Viorel Muha despre apă

Aşteptare

luna rece priveşte
pământul gol
o lentilă pe faţa unui orb
jumătate neagră
călătoreşte spre a fost

număr în apa timpului
zile
până la ultimul răsărit
când nu mai pot fi
nici un apus

nu vreau să topesc viaţa
numai în mine
te aştept
la primul pătrat

poezie de Viorel Muha (3 decembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar...

sclipire de-o clipă,
mărgăritar în geană
lumină în întuneric stelar
coloane mirifice, calcite
în peşteri de urs polar...

el este voal de tunel
în stâncă săpat cu obidă,
gheară de timp
pictează haotic
un vas ce pleacă hoinar,
acolo în vârf de catarg...

am pus o haină
să fluture
este pentru tine
cu nasture lipsă, cârpită
iară eu jos pe covertă
aştept să trec ocean
plin de ape de clipe

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu să fii...

tu să fii
piramidă
stâlpul vremii
tu să fii
amazon
scurgerea zilelor
tu să fii codrii imenşi
răcore dar ceresc
tu să fii gheţar
apă albă şi pură
tu să fi albastru de cer
seninul zilelor
tu să fi stele pe boltă
lumină pentru îndrăgostiţi
tu să fii planetă
ce ne iubeşte pe toţi
tu să fii iubire multă
ca sa ne dăruieşti
tu să fii pentru mine
dragoste şi pură lumină

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de trepte!

Apa în deşert este prezentă doar pentru cel care ştie să o extragă şi care o dăruişste si celui neştiutor. Aşa ajunge să fie şi după ce nu mai există! Scările înţelepciunii devin din ce în ce mai greu de urcat cu cât urci mai multe... Cine ajunge cât mai sus şi mai aproape de "ultima treptă", cu toate ca ea nu există, va înţelege... sunt cuvinte înscrise în cuvinte fără cuvinte, căci sunt spuse şi nespuse multe fără cuvinte...

Viorel Muha (mai 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea - lumină

salamandrele sunt unduiri în ape
triunghiul bermundelor ascultă-n tăcere
zborul aripii frânte de taifune
coboară adânc în mine şi are a-mi spune

dincolo de pânza de ceaţă şi nadă
întunericul devine lumină şi-n altă viaţă
eu sunt mireasă pe valuri cu spumă
strig şi nimeni nu vrea să mă audă

trecutul îl duc în spate grea povară
am o mână agăţată drept ancoră
dar îmi este prea mică fragilă şi fină
să mă poată ţine în lumea-lumină

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecaţi! Lăsaţi-ne ţara

Pădurea mi-a fost prima casă, sorţii
Copacii! - trecutul infinit în număr -
prin ei de multe ori, când văd pe cer un vultur
mă regăsesc, pipăind umeda ţărână-a vieţii
Acolo-mi cântă fructul, de sus întors
în jos sămânţă
Acolo! văd răsăritul nostru şi-apoi din el
o nouă existenţă
Acolo...
simt obida şi-n ochi tristeţea
simt trecutul sub umbre îngropat şi viaţa
Acolo încet-n gând înşir pe prispa nopţii
haiducul
găndul
tăcerea
iar noaptea
iarna, trecutul şi cuvântul

Cămpia! - mi-a deschis fereastra zării -
mi-a desluşit lumina şi cerul după ploi

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crespuscul

pictez scoarţă de timp
în arome
şi…
colorate fâşii
de umbre-lumină
prin asfinţituri
ce spun
că timpul ostenit
are rădăcini întoarse
lasă...
vreau ochiul să vadă
câmpii în şerpuit de ape
tablou capiţă galben viu
tu acolo departe
agăţi de nevăzutul meu
clipa
de soare ce roşu atarnă
la orizont... greu

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu..., pământ al meu

prin timp impus de întorceri
franjuri de lumină
ţesătură să înveşmânte
chipul tău, am îmbrăcat.

am urcat stingând stele
flacără unică creând
argintul lunii
salbă în pumnul tău punând.

nori am adunat
aşternut pentru tine
strigând, răsucind ploaie
fântâni construind, sete potolind.

vânturi am legat
legănând păsările cerului
columnă în masa de tăcere
am durat.

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (1997)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strânge-mă, iubito

aşează, iubito, pletele tale
printre stele
pune scara sufletului meu şi urcă-n mine
şi joacă-te cu ele

pune trupul meu, iubito, acoperiş
gândurilor tale
şi lasă ploaia fără vise rele
să cadă, iubito, cu fericire

soarbe-mă încet, ca un izvor cu apă vie
cată-mă până în adânc de trup
leagăne-te-n şolduruile tale pietroase
şi
fi furtună-n mine

strâge-mi coapsele cu palmele
înfinge-mă adânc ca să mă doară
strigă că mă vrei
şi roagă-te ca să nu moară

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-lumină II

salamandrele sunt unduiri în ape
triunghiul bermundelor ascultă-n tăcere
zborul aripii frânte de taifune
coboară adânc în mine şi are a-mi spune
că dincolo de pânza de ceaţă şi nadă
întunericul devine lumină şi-n altă viaţă
şi eu sunt mireasă pe valuri cu spumă
când strigă şi nimeni nu vrea să mă audă
trecutul îl duc în spate grea şi veche ancoră
am o mână agăţată de o pană, grea povară
dar ea îmi este prea mică fragilă şi fină
însa are curajul să mă poarte prin cuvinte...
în lumea-lumină

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc

Conştiinţa se zbate amar
desfăcând trecuturi.
Le separ în capete...
ruginite,
obosite,
chiar prea comune.
Gura-mi strâmbă
sarcastic strigă
în ape tulburi,
la alte conştiinţe
care nu sunt trecut.
Sforarul lumii prin
păpuşi,
joacă,
începutul destinelor
ce nu au poate sens.
Până la un timp când...
durerea-mi devine plăcere,
îndoire spre punct
sprijin ca să mă ridic.

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stop!

Nu călcaţi şi pe ultimile flori din sufletele noastre
Nu ne mai amputaţi gura şi cuvântul
Nu vrem să ne puneţi ecranele voastre drept ochi
Spunem NU implantului de difuzoare şi a-lor voastre voci, în loc de urechile noastre
Vrem mâini pentru noi, nu aplauze şi steaguri colorate îmbrăcate-n şepci
cu inscripţii eronate
Nu vă aparţin drumurile noastre şi lăsaţi-ne paşi-n libertatea lor
Aerul NU este al vostru în care să turnaţi munţii voştrii de fum şi de gunoaie
Apa este viul din noi, nu o asasinaţi băgând radiaţii în izvoarele ei
Nu turnaţi betoane şi asfalt în trupul nostru
Lăsa-ţi florile libere şi nu le puneţi lanţuri la bara nichelată a nevoilor
Lăsaţi-ne norii-n pământ, pentru ca să crească albastru pe cer
Lasaţi-ne să culegem iarba vieţii din trupul iubirii
Ne-aţi transformat inimile în închisori şi-aţi pus clopote să ne cânte
Nu puneţi foc în guri de armă şi nu le lăsaţi libere pe străzi
Nu vă faceţi centură de gloanţe-n jurul vostru, pentru ca să furaţi
viitorul copiilor noştrii
Copile plâng libertatea câmpiilor care mor în arşiţă
Roşul macului pătează acum cerul, numai câteodată-n apus
iar noi,

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (septembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om

am luat drumul călătorului
destinul în buzunar
inima şi sufletul
le-am pus pe galantar
odihna o aveam la intersecţia
pietrarului
unde sculptară timpului aştepta
acolo unde...
nimeni nu a lăsat
o sticlă de apă veşnică
ca să-mi beau amarul sorţii
în memorie am acum
copii ce se jucau seara
cu zmee
colorate în roşu de apus
cerului ei foc punând
când hârtia ziarului minţea
şi minte
chiar nu vreau să fiu
cocoşatul catedralei

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtună

cerul îl sprijin cu mâna
puternic întinsă
degetele împart orizonturi
umbrelă albastră să fie
norul negru să treacă
potopul de ape răsfirate
care biciuie încruntate
picături bântuite cu piatră
gheaţa lor sparge minţi înnebunite
tunetul bubuie prădalnic
viaţa sub copac se zbate
tu aplecată
fugi despletită
un sân se desface
saltă-n alergare
picături de sudoare
pe tâmplă ţi se pune
te înghesui lângă mine
tremurând toată
eu dau drumul cerului

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

El

El este murdar şi-îi murdărie, ce apa nu poate spăla
El ne infestează trupul, să scăpăm de aşa ceva
El forme multe şi-îi viclean, pe oriunde-l putem afla
El mintea, sufletul, gingăşia, lacrima, ne-o poate lua
El în versuri, proza şi-n eseuri apare, cu greu putem scăpa
El este şef, coleg sau subaltern şi greu de el putem noi da
El la margine de drum, în iarbă, pe scară poate sta
El la lumina zilei, uşor şi peste tot, toţi îl putem vedea
El, însă, poate fi gonit şi înlăturat uşor cândva
Gunoi, voinţa este a noastră, numai să vrem să facem asta, da!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o fată necăjită

prin colb de drum asfaltul greu
muşcă cu fierbinţeală din pasul meu
atârnată şi dureros în mâna dreaptă
duc o parte din necăjita mea viaţă

stânga tresare şi duce greoi
o parte din destinul cel mi la-ţi dat voi
n-am casă, n-am bani, am doar 12 ani
ce-i târâi cu mine aşteptând alţii noi

ziare vând şi-mi-s murdară rău de tot
căci nu sunt robinete cu apă peste tot
seara cu groza-o-n-tâmpin şi încet eu plâng
căci sunt o fată ce nu poate să ducă tot

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri ruginite

dispre munte dealul coboară vise
văile cuibăresc ceţuri
sărutul frunzei atinge pământul şi geme
un ochi de apă priveşte luna întoarsă
cerul lacrimează cu stele
gheara păsării nu doarme
sugrumă răsăritul şi totuşi o sageată de lumină scapă
apoi toate inundă lumea
sânul femeii suspină, geamul ferestrei tremură
apăsarea doare şi-şi doreşte iubire

focul urăşte întunericul şi-l alungă
roata grea a lumii răsuceşte pământul
dinspre toamnă cu picături de ploaie rece
şi-ncuie vara trecută

frunzele mor, pământul se îmbracă cu promoroacă
apusul se stinge, iar eu împart lumea mea în două
o parte o pun pe pântecul tău pentru altă viaţă
târziu noaptea se sparge spre lumină

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă-n buzunarul vieţii

rece, albă, gheaţa răsuceşte viaţă, dinspre noiembrie
astăzi este decembrie
o creangă frunză rămasă, agaţă cu-un braţ, cerul
un petec de apă mai luceşte
cuvântul, supărat şi el, îngheaţă buze
literele se înghesuie în ele şi cuvântul
devine mai tăcut
pietrele scârţâie şi îşi şoptesc, este iarnă
pământul se strânge
uscături fără de viaţă îl învelesc
timpul curge prea bătrân şi greoi
cerul cenuşiu a răcit şi el
strănută cu lacrimi albe de gheaţă
din case ies aburi prin hornuri vechi
flăcări din pământ ard printr-o ţeavă
stau prea mulţi la bloc

***
dimineaţa, supărată şi ea, fumuri adună
ceţurile se fugăresc prin văi

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (decembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

viaţă trecătoare, nu mă lasă
drumul nu-l opri, trezeşte-mă
strigătul pământului atârnă, povara-i grea
deschide ferestre, spre casa mea

aş vrea să zbor, chiar printre umbre
nu lăsa să se surpe speranţele mele
colţul ruginit îl simt al apei ce curgea
piatra fântânii când şoptea
nu pleca, cumpăna-i grea

buzunarul sufletului îmi duce o povară grea
plânge vatra, copilul rămas statuie
stâlpul porţii, coloană amintire
lacrimile-mi curg pentru durerea din mine

sunt agăţat de firele lumii
nordu-i umed, plouă rece, lumea nu-i a mea
căteodată ne regăsim printre ceţuri, păsări migratoare
străzile sunt pustii, ne dor paşii, nu suntem noi din ea

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sete

picioarele lumii sunt de lut
pădurile merg în genunchi
păsările cu ghearele ară pământul
un corn de lună
mângâie sânul unei nopţi
un pat şi-un cearceaf alb
în fânarul vieţii fac dragoste

trupul unei fântâni picură apă
cumpăna se-apleacă
şi-astâmpără setea unei lumi

mă simt udat de către viaţă
mă simt stejar ce creşte-n
adânc de pântec
te simt cum aluneci în mine cu clipe
şi simt cum cresc din tine norii şi cerul
mă simt acoperit de iubire

vreau să fiu libertatea

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!