Jorge Luis Borges despre tristeţe

Despărţire

Între iubita mea şi mine se vor ridica
trei sute de nopţi ca trei sute de ziduri,
iar marea va fi o taină între noi.
Nu vor mai fi decât amintiri.
O, înserări cu care m-a învrednicit durerea,
nopţi pline de speranţa de a te privi,
câmpii pe care-mi deschid drum, cer înstelat
pe care-l prind cu privirea şi îl pierd...
Definitivă ca marmura,
absenţa ta va întrista alte înserări.

poezie celebră de Jorge Luis Borges
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Enigmele

Eu, cel ce-acum hălăduiesc cântând,
Curând ascunsul, mortul o să fiu,
Sălaş având în fermecat pustiu,
Loc fără înainte, după, când.
Aşa am fost deprins. Mă socotesc
Nevrednic de Infern ori Paradis,
Dar nu-s profet. Necontenitul vis
Se primeneşte făr'să-l isprăvesc.
Ce labirint rătăcitor, ce albă
Va fi de strălucire soarta-mi grea,
Când capătul poveştii mi-l va da
Experienţa morţii, tristă, oarbă!
Să beau doresc uitarea-i de cleştar,
Să fiu mereu; să nu fiu. E-n zadar.

poezie celebră de Jorge Luis Borges din Celălalt, acelaşi (1964), traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am citit o carte scrisă de un preot englez în care se spune că este multă tristeţe în rai. Cred asta. Şi sper că e adevărat. Căci, la urma urmei, bucuria este imposibil de suportat.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

1971

Doi oameni au păşit decis pe lună
Şi alţii-apoi. Putea-vor ei să spună,
Prin vorbe şi prin arta ce visează
Şi şlefuieşte, ce-au putut să vază-n
Nedesluşit noroc? De aventură
Şi har s-au îmbătat aste vlăstare
Ale lui Whitman, care-au fost în stare
Să tulbure pustia lunii, pură.
Pe munte-a lui Endymion iubire
Şi hipogriful, sfera cea ciudată
De Wells închipuită, -adevărată
În amintirea mea, azi consfinţire
Primesc. Sporeşte-n toţi mândria.
Nu-i pe pământ un suflet să nu fie
Mai fericit şi vrednic. Energie
Sporită risipeşte. Bucuria
E-a tuturor, prin fapta cutezată
De-aceşti prieteni magicieni. Iar luna,
Cu chipul trist, de-ndrăgostiţi cântată,
E monumentul lor, eternă, una.

poezie clasică de Jorge Luis Borges din Aurul tigrilor (1972), traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă poetică

Să cauţi râul ce e timp şi apă,
Să-ţi aminteşti că timpu-i tot un râu,
Să ştii că ne petrecem ca un râu
Şi-al nostru chip se oglindeşte-n apă.

Să simţi că veghea este tot un vis...
Visând că nu visează... şi că moartea,
Ce spaimă aduce-n suflet, este moartea
Din noaptea rece ce se cheamă vis.

Să vezi în zi, în lună, -n an simboluri
De ani şi luni şi trecătoare zile.
Jignirea s-o transformi a ăstor zile
În muzică, în zvonuri şi simboluri.

Să vezi în moarte-un vis, în asfinţit
Un aur trist - aceasta-i Poezia,
săracă, fără moarte. Poezia
Se-ntoarce-n auroră şi-asfinţit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Jorge Luis Borges
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mă nelinişteşte foarte puţin. Fiindcă suntem între prieteni, pot să vă spun că mi-e frică de un singur lucru, de eventualitatea că n-am să mor. Nu văd moartea, propria mea moarte, ca pe ceva dramatic, ci mai curând ca pe o speranţă. Mă gândesc la un personaj al lui Stevenson, un bătrân care rătăceşte prin Anglia; e foarte sărac, toţi îl dispreţuiesc, îşi bat joc de el; dar el ştie că are undeva o comoară ascunsă. Şi eu am o comoară ascunsă: moartea mea. Dacă lucrurile nu merg prea bine aici, poate că vor merge mai bine dincolo, sau poate, ceea ce ar fi preferabil, că dincolo nu e nimic. Ar fi perfect. Ar fi trist pentru mine ca, după moartea mea, să mă gândesc că pe pământ mă numeam Borges, că am publicat câteva cărţi, că proveneam dintr-o familie de militari... Prefer să uit toate acestea, aşa cum prefer să uit epoca în care mă aflam în pântecul mamei mele. Sunt cam obosit să fiu Borges, şi după moartea mea voi fi poate cineva, sau nu voi fi nimeni, în orice caz să nu mai fiu Borges.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!