fier şi viaţă

Ştiu că Dumnezeu m-a aşezat în focul suferinţelor. Am acceptat loviturile de ciocan pe care mi le-a dat viaţa şi uneori mă simt la fel de rece şi nesimţitor ca apa care provoacă suferinţă oţelului. Dar nu cer dacât un lucru: "Dumnezeule, nu mă lăsa până ce nu voi fi reuşit să iau forma pe care o aştepţi de la mine. Încearcă cum crezi că e mai bine, câtă vreme ai să doreşti, dar nu mă arunca în grămada de fier vechi a sufletelor."

Paulo Coelho în Vrăjitoarea din Portobello
Adăugat de DANIELA LELE
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

hârtia se uită la mine
şi mă întreabă:
ce mai scrii? ce mai scrii despre
viaţa ta/
nu despre viaţa mea,
ci despre neputinţa mea, îi spun
da, da! totul se depărtează de mine
tot ce vine în calea mea
o virează brusc
eu devin un scâncet de animal
sau de fier ruginit
ceva din ce în ce mai mic
ceva care nu mai ştie
de ce ea se îndepărtează de mine
ea este ceea ce am iubit
cel mai mult pe lumea asta -
o adiere, o adiere caldă de fiinţe
care ieşeau din trupul meu,
coleoptere sau suflete

poezie de Călin Vlasie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Neamţu

Lăsaţi clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă,
Lăsaţi turnul ca să mişte a lui inimă de fier,
Căci de stele mai aproape el dă acuma samă
Că un suflet bun şi nobil se îndreaptă cătră cer.

Clopote, tu simţi durerea şi urmezi cu-a ta cântare,
Când din stea în stea se suie sufletul într-un avânt,
Pe când noi urmăm cu pasul cel rărit de întristare
Lutul palid, fără suflet, să-1 depunem în pământ.

Ochii? Câte dulci imagini au sorbit a lor lumine!
Capul? O, de câte gânduri el a fost împopulat!
Inima? Câtă simţire frământat-a ea în sine?
Sufletul? Câte speranţe, câte visuri a păstrat?

Si-azi nimic. Lumea gândirei e o lume sfărâmată,
De lemnoasa mân-a morţii inima e stoars-acum,
Şi imaginele-s şterse, ce prin el treceau odată,
Sufletul (dacă există) pintre nori îşi face drum.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum Trece Viata

trec anii grei şi viaţa-mi trece
ca un pasager
eu mă grăbesc s-ajung departe
chiar dacă trec prin ger
şi rog Stăpânul Timpului
să-mi ea bonus, un an din cer
dar ce mai pot să sper
un an în minus sau în plus
oare pot eu să fac
din tinereţea mea un scut de fier
când văd frunzele vieţii mele
în dansul vântului cum pier
şi nu mai am putere
nici măcar să sper
mă-ntorc şi socotesc mereu
câţi ani din viaţa mea
pierdut-am în eter

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe malul cel verde ce râul stropeşte,
Un om după cale puţin s-odihneşte,
Visând fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii
Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
Pe val adormit.
Pe măgură luna se-nalţă-atunci plină
Şi varsă pe fluviu un val de lumină,
Un brâu lucitor;
Eterul albastru cu stele aurite
Se scaldă prin valuri uşor încreţite
De vântul uşor.
Pe fluviul luciu o barcă s-arată
Cu pup-aurită, cu flori cununată,
Cu văl de satin,
Cu june fecioare ca visuri frumoase
Ce-n viaţa fugindă se-nclin amoroase
P-al nostru trist sân;
Un om cu cosiţe şi gene albite,
Cu braţe secate, cu feţe pălite,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimia durerii

În tine unu-şi pune focul,
Natură! altul chinu-şi pune.
Ce-i pentru unu-ngropăciune
Pentru-altu-i viaţa şi norocul.

O, Hermes tainic ce-n restrişti
M-ajuţi, dar teamă-n mine semeni,
Lui Midas tumă face asemeni,
Celui mai trist dintre-alchimişti.

Cu ajutorul ce mi-l dai
Fac fier din aur, iad din rai;
În giulgiul norilor din zare

Descopăr un cadavru drag
Şi pe cereştile ponoare
Clădesc un mare sarcofag.

poezie clasică de Charles Baudelaire din Florile răului, traducere de Al.Philippide
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Non omnis moriar

Clădit-au grecii doară cetăţi de fală pline
Şi temple mari şi ziduri ciclopice-au zidit,
Dar toată măiestria clădirilor eline,
Columnele de marmur şi templele divine,
De mult s-au năruit.

Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea
Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc:
Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea?
Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea
Poporului grecesc?

Nu murii ţin pe-o gintă, căci murii pot să cadă;
Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc şi mor:
Bărbaţii numai poartă putere şi dovadă,
Dar nu prin fier şi lance, ei nu înving prin spadă,
Ci-nving cu mintea lor.

Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri;
Trăiesc, ca să creeze, şi trec ca nişte regi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăpăceala mea, am lăsat între clişee exact pe cele pe care trebuia să le distrug: două plăci cu două imagini de-ale mele, strict intime, din "notre folle jeunesse". Le-a luat cea mai mare, şi mai rea, dintre surorile lui. Ce-o să facă cu ele? Că nu le-a luat ca să mă admire, de asta sunt sigură! Acum înţelegi mata ce bine-mi pare că am în casa de fier, şi o să le ard, plicurile cu scrisori străine? Câteva femei, care n-au altă vină decât că l-au iubit, şi cum puteau să nu-l iubească? – ar fi plătit cu scandal şi cu viaţa stricată, vina asta. Că-s capabili de orice. Eu mă aştept la orice: şantaj, în primul rând.

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi soldaţi

Ca un drapel, ideea dansa înaintea noastră;
Sunetul unei muzici marţiale;
Fiorul de a purta o armă;
Pre-sentimentul întoarcerii acasă din lumea largă;
O scânteie de glorie, furie către duşmani;
Un vis cât datoria pentru patrie sau pentru Dumnezeu.
Dar toate acestea erau lucruri în noi, strălucind înaintea noastră,
Nu ele erau puterea din spatele nostru,
Puterea era Omniprezenta mână a Vieţii,
Ca un foc în centrul pământului ridicând munţii
Sau ca forţa apelor dezlănţuite forţând si rupând zăpoare.
Îţi aminteşti cercul de fier
Pe care fierarul, Shack Dye, l-a sudat
În jurul stejarului de pe pajiştea lui Bennet,
De care atârna hamacul
În care fiica lui, Janet, putea să se odihnească
Citind în după amiezile de vară?
Şi că stejarul, crescând,
A rupt banda de fier?
Dar nici o celulă din copacul

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună

Dansează nebuno, dezbracă veşmântul,
Coboară cu capul, sărută Pământul.
Simţi viaţa? Eşti moartă, urâto. Ce lacrimi,
Ce proastă. Ai inima plină de patimi.

Dă-ţi drumul femei, trăieşte, aleargă,
Mănâncă şi lasă durerea să meargă.
Şi cântă, te roagă si taci, râzi de tine,
Eşti fără de minte. Aşa-i că-i mai bine?

Iubeşte-l si du-te şi-i spune. Să ştie
Că tu ai fost moartă şi-acuma eşti vie
Şi leagă-l de tine cu lanţuri de fier,
Impreună trăiţi, sau plecaţi sus la cer.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în suferinţă...

Pierdut în suferinţa nimicniciei mele,
Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în chaos,
M-am închinat ca magul la soare şi la stele
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos;
Nimic să nu s-audă de umbra vieţii mele,
Să trec ca o suflare, un sunet, o scânteie,
Ca lacrima ce-o varsă zadarnic o femeie...
Zadarnica mea minte de visuri e o schele.

Căci ce-i poetu-n lume şi astăzi ce-i poetul?
La glasu-i singuratec s-asculte cine vra.
Necunoscut strecoară prin lume cu încetul
Şi nimene nu-ntreabă ce este sau era...
O boabă e de spumă, un creţ de val, un nume,
Ce timid se cutează în veacul cel de fier,
Mai bine niciodată el n-ar fi fost pe lume
Şi-n loc să moară astăzi, mai bine murea ieri.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1876)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Examen la geografie

se întoarce calul tău dezlegat
rumegând coroana de flori de tâmplă
potcoave de înfeminare
ascult cum ticăie metronomul uitat în priză
clavecinul la care şedeam lipiţi
cântând motete la 4 mâini
de ne era frig de mansardă

arde viaţa molcom în soba portativă
între do-re e timp şi de sub-sol
un fel de dragoste metafizică
în patul tău din fier sobru
mă uit la tine ca la un muzeu gratis
portrete în cărbune-fumatul interzis
tu îmi vorbeşti de arta etruscă
desenând în palmă sinoptici din noi
ecuatorul trece mai la sud de sâni
ca un hurican de vară şuie

hăuleşte îmi zici, strigă-mă pe nume

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Grauenfels
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot răul vine de acolo că oamenii îşi închipuie că sînt împrejurări în care se pot purta cu semenii lor fără iubire. Cu lucrurile te poţi purta fără iubire, poţi să tai copaci, să faci cărămizi, să prelucrezi fierul fără iubire, faţă de oameni însă nu se poate, deoarece iubirea reciprocă dintre oameni este o lege fundamentală a vieţii omeneşti. Este adevărat că omul nu poate să se constrîngă să iubească, aşa cum se constrînge să muncească, însă de aici nu urmează că poate să se poarte cu ceilalţi fără iubire, mai ales dacă cere ceva de la ei. Dacă n-ai iubire faţă de oameni, stai liniştit, ocupă-te de tine, de lucruri, de ce vrei, numai de oameni nu.

Lev Tolstoi în Învierea
Adăugat de Simona Bozintan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainele clipelor

Ieri gândurile îmi păreau ca blocuri de granit
Pe care-eternitatea îngheţase,
Şi mă-nchinam la ele ca păgânul
Ce roagă marmurele sfinte să nu-l lase
De duhurile negre ispitit.

Azi gândurile-mi sunt ca trestii ce se pleacă,
Şi simt o bucurie ne-nţeleasă
Văzându-le aşa plăpânde
C-ar tremura şi de-un suspin,
De-o şoaptă...
O, vraja-ameţitoare a gândurilor blânde!

Ce oare a venit să schimbe dintr-o dată
Viaţa rece-a sufletului –
Ce mister?
Şi ce să fie raza rătăcită
Ce-a coborât s-aducă-nduioşare
În gândurile prinse-n lanţ de fier?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ovid Densusianu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decebal către popor

Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cânt

Eu cânt pe-acei ce-n jug şi chin
Pe-a lor spinare ţara ţin,
Cari în robie şi necaz
Voinici, puternici au rămas!

Vânjoşi, înalţi, ca fierul tari,
De soare arşi, bătuţi de vânt,
Brăzdează harnicii plugari
Al ţării lor mănos pământ.

Din plug pe toţi ei îi hrănesc,
Vărsând pâraie de sudori,
Dar tot puterile le cresc;
Pe-aceşti puternici muncitori
Eu cu mândrie-i cânt!...

Eu cânt pe-acei ce pân' acum,
Fără cărare, fără drum,
În noapte rătăciţi au stat,
Nădejdea însă n-au lăsat;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexei Mateevici din Basarabia (1907)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plastică medievală

Plouase...
Şi şoseaua-n vale
Încercuia ca un inel
Donjonul vechiului castel,
Împodobit cu sfinţi de piatră,
Cu seniori şi cu vasali,
Cu cerbi goniţi de câini ce latră
Şi-ntregul fast al vieţii feudale
Cu castelanii ei medievali...

Deşi ne cunoaşteam de-atâţia ani,
Noi, totuşi, parcă nu ne cunoşteam.
Că ne priveam (nu ştiu de ce) cu ochi duşmani...

Dar în donjonul vechiului castel
În care ne urcasem numai noi,
Fantoma unui cavaler în zale de oţel
Ne-a strâns deodată-n braţe pe-amândoi,
Şi-un zgomot de metal ne-a deşteptat
Exact în clipa când ne sărutam

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru faptele diverse (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept să vii (răspuns la poezia Lilianei Trif)

Canioane strânse, -nlăcrămate pagini
Înspre depărtarea-n care ai apus,
Lasă gânduri stranii, spre tine să zboare....
Eu străin sunt încă şi cu gândul dus.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Risipiţi, sunt sângeri şi parfum de vis
Caută spre stele alte începuturi-
Ţeluri fără noimă şi de neatins...

Travestit în înger de sticlose lacrimi,
Peste pragul vieţii treci cu îndrăzneală,
Nu îţi stau în cale nici tăcerea nopţii,
Nici iubirea, pură, ca o catedrală.

Incisivi, haotic, erodează taina
Şi-ndrăzneala-aceea de-a ne fi iubit...
Fantezii bizare, calcă bănuiala
Că iubirea noastră, azi, ar fi murit.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi după mine, tovarăşi

Prietenilor mei
Veniţi lângă mine, tovarăşi! E toamnă,
se coace
pelinul în boabe de struguri
şi-n guşe de viperi veninul.

C-un chiot vreau astăzi să-nchin
în cinstea sălbaticei mele minuni, care pleacă
lăsându-mă singur,
cu plânsul,
cu voi,
şi cu toamna.
Veniţi mai aproape! - Şi cel care are
urechi de-auzit să audă:
durerile nu sunt adânci decât atuncea când râd.
Să râdă deci astăzi în mine
amarul
şi-n hohote mari să-şi arunce pocalul în nori!

Veniţi lângă mine, tovarăşi, să bem!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victorii Negre

În orice zi, la orice pas,
murim puţin, murim mai mult.
Cu cât părem mai viu tumult,
cu-atât apunem ceas cu ceas.

Ne credem stânci, ne vrem granit,
nu ştim ce viermi profunzi ne rod.
În viaţa ca un rumen rod
stă miezul morţii, viermuit...

Ca nişte fluvii clocotim,
înspumegaţi, triumfători –
nu bănuim că sub vâltori
nu-nfrângem viaţa, ci murim.

Cu pieptu-n platoşă-ncleştat,
cu pumnii pururi pe hanger,
pe dinăuntru, pe sub fier,
murim adânc, ne-nduplecat.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!