botanică şi lumină

Cărbunele, petrolul şi gazele naturale sunt denumite combustibili fosili, pentru că acestea sunt în mare parte făcute din rămăşiţele fosile ale fiinţelor de odinioară. Energia chimică din interiorul lor este un fel de lumină solară stocată - acumulată iniţial de plantele străvechi. Civilizaţia noastră funcţionează prin arderea rămăşiţelor creaturilor modeste care au locuit pe Pământ cu sute de milioane de ani înainte ca primii oameni să apară pe scenă. Precum un cult de canibali înfiorători, subzistăm folosind trupurile moarte ale strămoşilor noştri şi ale rudelor noastre îndepărtate.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers metafizic

Iată şi ultimul salut. Coboară,
În hăul mării adânci coboară
Acest sicriu înfăşurat în steag
Precum un zbir, cu faţă-acoperită.

Marea-l înghite odată cu nisipul -
Cu nisipul niciodată descoperit
Moale ca lâna, sau poate negru
sau poate încărcat cu o duzină de culori

şi abia acolo - cel mort
Ochii înfundaţi ai celui mort
Vor zări minunăţia noilor lumi:
Plante, plancton, scoici şi lumini.

Ah, ce sfere minunate, fosforice,
Luminoase sfere fosforice!
Ah, frumoasă e această junglă a nopţii
Ah, ce minunat şi măreţ mormânt,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Stanislaw Grochowiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuind cerul

Am fost piatra
Si am trait viata pietrelor
Depinzând de lumina soarelui.

Am fost planta
Si am trait viata plantelor
Depinzând de lumina soarelui
Si de apa.

Am fost animal
Si am trait viata animalelor
Depinzând de lumina soarelui,
De instinctele mele
Si de apa si de hrana.

Am fost om
Si am trait viata oamenilor
Depinzând de lumina soarelui,
De lumina lunii si a stelelor,
De instinctele mele si ale voastre,

[...] Citeşte tot

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deunăzi muşcat-au...

Deunăzi muşcat-au din plante carnivorii
Cu dinţii ce din piatră un univers au stors,
Şi-ntr-o privire crudă se închinau bujorii,
Căci de ascuţi lumina nu-i cale de întors.
S-au zis destule-n lume, dar un festin de versuri
Nu au văzut nici caii pe lângă-un drum de şes,
Când buruieni uscate împiedicat-au mersuri
Ce-au dat substanţă filei cu-al artei interes.
De neputinţe gândul în cercuri se îmbată,
Ca o garoafă crudă mă zbat şi eu, demis,
Dar unde-mi este-acuma trăirea de-altă dată,
Alături de speranţa unui hectar nescris?
Pierdută-a fost recolta, când mândri stau ciocoii
Pe-un muşchi de rădăcină, privind în chin eroii.

poezie de Ionuţ Popa (29 martie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne apucăm să studiem oricare din legile universale şi eterne ale naturii, fie că este vorba de viaţa, de creşterea, de mişcarea plantelor, fie că este vorba despre activitatea creierului omenesc, mai întâi trebuie aruncate la gunoi toate noţiunile, dogmele şi prejudecăţile. Ascultaţi cu răbdare, în linişte şi cu respect, lecţiile pe care ni le dă Mama Natură, şi din care învăţăm alte lucruri care ne luminează ceea ce altădată părea un mister de nepătruns. Ea nu-şi dezvăluie misterele decât acelora care sunt capabili să fie cuminţi şi să asculte. Dacă acceptăm aceste adevăruri, atunci întregul Univers ne va accepta. Omul trebuie să înţeleagă că face parte dintr-un univers mereu în mişcare ca formă, dar neschimbat ca substanţă.

Luther Burbank în Cum se pot produce noi fructe şi flori
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea purta un albatros legat la gât

unii spuneau că ea e stăpâna
oceanului adimensional,
alţii ştiau că e doar ştima
cu ochii de mătasea broaştei,
numai visătorii credeau că ea era sirena
ce-l amăgise pe albatrosul regal,
stăpânul cerului de deasupra valurilor,
(de fapt, albatrosul era încarnarea
-sufletul marinarului-
înecat în vaginul materiei primordiale,
amăgit de cântecele ei ademenitoare,
ce nimerise-n plasa ei şi murise înecat,
el-libertatea spirituală a omului
printre mediocrităţi-)
albatrosul ei venise-n zbor
planând pe curenţii de aer
de deasupra oceanelor
atras de cântecul ei misterios.
într-o oglindă a azurului de argint
se reflecta lumina lunii şi a oceanului

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul VI

Mi te amintesc aşa cum erai astă toamnă.
Erai pălăria cenuşie şi inima liniştită.
În ochii tăi flăcările apusului purtau o luptă.
Şi frunzele cădeau în bălţile din sufletul tău.

Întinzându-mi braţele ca o plantă căţărătoare,
frunzele îţi împânzeau vocea, calmă şi împăcată.
Artificii de veneraţie în care setea-mi ardea.
Zambilă dulce şi albastră răsucită pe sufletul meu.

Îţi simt privirea călătorind, şi toamna se îndepărtează:
pălărie cenuşie, cântec de pasăre, inimă-cămin
către care dorurile-mi adânci au migrat
şi săruturile mele s-au răsturnat, fericite ca jarul.

Cer dintr-o corabie. Lot din întinsuri:
amintirea ta se-ncheagă în lumină, în fum, în ape liniştite!
Dincolo de ochii tăi, în depărtare, serile ardeau.
Frunze uscate de toamnă se învârteau în sufletul tău.

poezie clasică de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care-i minunea?

Caut minunile în plante
Sau poate în inima ta.
Lumina pe piscurile înalte,
Minune este însăşi realitatea.

Minune este şi când tac
În faţa unei persoane feminine
Şi nu ştiu ce să mai fac?
Ne mai ştiind ce e cu mine. . .

Minune când privesc la stele,
Visând la aventuri astrale,
Văzându-te pe tine printre ele,
Conturându-te în linii ireale.

Dar nu-i minune când eşti
Lângă mine visată închipuire,
Îmi pari frumoasă ca-n poveşti
Şi sunt plin de fericire.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Optimism de primăvară

când soarele răsare optimismul creşte
simfonia plantelor se transferă în noi
visul carpatin frumos se împlineşte
scăldat în lumina marilor eroi.

trec gândurile toate prin furci caudine
nu fac nimic din ce e interzis
compun povestea zilei cu litere aldine
de romantismul meu nu m-am dezis.

o rugăciune către ceruri zboară
o rugăciune pentru Dumnezeu
să se îndure de a mea ţară
să schimbe soarta poporului meu.

pretutindeni e freamăt de primăvară
natura învie optimismul mereu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de deal

Plec pe jos de la fântână
Cu Bunică-mea de mână,
Eu, cu paşii mici, mărunţi
Ai bunicii, obosiţi.
Peste deal, ca-ntotdeauna
Ne însoţeşte lumina
Caldă şi îmbietoare
Dată de raza de soare
Lacrima dată de rouă
Umezeşte ochi de floare,
Ne mai transmite şi nouă
Ambianţa de răcoare.

***

Zarea, până-n orizont
Cu al florilor tumult
Farmec şi parfum mai mult,
Aducând la fiecare,
Voie bună, încântare.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aspiră către soare

O pasăre în colivie
Nu mai poate ca să zboare.
Mai mult moartă decât vie
Nu mai caută spre soare.

O floare fără lumină
Se veştejeşte şi moare.
Nu mai poate să-şi revină
Dacă-i lipsită de soare.

O femeie iubitoare
Cu o gloată de copii,
Îi scoate pe toţi la soare,
Să le facă bucurii.

Oricare vieţuitoare,
Fie plantă, sau ce-o fi,
Toate-aspiră către soare,
Să rămână mereu vii.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profil

sub gene strălucesc boabe de rouă
sunt floarea renăscută din vestală
lumina mi-e iubirea din epoca nouă
am stele ţesute pe haina de gală.

luaţi-mi mireasma nu mă rupeţi în două
sunt legată de lume de oculta-i şcoală
sub gene strălucesc boabe de rouă
sunt floarea renăscută din vestală.

dezlegaţi-mi cântecul atunci cînd plouă
simfonia plantelor e magistrală
magie şi culoare vă dăruiesc vouă
poveşti de fericire din lumea virtuală.

sub gene strălucesc boabe de rouă
sunt floarea renăscută din vestală.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac

Nu-mi mai pasc mânjii miezul copilăriei
La poalele dealului,
Cu urechea lipită de calea ferată
Şi plăcerea trenurilor care vor veni.
Plantele se îmbogăţeau de lumină,
Iar sufletul era uns cu ierburi.
Foamea era o emoţie care dădea în sete,
Apa se limpezea când bea regina florilor.

Nu mai sunt fetiţele care mă iubeau,
Nici privilegiul de a ignora
Ori de a nu şti
Ca ele urcă-n trupul femeii
Alungate mai devreme.
Sunt un copac pe care-l mângaie cerul
Cu o înţelegere
Aproape omenească,
La marginea vieţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (14 mai 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezirea

Mă trezesc s-adorm, iar somnul nu-l alung,
Îmi simt soarta-n tot ce nu mă înspăimântă.
Mergând, învăţ unde trebuie să-ajung.

Gândim prin simţuri – sunt tot ce-avem mai scump.
Fiinţa-mi dansează între urechea dreaptă şi cea stângă.
Mă trezesc s-adorm, iar somnul nu-l alung.

Dintre cei de aici, tu care eşti, uşoară ca un fulg?
Binecuvântez ţărâna şi calc lin pe ea - e sfântă,
Şi, mergând, învăţ unde trebuie să-ajung.

Pomul stă-n lumină, dar ce-înţelesuri de-aici decurg?
Viermii din sol, săpând spirale spre cer se-avantă;
Mă trezesc s-adorm, iar somnul nu-l alung.

Natura-înţeleaptă are-un plan profund
Cu noi; inspir al vieţii aer ca planta care nu cuvântă
Şi, fermecat, mergând, învăţ unde-o să ajung.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Theodore Roethke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada inimii

Într-o zi, în amurg, când cânta curcubeul
Ivit după ploaia călduţă de vară,
Ieşi dintre stânci, adulmecând, leul,
Dând foc preeriei cu ochii-i de fiară.

Pândi ce pândi, plictisit dar atent,
Ţinutul să-i fie liber de furi
Şi răcni cu mândrie, amăgit de moment
Prin lumina vorace a atâtor amurguri.

Mâncase. Sătul se uită la leoaică,
Iar ea înţelese cu puii să plece,
Să-i ducă-n arbuşti. Gata de joacă
Fugiră micuţii spre aerul rece.

Gasiră în iarba înaltă, ascunsă
O plantă ciudată cu spini sângerii,
Cu tulpina de focul lunii pătrunsă
Şi cu frunze rotunde şi zmeuríí.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

A frumseţii tale forme...

A frumseţii tale forme ca un sculptor când le pipăi
Toată viaţa mea trecută, toată fiinţa mea o clipă-i,
Am uitat de toate, toate, şi nimic nu-mi vine-n minte,
Decât sufletu-mi s-amestec cu suflarea ta fierbinte;
Gura ta ca focul arde, arde roşia ta faţă,
Răsuflarea ta e-n stare chiar la morţi să dea viaţă,
Mâna ta, dulcea ta mână, ce o simţi atât de mult,
Inima-ţi, a cărei tremur, a cărei bătăi ascult;
Tu întreagă, când, răpită de al tău adânc amor,
Te-alipeşti de pieptu-mi, scumpă, ca copii de mama lor,
Cu-acea mândră, agăţată şi sălbatecă strânsoare
Când ca iedera tu tremuri ce stejaru-l înconjoară...
Tu nu vezi? Nu-ţi aflu nume, un cuvânt în lumea-ntreagă
Să-ţi pot spune înc-o dată, suflet! cât îmi eşti de dragă,
Cât de dragă-mi eşti... Nu întreba ce îmi mai bate
Inima ca înainte.
O! viaţa mea trecută parc-a fost o ciuntitură!
Şi ce dulce dezlegare azi mi-a dat frumoasa-ţi gură,
Când te mlădii, când te bucuri şi când râzi ca visul clar
Urmăresc orice mişcare cu un ochi adânc, avar,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindă de seară

Un copil cu păr şaten. Negricioasă dogoare
Alungă un pas în umedă-nnoptare undă
În negrul-auriu al soarelui floare;
Un moale animal in roşii perne se scufundă

O umbră pe oglindă se strecoară
Şi-ncet răsare din albastre stele
O gură roşie, sigiliu misterios,
Şi negri ochi lucesc din ramuri, ele.

Al roşului arţar orbeşte
Şi zidul părăsi un trup molatec
O strălucire-albastră se sfârşeşte.
Vântul răsună peste străzi un cântec.

La geam orele veştejesc
Îndrăgostiţii. Norii se plimbă anodini
Legaţi de-nsinguraţii ce pălesc.
Privirea argintie cade pe maro grădini.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Cosmosul surâde!...

Şi Cosmosul surâde; rozalba Auroră
Aprinde o cerească şi falnică Gomoră
În nourii gigantici, monstruoşi prizonieri,
Pe care-o adiere îi pune-n libertate,
Redeşteptând din somnul profundelor tăceri
Pădurea, câmpul, valea de plante parfumate
Şi soarele din umbra de munţi şi de talazuri
Şi sufletul din umbra de griji şi de necazuri.

Nebăgător în seamă din lumea lui sublimă
De oameni cu-o mână, în moarte ş'altă'n crimă,
Soboli în groapa tristă şi neagră a vieţei
Ş'în faptul după prânzei şi'n faptul dimineţei,
Imensele neanturi explică şi arată.
Lumina, cerul, vraja de valuri şi de flori,
Născând din creuzetul de forţe şi splendori.

*

Şi Cosmosul visează şi peste universe

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Anestin din revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin faptele tale, aduni mărgăritare

Râul nu se întoarce din propriul drum.
Nu se adapă din propria-i apă.
Curge în zare ca un fum
şi singur albia îşi sapă.
El din munţi a izvorât
pentru omul amărât.
Setea câmpului adapă,
nu lasă focul să ardă.
Dă răcoare plantelor
şi vieţuitoarelor.

La fel pomul din livadă.
Nu consumă fructul lui.
Îl lasă din crengi să cadă
pentru hrana omului.

Soarele ce străluceşte
întreg pământul încălzeşte.
La toate le dă lumină,
din pustiu face grădină.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (martie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Fiecare trăire este un magic moment
In care eu ma simt aleasa sa schimb destine
Medic de suflet, medic de trup, ghid spiritual
Unde sunt oare pacienţii?
Exista sau se chinuie sa-şi explice viaţa şi traseul ei sinuos?
Ma simt binecuvântata!
Ca prin înţelegerea miraculoasele
leacuri naturiste
sa pot schimba starea de spirit a tuturor.
Trăiesc prin fiecare particula de clorofila oferită de natura
şi ma bucur ca şi voi veţi înţelege menirea voastră când veţi rezona cu plantele.
Succesul aduce inima in liniştea naturii
Succes este acela de a fi receptiv la frumosul din jurul nostru
Succesul este definit prin prisma atitudinii noastre la stres.
Succesul e atingerea luminii.
Simt cum razele de soare ma încălzesc
Simt cum parul mi se înfrumuseţează
Simt cum devin lumina in drumul spre ingeri.
Sunt raza de soare, ce îţi deschid calea...
Accepta sa mergi pe aceiaşi cale sfânta

[...] Citeşte tot

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!