Spania şi visare

Vechiul drum al mătăsii

Ai putea să-mi fii şi mamă, şi tată, şi casap,
ai putea să mă calci în fiecare dimineaţă pe bombeu
cu roţile perechi şi descentrate cu care te deplasezi
spre serviciu, ai putea să locuieşti pe-acelaşi palier
cu mine, să ne ciocnim, pe-ntuneric, lângă ghena
de gunoi, ai putea să fii cea care îmi prinde
inima în palme ca pe un buchet de nuntă,
dacă-i avea răbdare să mai aştepţi puţin sub turnul
din Pisa până când va atinge înclinaţia necesară,
ai putea să-mi aduci tu factura de lumină
sau prognoza meteo în plic, pe-ntreaga lună vitoare,
ca să mă dezobişnuiesc să-njur străinii care nu-şi fac
decât meseria, ai putea să fii necunoscuta care
se osândeşte cu mine pe viaţă într-un lift nechemat
niciodată de nimeni, oh, şi câte şi mai câte ai mai putea fi,
toate din pricină că specia mea pe cale de dispariţie
e dependentă de tine ca de glonţul ultim, cel care nu
va fi găsit niciodată, nicicând.

Copacii cad în anonimat mai repede ca oamenii,

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi marinarul

O pereche de bătrâni simpatici, bunicii mei,
Şi drăguţi cu toate lucrurile prostuţe; ei vedeau în Rai
Mielul pe care Isus l-a mângâiat când era copil;
Credinţa lor n-a fost niciodată umbrită de îndoieli: pentru ei
Moartea era doar un curcubeu pe cerul Eternităţii,
O promisiune că va veni curând lumina nepieritoare.

Era un bărbat care bătuse toate mările; un bătrân aspru,
Dar binevoitor; şi păros ca o castană
Plină de lapte dulce.
Pe ţărm, toată ziua supraveghea
Vânturile şi le spune soţiilor de navigatori care nave
Au avut parte de vreme bună şi care nave au întâmpinat furtuni;
Privind cerul, putea spune fără greşeală
Cum vor fi după-amiezile care urmau unor dimineţi furtunoase,
Dacă nopţi liniştite vor urma după-amiezilor turbulente.

Evita cu înverşunare orice scandal,
Iar dacă vreo şoaptă răutăcioasă-i mai rătăcea prin minte,
O îndepărta blestemând-o de parcă-ar fi fost ciumată.

[...] Citeşte tot

poezie de W.H. Davies, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Visele mele îşi pierd treptat integritatea precum dinţii cariaţi.
Mai exact,
Şovăielile mele sunt uneori interminabile
Şi tăcerile mele devin căteodată de-a dreptul incomode,
Mă refer la rateurile mele şi la scuzele mele de rigoare
Atunci când gâtul mi se usucă de emoţie.
De ce mi-am asumat oare acest risc?
Visele astea întotdeauna se termină prost.

Am citit două ficţiuni scrise în franceză şi spaniolă,
Mai exact, am citit două cărţi cu "uşi trântite".
Cele două limbi străine erau mai importante pentru mine
Decât însuşi înţelesul profund al celor două cărţi,
Erau cu mult mai importante chiar decât persoana mea.
Eram atât de intoxicată, încât am început să mă degradez.
Mi s-a făcut foame.
Nu ştiu de ce, dar
Suprarealiştii sunt întotdeauna deasupra oricărei interpretări.
Nu am nimic nou de spus.

[...] Citeşte tot

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător prin "La puerta del sol"

Erau doar vise de nebuni
Să-ţi faci în Spania castele.
Azi, tot spre plaiurile-acele,
Dai buzna la... cules căpşuni.

epigramă de Ioan Şiman din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!