Citate despre botanică și lumină, pagina 3
Textele de mai jos conțin referiri la botanică și lumină, dar cu o relevanță mică.
100
În orașul dintre munți -
Ca știrbite stalagmite -
La un an după război,
Casele rânjeau rănite.
Toamna munții-nvinețea,
Sevele-nghețau în plante,
Bruma cobora în zori
Peste băligi, diamante.
Douăzeci și trei august
Prima-i pomenire vie
Și-a adus-o printre plopi
Mari, de toamnă timpurie.
În orașul dintre munți,
Oamenii nu pricepură
Cât de mare-i acea zi
Învălită-n ploaie sură.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ana
În semn de iubire și recunoștință,
Eu îți ofer holistic tot ce am,
Eu nu am vile și palate,
Dar dragostea ți-o dau în dar.
Eu nu am lucruri materiale,
Dar știu ce pot să îți ofer,
Îți dau și soarele și luna,
Până și stelele din cer.
Până și bolta cea cerească,
Ce ajunge până la zenit,
Până acolo te iubesc,
De fapt glumesc, la infinit.
Aș vrea să îți ofer o rază,
Și o scânteie fără de sfârșit,
Care să strălucească în tine,
Până în eternul infinit.
[...] Citește tot
poezie de Cînepă Ștefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ștefan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvară, primăvară
Primăvară, primăvară,
Vino iar la noi în țară!
Vino cu flori în grădină!
Cu căldură, cu lumină,
Vino cu zile senine!
Cu fluturi și cu albine,
Cu verdeață pe câmpie
Și-n suflet cu bucurie.
Că dusă-i iarna geroasă,
Soarele iar intră-n casă.
Zăpada-n câmp se topește,
Pământul se dezmorțește.
Muguri se deschid în plante,
Florile sunt parfumate,
Revin păsări călătoare,
Oamenii ies pe ogoare.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
(Max Ernst și Dorothea Tanning în Arizona)
Piatra crește așa cum crește-o plantă,
simte frigul, arșița, teama,
cheamă, țipă, râde.
Ce putem noi înțelege, ce unități de măsură putem folosi,
de unde și până unde putem ilumina umbra?
Numai privirea, goală.
Numai visul, viu și intens.
Să ridici o casă
Într-un pustiu, unde vântul
o poate biciui, iar, înăuntru, să muști, să săruți, să crezi
și să te îndoiești, să-ți amintești, să uiți și să-ți amintești iarăși.
Cine geme, tremură, dorește,
cere, implorând, mai multă frumusețe,
intră în celălalt ca și cum ar intra într-o oglindă?
O altă viață care este de asemenea o moarte
o iute și fulgurantă formă a morții
aduce fulgerul, luminează locuri secrete, găuri adânci.
poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea din adâncuri
Un râu coboară din munți, o deltă se formează.
Sedimente cărate de ape, depuse de milenii,
au conturat unirea uscatului cu marea,
copaci seculari și împletituri de liane,
trunchiuri contorsionate, noduroase,
stepe sărăturate, lacuri cu nuferi,
insule stâncoase, estuare,
dune de nisip fin și mâl,
gârle cu stufărișuri,
lagune și grinduri,
mlaștini și păduri.
În apele mării persistă
întinderi de plante vasculare.
Nisipul din clepsidra suspendată
parcurge lin
momentele eternității,
aidoma rugăciunii.
Nicio scufundare nu seamănă cu cealaltă.
O delectare pentru ochi și simțuri!
Divinitatea se află peste tot.
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca (19 iunie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inimă de poet
mai bine să-ți asculți inima și să greșești
decât să trăiești cu regrete tardive
mai bine să investești în dragoste și suferința ei
decât să-ți vinzi sufletul
pentru o stare de bine
doar pentru o stare de bine
poetul tot poet rămâne
și chiar dacă-i rătăcitor printre cuvinte
sau exilat departe pe o insulă pustie
poetul tot poet rămâne
cu inima lui uriașă
cât o patrie
bătând în pieptul unui copil
căci asemenea unei plante fără lumină
în trupul omului fără dragoste
crește o mătrăgună
înveninîndu-i sângele
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Caragea din Absența a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai era încă o singură cameră, a patra. Toate camerele erau foarte spațioase, pentru a putea adăposti acele vietăți. De cum intrară aici, fără Nero, care rămăsese în camera anterioară, să se cunoască cu alți câini, Lucian privi încăperea cu și mai multă uimire; nu părea deloc o cameră a unui apartament de bloc, ci mai curând, un mic colțișor desprins dintr-o junglă tropicală, mai ales că pereții erau ingenios ascunși de plante, ca și tavanul, acoperit în întregime de același verde vegetal, ce invadase, pare-se, aproape totul. Doar prezența ferestrelor, deși chiar și acelea cât de cât camuflate, mai putea aminti de faptul că te aflai totuși într-o încăpere. Lumina, deși nu provenită doar din exterior (n-ar fi fost deloc suficientă), mai ales că la ora aceea era deja întuneric afară, părea totuși foarte naturală.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai ucis un înger
Ai ucis un înger,
Doar fiindcă ai avut o armă.
Ai făcut din viață o dramă...
Ai ucis un înger, dar ai uitat că îngerii nu mor,
Ei pleacă la Dumnezeu
Și țeasă cămașă de dor de cei dragi...
Ai grijă pe unde calci!
Te vor înțepa mii de cuțite...
Ia aminte!
Eu... îmi doresc ca printre umbrele din celulă,
Să-i vezi chipul de lună
Și fiecare celulă a ta să-ți vrea moartea,
Căci ea, îngerul de copilă,
A murit fără vină.
Îmi doresc ca sufletul ei pur,
Să te tortureze de-acum...
De crimă, nu te va vindeca penitența,
Atâta timp cât sângele ei încă se zbate
În moarte.
Încarceratule în propria gândire,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oul
"Ți-aduci aminte cât de bine
Era în oul de pe ape
Unde eram zidiți de-a pururi
Faptură singură, deplină
În care universu-ncape
Și-și este suficientă sieși,
plutind lumină în lumină?
Ți-aduci aminte cum pluteam?
Iubire fără dor de nimeni
Și, oglindindu-se pe sine,
Izvorul fericit și mut-
Durerea nu se născocise,
Singurătatea era plină,
Cuvântul nu era născut.
Cine-a greșit și până când?
Oul perfect, tăiat în două,
S-a rupt în cer și în pământ
Însingurând deodată-o lume-
[...] Citește tot
poezie de Ana Blandiana din Ochiul de greier (1981)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când ne punem un obiectiv, este ca și cum punem o sămânță în pământ. În realitate nu ai niciun control că această sămânță să crească! Punând o sămânță în pământ și dorindu-ți ca ea să se transforme în planta matură pe care o vrei nu înseamnă că îi controlezi creșterea. Dimpotrivă, crește nivelul de anxietate, pentru că realizezi că nu depinde de tine (cumva la nivel inconștient). Nu controlezi creșterea plantei! Tu poți controla doar acțiunile concrete care pot influența creșterea plantei. Poți să o uzi, poți să fertilizezi pământul, poți să împrejmuiești locul, ca să nu vină dăunători, poți să faci în așa fel încât să aibă acces la lumină și la polenizare, O, da! Asta poți face. Dar creșterea în sine nu depinde de tine. Dacă îți dorești 5000 de euro pe lună, spre exemplu, gândindu-te prea mult la acest obiectiv (în viitor, la ceea ce vrei) va crește nivelul de anxietate, dar nu îți va aduce rezultatul.
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
MEDITATIE...
Trupul meu e rupt din pământ
De care nu m-am dezlipit niciodată,
Din plante am cules ce e sfânt
Și dragostea mereu curată.
Pământul m-a făcut mai puternic,
Atunci când munceam din greu,
În credință am fost cucernic,
Fiindu-mi alături DUMNEZEU.
Prin pământ am căutat comori,
Pe care le-am adus la lumină,
Având satisfacții, cuprins de fiori,
Când intram sau ieșeam din mină.
Nu m-am lăsat niciodată învins,
Chiar dacă nu mi-a fost ușor,
În jocul vieții eu m-am prins,
Căci oricând viața o ador.
[...] Citește tot
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilă
Ființa ta este sculptată-n
inima mea,
numele tău este gravat
în sufletul meu,
cuvintele tale sunt scrise-n
creierul meu,
graiul tă mă cheamă
mamăăăă!!!
este întipărit în gândul meu
chipul tău este pictura-n
ochii mei,
tu ești și ai fost arhitectul
vieții mele,
ai coborât precum Lumina
în sufletul meu,
stingând necazurile vieții
ca o picătură de rouă
ce face să înflorească
o floare,
razele de Soare
[...] Citește tot
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilă
Ființa ta este sculptata-n
inima mea,
numele tău este gravat
în sufletul meu,
cuvintele tale sunt scrise-n
creierul meu,
graiul tă mă cheamă
mamăăăăă!!!!!
este întipărit în gîndul meu
chipul tău este pictura-n
ochii mei,
tu ești și ai fost arhitectul
vieții mele,
ai coborât precum Lumina
în sufletul meu,
stingând necazurile vieții
ca o picătură de rouă
ce face să înflorească
o floare,
razele de Soare
[...] Citește tot
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înger, îngerașul nostru
Adorm încercând să-mi sincronizez respirația cu a ta,
adorm privindu-te cum îți strălucește pielea
sub proiecții de reclame tv,
fasciculi fosfor jucându-se în barba ta înfricoșătoare.
În colțul camerei,
planta uriașă,
care n-a înflorit niciodată,
e înger îngerașul nostru.
[...] Citește tot
poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Summertime sadness
Și uite așa a trecut vara,
apoi
răceala întâmplătoare a inimii tale,
zumzetul de oameni închiși în supermarket
- insecte dezorientate în borcan s-a stins,
marea dezamăgire și plânsul înăbușit în mască,
sârma ghimpată din piept
și planta copilăriei mele deodată.
Au mai rămas doar câteva biluțe de soare jucându-se pe pielea mea ușor malignă.
Câteva râsete de declanșat,
câteva minți de deschis.
Multe, multe rochii nepurtate și cerceii de topaz care n-au strălucit în lumini de festival,
în dinții tăi de lup,
în oglinzile liftului care cobora în pericol.
poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reflector
nu îți voi arunca cuvinte nefinisate voi tăcea 5 luni 2 săptămâni și 33 de respirații
știi prea bine că vom trece de centru//tu încă
tributar cartierelor mici/
eu cu lumina crudă înfiptă în retină voi căuta
lungul drum al mătăsii
nu ne vor orbi reflectoarele lunii nici purpura cerului
dintre containerele de la marginea orașului va răsări
steaua dimineții cu trupul ei prelung ca un excavator
de care atârnă morțile și viețile utopia unei existențe neamenințate de pandemii
și dacă te-ai decis să deschizi porțile propriului tău oraș/dependent de emoții/
cunoști că drona îți va inspecta firele de iarbă
ramificațiile ultimului război adevărat
și îndrăgosteala tâmpită care ne reduce și ne înmulțește precum x factorial
proprii mei îngeri îți vor vorbi preț de o eclipsă de soare
apoi mă voi apropia de tine cu sentimente turate la maxim
și nu voi mai planta ficuși nici alți arbuști ornamentali
doar mă voi strecura precum un antierou
lângă podul minciunilor
mai poți conviețui cu sonata lunii pe epidermă?
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sentimente amestecate în grădina Sui
1
Bucuria și supărarea nu vin din exterior:
Pur și simplu, cresc în inimă.
Înălțarea și căderea nu sunt acte ale sorții:
pur și simplu, cineva le întâlnește în cale.
Citind o carte și negăsind nimic acolo,
arunc volumul, mă ridic și fac o plimbare.
Cred că mă voi duce în crângul de bambus
unde pot asculta cum se revarsă apele primăvara.
2
Lasă-i să bată la ușa rugilor de mure
camera de primire e într-un vis!
Trezit brusc, îmi caut ciorapii;
i-am pierdut, desigur, la răsărit de coliba din stuf.
Noaptea, cu mintea golită,
am vegheat în vis bambusul crescând înalt.
Dacă ar veni acum oaspeți în grădina mea,
i-aș vedea, desculț, cum iute se îndepărtează.
[...] Citește tot
poezie de Yuan Mei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pulberea albă
este vremea florilor de cireș vremea pulberii albe să se răspândescă în vene
a venit ceasul când trebuie să înhalăm ploile pe o singură nară
iar meteoriții să își reverse lumina în noi cu fiorul efemerității
mirosul care cutremură axul lumii
pătrunde ilogic în singurătăți
în fluxul care deversează afluenții iubirii
și de aici dintre titanici scufundați în aval universul dă replici
lui Dumnezeu și îngerilor deghizați în vii
zice inima mea către florile de cireș: nu zbor!
mă reîntorc la starea când ochii mei erau bulbi de plante degetele creșteau precum vița-de-vie înconjurând imaginare lumi
picioarele mele treceau peste clipe din care secundele se desfăceau în mai departe sau mai aproape
iar în piept îmi creșteau șerpi ce se târau
spre locuri unde metafizica morții s-a dedublat în magma timpului
haine albe ca niște orhidee otrăvesc cupola cu parfumuri
se mai pot cupla conectorii minutelor zen la
hubloul numit zero-existență?
flori de cireș înfloresc în iriși cuvintele monologhează cu aura lui Osiris cameleonul-
[...] Citește tot
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pietre de apă
Mă simt dator să-ți mulțumesc
pentru aurul și pietrele scumpe
ce mi le-ai dat să le îngrămădesc
în săbiile și trupurile încinse de lupte.
Din steaua polară cu miros de urs
un seu de viață eu am scurs,
să dau luminii hrană întuneric
și plantelor raiul seric.
Pentru femeie și pentru bărbați
am smuls vinul strugurilor împrăștiați,
pentru fetițe și pentru băieței
am strâns apa ochilor de miei.
Cartea de piatra strânge-o tare,
ea ți-e trezirea din culcare,
adună cerneala viselor plecate
în călimara penelor curate.
Înalță fără teamă un porumbel
cu haina inimii tale pe el
să-și spele ochii în cald azur
neștiind de lumea dimprejur.
poezie de George Cătălin Cudalbu
Adăugat de George Cătălin Cudalbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamna Eleonora Stoica își întâmpină fiica împreună cu aceste animale, care se bucurau toate, fiecare în stil propriu, de sosirea blondei. Intrară în sufragerie; aici, alte animale: broaște țestoase, iguane, șerpi, hamsteri și cam atât, deocamdată. În plus, o sumedenie de plante, care de care mai frumoase, îngrămădite pe la toate ferestrele, cât mai la lumină. Se observa că oamenii care locuiau în acest apartament erau mari iubitori de plante și animale, ceea ce era normal, nu doar pentru că domnișoara Maria era, ca și tatăl ei, domnul Andrei Stoica, biolog, iar doamna Eleonora medic veterinar, ci pentru că, în general, acești oameni prețuiau natura și viețuitoarele.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre botanică și lumină, adresa este: