Emil Cioran despre poezie

Cum poţi fi filozof? Cum să ai neobrăzarea să încerci să descurci probleme ca timpul, frumuseţea, Dumnezeu şi toate celelalte? Spiritul se umflă-n pene şi ţopăie cu neruşinare. Metafizică, poezie - impertinenţe de păduche.

citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A-i supune aceluiaşi tratament pe poet şi pe gânditor mi se pare o greşeală de gust. Sunt domenii de care filozofii n-ar trebui să se apropie. Să dezarticulezi un poem la fel cum dezarticulezi un sistem e un delict, ba chiar un sacrilegiu. Lucru ciudat, poeţii exultă când nu pricep ce se înşiră despre ei. Jargonul îi măguleşte şi le dă iluzia unui progres. Această slăbiciune îi coboară la acelaşi nivel cu glosatorii lor.

Emil Cioran în Mărturisiri şi anateme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popoarele sunt singure; noi suntem însă singuri din veci. Rătăcitori cu glia-n spate, n-avem unde pleca şi nici n-am putea. Popasul nostru e între dor şi zeflemea. Şi munca noastră: să tragem brazde sub un cer fără cer. E poezia negativă a infinitului mic..., e poezia unei ţări de chin şi madrigal.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II, Despre nenoroc (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modalităţile-i de exprimare fiind tocite, arta se orientează spre nonsens, spre un univers închis şi incomunicabil. Orice freamăt inteligibil – în pictură, muzică sau poezie – ne pare, pe drept cuvânt, desuet şi vulgar. Publicul va dispărea curând şi, la scurtă vreme după el, arta. O civilizaţie care a început prin zidirea de catedrale se va sfârşi prin ermetismul schizofreniei.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Atrofia cuvântului (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgia infinitului, fiind prea vagă, ia formă şi contur în dorul de moarte. Căutăm precizie până şi în lâncezeala visătoare sau în sfârşeala poetică. Moartea introduce oricum o anumită ordine în infinit. Nu este ea singura lui direcţie?

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea puţini poeţi cunosc genealogia lacrimilor. Căci de-ar cunoaşte-o, nu ar mai zice "eu", ci "Dumnezeu". Nu că el ar fi izvorul lacrimilor – ochii lui sunt umeziţi doar de răsuflarea muritorilor – ci noi nu putem plânge decât în el. Toate lacrimile ce curg din Dumnezeu sunt ale noastre. Sfinţii nu au nevoie să ştie lucrul acesta. Cât despre Dumnezeu – el nu trebuie să afle că sunt muritori care aburesc stelele. S-ar teme şi, în tremurul lui, ar scutura lacrimile şi am pieri în propria mare.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culturile a-cosmice sunt culturi abstracte. Lipsindu-le contactul cu originarul, le lipseşte şi spiritul metafizic, adică umbletul căutător sub viaţă. Inteligenţa, filozofia, arta franceză rămân în lumea Înţelesului. Iar când pe acesta îl presimt, nu-l exprimă, aşa cum face poezia engleză şi muzica germană. Franţa? Refuzul Tainei.

Emil Cioran în Despre Franţa (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este imposibil ca să mai suferim altcum decât cu inutilitate şi satanism. Orice poezie din Baudelaire spune omului modern mai mult decât excesele sublime ale sfinţilor. Abandonându-ne dezolării ca unui dans sau unei beţii, cum ne-ar mai interesa o scară a perfecţiunii pin durere? Omul modern nu este la antipodul sfinţilor prin superficialitate, ci prin incontrolabilul şi irezolvabilul condiţiei sale, prin complacerea într-un dezmăţ tragic şi prin lunecarea în lumea unor decepţii veşnic reînnoite.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!