şcoli, sunt azi mai serioase
Doar cea vieţii, de şofer;
Căci ele îţi spun cum să "rozi" oase,
Sau să conduci... făr' caracter?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva maxime ale lui Hafiz

I
Dacă seara-n serai Tânărul cade-n contemplare lângă-un havuz,
Se testează căutându-şi pacea, numărând hurmuz după hurmuz?
Dacă Ea-i plăcută privirii, ce-ar putea Tânărul spune oare?
"Iată,-i bucuria ochiului, daţi-mi astăzi mie-această floare!"

II
Într-adevăr, după ce moare, kafirul* e scutit de-a iadului osândă
Dacă se-mprumută de la muslimi cu şaizeci la sută pe-an dobândă.

III
Nu punem cataplasme fierbinţi când avem bursati*? Inima afectată,
Când eşti respins de-o fată,-i vindecată fiind respins de altă fată.

IV
Loialitatea prietenilor, iubirea soţiei şi, la pian, noi refrene –
Câte dintre cele trei vor mai fi lângă tine la sfârşitul verii indiene*?

V
Cine-s conducătorii Indiei – în faţa cui genunchii la pământ să pun?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să muncesc

trebuie să muncesc trebuie, munca mă eliberează,
cuvintele îmi rămân întipărite în cap. le-am văzut
scrise pe poarta de la intrare.
le repet de mai multe ori cu glas şoptit, le repet.
sunt din statut. gărzile aleargă în urma noastră.
am primit numere pe braţ, tatuate. întotdeauna
mi-am dorit un tatuaj, cu numele iubitei şi o inimă.
ştiu să pictez, o să-i pictez pe gardieni.
noi arătăm rău, dezumanizaţi, sclavi nespălaţi
şi flămânzi. mă uit lung la număr. toată viaţa
voi fi definit de acest număr, fără sens.

trebuie să muncesc, trebuie să muncesc trebuie,
munca mă eliberează. un pat de armă mă
scoate din transă. împachetează hainele
cu grija unui soldat. ştie că nu mai are nevoie de ele.
apa rece vine potop şi-i curăţă de praf. au grijă de ei,
îi tund zero şi-i dă cu insecticid.
primeşte o uniformă veche, rusească, cu petliţe
de infanterist. ar trebui să fie onorat că în jurul lui,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce mai face Nero?
Maria: Câinele tău? Mult mai bine decât seara trecută. Poţi trece să-l iei acasă, în seara asta. Dar poznaşul meu?
Lucian: Rikky?! Foarte bine. S-a acomodat perfect la mine acasă; cred că-i place, se simte bine...
Maria: Trădătorul!
Lucian: S-a aşezat în lămâiul de la intrare, de pe hol şi a început să latre de mama focului, de i-a speriat pe toţi ziariştii în dimineaţa asta; se ţineau, bieţii, departe de garduri, fără a mai fi nevoie de jandarmi, gardieni sau poliţişti; Rikky era suficient...
Maria: Ca să vezi, ce figură! A avut ce învăţa de la câinii mei.
Lucian: Ţi-e dor de el, nu-i aşa? remarcă Lucian. Ai să-l vezi în curând.
Maria: Bine, aştept să mi-l aduci acasă, când vei veni să-l iei pe Nero. Acum trebuie să plec.
Lucian: Nu, stai puţin! Cum să pleci? Mergem împreună; te duc eu, cu maşina directorului, încă mai am cheile de la dânsul în buzunar, nu i le-am dat lui Rikky. Poate astfel scăpăm şi de body-guarzii aceia... Mai întâi trecem pe la mine pe acasă, apoi mergem direct la tine.
Maria: Bine, să mergem!
Lucian: Aşteaptă-mă numai puţin, te rog! Trebuie să pun cât de cât ordine pe aici, pe puntea principală, nu se poate să lăsăm totul vraişte!
Maria: Tu?! Tu să pui ordine?
Lucian: Cine altcineva?! Ceilalţi au plecat, iar roboţi încă n-avem... Dacă n-ar face nimeni ordine, ce-ar zice dom' profesor de dimineaţă, dacă ar găsi puntea principală în starea asta?
Maria: Da; dar de ce tu? Eşti comandantul misiunii, nu intră în atribuţiile tale!
Lucian: Aş... Lia... Mergem spre casă; dacă vrei, hai şi tu cu noi!
Lia: Nu, mulţumesc; n-aş vrea să vă deranjez. Mă descurc şi singură.
Lucian: Cum doreşti. Ne vedem mâine.
Lia: Desigur; mâine.
Maria: Pa.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenin

în viaţa anterioară
purtam o căciulă mare
cu urechi pentru că
trăiam undeva unde
era foarte frig

eram un mujic trist şi sărac
care muncea din greu
pe pământurile Mamei Rusia şi
aveam mâinile pline de
bătături de la coarnele
plugului

cred că
într-o zi
de acolo
din imensitatea glodului
l-am zărit pe Esenin
trecând
ca un boier

[...] Citeşte tot

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sanatoriu

Ochii îşi ţintesc inexpresivi printre carouri reci de gard
Şi mâinile şi le întind -ai nu ştiu cui- mai mulţi copii;
Mai mici, mai mari, cu palid chip ca din mânjit de-un gros de fard,
Speriaţi privind în juru-le ca-n curţile de puşcării.

Cer bani puţini, pentru un suc sau fum de vis de o ţigară
Şi se lovesc din când în când disimulând o duşmănie
Fără a crâcni chiar dacă doare în frigul, cruntul de afară...
Până ce apare-un gardian... "Iată, iar vine sărăcie!"

Din când în când trec se ţinând în apatie mână-n mână
Cupluri-femei; una matură-n halatul lung de asistentă
Cu mersul ferm preocupată de rolul ce-are de stăpână
Tăcând sau 'n dialog-mister c-o mică, fină adolescentă.

Şi brusc din nevăzut apare din fundul, lungul de alee,
La braţul sigur simulat sub haina-n pluşul greu maron
Un chip de-o zână înfiripată în începutul de femeie
Îşi profilând sublim-suavul ce-i aţintit de-un vârf de pom.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Haideţi să luăm unele măsuri şi în legătură cu protecţia voastră şi a familiilor voastre, pentru a evita confruntarea cu situaţii similare cu cele din această dimineaţă. În acest scop, Poliţia, Jandarmeria şi Corpul Gardienilor Publici, ne asigură de tot sprijinul dumnealor.
Diana: Chiar credeţi că ar fi necesare asemenea măsuri?
Traian: Da, pentru că ceea ce aţi văzut în această dimineaţă a fost doar începutul, iar până pe 27 iunie mai e destul; nu ştiu cum altfel am putea rezolva acest aspect, al siguranţei dumneavoastră.
Diana: Totuşi, am impresia că se exagerează; nu cred că e nevoie să se recurgă la asemenea forme de menţinere a ordinii. Recunosc, în această dimineaţă, pentru a nu întârzia, Luci a fost nevoit să nu se îmbrace în uniformă, dar iată, suntem toţi aici, atât noi, cât şi copiii noştri.
Traian: Stimată doamnă, credeţi că au fost suficiente măsurile de precauţie luate de dumneavoastră în această dimineaţă? De ce credeţi că s-a întârziat ora începerii acestei şedinţe? Tocmai pentru că Luci, fiul dumneavoastră, a nimerit în mijlocul unei îngrămădeli de oameni chiar aici, în faţa Institutului, în această dimineaţă. Ah, nu cunoşteaţi acest amănunt? Iată, ştiţi acum! De abia am reuşit să-l scoatem pe tânărul comandant din mijlocul acelei mulţimi, de abia pe la ora 10.00 – 10.15 şi n-am să vă întreb la ce oră a plecat fiul dumneavoastră de acasă; ştiu foarte bine că lui nu-i plac întârzierile şi că, de obicei, e foarte punctual. De asemenea, n-am să vă întreb cum arăta în momentul plecării de acasă şi sper să n-aveţi curiozitatea de a afla cum arăta în momentul în care l-am scos din mijlocul mulţimii. Nu vă speriaţi, băiatul n-a păţit nimic, ceea ce nu s-ar putea spune şi despre hainele în care era îmbrăcat; noroc că nu era în uniformă! Iar colegii lui ştiu cum arăta, doar l-au văzut când a intrat în navă. Şi tocmai pentru a evita repetarea unor asemenea evenimente neplăcute, ar fi cazul să luăm măsurile de protecţie cuvenite, cu sprijinul celor care ne pot asigura legal securitatea, cărora le mulţumim pentru colaborare.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă prindă ( După La oglindă de George Coşbuc)

Azi am dat cu capu-n grindă,
Când mascaţii, să mă prindă,
Loveau uşa cu tot zorul,
Cu pumnii sau cu piciorul,
De-a sărit uşa la tindă
Şi zăvorul.

Iată-i năvălind pereche
Parcă apucaţi de streche!
Dintre ei, un ins răsare.
Nu-l cunosc... Cine-o fi oare?
El mă duce, de-o ureche,
La răcoare.

Azi, de-ai fi însuşi vlădica,
Tot ajungi la "mititica".
Uite, vezi, acum iau seama,
Mă-nvăţa de bine mama:
- Fură şi tu ca ciuvica,
Nu da iama!

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lagărele de concentrare şi în gulagurile sovietice, pentru a accelera depersonalizarea prizonierilor, gardienii le schimbau numele în numere, astfel Jacob Reinhart ajunge 6542; mecanismul este foarte asemănător şi cu diverşii guru, şefi de secte, care pentru a şterge amprentele tradiţionale ale cursantului şi pentru a-l putea manipula mai uşor, îi schimbă numele!

citat din Oreste Teodorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!