botanică şi lumină

100

În oraşul dintre munţi -
Ca ştirbite stalagmite -
La un an după război,
Casele rânjeau rănite.

Toamna munţii-nvineţea,
Sevele-ngheţau în plante,
Bruma cobora în zori
Peste băligi, diamante.

Douăzeci şi trei august
Prima-i pomenire vie
Şi-a adus-o printre plopi
Mari, de toamnă timpurie.

În oraşul dintre munţi,
Oamenii nu pricepură
Cât de mare-i acea zi
Învălită-n ploaie sură.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana

În semn de iubire şi recunoştinţă,
Eu îţi ofer holistic tot ce am,
Eu nu am vile şi palate,
Dar dragostea ţi-o dau în dar.

Eu nu am lucruri materiale,
Dar ştiu ce pot să îţi ofer,
Îţi dau şi soarele şi luna,
Până şi stelele din cer.

Până şi bolta cea cerească,
Ce ajunge până la zenit,
Până acolo te iubesc,
De fapt glumesc, la infinit.

Aş vrea să îţi ofer o rază,
Şi o scânteie fără de sfârşit,
Care să strălucească în tine,
Până în eternul infinit.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară, primăvară

Primăvară, primăvară,
Vino iar la noi în ţară!
Vino cu flori în grădină!
Cu căldură, cu lumină,

Vino cu zile senine!
Cu fluturi şi cu albine,
Cu verdeaţă pe câmpie
Şi-n suflet cu bucurie.

Că dusă-i iarna geroasă,
Soarele iar intră-n casă.
Zăpada-n câmp se topeşte,
Pământul se dezmorţeşte.

Muguri se deschid în plante,
Florile sunt parfumate,
Revin păsări călătoare,
Oamenii ies pe ogoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Max Ernst şi Dorothea Tanning în Arizona)

Piatra creşte aşa cum creşte-o plantă,
simte frigul, arşiţa, teama,
cheamă, ţipă, râde.
Ce putem noi înţelege, ce unităţi de măsură putem folosi,
de unde şi până unde putem ilumina umbra?
Numai privirea, goală.
Numai visul, viu şi intens.
Să ridici o casă
Într-un pustiu, unde vântul
o poate biciui, iar, înăuntru, să muşti, să săruţi, să crezi
şi să te îndoieşti, să-ţi aminteşti, să uiţi şi să-ţi aminteşti iarăşi.
Cine geme, tremură, doreşte,
cere, implorând, mai multă frumuseţe,
intră în celălalt ca şi cum ar intra într-o oglindă?
O altă viaţă care este de asemenea o moarte –
o iute şi fulgurantă formă a morţii –
aduce fulgerul, luminează locuri secrete, găuri adânci.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea din adâncuri

Un râu coboară din munţi, o deltă se formează.
Sedimente cărate de ape, depuse de milenii,
au conturat unirea uscatului cu marea,
copaci seculari şi împletituri de liane,
trunchiuri contorsionate, noduroase,
stepe sărăturate, lacuri cu nuferi,
insule stâncoase, estuare,
dune de nisip fin şi mâl,
gârle cu stufărişuri,
lagune şi grinduri,
mlaştini şi păduri.
În apele mării persistă
întinderi de plante vasculare.
Nisipul din clepsidra suspendată
parcurge lin
momentele eternităţii,
aidoma rugăciunii.
Nicio scufundare nu seamănă cu cealaltă.
O delectare pentru ochi şi simţuri!
Divinitatea se află peste tot.

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca (19 iunie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de poet

mai bine să-ţi asculţi inima şi să greşeşti
decât să trăieşti cu regrete tardive
mai bine să investeşti în dragoste şi suferinţa ei
decât să-ţi vinzi sufletul
pentru o stare de bine
doar pentru o stare de bine

poetul tot poet rămâne
şi chiar dacă-i rătăcitor printre cuvinte
sau exilat departe pe o insulă pustie
poetul tot poet rămâne
cu inima lui uriaşă
cât o patrie
bătând în pieptul unui copil

căci asemenea unei plante fără lumină
în trupul omului fără dragoste
creşte o mătrăgună
înveninîndu-i sângele

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai era încă o singură cameră, a patra. Toate camerele erau foarte spaţioase, pentru a putea adăposti acele vietăţi. De cum intrară aici, fără Nero, care rămăsese în camera anterioară, să se cunoască cu alţi câini, Lucian privi încăperea cu şi mai multă uimire; nu părea deloc o cameră a unui apartament de bloc, ci mai curând, un mic colţişor desprins dintr-o junglă tropicală, mai ales că pereţii erau ingenios ascunşi de plante, ca şi tavanul, acoperit în întregime de acelaşi verde vegetal, ce invadase, pare-se, aproape totul. Doar prezenţa ferestrelor, deşi chiar şi acelea cât de cât camuflate, mai putea aminti de faptul că te aflai totuşi într-o încăpere. Lumina, deşi nu provenită doar din exterior (n-ar fi fost deloc suficientă), mai ales că la ora aceea era deja întuneric afară, părea totuşi foarte naturală.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai ucis un înger

Ai ucis un înger,
Doar fiindcă ai avut o armă.
Ai făcut din viaţă o dramă...
Ai ucis un înger, dar ai uitat că îngerii nu mor,
Ei pleacă la Dumnezeu
Şi ţeasă cămaşă de dor de cei dragi...
Ai grijă pe unde calci!
Te vor înţepa mii de cuţite...
Ia aminte!
Eu... îmi doresc ca printre umbrele din celulă,
Să-i vezi chipul de lună
Şi fiecare celulă a ta să-ţi vrea moartea,
Căci ea, îngerul de copilă,
A murit fără vină.
Îmi doresc ca sufletul ei pur,
Să te tortureze de-acum...
De crimă, nu te va vindeca penitenţa,
Atâta timp cât sângele ei încă se zbate
În moarte.
Încarceratule în propria gândire,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul

"Ţi-aduci aminte cât de bine
Era în oul de pe ape
Unde eram zidiţi de-a pururi
Faptură singură, deplină
În care universu-ncape
Şi-şi este suficientă sieşi,
plutind lumină în lumină?

Ţi-aduci aminte cum pluteam?
Iubire fără dor de nimeni
Şi, oglindindu-se pe sine,
Izvorul fericit şi mut-
Durerea nu se născocise,
Singurătatea era plină,
Cuvântul nu era născut.

Cine-a greşit şi până când?
Oul perfect, tăiat în două,
S-a rupt în cer şi în pământ
Însingurând deodată-o lume-

[...] Citeşte tot

poezie de Ana Blandiana din Ochiul de greier (1981)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne punem un obiectiv, este ca şi cum punem o sămânţă în pământ. În realitate nu ai niciun control că această sămânţă să crească! Punând o sămânţă în pământ şi dorindu-ţi ca ea să se transforme în planta matură pe care o vrei – nu înseamnă că îi controlezi creşterea. Dimpotrivă, creşte nivelul de anxietate, pentru că realizezi că nu depinde de tine (cumva la nivel inconştient). Nu controlezi creşterea plantei! Tu poţi controla doar acţiunile concrete care pot influenţa creşterea plantei. Poţi să o uzi, poţi să fertilizezi pământul, poţi să împrejmuieşti locul, ca să nu vină dăunători, poţi să faci în aşa fel încât să aibă acces la lumină şi la polenizare, O, da! Asta poţi face. Dar creşterea în sine – nu depinde de tine. Dacă îţi doreşti 5000 de euro pe lună, spre exemplu, gândindu-te prea mult la acest obiectiv (în viitor, la ceea ce vrei) va creşte nivelul de anxietate, dar nu îţi va aduce rezultatul.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

MEDITATIE...

Trupul meu e rupt din pământ
De care nu m-am dezlipit niciodată,
Din plante am cules ce e sfânt
Şi dragostea mereu curată.

Pământul m-a făcut mai puternic,
Atunci când munceam din greu,
În credinţă am fost cucernic,
Fiindu-mi alături DUMNEZEU.

Prin pământ am căutat comori,
Pe care le-am adus la lumină,
Având satisfacţii, cuprins de fiori,
Când intram sau ieşeam din mină.

Nu m-am lăsat niciodată învins,
Chiar dacă nu mi-a fost uşor,
În jocul vieţii eu m-am prins,
Căci oricând viaţa o ador.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilă

Fiinţa ta este sculptată-n
inima mea,
numele tău este gravat
în sufletul meu,
cuvintele tale sunt scrise-n
creierul meu,
graiul tă mă cheamă
mamăăăă!!!
este întipărit în gândul meu
chipul tău este pictura-n
ochii mei,
tu eşti şi ai fost arhitectul
vieţii mele,
ai coborât precum Lumina
în sufletul meu,
stingând necazurile vieţii
ca o picătură de rouă
ce face să înflorească
o floare,
razele de Soare

[...] Citeşte tot

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilă

Fiinţa ta este sculptata-n
inima mea,
numele tău este gravat
în sufletul meu,
cuvintele tale sunt scrise-n
creierul meu,
graiul tă mă cheamă
mamăăăăă!!!!!
este întipărit în gîndul meu
chipul tău este pictura-n
ochii mei,
tu eşti şi ai fost arhitectul
vieţii mele,
ai coborât precum Lumina
în sufletul meu,
stingând necazurile vieţii
ca o picătură de rouă
ce face să înflorească
o floare,
razele de Soare

[...] Citeşte tot

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger, îngeraşul nostru

Adorm încercând să-mi sincronizez respiraţia cu a ta,

adorm privindu-te cum îţi străluceşte pielea

sub proiecţii de reclame tv,

fasciculi fosfor jucându-se în barba ta înfricoşătoare.

În colţul camerei,

planta uriaşă,

care n-a înflorit niciodată,

e înger îngeraşul nostru.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Summertime sadness

Şi uite aşa a trecut vara,
apoi
răceala întâmplătoare a inimii tale,
zumzetul de oameni închişi în supermarket
- insecte dezorientate în borcan s-a stins,
marea dezamăgire şi plânsul înăbuşit în mască,
sârma ghimpată din piept
şi planta copilăriei mele deodată.

Au mai rămas doar câteva biluţe de soare jucându-se pe pielea mea uşor malignă.
Câteva râsete de declanşat,
câteva minţi de deschis.
Multe, multe rochii nepurtate şi cerceii de topaz care n-au strălucit în lumini de festival,
în dinţii tăi de lup,
în oglinzile liftului care cobora în pericol.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflector

nu îţi voi arunca cuvinte nefinisate voi tăcea 5 luni 2 săptămâni şi 33 de respiraţii
ştii prea bine că vom trece de centru//tu încă
tributar cartierelor mici/
eu cu lumina crudă înfiptă în retină voi căuta
lungul drum al mătăsii
nu ne vor orbi reflectoarele lunii nici purpura cerului
dintre containerele de la marginea oraşului va răsări
steaua dimineţii cu trupul ei prelung ca un excavator
de care atârnă morţile şi vieţile utopia unei existenţe neameninţate de pandemii

şi dacă te-ai decis să deschizi porţile propriului tău oraş/dependent de emoţii/
cunoşti că drona îţi va inspecta firele de iarbă
ramificaţiile ultimului război adevărat
şi îndrăgosteala tâmpită care ne reduce şi ne înmulţeşte precum x factorial
proprii mei îngeri îţi vor vorbi preţ de o eclipsă de soare
apoi mă voi apropia de tine cu sentimente turate la maxim
şi nu voi mai planta ficuşi nici alţi arbuşti ornamentali
doar mă voi strecura precum un antierou
lângă podul minciunilor
mai poţi convieţui cu sonata lunii pe epidermă?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente amestecate în grădina Sui

1
Bucuria şi supărarea nu vin din exterior:
Pur şi simplu, cresc în inimă.
Înălţarea şi căderea nu sunt acte ale sorţii:
pur şi simplu, cineva le întâlneşte în cale.
Citind o carte şi negăsind nimic acolo,
arunc volumul, mă ridic şi fac o plimbare.
Cred că mă voi duce în crângul de bambus
unde pot asculta cum se revarsă apele primăvara.

2
Lasă-i să bată la uşa rugilor de mure —
camera de primire e într-un vis!
Trezit brusc, îmi caut ciorapii;
i-am pierdut, desigur, la răsărit de coliba din stuf.
Noaptea, cu mintea golită,
am vegheat în vis bambusul crescând înalt.
Dacă ar veni acum oaspeţi în grădina mea,
i-aş vedea, desculţ, cum iute se îndepărtează.

[...] Citeşte tot

poezie de Yuan Mei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pulberea albă

este vremea florilor de cireş vremea pulberii albe să se răspândescă în vene
a venit ceasul când trebuie să înhalăm ploile pe o singură nară
iar meteoriţii să îşi reverse lumina în noi cu fiorul efemerităţii

mirosul care cutremură axul lumii
pătrunde ilogic în singurătăţi
în fluxul care deversează afluenţii iubirii
şi de aici dintre titanici scufundaţi în aval universul dă replici
lui Dumnezeu şi îngerilor deghizaţi în vii

zice inima mea către florile de cireş: nu zbor!
mă reîntorc la starea când ochii mei erau bulbi de plante degetele creşteau precum viţa-de-vie înconjurând imaginare lumi
picioarele mele treceau peste clipe din care secundele se desfăceau în mai departe sau mai aproape
iar în piept îmi creşteau şerpi ce se târau
spre locuri unde metafizica morţii s-a dedublat în magma timpului

haine albe ca nişte orhidee otrăvesc cupola cu parfumuri
se mai pot cupla conectorii minutelor zen la
hubloul numit zero-existenţă?
flori de cireş înfloresc în irişi cuvintele monologhează cu aura lui Osiris cameleonul-

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietre de apă

Mă simt dator să-ţi mulţumesc
pentru aurul şi pietrele scumpe
ce mi le-ai dat să le îngrămădesc
în săbiile şi trupurile încinse de lupte.
Din steaua polară cu miros de urs
un seu de viaţă eu am scurs,
să dau luminii hrană întuneric
şi plantelor raiul seric.
Pentru femeie şi pentru bărbaţi
am smuls vinul strugurilor împrăştiaţi,
pentru fetiţe şi pentru băieţei
am strâns apa ochilor de miei.
Cartea de piatra strânge-o tare,
ea ţi-e trezirea din culcare,
adună cerneala viselor plecate
în călimara penelor curate.
Înalţă fără teamă un porumbel
cu haina inimii tale pe el
să-şi spele ochii în cald azur
neştiind de lumea dimprejur.

poezie de George Cătălin Cudalbu
Adăugat de George Cătălin Cudalbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Eleonora Stoica îşi întâmpină fiica împreună cu aceste animale, care se bucurau toate, fiecare în stil propriu, de sosirea blondei. Intrară în sufragerie; aici, alte animale: broaşte ţestoase, iguane, şerpi, hamsteri şi cam atât, deocamdată. În plus, o sumedenie de plante, care de care mai frumoase, îngrămădite pe la toate ferestrele, cât mai la lumină. Se observa că oamenii care locuiau în acest apartament erau mari iubitori de plante şi animale, ceea ce era normal, nu doar pentru că domnişoara Maria era, ca şi tatăl ei, domnul Andrei Stoica, biolog, iar doamna Eleonora – medic veterinar, ci pentru că, în general, aceşti oameni preţuiau natura şi vieţuitoarele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!