Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Petre Ispirescu despre cai

Petre Ispirescu

Toată curtea și toată împărăția era plină de jale. Făt-Frumos, îmbrăcat ca un viteaz, cu paloșul în mână, călare pe calul ce-și alesese, își luă ziua bună de la împăratul, de la împărăteasa, de la toți boierii cei mari și cei mici, de la ostași și de la toți slujitorii curții, carii, cu lacrămile în ochi, îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său; dar el, dând pinteni calului, ieși pe poartă ca vântul, și după dânsul carăle cu merinde, cu bani și vreo două sute de ostași, pe care-i orânduise împăratul ca să-l însoțească. După ce trecu afară de împărăția tatălui său și ajunse în pustietate, Făt-Frumos își împărți toată avuția pe la ostași și, luându-și ziua bună, îi trimise înapoi, oprindu-și pentru dânsul merinde numai cât a putut duce calul. Și apucând calea către răsărit, s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile și trei nopți, până ce ajunse la o câmpie întinsă, unde era o mulțime de oase de oameni.

în Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Petre Ispirescu

Fata împăratului cea mijlocie își alese și ea un fecior de împărat, și-l luă de bărbat. Veseliile ținură ca și la soră-sa cea mare; iară la sfârșitul veseliilor o petrecu și pe dânsa împăratul până la hotarele împărăției sale. Fata cea mică a împăratului nu se duse, ci rămase acasă, prefăcându-se de astă dată că este bolnavă. Argatul grădinei, cum se văzu iară singur, vru să se veselească și el ca toți slujitorii curței; însă, fiindcă el nu se putea veseli decât cu bidiviul său, își chemă calul, se îmbrăcă cu alte haine: ceru cu stelele, își lăsă părul pe spate, și călcă toată grădina. Când băgă de seamă că iară fărâmase totul, se îmbrăcă cu hainele sale cele proaste, și bocindu-se începu să dreagă ceea ce stricase. Ca și de alt rând, grădinarul voind să-l cârpească, fu oprit de fata cea mai mică a împăratului, care ceruse flori, trimițându-i și doi pumni de bani, și vorbă să nu se atingă de argat, nefiind el vinovat. Grădinarul se puse iară pe muncă și dădu grădina gata în patru săptămâni.

în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Zmeul, cum îl văzu, îngheță sângele într-însul. Se apucară la luptă în buzdugane, dară Țugulea cum aduse buzduganul său și lovi pe zmeu, îi luă mirul, apoi îi tăie capul, îi luă calul si armele și plecă înaintea zmeului celui mijlociu. Asemenea îi făcu și lui. Apoi plecă înaintea zmeului celui mic. După ce se întâlni cu zmeul cel mic, se luă la luptă și cu dânsul. Se bătură întâi în buzdugane, buzduganele se sfărâmară; se luptară cu sulițele, acestea se rupseră; se apucară apoi în săbii, a zmeului se frânse. După aceea se luară la luptă dreaptă, se luptară ce se luptară și, înfrângând pe zmeu, îi tăie și lui capul. Îi luă și lui armele și calul și plecă acasă cu dânsele. Când ajunse se crăpa de ziuă; legă caii și puse bine armele zmeilor. Apoi sculă pe frați să meargă la vânat. Când văzură frații caii se minunară. îl întrebară, dară el nu voi să le spuie nimic, zicând că nu știe. Încălecară frații pe caii zmeilor și porniră. Țugulea însă încălecă pe calul zmeului celui mic, căci era mai vânjos.

în Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Mai trecu ce trecu și iarăși, într-o sărbătoare mare, împăratul merse la biserică cu toți sfetnicii săi și cu toți curtenii tineri și bătrâni. Și de astă dată fata cea mică a împăratului se prefăcu că este bolnavă și rămase acasă. Între curtenii împăratului cari merseră la biserică era și grădinarul, fiind bătrân, credincios și vechi slujbaș al împăratului. Argatul cel cheleș daca se văzu singur, scutură frâul și-și chemă calul. De astă dată scoase din găoacea de nucă rândul de haine cel de aur, se găti frumos, înfrână calul ce venise numai înșelat, își lăsă părul de aur pe spate, încălecă, își încurcă calul prin grădină, pe care o strică de tot, și apoi se duse ca și de-lalt rând la biserică, merse la mir, se ploconi în dreapta și în stânga și ieși. Întorcându-se acasă, porunci calului de făcu grădina de trei ori mai frumoasă decât era. Fata împăratului îl văzu și când ieși, și când se întoarse, și ceea ce făcu, dară tăcea. Când se întoarseră de la biserică, împăratul și toți cu totul spuseră fetei celei mici a împăratului minunea ce văzuseră.

în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Cum plănuiră, așa și făcură. Peste noapte se sculară și cu o mână tremurândă taie pe Țugulea, îi ia fata și calul și o rup d-a fuga; și fugi, și fugi, până ce, când se crepa de ziuă, era aproape de satul lor. Fata unde se puse pe un plâns de nu o putură mângâia cu nici un chip.

în Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Cum se gătiră corăbiile, le încărcară cu marfă și fata de împărat împreună cu Galben-de-soare intră în cea mai frumoasă și plecară. Nici vânturi, nici valurile mării nu putură să le stea împotrivă și, după o călătorie de câteva săptămâni, ajunseră la smârcurile mărilor. Acolo stătură. Fata împăratului și cu Galben-de-soare ieșiră la uscat și îmblau pe țărmuri; însă când ieșiră, luară din corabie o păreche de conduri cusuți numai cu fir și împodobiți cu pietre nestemate. Tot îmblând pe aci, zăriră niște palaturi cari se învârteau după soare, și o luară într-acolo. În cale se întâlniră cu trei roabe de ale zmeului, cari păzeau pe Ileana Simziana. Cum văzură ele condurii, li se scurgeau ochii după dânșii; iară fata împăratului le spuse că este un neguțător care a rătăcit drumul pe mare. Întorcându-se roabele, spuse doamnei lor cele ce văzuseră; iară ea zărise de pe fereastră pe neguțătorul; de cum îl ochi, începu să-i tâcâie inima, fără să știe de ce; și era bună bucuroasă de a putea să scape de zmeu, mai cu seamă că nu era atunci acolo, fiindcă-l trămisese ca să-i aducă herghelia ei cu iepele.

în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

După ce trecură și se depărtară de nu se mai văzură, argatul scutură frâul, și iată că îndată și-i sosi calul. Îi spuse ce avea de gând să facă și ceru povață. Calul îl învăță ce să facă, când va fi dinaintea vrăjmașului. După ce luă în cap ce-l învăță calul, încălecă și porni și el.

în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăță calul, fiindcă văzu ea că toate învățăturile lui îi iese înde bine, și din cuvântul lui nu se abătea. Tată-său, ca și de la rând, dete pe de altă parte și-i ieși înainte, așeză un pod de aur, se făcu un balaur mare cu douăsprezece capete și se ascunse sub acel pod. Când fu ca să treacă fata pe acolo, unde îi ieși înainte balaurul plesnind din coadă și încolăcindu-se; din gurile lui ieșea văpaie de foc, și limbile îi jucau ca niște săgeți arzătoare; cum îl văzu fata că este așa de grozav, niște răcori o apucară și i se făcu părul măciucă de frică. Calul daca simți că fata se pierde cu firea, o îmbărbătă iarăși și-i aduse aminte ce o învățase să facă; iară fata împăratului, după ce mai prinse nițică inimă, strânse frâul calului cu mâna stângă, îi dete călcâie și, cu paloșul în dreapta, se repezi asupra acelui balaur. Un ceas ținu lupta. Calul o potrivea cum să vină tot cam la o parte ca să-i reteze vreun cap; dară vrăjmașul se păzea și el destul de bine. În cele mai de pe urmă, izbuti fata să rănească pe balaur. Atunci, dându-se el de trei ori peste cap, se făcu om.

în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Cum păși pragul porții începu casele a țipa de ar fi deșteptat și pe morți din groapă. Auzind zânele țipătul se întoarseră acasă numai cât ai zice mei. Ele văzură că lipsește argatul de acasă, spălăcitura ce mai rămăsese în baia unde se îmbăiase argatul și nucile ce lipseau; nu mai zăboviră, ci se luară după dânsul. Cât p-aci să puie zânele mâna pe ei. Și fugi, zânele după dânșii; ei fugi! zânele după dânșii. Daca văzu și văzu calul primejdia, întinse pasul la drum și începu a zbura ca gândul, până ce, tocmai când era zânele să-i prinză, ei trecură de pe tărâmul lor și se opriră. Puterea zânelor până aci era. Iară daca văzură ele că le trecu otarele, începură cu binele a se ruga de el ca să-și taie părul să li-l dea lor; dară băiatul le făcea cu bâz! Ele se rugară ca barim nucile cu haine să le dea. Băiatul le arătă coltucul. Atunci zânele se rugară ca încailea să le arăte părul, să se bucure și ele de vederea lui. Atunci băiatul își răsfiră părul, încălecă și zbură cu bidiviul lui. Zânele se uitară cu jind la dânsul și nemaiavând ce face, se întoarseră acasă și vorbiră între ele ca să nu mai bage argat strein la curtea lor, cât or trăi ele.

în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

După ce șezu acolo câteva zile, mai dedându-se cu lumea și mai obișnuindu-se a trăi în huietul ce înăbușește orașele, plecă luându-și calul cu sine și se duse, și se duse, până ce ajunse pe tărâmul unor zâne. Ajungând la zâne, cari erau în număr de trei, căută să se bage argat la dânsele; așa îl sfătui calul să facă. Zânele deoacamdată nu prea voiau să-l ia în slujbă, dară se înduplecară la rugăciunile lui și-l priimiră. Calul adesea venea pe la domnul său, și într-o zi îi zise să bage de seamă, cum că în una din case zânele aveau o baie, că acea baie, la câțiva ani, într-o zi hotărâtă, curge aur, și cine se scaldă întâi aceluia i se face părul de aur. Îi mai spuse să vază că într-unul din tronurile casei zânele aveau o legătură cu trei rânduri de haine, pe care le păstrau cu îngrijire. Băiatul băgă la cap toate zisele calului și, de câte ori avea câte ceva greu de făcut, chema calul și-i da ajutor. Zânele îi dase voie să îmble prin toate casele, să deretece, să scuture, să măture, dar numai în cămara cu baie să nu intre. Însă el când lipseau ele d-acasă intra și lua aminte la toate câte îi zicea calul. Ochi și legătura cu hainele puse cu îngrijire într-un tron.

în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Împăratul făcuse o vânătoare mare și, fiindcă scăpase de o mare primejdie, ridică un chioșc în pădurea aceea, și chemase, ca să serbeze mântuirea sa, pre toți boierii și slujitorii curței la o masă înfricoșată ce pregătise acolo. Toți curtenii se duseră la chemarea împăratului, numai fiica sa rămase. Făt-Frumos, văzându-se iară singur, chemă calul și voind să se veselească și dânsul, îmbrăcă hainele: cu soarele în piept, luna în spate și doi luceferi în umeri, își lăsă părul de aur pe spate, încălecă calul și-l încurcă prin grădină. Atât se stricase grădina, încât nu mai era chip de a o drege. Iar daca văzu aceasta el, începu a se tângui, se îmbrăcă iute cu hainele lui cele de argat, și nu știa de unde să înceapă meremetul. Mânia grădinarului trecu orice hotare, când veni și văzu acea mare prăpădenie. Dară când voi să-i dea pe foi pentru că nu îngrijise de grădină, fiica împăratului îi ceru flori, de la fereastră. Grădinarul da din colț în colț și nu știa ce să facă; în cele mai de pe urmă, cătă și mai găsi vreo două floricele care abia scăpase de copitele calului cu aripi, i le trimise, și fata de împărat îi porunci să ierte pe bietul argat, pentru care îi și dădu trei pumni de galbeni.

în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Făt-Frumos plecă cu credinciosul său rob. Ajungând la curtea împăratului vecin, luă cunoștință de iapă și de împrejmuirea curții. Apoi, cum veni seara, se așeză cu credinciosul lui la un colț de curte, unde i se păru a fi un loc de pârleaz. El văzuse iapa cum o plimba doi slujitori, și se minună de frumusețea ei. Ea era albă, avea căpăstrul aurit și împodobit cu pietre nestemate, de lumina ca soarele. Pe la miez de noapte, când somnul este mai dulce, Făt-Frumos zise credinciosului său de se puse piuă, iară el se urcă pe dânsul, apoi pe zid și sări în curtea împăratului. Merse pe dibuitele și în vârful degetelor, până ce ajunse la grajd; și, deschizând ușa, puse mâna pe căpăstru și trăgea iapa după dânsul. Cum ajunse iapa la ușa grajdului, unde nincheză o dată de haui văzduhul și urlă toată curtea și palaturile. Îndată săriră toți cu totul, puseră mâna pe Făt-Frumos și-l duseră la împăratul, carele și el se sculase. Acesta, cum văzu pe Făt-Frumos îl și cunoscu. Îl înfruntă pentru fapta cea mișelească ce era să săvârșească, și-i spuse că datinele țărei sale dă morții pe furi, și că împotriva acelor datine el n-are nici o putere. Făt-Frumos îi spuse drept toată șiretenia cu merele, cu pasărea și cu cele ce îi zisese să facă împăratul, vecinul său.

în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Nu fu cu putință a-l ține. Se găti și plecă. În cale dete și pe la zâna măiastră. Din una, din alta, veni vorba că se duce în călătorie, și-i și spuse unde se duce. Zâmbi zâna când auzi și văzu urcioarele ce-i dase zmeul. Nu zise însă nimic care să-i dea vro bănuială, ci îi dete două borcane, cu care să ia apă mai în grabă, și îl învăță cum să facă. Îi zise că tocmai la amiazi, când va fi soarele în cruci, să înalțe o prăjină și în vârful ei să puie o mahramă roșie. Munții or căta la ea cu ochii bleojdiți; iară el, până s-or deștepta ei din buimăceală, să se repează iute a lua apă cu borcanele din ambele fântâne. Îi păru mult bine voinicului pentru învățătura ce-i dete. Apoi luându-și ziua-bună, plecă. Merse, merse, merse, până ce, după o călătorie silită, ajunse la locul cu pricina. Făcu precum îl învățase zâna; iară el, d-a-n călarele, se repezi printre munți și umplu borcanele. Când fu a se întoarce, munții prinsese de veste că oarecine a luat apă din fântână, și începu a se bate iarăși în capete. Tocmai atunci și voinicul se întorcea. Și daca nu se grăbea a ieși mai iute, acolo îl prăpădea. Scăpă însă cu fața curată. Numai coada calului o apucă și acolo rămase de jumătate. De atunci, vezi, este calul cu coada jumătate de carne și jumătate de păr.

în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Pe drum, lupul se dete de trei ori peste cap, și se făcu întocmai ca Zâna Crăiasă. Pasămite lupul era năzdrăvan. Se vorbiră ei, ca credinciosul lui Făt-Frumos să stea cu Zâna Crăiasă la tulpina unui copaci mare din pădure, până se va întoarce Făt-Frumos cu iapa. Ajungând la împăratul cel cu iapa, Făt-Frumos îi dete pre prefăcuta Zâna Crăiasă. Cum o văzu împăratul, prinse un dor de dânsa, de nu se poate povesti.

în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Și începu a încurca calul prin curtea împăratului. Părul său cel de aur și hainele cu care era îmbrăcat strălucea ca soarele. Împăratul, uitându-se la dânsul, tot punea mâna la ochi, făcându-și umbră. Vezi că se temea să nu orbească încă o dată. El lăudă pe fie-sa pentru că-și alesese un asemenea bărbat. Atunci împăratul, și bătrân fiind, se coborî din scaunul împărăției, pe care se urcă ginerele său cel mic. Și împărățiră în pace și în liniște până ce trăiră. Iară eu încălecai p-o șea etc.

în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

A doua zi el află că Busuioc se dusese la vânătoare și nu se mai întoarse. Încălecă deci și el pe un cal, luă ogari și plecă după frate-său, în partea locului pe unde se dusese acesta. Merse ce merse și ajunse în pădure; acolo se întâlni cu Muma-pădurii. Cum o văzu, se luă după dânsa, și dă-i goană. Ea fugea, el după dânsa, până ce Muma-pădurii văzând că n-are încotro, se sui într-un copaci înalt și acolo scăpă. Siminoc descălecă și el, priponi calul, făcu focul, scoase merindele și începu să mănânce lângă foc, aruncând și ogarilor câte ceva.

în Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Într-o zi când zânele se dusese la vânătoare, fără grije, băiatul auzi în baia zânelor un susur de apă mai răsunător decât altă dată. Temându-se, el chemă calul, care veni într-o clipeală de ochi. El, cum văzu cele ce se petrec în baie, puse pe băiat de se dezbrăcă îndată și îl împinse în baie de se îmbăie. Când ieși d-acolo, ce să vedeți d-voastră, cinstiți boieri? Părul i se făcuse cu totul de aur, și-i crescuse de bătea pulpele, încât nu te îndurai să-ți iei ochii de la el. Și luând și nucile, pe cari le ochise el, încălecă și pe ici ți-e drumul!

în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Se tângui el, se jeli, plânse cu amar că pierduse pe Siminoc; se căi că se prea iuțise, dară toate fură în deșert, că n-avu ce-i mai face. Atunci, plin de obidă și de durere, nici el nu mai voi a trăi fără frate-său, ci legându-se iarăși la ochi, precum și pe cal, încălecă și-i dete drumul în pădurea în care pierise fratele său. Alergă calul ce alergă, și, bâldâbâc! dete în fântâna în care căzuse și Siminoc, și acolo își sfârși zilele și Busuioc, și de atuncea a răsărit luceafărul de ziuă, fiul împăratului, Busuioc, și luceafărul de noapte, fiul roabei, Siminoc.

în Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Făt-Frumos lovea cu pala de zvânta, în toate părțile. Groaza intrase în inimile protivnicilor și îi tulburase de își uitaseră de bătălie, ci cătau cum să se mântuiască cu viață. O luară la sănătoasa cari încotro vedea cu ochii dând năvală unii preste alții de-și rupeau gâturile. Făt-Frumos însă îi gonea și-i secera cu pala ca pe buruienele cele rele. Împăratul îl văzu sângerat la mână, la care se crestase însuși, și îi dete năframa sa ca să se lege. Apoi se întoarse acasă izbăviți de primejdie. Când veniră, găsiră iară pe Făt-Frumos în noroi cu iapa, și iarăși porunci de îl scoase.

în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Ei se duseră de la fața împăratului, care îi oropsise, cu lacrămile în ochi și cu inima smerită, și-și aleseră loc de trai un bordei în care ținuse împăratul niște bivoli. Apoi aducându-și aminte fata împăratului de ceea ce făcuse în grădină, îl îndemnă să-și cheme calul. Argatul, ginerele împăratului, făcu precum îi zisese soția, chemă calul și-i porunci să-i facă niște palaturi sub pământ, fără seamăn pe lume. Calul nu întârzie și le făcu niște palaturi înfricoșate. Nu se găsea la împăratul în casă ce se găsea în palaturile lor. Și bogății, și scumpeturi, și tot ce ai poftit se găsea la dânșii.

în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Petre Ispirescu despre cai, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Blog: Aforisme

Mai multe în Blog »

Forum: Citate

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!