Grecia şi antichitate

Soţul meu m-a cerut de soţie după o oră de când am făcut cunoştinţă. În prima clipă, mi-a făcut o impresie foarte proastă. M-am gândit ce neserios este. Nici nu mă vede bine şi mă cere în căsătorie. Grecii antici aveau un mit despre sufletele care se caută între ele şi descoperă fericirea atunci când cele două bucăţi care au fost despărţite cândva, la facerea lumii, reuşesc să se regăsească.

citat din Ana Blandiana
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. Jackson (vorbind despre Hak'tyl): Nu pot să nu mă gândesc la mitul antic grecesc al amazoanelor.
Colonelul O'Neill: Da. Şi eu.
Dr. Jackson: Erau femei războinice care ocazional capturau bărbaţi din alte triburi să se împerecheze cu ei. Adesea... uneori îşi înlăturau sânul drept pentru a folosi mai uşor arcul.
Colonelul O'Neill: Nu văd niciun arc.
Dr. Jackson: Nu.
Colonelul O'Neill: Stai, nu crezi că de asta ne vor, nu? Ştii, pe noi trei.
Dr. Jackson: Pentru... împerechere? Nu, nu cred.
Colonelul O'Neill: Pentru că ştii cum sunt eu, îmi place să ajut lumea.
Maiorul Carter (râzând): O. Doamne!

replici din filmul serial Stargate SG-1
Adăugat de Spătaru Cosmin, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea starurilor a apus – deşi trăim într-o epocă obsedată de cultul starurilor. Zelul de a urmări viaţa vedetelor avea odată un voios parfum arhaic. La fel ca zeii grecilor antici, întruchipau idealuri omeneşti şi slăbiciuni omeneşti. Acest voaierism mângâia nespus, reuşea să potolească pentru o vreme propria nefericire. Era, chiar mai mult decât religia, opiu pentru popor. În era digitală, însă, Olimpul a fost luat cu asalt. Deodată, fiecare are în mână instrumentul multimedia propriu, cu care să se reprezinte pe sine. Exhibiţionismul a înlocuit voaierismul, ca anestezic. Procesul de selecţie, despărţirea celor care se bucură de atenţie de cei care comunică în gol, este făcut de "crowd intelligence", fiind acum cu adevărat democratic.

Alexander von Schonburg în Arta conversaţiei sau eleganţa ignoranţei (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Antica Hellada ‒ devenită mai târziu Grecia ‒ a oferit omenirii "democraţia sclavagistă", un soi statal care determină destui istorici s-o considere întâia Apă de ploaie cunoscută de istorii ; după cum se relevă din plan diacronic, în vremurile-n care nu se mai face vorbire (chiar şi cu semantismul sintagmei "apă de ploaie"), sau pe când este "eliminat", îndeosebi, de mass-media, respectivul concept de democraţie ‒ indiferent de epitete magnezizatoare din sintagme (democraţie "sclavagistă", "evmezică", "burgheză", "capitalistă", "socialistă" / "comunistă", "occidentală" / "orientală" etc.) ‒, avem certitudinea substituirii acesteia cu dictatura...» ‒ (32) / 24 Ianuarie 1992
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre-mbumbite stihuri despre elementul Apă» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 83).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre-mbumbite stihuri despre elementul Apă» (24 ianuarie 1992)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e umorul?

Pân' voi găsi formula într-o zi
Emisă de antichitatea greacă,
Prefer pe cei ce nu-l pot defini,
Dar care, totuşi, se pricep să-l facă!

epigramă de Mircea Pavelescu din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Grecia Antică, verbina cu florile ei mici, aproape strânse laolaltă, era considerată un atribut al zeiţei zorilor de zi. În secolele trecute, păstorii din nordul Franţei trebuiau să aibă culeasă verbină pentru a câştiga inima femeilor. Este o plantă folosită pentru farmece. Cine dăruieşte verbină îşi mărturiseşte dorinţa de a se apropia afectiv de adresant.

Gloria Beck în Complimente. Mic tratat de întrebuinţare a complimentelor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miradoniz

Miradoniz avea palat de stânci.
Drept streşină era un codru vechi
Şi colonadele erau de munţi în şir,
Ce negri de bazalt se înşirau,
Pe când deasupra, streşina antică,
Codrul cel vechi fremea îmflat de vânt,
O vale-adâncă ce-ngropa în codri,
Vechi ca pământul, jumeta din munte,
Mâncând cu trunchii rupţi scările negre
De stînci, care duceau sus în palat
O vale-adâncă şi întinsă, lungă,
Tăiată de un fluviu adînc, bătrân,
Ce pe-a lui spate văluroase pare
A duce insulele ce le are-n el ­
O vale cât o ţară e grădina
Castelului Miradoniz.
Iar în castel de treci prin colonade,
Dai de înalte hale cu plafondul
Lor negru strălucit şi cu păduri
De flori. Păduri cărora florile

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian văzând dispreţul

"Apoi, să observăm," declară el, în felul lui solemn,
"că există printre noi un mare dispreţ pentru zei".
Dispreţ. Dar el la ce se aştepta?
Lăsaţi-l să-şi organizeze religia cum îi place,
să scrie Marelui Preot din Galatia ceea ce-i place –
sau altora de aceaşi teapă, incitându-i, întărâtându-i.
Prietenii lui nu erau creştini, iar asta în mod cert.

Dar chiar aşa, aceştia n-au întins coarda
atât de mult ca el (crescut, totuşi, în religia creştină)
jucându-se cu un nou sistem religios,
absurd în teorie şi în practică.

Ei erau, la urma urmei, greci. Nimic în exces, Augustus.

*** În Grecia antică, pe templul Oracolului de la Delfi erau inscripţionate cuvintele " Meden Agan" – "Nimic în exces

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar trebui să existe în toate colegiile cursuri de metafizică. Metafizica rezumă înţelepciunea secolelor, această antică ştiinţă predată de-a lungul veacurilor în India, Egipt şi Grecia. Hermes Trimegiste a fost marele Maestru al Egiptului. Înţelepciunea sa, păstrată cu grijă, ne parvine după mai mult de zece secole. El trăia în Egipt când rasa umană actuală era încă în copilărie. Dar dacă citiţi "Xybalionul" cu atenţie, veţi descoperi că el preda ceea ce noi învăţăm astăzi. El afirma într-adevăr, că orice stare mentală este însoţită de vibraţii şi că te uneşti cu ceva spre care vibrezi. De aceea, ne vom armoniza de acum înainte vibraţiile cu cele ale succesului, fericirii şi abundenţei.

Florence Scovel Shinn în Poarta secretă care duce la reuşită
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sistemul solar

Pământul gravitează
Şi Soarele spre vest se duce,
Iar Luna se aşează
Pe-a nopţii undă dulce...

Soarele şi nouă planete,
Mulţi sateliţi şi comete,
Pe orbite se învârt,
Legile astrofizicii respectând.

Iată, cam aşa arată
Al nostru sistem solar
Din galaxia spiralată
"Calea Laptelui"... stelar.

În mijloc Apollo tronează,
Sau mai antic – Helios,
Soarele, ce degajează
Căldură, cu mult folos.
Şi căldură şi lumină,

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umorul

Pân-voi găsi formula într-o zi,
Emisă de antichitatea greacă,
Prefer pe cei ce nu-l pot defini,
Dar care, totuşi, se pricep să-l facă.

epigramă de Mircea Pavelescu din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Religia Greciei antice este antropomorfă: nu este oare aceasta un indiciu că elenii, pentru a şi-i reprezenta pe nemuritori, n-au găsit nimic altceva mai frumos decât înfăţişarea omenească? Pecetea divină a frumuseţii a fost observată mai întâi cu preferinţă la bărbaţi, iar apoi, cu începere din secolul IV î. e. n., şi la femei, însă grecii au gândit întotdeauna că acest semn selectiv consacră fiinţa omenească pe care o marchează, constrângând-o să-şi făurească şi sufletul după frumuseţea corpului. Nobleţea obligă, spunem astăzi. Grecii gândeau: Frumuseţea obligă.

Robert Flaceliere în Istoria literară a Greciei antice
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul Colos

Nimic din atitudinea gigantului de-obârşie elină
Cu picioarele-nfipte sfidător pe două continente;
La poarta noastră în care bat valurile mării, insistente,
O femeie puternică înalţă-o torţă a cărei lumină-i

Speranţa oprimaţilor lumii; numele celei care-alină
E Mama Surghiuniţilor. Din mâna ei, strălucitoare şi potente,
Razele unui far surând spre patru zări, privirile-i veghează-atente
Un port cu punţi de aer, înfrăţind mii de oraşe într-o singură tulpină.

"Păstrează-ţi, lume veche, fala şi pompa atâta de cântate!"
Strigă ea cu buzele lipite. " Trimite-mi mie pe cei trudiţi,
Mulţimile tale însetate tânjind de veacuri după libertate,
Pe toţi refuzaţii vieţii mişunând pe ţărmurile tale, obidiţi.

Trimite-mi-i pe aceştia, pe cei fără-adăpost, sufletele-n frig uitate,
Îmi ridic lampa la porţile de aur şi le spun că sunt bineveniţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Emma Lazarus,1849-1887, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeii (Olimpienii)

Zeii din Antichitate
Împărţeau pace, dreptate,
Bunăstare, bogăţie,
Bunătate, omenie.

Frumuseţe şi iubire,
Sănătate, fericire.
Curaj şi inteligenţă,
Isteţime şi prudenţă.

Libertate, prietenie,
Pricepere, veselie,
Cântece şi bucurie,
Cunoaştere, poezie...

Dar şi ură şi războaie,
Nedreptate şi gunoaie.
Răutate şi prostie,
Invidie, duşmănie...

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micile naţiuni nu cunosc senzaţia fericită de a exista dintotdeauna şi pentru totdeauna; toate au trecut, într-un moment sau altul al istoriei lor, prin anticamera morţii; confruntate mereu cu aroganţa celor mari, ele îşi văd existenţa veşnic ameninţată sau pusă sub semnul întrebării, fiindcă existenţa lor este o întrebare... Micile naţiuni formează o altă Europă, a cărei evoluţie e în contratimp cu evoluţia celor mari. Un observator poate fi fascinat de intensitatea adesea uimitoare a vieţii lor culturale. Se manifestă aici avantajul micimii: bogăţia evenimentelor culturale este pe măsura omului; toată lumea poate cuprinde această bogăţie, poate participa la viaţa culturală în ansamblul ei, de aceea, în ceasurile ei cele mai bune, o naţiune mică poate aminti de viaţa dintr-o cetate greacă antică.

Milan Kundera în Testamente trădate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt prevenitor

Nu te grăbi să vii aici.
Îţi spun!

Ai să-ţi pierzi aerul şi respiraţia
ai să rămâi pe neaşteptate în pielea goală
în surâsul - su-râsul - sub râsul comisiei
iar eu n-am să te pot apăra
pentru că aici, pe plaja de sticlă
nu sunt decât băiatul de mingi
al infantelor jucând volley cu fulgere globulare

Nu, nu veni aici - iar dacă totuşi vii ai grijă la tălpi
- pe plaja de sticlă, în loc de scoici, marea aruncă inimi de copil

Nu te grăbi să vii de bunăvoie
- Mie mi-au făcut o supradoză cu raze reci de lună
tocmai când dormeam mai adânc -
şi acum limba pe care o vorbesc
nu prea mai e a mea

[...] Citeşte tot

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele şapte minuni

Măreţie şi splendoare
De la marile minuni,
Ale lumii trecătoare,
Ne-au rămas de la străbuni.
Cele şapte minunate,
Plămadă de-ndrăzneţ gând,
Peste secole-or răzbate,
Cât pământul e rotund.
Piramide egiptene
Pentru faraoni mormânt,
Ce-n firide criptogene
Mici secrete mai ascund.
Iar in Babilonul antic,
Grădini ce s-au plăzmuit,
Înălţându-se gigantic
Şi-unde flori tind spre zenit.
Regina Semiramida
Din ţărâni le-a zămislit.
Dacă mulţi i-ar urma pilda,
Ar fi doar pământ sfinţit...

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epic

Am trăit în locuri importante, în vremurile eroice
Când s-au petrecut şi tranşat marile evenimente: cine era
Proprietarul acelei parcele sterpe de pietriş, în ţinutul nimănui,
Înconjurat de furcile revendicărilor noastre.

I-am auzit pe-alde Duffy urlând " Blestemat fie-vă sufletul!"
Şi l-am văzut pe bătrânul McCabe gol până la brâu
Cum păşeşte pe-acea palmă de pământ sfidând oţelul ascuţit –
"Iată cum mă trec eu printre fiarele pietrelor."

Se întâmpla în anul ăla cu deranjul de la München*.
Care eveniment era oare mai important? Eram gata-gata
Să-mi pierd interesul pentru Ballyrush şi Gortin,
Dar apărut stafia lui Homer care mi-a şoptit la ureche,
A spus: Iliada s-a născut dintr-o gâlceavă locală
Asemănătoare. Fiecare zeu îşi arogă propria importanţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Patrick Kavanagh, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Helian

În ale sufletului singuratice ore
E frumos să mergi la soare
Lângă galbenele zidurile ale verii.
Tăcuţi se-aud în iarbă paşii; dar tot mai doarme
În marmură gri fiul lui Pan.

Seara de pe terasă ne îmbătam cu vinul brun.
Roşiatic străluceşte a piersicului frunziş;
Blândă sonată, fericită desfătare.

Deja e a nopţii tăcere.
Pe întunecate dealuri
Ne întâlnim cu păstori şi cu albele stelele.

Când s-a întomnat
Se arată apusa claritate-n grove.
Umiliţi trecem pe lângă roşii pereţi
Iar ochii rotunzi urmăresc al păsărilor zbor.
Seara se scufunda apa în funerare urne.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de noapte

A suflării nemişcare.
Un chip de animal
Încremenit de-albastru, sanctitatea lui.

Imensă e tăcerea-n piatră;
Masca unei noptatice păsări. Blajin triplu acord
Se contopeşte-ntr-unul. Elai!

Chipul tău Se-nclină mut peste-albăstriile ape.
O! Voi liniştite oglinzi ale adevărului.
Pe singurătatea tâmplei de fildeş
Răsare palida reflexie a căzuţilor îngeri.

Comentarii
Trakl nu este "poetul nopţii" chiar dacă aşa o vrea "clişeul"! Atât seara cât şi dimineaţa apar preponderent în poeziile sale. Crepusculul este motivul de bază a celor două din urmă (apus/răsărit). Totuşi avem aici un "Cântec de noapte".
Poemul începe cu "suflarea" (divină), respiraţia e încremenită în lut (piatră), aici începe istoria omenirii. Această interpretare poate părea a fi prematură, dar "nemişcarea" indică în mod clar acest lucru.
Trakl, chiar dacă a întrerupt şcoala, avea o cultură umanistă profundă şi diferenţiată. În "inventarul" ei este inclusă şi doctrina aristotelică a "nemişcatului Dumnezeu" ca "primul mişcător", primul care a pus cerul şi pământul în mişcare. "Un chip de animal/ Încremenit de-albastru" devine lizibilă ca o interpretare extrem idiosincratică a doctrinei lui Darwin despre descinderea omului îmbinată cu povestea biblică a Creaţiei Divine.
Acest om se transformă la Trakl într-o "nemişcare", ca şi cum aceasta ar fi cea mai înaltă formă umană de a se apropia de chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, "tăcere-n piatră", "mască". Caracteristica acestei poezii este, în mod cât se poate de vizibil, "nemişcarea".
Imobilitatea lui Dumnezeu pare să se reflecte în "încremenirea" celei mai înalte creaturi ale sale, modelate după chipul şi asemănarea Sa. "Singuraticul", omul în oglinda adevărului, este marcat de "temple de fildeş", o imagine statuară. Dar această asemănare este în mod clar ruptă. O altă imagine intervine, imaginea lui Narcis1 care se uită la sine în luciul apei şi se îneacă în dragostea pentru sine însuşi. Dar Trakl se referă
oare Narcis? El numeşte personajul "Elai", (fata din măslin) care este o figură antică grecească a fertilităţii. Din numele acesta se pot forma atât "Elis", cât şi "Elai". În ebraică "Eli" înseamnă "Dumnezeul meu".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!