trompetă

Trăiască poezia şi marii visători!

Al dracului am fost, cu patimă în toate
-viaţa mea a curs întâmplătoare-
atâtea drumuri am avut în faţă
dar am ales mereu câte-o cărare

n-am ascultat de nimeni niciodată
n-am calculat nimic-şi nu e bine-
ce pacoste de om voi fi fiind? şi încă
nu-mi vine în pământ să intru de ruşine

am buimăcit cuvintele, de-a hoarţa
le văd cum singure îşi taie
o cale-parcă sunt beţivi întârziaţi
ce-şi vor lua femeia la bătaie

iubirea am pierdut-o, azi câte-o străină
îmi pare mai frumoasă decât un câmp cu flori-
şi nu sunt fericit, însă îmi spun în gând:
trăiască poezia şi marii visători!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt în deşert

o tristă piesă
jalnice personaje
o poveste de mult spusă
de nimeni cunoscută
deşi trăită zi de zi
an de an
într-un carusel etern
al vieţii şi al morţii
de ei
bravi eroi ai nimănui
mândri de lucrul prost făcut
trompetele sună
mulţimi se agită
e zarvă mare, e sărbătoare
nu, nu...
doar nişte actori retardaţi, prost educaţi
de mulţimi aplaudaţi
aleargă aiurea
pe o scenă improvizată
numită de unii pompos... viaţă

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circul

într-un oraş populat cu iluzii
din lăuntrul fiinţei mele,
în intersecţii de cuvinte
ochii poposesc pe circul din stradă,
cu saltimbanci visători
bufoni răsfăţaţi
acrobaţi la trapez
ei urcă spre cer
să afle la pieptul fecioarelor
epopeea sânilor sărutaţi
decolteul anunţă pruncii
zămisliţi în nopţi cu foc
iubirea ascunde tăcerea
aşternuturilor pătate
trompeta trubadurilor
însoţeşte dansul balerinei
în căutarea aripilor
prizonier clepsidrei
timpul este mut
aruncă pe jar amintiri

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oo, Majestate

Ah Doamne ce mult îl iubesc pe Rege;
încă de când şi tatăl şi bunica
chipu-i întrupau... E tot ce am mai drag;
e singura poveste adevărată,
e tot de ce mă doare şi mi-e dor,
cel ce-ar putea reface ţara mea, scăpată...
M-anin de timp când se spunea că "totul merge"
-aşa cum auzeam când eram atâtica-
şi-aveam monezi de-argint -făceam şirag
cu chipul tânăr, efigie- în şifonier, în dormitor.
Ce grav păcat că mi-am pierdut poveste
ce-mi legăna copilăria
de-un secol cu-nceput de film
cu pantaloni bufanţi, cu primul automobil,
când ascultam la radio fără să ne dezlipim...
Nu mai am nicio zestre;
nu se mai regăseşte onoare, datoria...
N-am nicio şansă să-mi educ copil!

EL, unicat -de fapte şi de martor- aproape centenar,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Formula apei

Hai noi doi şi o
noapte
e formula apei
pe care ţi-am adus-o în căuşul palmei
setea trecută când îţi era ora crăpată de somn
au picurat pumnii până la patul din mijlocul lacului
o cărare de vise concentrice anonime
în centrul lor au crescut plante de înaltă tensiune
iar pisicile în formă de bicicletă
şi-au răsucit cozile în procesiune
într-o ruletă la înălţimea soarelui ce şi-a scos peruca
albastră
carul mare a cântat pe tavan la trompetă
despre formula apei
Iar noi am ascultat liniştea cum a recitat din fereastră
prăfuite sonete
hai
noi doi şi o noapte
e apa reformulată în sete

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era nimic altceva

Nu era nimic altceva la vedere,
Or fiîn dischete? Care? Omorul.
Cântec, ordine, execuţie.
Apăru un mesaj – ai cuvântul cheie?
Nu. Fără cheie, cum ai umbla fără picioare.
Cu trompeta mai faci câte ceva..
Vorbim cu juma de voce,
Ventriloci oarecum, cu o inimă mare,
Purtăm armură, zale de aur,
Cavalerii morţi ne invidiază.
Obiectele latră uneori, părăsite,
Sărutul tău umed mă smulge din moarte..
Alisa în Ţara Minunilor îmi e soră,
Frate îmi e Don Quijote,
Pot trăi doar metaforic,
Pot înţelege corrida,
Dar şi teama bietului taur,
Arena vieţii noastre comune,
Alisa, eu îţi port trena.
Ce-i mai de preţ, memoria sau visarea?

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fanfara

Privesc în tăcere cum plouă afară,
aş vrea să te-aduc din trecut înapoi,
departe se-aude cântând o fanfară,
un plâns de alămuri venit după noi.

Coboară bemolii domol în trompete,
pe triluri prelungi de vrăjit triolet,
seduşi în cădere de tubele-ascete,
dar prinşi între ancii de brav clarinet.

Aud un diez, laminat în fligoarne,
adună din urmă bemolii-n careu,
dar başii întorşi parcă vor să răstoarne
uitări prelungite din sufletul meu.

Dispari deodată, trecutul te-ascunde
în haină de doruri, ce încă mai plâng,
pe note rănite, curgând tremurânde,
când vin după tine şi nu te ajung...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori din eternitate

De acum, aşteptăm să ne aducă,
‘Nea Poştaşul,
Scrisori din eternitate, scrise
De mame,
De bunici şi alte neamuri adormite,
De cei a căror cădere au săvârşit
Pentru glie,
De tineri, de copii nenăscuţi
Scrise pe foiţe de aburi,
Împodobite cu miresme de lauri...

Încet-încet, se mută în cimitir satul,
Nu vor mai fi fete mari care s-aştepte
Scrisori de la iubiţii lor plecaţi în armată,
Sau copii să meargă la scăldat la Sâi...,
Iar toamna la şcoală,
Căci, nu vor mai fi nici dascăli.
Nu vor mai rămâne
Nici capre, nici ciobani să le pască...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Achim Harabagiu din O altă dimensiune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pretendenţi o mie

Pretendenţi o mie inima-ţi rănesc
Poeţi de doi bani, escroci ce jignesc,
Vânzători de cărţi ce-aprind fantezii,
Pictori ce pictează doar în culori vii.

Trompetişti cu steaguri ce flutură tare
Care îţi oferă lumi strălucitoare
Purtători de torţe, cioplitori în rocă
Ce îţi spun sonete până te sufocă.

Dar în pragul uşii, tu stai în lumină
N-auzi nicio voce, nu simţi nicio vină
Nu-s decât pereţi şi dureri şiroaie
Ce-ţi pătrund în suflet ca stropii de ploaie.

Stau în faţa ta, mâinile-s spre cer
Aur eu nu am, dar nici colţi de fier
Tot ce pot să-ţi dau, chiar de tac din gură,
E-un trup ce vibrează şi-o iubire pură.

poezie de Jeff Kurfess, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Notele au căzut de pe portative, lăsând în urma lor doar linii suspendate, fără nicio noimă şi fără nicio semnificaţie. Trompetele şi flautele îngheţară, iar violoniştii rămaseră cu arcuşurile înţepenite în aer. Dirijorul însă, transfigurat, continuă să agite bagheta magică prin aerul cald şi rarefiat, generând o muzică ciudată, cu rezonanţe nepământene, până când notele, vrăjite, se căţărară înapoi, pe linii, trompetele şi flautele reveniră la viaţă, iar arcuşurile începură să alunece pe corzile viorilor... Melomanii se ridicară cu toţii în picioare, tăcuţi, în vreme ce muzica îi învăluia din toate direcţiile, egală, acaparatoare, nemiloasă...!

Mihail Mataringa (7 august 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ca o sârmă ghimpată

Te iubesc-ul ăsta rostit de toată lumea şi-n culcare şi-n sculare
nu-mi spune nimic - sună ca un butoi dogit uitat neumplut
de mii de ani oamenii îşi zic cuvintele astea tâmpite
cu buzele ţuguiate asemenea unei trompete ieftioare din alamă
cum zic bună ziua şi bună seara şi la revedere
ca să nu mă fac de râs şi să fiu în rândul lumii îl scrisesem şi eu pe un carton
un capac de la o cutie de pantofi de mort
de cum apăreau la geam iubitele mele
alea neîntrupate ca nişte iele bântuitoare de vise de doi bani
le arătam cartonul
şi le făceam semn că nu pot ieşi arătându-le micile pete roşii făcute cu carioca
are scarlatină prăpăditul, îşi ziceau
şi plecau înspre ele cocoşate de oftică
bombănind înciudate: a dracului boală, pas de-l iubeşte pe ăsta
dindărătul jaluzelelor galbene cum e luna râdeam poznaş
cu ultima dintre ele mi s-a înfundat
a luat forma unei coli de hârtie pe care era scris un condac bisericesc
şi a intrat pe sub uşă
mi-a smuls carioca din mână şi şi-a făcut şi ea
pete din alea ca de scarlatină

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Soare din Iubirea ca o sârmă ghimpată (octombrie 2016)
Adăugat de Dragoş Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cine?

Pe cărările răzleţe
dintre zâmbet şi suspine,
ţi se pune-o întrebare:
Pentru cine,
spune,
pentru cine oare
e atâta frumuseţe,
e atâta gingăşie
într-o floare?
Pentru cine s-ar desprinde
din broaboada
de zăpadă
ghiocelul în april,
dacă n-ar fi ochi să-l vadă,
dacă totu-i inutil?
Pentru cine-n miez de roadă
sorb şi strâng în ei culoare
pentru vara următoare
embrionii
din begonii,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult zgomot!

Se duse vremea poeziei pure,
Poeţii dau cu cremă pe concepte
Şi ţipă-n vers mistreţii din pădure
Să sperie metafore-nţelepte.

Se laudă un spirit de bodegă,
Singurătatea şchioapă, centripetă,
De-acuma, doar durerea ni-i colegă,
Privighetoarea moare sub trompetă!

Poeţii de-azi, flămânzi de nemurire,
Pun, dinadins, muştar pe epitete,
Jupoaie versul clasic, în neştire,
Şi, din şoriciul lui, comandă ghete.

Ei nu presimt că stau pe buza gropii,
Că lira e flaşnetă-n tristă robă,
Că, fără rimă-n versuri, cântă popii
Iar surzii bat aiurea într-o tobă!

[...] Citeşte tot

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa căpitanului

Ne-strânseserăm cu toţii în salonul navei,
Niciun suflet n-avea curaj să doarmă –
Era miez de noapte neagră peste ape,
Furtuna lovea-n bordaj cu pocnete de armă.

E-un lucru înspăimântător ca-n miez de iarnă
Să fii scuturat de valuri şi de rafalele de vânt,
S-auzi sfredelul trompetei şi urletul de pe comandă:
"Tăiaţi catargul şi-l aruncaţi în mare" – catargul frânt.

Tremuram cu toţii livizi, înfriguraţi şi îngroziţi,
Pentru că cel mai voinic dintre noi tăcea mâlc
Când marea scrâşnea-n spume sub chila navei,
Iar stâncile morţii clănţăneau cu un sinistru tâlc.

Şi-astfel stăteam acolo-n întuneric,
Fiecare preocupat de rugăciunea lui,
"Suntem pierduţi," a strigat căpitanul,
Coborând cu pas împleticit pe scări, tehui.

[...] Citeşte tot

poezie de James Thomas Fields, 1817-1881, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Walter Simmons

Părinţii mei credeau că o să ajung
La fel de mare ca Edison sau mai mare:
Copil fiind, făceam baloane,
Păsări extraordinare şi jucării cu ceas,
Şi mici maşini care mergeau pe şine,
Şi telefoane din cutii şi aţe.
Cântam la trompetă şi pictam,
Modelam în lut şi am interpretat rolul
Personajului negativ din "Octoroon".
Dar la douăzeci şi unul de ani m-am căsătorit
Şi, cum trebuia să-mi câştig traiul,
Am învăţat să repar ceasuri
Şi am ţinut un magazin de bijuterii în centru –
În timpul ăsta calculând şi gândind, gândind, gândind,
Nu atât la afaceri, cât la motorul
Pe care urma să-l construiesc.
Întregul Spoon River veghea şi aştepta
Să-l vadă la lucru, dar niciodată nu a funcţionat.
Câteva suflete generoase credeau că geniul meu
Era cumva împiedicat activitatea zilnică din magazin.

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River (1916), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trompete

Sub sălcii tăiate unde copiii bruni se joacă
Şi frunzele se izgonesc, s-aud trompete. Fior de mortuar.
Steaguri stacojii se prăvălesc din doliul de arţar
Lângă secară călăreţi pe câmp, mori goale, se dezbracă.

Sau ciobanii cântă noaptea şi cerbii păşesc în agonie
În al lor cerc de foc, tristeţea codrului morbid
Dansând se ridică de pe-un negru zid;
Steaguri stacojii, râset, trompete, nebunie.

Comentarii

"Trompete" este a 32-a poezie din volumul "Poezii", care a fost întocmit de Trakl în aprilie 1913. Trakl a scris o versiune anterioară a poemului în septembrie / octombrie 1912 pe care l-a trimis-o lui Erhard Buschbeck spre publicarea în ziarul "Chemarea", cu remarca "Sper că poemul nu iese prea mult din cadrul războinic al numărului "marţial" al "Chemării".
"Chemarea" a fost un jurnal publicat de Erhard Buschbeck între anii 1911-1913, care, în 1912, a dat naştere "disponibilităţii generale de război" şi a participat la incantaţiile expresioniste ale unei reînnoiri vitale a societăţii, ca de exemplu într-unul dintre textele lui Robert Müller.
Interesant este angajamentul implicit al lui Trakl, conform căruia nu îşi clasifică textul ca "războinic", ci, după cum este cazul, "potrivit". Această observaţie arată că el a respectat contextul textelor şi că a ţinut cont şi de "valoarea de piaţă" a textelor sale - după cum reiese din corespondenţa sa cu editura Kurt Wolff pentru prima sa colecţie de poezii din aprilie / mai 1913.
Potrivit acestei idei este, în primul rând, motivul principal al "trompetelor", care au în versiunea originală şi în mod clar legătură cu tactul marţial (militar).
Cu toate acestea, în versiunile ulterioare, această referire este reluată în imaginea "călăreţului", care formulează conţinutul imaginii mai generale şi se deschide până în zona medievală a lui Trakl, prezentă frecvent ca un trecut difuz.
Aceasta corespunde, de asemenea, schimbului între"alb", ca atribut al "copiilor" şi "maro".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

O baladă modernă a morţii cerşetorului de sub pod

noaptea înainta tot mai hotărât peste umbrele oraşului
frigul atacase violent totul deasupra asfaltului crăpat de timp

în cârciuma din gang fumul de ţigară se întinsese gros, ca un nor alburiu,
deasupra puţinilor clienţi rămaşi
vocile tari şi răguşite umpleau aerul călduţ,
plin de un miros greu de transpiraţie

la o masă şubredă, un cerşetor îşi calcula, uşor ameţit, gurile de vodcă rămase în pahar
şi asculta cu atenţie o poveste porcoasă spusă lângă el
care nu se mai sfârşea

cerşetorul termină ultima sorbitură
după care cerşi de la o masă vecină cinşpe mii pentru încă o vodcă ieftină
despre care lumea spune că e făcută în camera din spatele barului
din fecale macerate de om

o bău cu sete la tejgea în picioare, într-o înghiţitură prelungă
se închise la toţi nasturii paltonului său ros până la căptuşeală
îşi aprinse o ţigară

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Creţu din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de cretumadrian
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trăi o dată pe lună

Nimeni nu a aflat ce-i aia fericirea adevărată
dacă nu a apucat să trăiască măcar o dată pe lună.
E un sentiment înălţător, lunatic chiar, selenar (de ce nu?)
să cazi în gol de la înălţimea infinitului.
O dată pe lună, o dată pe lună,
atunci când nopţile de vară-s reci şi viaţa-i bună.
Te plimbi încolo şi încoace,
eşti stăpânul universului
şi chiar atunci când totul tace
peste tot
poţi asculta cântecele trompetelor
care se ridică în urma ta.

A trăi o dată pe lună,
nu e nimic mai frumos decât să pluteşti în derivă,
gravitaţia să te legene în puf ca pe-un copil privilegiat,
iar căderea...
căderea, acel act final mimat printr-o eschivă,
este cea mai umană senzaţie din câte există,
de-aceea fericirea vine o dată pe lună

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul bal

Te caut şi astăzi prin vagi neuitări,
rămase pe muchii de timp agăţate,
când umbrele lor mai ajung uneori
călare pe vânturi de iarnă turbate.

Se prind de fereastă în prag de apus,
cu fulgi de zăpadă scăpaţi din pripoane,
la ora când gândul se-ntoarce sedus
de vechi melodii rătăcind prin saloane.

Le simt înlăuntru de parcă-au fost ieri,
mi-aduc amintirile-n suflet grămadă
cu chipuri ascunse sub false plăceri
în dansuri năuce, pe-o amplă estradă.

Săltau în tromboane bemolii pe loc,
diezii urcau nevăzuţi din trompete,
perechi fără nume, cu stil echivoc,
din ochi îşi făceau jurăminte secrete.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu (9 aprilie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei mele Lesbia

Să ne-oferim, Lesbia, iubirii-amândoi,
Deşi-înţelepţii zilei nu sunt de-acord cu noi.
Nu-i condamna. Stelele nopţii se sting spre-apus
Pentru-a se-aprinde iarăşi în est, acolo sus.
Dar când se va stinge plăpânda-ne lumină,
Vom adormi pe veci în noaptea ce-o sa vină.
De-am trăi cu toţi în dragoste anume,
Nici săbii şi nici lanţuri n-ar mai fi pe lume;
Nici tobe şi trompete să ne-ncurce somnul,
Lăsând în pace-n pat pe doamna şi pe domnul.
Dar proşti sunt mulţi, stingând mereu a lor lumină –
Ei merg cerşind dureri spre noaptea ce-o să vină.
Când moartea va sosi şi-mi va curma festinul,
Prieteni lângă dric să nu-mi plângă destinul.
Vreau doar bogaţii în iubiri să-mi fie-aproape
Şi în parfumul care-am fost să mă îngroape.
Iar tu, Lesbia, să-mi stingi ultima lumină,
Spre-a intra regeşte în noaptea ce-o să vină.

poezie de Thomas Campion, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!